1,758 matches
-
Gh. T. nu este unul extremist sau de paradă, ci este încărcat cu idealuri mărețe: adevăr, dreptate, blândețe, morală creștină, mândrie națională, durere față de starea precară a omului de rând. Discursul poetului capătă rezonanțe tribunice și de baladă, cu aplecări nostalgice asupra baștinei cu muncile, cu oamenii, cu păsările ei cântătoare: „Pământul era puhav și mustos/ Ca aluatul mamei din covată...” Puțini mai cântă astăzi viața rurală aflată într-o tranziție spre nicăieri, cu boii mici și gospodari bătrâni și epuizați
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93039]
-
la acei zei indonezieni cu chipurile strâmbe cu care și-au împodobit toate vitrinele și care rătăcesc chiar acum deasupra noastră, înainte de a se agăța, ca niște magnifice maimuțe, de firme și de acoperișurile în trepte, amintindu-le acestor coloni nostalgici că Olanda nu-i numai Europa negustorilor, ci și marea, marea care duce către Cipango, către insulele unde oamenii mor nebuni și fericiți. Dar văd c-am început să pledez! Iertați-mă! De vină sunt, domnule, deprinderea, vocația și, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
amintiri din istoria zbuciumată a ultimilor 70 de ani, fostul colonel, urmaș al eroului de la Grivița, generalul Gheorghe Teleman, după stingerea entuziasmului revoluționar din 1989, în nevoile imediate ale existenței din ce în ce mai precare, regândește la rece și judecă poate și puțin nostalgic (doar e vorba de propria-i tinerețe și propriul roman) ce și cum a fost viața. Din capul locului vreau să subliniez că mărturiile din Jurnal vin să completeze mega-istoriacuprinsă în numeroase tratate, cu microistoria individuală, în mare parte complementară
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93059]
-
ră mână în interior când figura se umfla, Victor caligra fiase frumos „Te iubesc, Ingrid!“ Anul înainta către iarnă, o iarnă adâncă și grea, în care zăpezile nu se mai terminau. La ora cinci se lăsa deja seara, o înserare nostalgică de un albastru intens și delicat. Într-o astfel de seară, pe când pe ferestre ningea năpraznic, Ingrid se-ntrerupse deo dată din sporovăială. Tăcură amândoi multă vreme, apoi fata se-ntinse pe pat, își ridică rochia și-i spuse lui
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nume e RĂDĂCINI. În pământul natal, în fiecare loc al meleagului unde mi-a fost hărăzit să văd lumina zilei. Au rămas acolo bucăți întregi din ființa mea, ani de viață, amintiri. Toate și totul mă-nlănțuie dulce, melancolic și nostalgic, dându-mi convingerea că oriunde m-aș afla și orice aș face, eu aparțin acestor locuri, chiar dacă ar fi ca viața și soarta să dorească să aparțin, la fel de bine și altora. Rădăcinile mele sunt acolo unde soarele mi-a mângâiat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
proporții, care despicau creierul în bucăți. El era doar un popularizator. Și încă un popularizator exploatator. După o săptămână de anhedonie, își descoperi o slăbiciune-surpriză pentru lichiorurile italienești cu etichete exotice de secol nouăsprezece, de parcă ar fi fost un bețiv nostalgic din generația a doua care se întoarce la patria-mamă. Nu se putea concentra la clădirile vechi, nici măcar la dragile lui clădiri romanice. Sylvie îl simți cum bravează prin orașele antice, dar nu-l certă nici măcar o dată. Siena, Florența, San Gimignano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îi spusese că peștele nu simțea nimic, iar el îl crezuse fără să aibă nevoie de vreo dovadă. Prostii; bineînțeles că sufereau. Cum de nu și-a dat seama? La un moment dat, o luase și pe Jess - o distracție nostalgică, pescuit la mare în Long Island - când era încă mică. Expediția se încheiase catastrofal când cârligul ei străpunsese ochiul unui biban. O avea și acum în minte, alergând de colo-colo pe plajă, urlând. Aceea fusese ultima oară. —Ești sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
special care îl educă permanent în via-ța de fiecare zi. Bunul simț trebuie readus cât mai repede în opera de educație și în pregătirea creștină, ca un antidot contra procedurilor pedagogico-didactice excentrice și fără de măsură. Răsună ca plină de înțelepciune nostalgică exclamația dintr-una din Epigramele poetului italian Giuseppe Giusti (1809-1850): „Bunul simț, care a fost odată șef de școală, Acum, în numeroase școli, este de-a dreptul mort; Știința, fiica sa, l-a ucis ca să vadă cum era făcut”. Mai
