KorAP: Find »[drukola/base=oază & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...68 >

1,690 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe zări fără să se afle aievea, iarăși bând apa bâhlită din burdufuri și respirând aerul amestecat cu nisip și cu focul topit al soarelui. Și cu tăcere. Oricât de puțin s-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
amestecat cu nisip și cu focul topit al soarelui. Și cu tăcere. Oricât de puțin s-ar fi descurcat în secretele deșertului, de la o vreme Iahuben începu să se mire că nu întîlnesc oameni și că se opresc numai în oaze aproape sterpe și părăsite. Știa de la alții că în pustietatea acestei țări sunt și oameni, și ierburi, și fântâni, mai rare decât în alte țări, dar că sunt. Neputând dormi decât puțin, se gândea mult. Și, gîndindu-se astfel la toate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca un spin întrebarea: unde îl ducea Auta? Dar, iată, i se păru că aude deodată pe cineva cântând. De fapt nu o voce de om, ci parcă niște flaute, dar cu alt sunet. I se năzărea oare, ca și oazele ridicate din nisip pe zare? Totuși, acum auzea deslușit fermecătoarea melodie simplă, ca din flautele de aramă subțire, alcătuindu-se undeva aproape sau departe, din sunete înalte și puține. Cântecul părea legănat și vesel. Apoi părea trist. Iahuben se uită

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
părea legănat și vesel. Apoi părea trist. Iahuben se uită la Auta care stătea lungit, cu ochii închiși. Poate că dormea. Iahuben ieși din cort ca să asculte cântecul și să ghicească de unde venea. Era încredințat că se apropiaseră de o oază mai mare și ar fi vrut să biruiască depărtarea pentru a ajunge acolo mai curând. De ce stătea Auta așa de liniștit tocmai acum? Învins de oboseală nu putea fi, de vreme ce Iahuben nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu era învins de oboseală. Câteva măguri de nisip stăteau adormite în nemișcarea lor. Cei doi tauri rămași vii se ascunseseră printre ele, pesemne căutând umbră mai bună decât umbra firavă din spatele cortului. Nicăieri zările nu arătau nimic. Unde era oaza, de unde venea cântecul acesta când vesel, când trist? Atunci ieși din cort și Auta. Privi zarea și își întrebă tovarășul de drum: - Ai auzit? - Da, zise Iahuben. Cine cîntă? Sclavul părea îngîndurat: - Cântă nisipurile. Cântă pustiul... - Cum cântă pustiul? Nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cotea uneori, dar soldatul învățase să se ia și el după anumite stele, îndeosebi după Steaua Păstorului, și nu scăpa din vedere că se îndreaptă mereu numai spre răsărit, așa cum poruncise Puarem. Deci nu s-au rătăcit. Atunci unde erau oazele cu oameni negri? într-o dimineață, mergând ca de obicei prin nisipuri, Iahuben putu zări nu numai deșertul gol din jur, ci și altceva, departe, în zarea de la miazăzi. Se uită mai bine și văzu că erau niște munți goi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cortul și se culcară. Din nou umbra neîncrederii îl acoperi. Știa că merg spre răsărit, dar dacă abătîndu-se din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se gândi la oazele despre care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul adăugă: - Tefnaht n-a vrut să ia robi din neamurile care-și schimbă locul. Atlantida vrea robi mai îndemînatici la muncă decât păstorii. Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat de ce nu ne întîlnim cu alte neamuri. Iată de ce: mi-a poruncit Puarem să le ocolesc. - Și dacă ne întîlneam cu neamurile de păstori, ce se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își punea și întrebări. Mai stătură astfel un timp alături, fără să vorbească. Noaptea trecuse pe jumătate. Erau amândoi obosiți, deși dormiseră toată ziua. Sclavul zise: - Iahuben, în zori sosește Puarem cu soldații. Cred că nu va face popas până la oaza neamului daza, care-i foarte aproape. Până acum am scăpat teferi. Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
jumătate. Erau amândoi obosiți, deși dormiseră toată ziua. Sclavul zise: - Iahuben, în zori sosește Puarem cu soldații. Cred că nu va face popas până la oaza neamului daza, care-i foarte aproape. Până acum am scăpat teferi. Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în cort și, până să vină Auta, se înveli cu pătura și adormi repede, ca un prunc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acum. De ce să se vaiete? Va aștepta și se va gândi cum să scape. Dimineața era frumoasă. Soarele se ridica spre cer, ieșind din nisipuri. Era încă răcoare și ușor de mers. Acum Iahuben începu să zărească destul de aproape verdeața oazei cu copaci înalți, cu trunchiul solzos și cu crengi numai în vârf, ca un pămătuf de pene mari. Erau curmalii. Într-un loc deschis, ca o poiană, zări așezate în cerc o mulțime de colibe rotunde cu acoperișul ascuțit. În mijlocul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea oazei, iar munții cu peșteri își suiau stâncile în dreapta, pe zarea de la miazăzi. CAPITOLUL V Armata lui Puarem se odihnea. N-avea ce să prade și nici desfătări nu putea găsi în oaza săracă. În satul în care atlanții intraseră întîi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea oazei, iar munții cu peșteri își suiau stâncile în dreapta, pe zarea de la miazăzi. CAPITOLUL V Armata lui Puarem se odihnea. N-avea ce să prade și nici desfătări nu putea găsi în oaza săracă. În satul în care atlanții intraseră întîi, și în jurul lui, unde erau copaci mai mulți și câteva izvoare, se întindeau cele aproape o mie de corturi. Celelalte două sate mai mici găsite în aceeași oază au rămas pustii; locuitorii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu putea găsi în oaza săracă. În satul în care atlanții intraseră întîi, și în jurul lui, unde erau copaci mai mulți și câteva izvoare, se întindeau cele aproape o mie de corturi. Celelalte două sate mai mici găsite în aceeași oază au rămas pustii; locuitorii au fost aduși în tabăra cotropitorilor. Lângă tabără, dulgherii armatei, purtând și ei pieptare și coifuri militare, înjghebară din cea dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cotropitorilor. Lângă tabără, dulgherii armatei, purtând și ei pieptare și coifuri militare, înjghebară din cea dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum gard și păzeau cucerirea vitejilor atlanți. A doua zi, Auta ieși posomorât din cortul slujitorului Zeului Puterii. La câțiva pași de cort îl aștepta Iahuben, însărcinat să-l însoțească. Iahuben

