4,631 matches
-
mâna În jurul mijlocului ei, iar În jur ceilalți. Vii, atât de vii, atât de fericiți. Și acum? Își dădu seama că ținea În mână, În pătratul micuț al ecranului, o lume paralelă, trecutul văzut ca prezent, retrăit aici și acum, neschimbat, gata să se repete la nesfârșit. Suntem noi, zise el. —Pot să văd? Întrebă Belinda. Scuze, spuse el și dădu volumul mai tare. Suntem noi, anunță el. E o casetă cu mine și prietenii mei, Înainte de dispariție. Belinda se prefăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care o aveam despre angajații de aici era total diferită de realitate. Nu fac toată ziua muncă de birou. Nici nu mă plimb să vând diverse lucruri. Noutatea pe care am simțit-o la început s-a păstrat și acum, neschimbată. Nu e vorba că nu vreau să devin independent, dar aș pierde unele garanții. Mai era cum mai era, dacă eram singur. Sunt căsătorit și am doi copii, deci... Dacă demisionez, veniturile familiei nu mai sunt sigure. Nu mai primesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ca smintiții, pe nerăsuflate, și la urmă, ghiftuiți, umflați, învinețiți, cu bale la gură, cu sos pe haine, beți complect, adormeau pe mese, și de sforăiturile lor tremura casa. Boierul, care mâncase și băuse mai mult decât toți, rămânea însă neschimbat. Impunător, de pe jelț patrona pe adormiți, după cum un păzitor și-ar păzi porcii. Când se convingea că nimeni nu-l mai stingherește, chema un lăutar și punea să-i cânte la ureche cântecul lui favorit La deal la Anișoara!... Cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este întotdeauna urmată de o nouă naștere.33 Luna valorizează religios devenirea cosmică și îl împacă pe om cu Moartea. Soarele, dimpotrivă, dezvăluie un alt mod de existență: el nu participă la devenire și, fiind tot timpul în mișcare, rămâne neschimbat, adică forma sa este mereu aceeași. Hierofaniile solare exprimă valorile religioase ale autonomiei și ale puterii, ale suveranității și inteligenței. Așa se explică faptul că în unele culturi există un adevărat proces de solarizare a Ființelor supreme. Cum am văzut
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
atât de intensă, ca dânsa. ... Singura salvare, încă posibilă, ar fi absența. Napoleon, un om destul de priceput în strategie și care nu obișnuia să fugă nici în fața coaliției lumii întregi, spunea că victoria cea mai si 1 Cu sensul de: neschimbate (lat.). gură în amor este fuga. Dar n-o să fugi!... O să-ți inventezi un milion de argumente, unul mai ipocrit decât altul și mai sofistic. Azi-dimineață scutura niște cuverturi la geamul odăii ei de culcare, îmbrăcată cu o polcuță albastră
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Mai lipsește să vină cineva și să traseze pe față continentele și am să arăt taman ca globul pământesc“, gândi Mașa, Îmbărbătându-se. Era totuși curios faptul că vedea perfect și se putea orienta În spațiu. În jurul ei totul rămăsese neschimbat, doar capra suferise și ea o ușoară metamorfoză; picioarele-i erau de om, Încălțate În cizme ostășești, iar botul i se termina c-un barbișon de tablă, ca la faraoni. Evlampia probabil nu-și dădea prea bine seama de modificările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
său trup se rotunjise, luând forma unui ou. Exista ea, dar exista și oul. Erau o Mașa-Mașă și o Mașă-ou, cu Mașa-Mașă ce stătea ghemuită În interiorul Mașei-ou, cu căldărușa Între genunchi, observând cu uimire cum lucrurile din jurul ei, În aparență neschimbate, capătă noi contururi. În interiorul oului era cald și bine. Numai mirosul se dovedi a fi nu tocmai plăcut. Mirosea a cameră stătută și a pește prăjit. Respirând cu greutate, Mașa simțea că i se face din ce În ce mai greață, Încercând din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
răzbunase...!! XI VAMPIRII OFICIALI URZESC Strada Știrbei Vodă, este bine cunoscută bucureștenilor ea afișând numele unei familii de domnitori români ai veacului trecut. Nimeni Însă nu poate preciza prin ce minune ori alte considerente i-a rămas numele purtat anterior, neschimbat.Curios! Scurt timp de la acapararea puterii, uzurpatorii au ordonat să fie schimbate apsolut toate străzile care poartă numele unor regi ori domnitori ai timpurilor trecute, temându-se parcă de faima lor istorică...!! În partea dreaptă a străzii, imediat la bifurcația
