6,670 matches
-
îmi muriseră bunicii, fusesem prea mică sau nu-mi păsase îndeajuns încât să mă întreb dacă s-au dus cu adevărat în rai (sau în iad - Buni Maguire era cu siguranță un mușteriu pentru locul cu pricina). Acum mă vedeam obligată să meditez la viața de apoi, și lipsa oricărei certitudini mă înspăimânta. În adolescență, tânjisem după o comuniune cu un soi de ființă spirituală. Nu cu Dumnezeul catolic din copilărie, pentru că asta ar fi fost ceva mult prea banal, oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o armă de lunetist. Capitolul 24tc " Capitolul 24" Vineri, nouă iulie, ziua mea de naștere; împlineam treizeci și trei de ani. Ca să fie tacâmul complet, în loc să mă bucur de o seară liniștită acasă, în care să îmi umflu ochii de plâns, eram obligată să suport o „seară pe cinste în oraș“. Rachel voia să se asigure că prima mea zi de naștere fără Aidan avea să fie una minunată: un restaurant minunat și cadouri minunate, cu oameni minunați care mă iubeau. Avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
toate personal pentru că, dacă le încredințam curierilor, exista un risc foarte real să nu ajungă la timp. Iar dacă le trimiteam în ziua dinainte, exista un risc foarte real să fie șterpelite.) Dar nu ne plângeam: măcar nu mai fusesem obligate să luăm autobuzul ca anul trecut. Ascultați la mine, să inspiri fumul emis de un milion de mașini nu era prea plăcut; una dintre ferestre trebuia să stea deschisă pentru că cele trei uriașe cortine Candy Grrrl erau prea lungi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
alcătuind două ființe cât se poate de nepotrivite una cu cealaltă. Astaghfirullah era fiul unui creștin convertit și fără îndoială că asta explica zelul de care dădea dovadă, în vreme ce Abu-Khamr era fiu și nepot de cadiu, așadar nu se simțea obligat să facă dovada atașamentului său față de dogmă și tradiție. Șeicul era blond, slab și coleric; medicul era la fel de brun ca o curmală coaptă, mai gras decât o oaie în ajun de Aid, iar de pe buze rareori îi dispărea zâmbetul mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în casa unui defunct. O sărbătoare, moartea. Un spectacol. Tatăl meu nu și-a făcut apariția decât la amiază, explicând în chip confuz că abia aflase trista veste. Toți se holbau la el într-un mod ciudat, toți se credeau obligați să-l salute cu răceală sau chiar să nu-l bage în seamă. Mă simțeam îndurerat. Aș fi vrut ca el să nu se afle acolo, să nu fie tatăl meu. Rușinat de gândurile mele, am venit spre el, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sigur: nu voia ca soldații care-l însoțeau să-și dea seama de îndoielile și de remușcările lui. Mi se părea chiar atât de stingherit în rolul lui de predicator lutheran, încât, atunci când am ajuns la Neapole, m-am simțit obligat să-i propun să mă însoțească la Tunis. A zâmbit amar. — Războiul ăsta este războiul meu. L-am dorit, mi-am târât în el frații, verii, pe tinerii din episcopia mea. Nu mai pot fugi de el, chiar de m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mânca foarte puțin. Numai așa vom reuși să-ți ascuțim la maximum capacitățile... Și nu mă refer doar la cele fizice. 30 Când intrară în cantina aglomerată, toate glasurile amuțiră. Proculus schiță un gest de salut, privind chipurile acelor sclavi obligați să poarte veșminte de eroi. Gladiatorii îl priveau tăcuți. Toți auziseră vorbindu-se despre el, iar unii îl cunoșteau. Cu toții știau că Valerius, cel care atentase la viața lui Vitellius, în scurtă vreme avea să lupte în arenă la Cremona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acum că musca era moartă, stătea și contempla norii lăptoși, în formă de ciupercă, din ceaiul său având o expresie absentă și disperată întipărită pe chip. — Un post, îi spuse, lansându-se într-una din predicile pe care se simțea obligat să i le țină din când în când lui Sampath, un post are două laturi importante. Nu contează dacă ești prim-ministrul sau măturătorul, laturile sunt aceleași. În primul rând, munca în sine. Începe întotdeauna cu ce ai mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