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Florence are una din zilele ei negre. Parcă o vezi înțepenită pe scaun și făcând bot. Și-acum să vedem ce mai zice domnul maior Cristescu. Nu te pripi! Șerbănică îți va povesti singur." Bătrânul o urmărea cu o expresie nostalgică. Melania pusese pe tăviță două cești, adusese din bucătărie o farfurie cu prăjituri calde, abia scoase din cuptor, pregătise păhărele cu picior. " Ce femeie adorabilă e Melania asta! Ce spontană! Câtă sensibilitate! Ar fi fost o nevastă ideală. Bine educată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ori Spirou sunt esențiale în ordinea conturării canonului genului. Ele sunt menționate doar indirect, în măsura în care geneza unora dintre seriile analizate aici este legată de propria lor biografie instituțională. Simbolic, primul dintre eseuri este dedicat revistei evo cate deja ca prezență nostalgică și tutelară. Pif (cu gadget sau nu) este unul dintre paradoxurile postbelice culturale românești. O publicație dominată de cel mai intransigent-stalinist dintre partidele comuniste europene, cel francez, devine, în contra oricărei așteptări, vehiculul de comunicare grație căruia pătrund în Republica Socialistă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Crao, banda desenată anticipează viitoarele puneri în scenă ale unei pelicule precum 10.000 BC. Grotele, jungla, confruntarea cu bestiile feroce și cu prejudecățile sunt ingredientele din care se hrănește una dintre cele mai longevive narațiuni adăpostite de Pif. Venerația nostalgică de care este înconjurat Rahan ține și de proximitatea imagologică cu un alt erou ce cutreieră spațiile nedomesticite - Tarzan al lui Edgar Rice Burroughs. Dacă regresiunea temporală este una dintre strategiile ce nu poate da greș, înaintarea în viitor este
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
spațiul european al prozei belgo-franceze, ciclului lui Flash Gordon. Dar textele apărute serializat în Journal de Tintin sunt cu mult mai mult decât o simplă localizare a unui precedent american. Luc Orient combină, într-o manieră ce își conservă atracția nostalgică, ingredientele thriller-ului și aventurii spațiale. După cum propune, asemenea lui Blake et Mortimer, propria cosmogonie și propriul traiect inițiatic. Ca și în proza grafică a lui Edgar P. Jacobs, știința este prezența în jurul căreia se ordonează narațiunea. Cele trei figuri
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
primind în viața sa viețile celor care îl înconjoară. Eroul este un moralist care refuză morala, în numele înțelegerii complexității vieți ce nu poate fi redusă la clișee. Și poate de aceea ciclul recompus de Pratt, Koinski racconte, este memorabil și nostalgic - din erou al războiului, polonezul fugar devine cronicarul întâmplărilor pe care alții i le împărtășesc, ca pe o taină ce se cere descifrată. În ultima povestire din ciclul Koinski racconte, vocea locotenentului polonez sedus de deșert și de duhurile sale
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de fascinația europeană pentru Marele Joc ce are ca fundal India secolului XIX. Evocând, prin luxurianța documentării și precizia crochiului istoric, maniera lui Pratt de a a imagina aventurile lui Corto sau Koinski, textul lui Micheluzzi se raportează, pe jumătate nostalgic, pe jumătate ironic, la efigia imperială prin excelență care este literatura lui Rudyard Kipling. Se poate spune, ca și în cazul lui Pratt, că Micheluzzi scrie o poveste magnifică, violentă și paradoxală pe care Rudyard Kipling însuși ar fi putut
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Doyle, maiestatea terifiantă a unei lumi pierdute și regăsite, trezite la viață în plin secol XX de jocul unei substanțe extraterestre. Intertextualitatea ține de pactul ficțional pe care proza grafică îl încheie cu fidelii ei. În cele din urmă, culoarea nostalgică a textelor lui Bob Morane este și o invitație la acea visare împletită cu mirajul suspansului. În jungla preistorică, în trecutul medieval sau în Londra înecată de cețuri, Bob Morane și Bill Balantine luptă infatigabili, sfidând trecerea unui timp ce
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în colțurile grădinii, departe de ochiul vigilent și dojenitor al lui Tintin. De abia atunci, când putea să se dedice în liniște acestei delicatese canine, Milou își amintea, asemeni lui Haddock, de peripețiile trecute. Și, asemeni lui Haddock, o boare nostalgică îl învăluia, dar doar pentru puțină vreme. Căci osul dintre lăbuțele lui îl îmbia cu miresmele sale, făcându-l să uite de trecutele lui vieți de globe trotter. Și totuși, în acest eden din Moulinsart, o singură ființă tânjea neconsolată