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aibă după ea tot timpul prin apartament În vreme ce ea, timp de două ceasuri, despacheta cumpărături, vânând un salam pentru prânz care era deja pe raft; În timp ce ea plesnea și netezea patul cu brațe scurte și puternice (ținea dormitorul cu pioșenie neschimbat, după moartea lui Ussher - scaunul lui pivotant, scăunașul de picioare, Hobbes-ul, Vico-ul, Hume și Marx-ul subliniate), discutând diverse. El văzuse că și atunci când reușea să Înghesuie câte un cuvânt În discuție, acela era Încercuit și tăiat imediat. Margotte Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Eisen, suficient de nebun cât să-l omori. Hoțul de buzunare Încercase să se ridice pe coate. Își odihnea acum trupul pe brațele Îndoite. Sângera din abundență pe asfalt. — Sunt Îngrozit! spuse Sammler. Eisen, În continuare arătos, creț, cu zâmbetul neschimbat, deși acum gâfâia, cu picioarele sale ciudate, fără degete, părea amuzat de inconsecvența ridicolă a lui Sammler. Spuse: — Nu poți să lovești un om ca ăsta doar o dată. Când Îl lovești, trebuie să-l lovești bine. Altfel, te omoară. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Era un copil mai bun decât meritau o parte dintre prietenii lui. Ellis și Helena stăteau în picioare pe plajă, exact acolo unde Jina îi lăsase în urmă cu doisprezece ani. Pe râu, timpul nu are valoare. Cei doi erau neschimbați - tot bătrâni și robuști, îmbrăcați în jeanși și cămăși de flanel. Ellis a trecut în revistă toate figurile din barcă, până când privirea i s-a oprit asupra Jinei. Irene a fost prima care-a debarcat. Ei, cu asta am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să se ducă. Ai ajuns acasă cu bine ? a întrebat ea. Da. Am avut o haltă de patru ore în Boise. Au un McDonald’s decent în terminal. Niciodată n-a fost milkshake-ul așa de gustos. Vocea lui John era neschimbată. Poate că soțul ei o ura, dar niciodată n-ar fi urlat la ea. John era genul de bărbat care niciodată nu era apreciat pentru lucrurile pe care nu le făcea. John, l-am rugat pe Ellis să vină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
doi o petreceau stând acolo era ca o gheară înfiptă în carnea lui Pearl. Spune-mi de Pearl, a zis Jina. Zach s-a lăsat pe spate și și-a trecut mâna peste barba țepoasă și prin părul care rămăsese neschimbat - și acum era tot un învălmășag de ierburi roșii. Nici nu izbutea să-și înfigă bine degetele în el. Ea m-a găsit. Venise doar de câteva luni aici. Îl născuse deja pe Andy. Știu că a fost îngrozitor din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
că ambii erau o pradă bună și ce rost avea să o ocolesc? Nu voiam să mă creadă prea fraier. Chiar dacă ajung să-i acuz eu pe ei, asta tot n-o să-mi aducă cine știe ce cîștig În bani... Șeful era neschimbat. Bombănea ceva și semăna cu un balon umplut cu apă. — Așa deci, individul iar s-a Întors la spital. Nu mai aveam nevoie de explicații. Știam cu toții cine e individul: cel mai slab dintre anchetatori. Era mereu obsedat de ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
puterii, mai erau câteva ore până atunci, cei mai mulți nu-și dădeau seama, din care cauză orașul se mai afla încă la porțile Orientului; la fel simpatica mea proprietăreasă care trăia într-o lume ce era transfigurată și de închipuirea ei - neschimbată până la sfârșitul vieții - rămasă alături de tabieturile și solemnitățile soțului încărcat de obișnuințele celor 40 de ani petrecuți în serviciul levantinei primării, a importanței sale și a golului, pe care-l credea de neînlocuit, ce-l lăsase prin pensionare. La această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cum puteți vorbi așa? - Pentru că așa e viața, domnule judecător. Avea o tristețe în glas a cărei sorginte venea de foarte departe. Totul se afla însă nu în trecut ci în viitorul pe care-l vedea prins de monotonia de neschimbat a vieții de la țară, gândea că aveau să rămână aici în comuna asta tot restul vieții și el și Ana; fața lui era a unui om și vesel și trist totodată. Aș fi vrut să-l întreb: „Ce vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fără să știe nimeni - ascuns, la reverul stâng al rochiei acelea albe, fotografia ta mică pe care mi-ai dat-o, din care desprinsesem numai capul ca o ghilotinare sublimă a înfățișării tale de-atunci, care pentru mine a rămas neschimbată. La penultima noastră întâlnire o aveam cusută sub rever, peste ea un petic din aceeași rochie, luat din tivul de jos; știam că trebuie să plec în curând, eram fericită de ideea ce-mi trecuse prin cap și o realizasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