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre ai lor erau robi la alte neamuri. Trecuse de mult vremea când strămoșii lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se spune că demult trecea prin apropiere și un râu adânc. Știind ce sunt robii, neamul daza totuși fu cuprins de mirare și teamă. Acești străini cu pielea trupului roșie aveau arme cumplite și aveau bice usturătoare. Unde aveau să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea că e cel mai bun arcaș din toată oaza. Numele lui îi și arăta iscusința în mânuirea arcului, căci i se zicea Mai-Baka. Îngăduindu-și cel dintâi printre ai săi să vorbească cu străinul, Mai-Baka încercă să afle dacă acest Auta era într-adevăr dușmanul neamului daza. Dar Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-mi ești dușman, dar ai venit cu dușmanii neamului meu, care m-au robit. Ce să cred despre tine? Auta vru să mai stea cu el de vorbă, ca să vadă de unde vine înțeleaptă și îndrăzneață mândrie a arcașului din această oază pierdută în pustietatea nisipurilor, dar nu mai avu când; un soldat veni în fugă să-i spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și glasul lui era acum nehotărât. Cerul începea să-și topească și bezna și stelele în spuza apoasă a dimineții. Încă puțin și steaua străină nu se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră în țarc. Acum ședeau toți patru pe iarbă. - Cum ați venit prin pustiul de nisip? întrebă Agbongbotile, ca să îndepărteze gândurile arcașului de la pierduta Ntombi. - Greu am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că știți. De aceea am ocolit toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spuse: - Spune pentru ce ai venit? Te ascult. - Stăpâne, unul din robii cei mai ageri și cei mai vânjoși ar munci mult mai bine dacă i s-ar lăsa și femeia pe care au găsit-o soldații la miazăzi de oază. Este femeia lui. Tefnaht se încruntă: - Tu știi bine că nu e în gândul nostru aducerea de roabe în Atlantida. Viteazul Puarem spune că femeile ar fi povară pe drumul lung și nici nu-și pot plăti hrana cu munca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o regăsise pe Ntombi chiar în astfel de împrejurare cumplită, Mai-Baka era liniștit. Acum înțelegea urgia robiei și începea să bănuiască ce îl așteaptă, dar știa că nu se cade să se vaite tocmai omul cel mai voinic din toată oaza. Timpul era spre amiază. Numărătoarea și înscrierea noilor robi se sfîrșise: erau peste trei mii. Obosit de starea sufletească în care se afla, Auta s-a așezat la umbra unei colibe pustii. Deocamdată, nimeni nu avea nevoie de el. Văzîndu-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau vreun hatâr. Totuși, își ridică ochii spre fața lui și i-o urmări: arăta într-adevăr îngrozită. Tela urmă cu glas tulburat: - Dincolo de oază au stat ieri niște oameni și niște robi. Zeul a trimis atunci suliți de foc. Au căzut la două sute de pași de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și se trezi, era seară. Tot aerul pustiului se făcuse violet. Încă amețit, Auta vru să se ridice. I se păru ciudat că e între nisipuri. Nu-și mai dădea seama ce l-a mânat aici. Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]