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
face pace. Știți care e atitudinea armatei în legătură cu ce facem noi. Nu le-a plăcut niciodată retragerea din Gaza, credeți că le va plăcea asta? Dărâmarea așezărilor de pe Malul de Vest? Renunțarea la jumătate din Ierusalim? Yariv zâmbi, afișând surâsul nostalgic al unui bătrân care crede că le-a văzut pe toate. — Eu l-am promovat pe Ben-Ari, să știi. L-am făcut general. „Dar Brutus e un om de onoare...“ — Ce vreți să fac, domnule prim-ministru? — Cred că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Sion, documentul numărul nouă!“ Mi-a trecut prin cap că acea colecție de vertebre, cutia plină cu ochi, pieile pe care le Întindea pe armături proveneau din vreun lagăr de exterminare. Dar nu, aveam de-a face cu un bătrân nostalgic, care purta În cârcă vechi amintiri ale antisemitismului rus. „Dacă Înțeleg bine, există un conciliabul de evrei -, nu toți -, care urzește ceva. Dar de ce În subterane?“ „Mi se pare limpede! Cine complotează, complotează pe dedesubt, nu la lumina soarelui. De când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de pur pragmatism: Benzină, MÎncare, Cazare. În America, există două sisteme nervoase cunoscute sub numele de „drum“: rețeaua de autostrăzi, asemănătoare unui neocortex, care aspiră mașini la un capăt și le scuipă la capătul celălalt; și celelalte drumuri, ascunse, istorice, nostalgice, drumurile călătoriei lui din tinerețe. Doar o sută de ani separă aventura epico-eroică a primilor exploratori ai Vestului de construirea autostrăzilor interstatale care brăzdează acum fața Americii de Nord. Un timp Încă și mai scurt s-a scurs Între dispariția acestor drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un anume bucolism stilizat e de altfel prezent și într-o latură a simbolismului francofon (de la Paul Fort și Marcel Schwob pînă la Francis Jammes și Verhaeren)... Idilismul nostalgic caracterizează o mare parte a poemelor în proză macedonskiene („Soare și grîu“, „Casa cu no. 6“), așa cum infiltrații decadentiste pot fi identificate - sub forma nostalgiei poetice față de „lumea veche care dispare” - la Duiliu Zamfirescu, la Mihail Sadoveanu, la Emil Gârleanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literatura și arta modernă la București... Pe 5 februarie 1916 are loc primul spectacol dadaist: primul interpret (un tînăr de 19 ani, mărunțel și vioi, cu monoclu, nimeni altul decît Tzara) își făcuse intrarea în scenă declamînd melodii sentimentale și nostalgice („Adieu, ma mére, adieu, mon pére”) și împărțind spectatorilor scandalizați cocoloașe de hîrtie. Se retrage după intrarea intempestivă a unui grup de personaje acoperite de măști oribile și cocoțate pe catalige, pentru a reveni - costumat ca un clovn dandy - citind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din care pleacă”, uneori, poemele „orientalului” Vinea este, de asemenea, realul. Nu însă și cea în care „se întoarce”: după secvențele tranzitive, textele sale se pierd în reverii fantaste stimulate de amintire. Greutatea de plumb a lirismului, atitudinea contemplativă, melancolică, nostalgică și introvertită cîștigă aproape întotdeauna în poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul literar dintre Tzara și Vinea poate fi urmărit, de altfel, pe „multiple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste a postmodernismului, insistînd asupra opoziției dintre cele două modele culturale: dacă avangardismul ar fi caracterizabil prin voință de ruptură, revoltă anarhică și negație radicală, postmodernismul ar miza - dimpotrivă - pe o atitudine „slabă”, recuperatoare, citațională, nostalgică și ironico-parodică a tuturor formelor și convențiilor artistice anterioare. În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă (dacă nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în varianta sa autohtonă, e mai aproape de avangardele istorice decît de modernismul înalt al perioadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reproșurile ei, și, dacă Își depusese candidatura, fusese bine motivat, pentru că se gândea la viitorul Camillei și al Majei - era o chestiune de viață și de moarte, chiar dacă ea nu știa și nici nu trebuia să știe. Atunci ea oftă nostalgic, spunând că darul de a interpreta visele și-l pierduse, așa cum pierduse și celelalte calități spirituale, ce i se atrofiaseră de când Îl cunoscuse, asemenea unui organ de care nu mai ai nevoie. Dar, oricum, o viziune nu se deosebește prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]