târziu, după plecarea Margăi Popescu, pe care o condusei până în fața porții ei, mă aflam în casa tatălui meu, el mă îmbrățișa cu o bucurie reținută, și de asemenea, însă volubilă, fosta domnișoară Marcela Lunacearschi, ce ținea locul mamei, părea neschimbată. Câți ani trecuseră de când o văzusem prima dată? Noaptea conversai în somn cu bietul meu președinte care nu înțelegea; începusem să nu înțeleg nici eu, de ce judecătorii rămași în funcții - mă număram printre ei -, lașitatea lua locul demnității 3. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă de adierea marii câmpii, uitând în clipa aceea că trecuse abia un an de când se măritase, că era firesc să fie neschimbată. Înveselită la vederea propriului chip, făcu o piruetă și-mi vorbi, în aerul rece de primăvară: „Nu ne-am întâlnit de mult; știu ce s-a întâmplat și c-ai rămas în tribunal, m-am bucurat și mă bucur enorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca în urmă cu treisprezece ani, Anna Viaceslava, neschimbată, în uniforma de elevă, atunci abia începuse războiul, era în 1939, - cum să înțeleagă o asemenea realitate? - „Nu se poate, domnule judecător; mi-ar fi spus, unde-ați mai văzut dumneavoastră astfel de lucruri, cum puteți crede așa ceva?” De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
țara ta. Nici nu-ți dai seama ce înseamnă să-ți pierzi țara, o pierzi în suflet, dar rana se mărește odată cu trecerea timpului, e ca și cum te-ai pierdut de tine însuți, dacă se poate imagina așa ceva”. Fața ei era neschimbată, vrui s-o sărut, dar o distanțare dulce, admonestatoare mă opri; ea înțelese, zâmbi, făcu un pas iertător, îmi sărută fruntea, eu îi sărutai mâna, și deodată spuse: „De-ar fi aici și mătușa ta sau de-am fi acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era schimbat, anii păreau a se fi oprit în ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă odăile. Soția lui Lung de asemeni cum o știam deși timpul îi bântuise ușile casei și-i luase soțul. Era neschimbată, dar nu datorită unei filozofii anume, adică unui mod de a întâmpina viața, ci tinereții. Pentru ea nădejdea era egală cu certitudinea, n-avea nici o îndoială că Lung se va întoarce teafăr cum a plecat; aștepta zi de zi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înțelepciunea Lui, știe ce face cu fiecare din noi.” Se apropie din nou, îi simții obrazul ca o adiere când caldă, când rece, apoi ființa i se pierdu. - Are dreptate! îl auzii vorbind deodată, lângă mine. Era așa cum îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași târât în beznă.” - „Cum aș putea?” întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că își are limitele lui. Fiecare metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domeniu public), rosti: - Ce fericit trebuie să fiți: copacii, umbrarul acesta! Ana își aprobă fiica, nu deslușii, dacă din automatism sau din convingere; fusese tăcută până atunci, era visătoare: cunoșteam perfect privirea aceea ușor pierdută, ce căuta să pară neutră, neschimbată de douăzeci de ani. Asta dovedește că oricâte ar trece peste noi, temeliile ne rămân aceleași. Nici nu s-ar putea altfel. Deschisei poarta; doamna Pavel, care pândise clipa, veni din fundul curții spre noi (era îmbrăcată cu o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
seara zilei următoare în casa învățătorului - el încă nu îmbătrânise, adică nu arăta pe măsura vremii care trecuse, soția mai încerca fardate eforturi de înșelare a vârstei, în timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amândoi încă tineri sau părând astfel la puntea nehotărâtă a anilor, surprinzător pentru mine fu prezența neașteptată a lui Lung și soției; toți stâlpii de care se rezema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]