voia alt post. Voia spații deschise. Le voia în cantități uriașe, în zile ca niște întinderi goale pe care să le umple cu cât de puțin dorea. Experiența unei persoane cu tăcerea și spațiul, comprimate și distorsionate în forme subterane, obligate să se ascundă, care se găseau doar în câteva locuri pe care Sampath reușise să le descopere. În micile sale lipse de la datorie, între ochi și un ziar ținut de cineva care nu întorcea niciodată vreo filă, într-o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sacralitate a mănăstirii; cealaltă era furioasă că aceste animale sacre vor fi astfel umilite și alungate din căminul lor de drept. Liniile de bătălie fuseseră trasate și toți cei care aveau vreo legătură, chiar și întâmplătoare, cu disputa, se simțiseră obligați să se implice și să-și facă auzit glasul. Sampath însuși fusese uitat în încrâncenare, deși numele lui era aruncat înainte și-napoi între cele două tabere adverse ca o minge de ping-pong. Scuipându-se unii pe alții pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de furioasă și de răzbunătoare. Hungry Hop îi aruncă o privire rugătoare, dar expresia de pe chipul ei era nemiloasă. O dezamăgise într-un moment crucial. Domnul Chawla alergă la copacul lui Sampath să-l dea jos. Chiar ar fi trebuit obligat să coboare mai devreme. Deja era periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
văzut că avea dreptate. Singurele mutări pe care le mai puteam face erau cu regele, ceea ce însemna sinucidere. Îmi putea lui pionul, păstrându-l pe al lui în poziție de atac. — Zungzwang, spuse el. — Asta ce dracu mai e? — Literal, obligat să mute. Cu alte cuvinte, cine trebuie să mute trebuie să piardă. Dacă ar fi fost rândul meu, ai fi câștigat tu. Dar e rândul tău. Și pierzi. Cu alte cuvinte sunt al dracului de forțat. Noroc chior. — N-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
binevenit năvalnic din partea la generali ruși“, spunea inscripția. Virgil văzu fraza și murmură: — Așadar, Alex a ieșit în seara asta în oraș. — Ce înseamnă? întrebă Vultur-în-Zbor. — O glumă copilărească, îi răspunse Virgil. Produsul unei minți de copil. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să repete întrebarea, deoarece Virgil nu mai adăugă nimic altceva. — Generalii ruși, răspunse Virgil, se numesc Pișov, Sodov, Pederastrov și Futov. Copilării. Dar Vultur-în-Zbor, deja tulburat de ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
presupun? — Acum nu mai contează, spuse Virgil Jones. Tu ai luat o hotărâre, eu alta. Prin urmare drumul se sfârșește aici. Pentru amândoi. La revedere, domnule Vultur. Vultur-în-Zbor trecuse prin atâtea emoții de când pășise în această încăpere, încât se simți obligat să-și dea frâu liber mâniei. Sunt bucuros că nu am sfârșit aici, înconjurat de curve și nebunie, spuse el răstit. — Ești sigur că-i așa? întrebă Virgil Jones. — Da, strigă Vultur-în-Zbor. La dracu’, da. Poate că nu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o clipă. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să ceară lămuriri. — La școală, spuse Virgil, aducându-și aminte, oarecum rușinat, momentul. Un puști scârbos și enervant a scris-o cu creta pe tablă înainte de lecție. Ca pe-o glumă. Magistrul respectiv a primit gluma foarte bine. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ciupit de obraji să aibă culoare și apoi i-ar fi stropit cu apă de colonie înainte să le dea voie să iasă din casă. Unul dintre motivele pentru care preferam cartierul Camden era că acolo nimeni nu se simțea obligat să fie vesel; aveam voie să ne prăbușim ca niște cadavre și deprimați din cale-afară. În zona de sud-vest, oamenii se simțeau obligați să se bată pe spate și să râdă zgomotos, plini de voioșie, indiferent de cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din casă. Unul dintre motivele pentru care preferam cartierul Camden era că acolo nimeni nu se simțea obligat să fie vesel; aveam voie să ne prăbușim ca niște cadavre și deprimați din cale-afară. În zona de sud-vest, oamenii se simțeau obligați să se bată pe spate și să râdă zgomotos, plini de voioșie, indiferent de cum s-ar fi simțit. Pun pariu că aici rata sinuciderii e mult mai ridicată. Am ieșit din Oddbins ținând strâns două sticle de Rioja de Spania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-i dea drumul - doar l-ai închis înăuntru, nu? - și i-a spus ceva cum că a fost păcălit să te lase să intri în apartament și că apoi l-ai bătut. Partea amuzantă a fost că s-a simțit obligat să spună adevărul în legătură cu descrierea ta - tocuri înalte, fustă scurtă și perle, nu-i așa? — Astfel făcând întreaga poveste la fel de plauzibilă ca și cum ar fi spus că a fost atacat de Lady Di. Cred că era atât de nervos pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
aceia Îl urmăreau pe el. „Mă așteptați“, se gîndea, văzînd În ei adevăratul chip al lui Dumnezeu. Atunci l-a pus să jure pe fiul său Jorge, pe care de atîtea ori Îl disprețuise și la care acum se vedea obligat să recurgă În lipsă de altă soluție, să-i Îndeplinească ultima dorință. — Ai să-l găsești pe Julián Carax și ai să-l ucizi. Jură-mi. Într-o dimineață, cu două zile Înainte să ajungă la Buenos Aires, Jorge s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din incompatibilitatea lor. Lumea lui Kafka este un spațiu închis, un univers artificial apăsător, fără vreo posibilitate de ieșire, în care autorul surprinde procesul treptat de dizolvare a individului, un proces fără punct culminant și pe care nu se simte obligat (sau nu poate) să-l explice. Cititorul va fi la fel de afectat ca și autorul de caracterul incomprehensibil al lumii fenomenale, “care se înfățișează ca fiind stranie și asemănătoare visului”, o lume în care totul este dat, dar nimic nu este
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
era o distanță mai mare de un metru. Rugase pe cineva să-i țină valiza, Își aruncase jacheta și coborâse și ea ținându-se cu mâinile de scară. Apoi trenul pornise imediat și cel căruia Îi lăsase valiza se văzuse obligat s-o arunce pur și simplu. Nu avea nimic fragil În valiză, dar se simțise Într-un fel jignită, mai degrabă de Întreg contextul decât de gestul, În fond cinstit, al omului care o ajutase. Văzuse apoi că se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
atâta coerență de caporalul G.P., ni s-au povestit Într-adevăr multe lucruri despre oribilul război mondial. Dar noi iată că n-am știut că În acest război s-au dat atacuri, printre altele, și cu niște care cu boi obligate să traverseze fluvii. Niște care cu boi ca În picturile lui Grigorescu. Niște care cu boi pe care erau montate Cuptoare De Făcut Pâine! Ei bine, trebuia să ni se povestească mai demult acest lucru! În următorul oraș În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spre luminile stelare și veșnice ale cerului. Părintele Nil Dorobanțu a fost un mare monah și faptele sale, file de istorie, rămân ascunse sub oborocul vremurilor păgâne pe care le trăim încă și care au pus stăpânire și pe cei obligați să facă lumină, să facă cunoscute patimile și vrednicia faptelor credincioșilor și a slujitorilor Bisericii lui Hristos. Prin tăcerea lor, Părintele Nil Dorobanțu rămâne condamnat a nu-și putea rosti cuvintele mărețelor sale fapte prin gura celor rămași. Dar Dumnezeu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
deși eram în număr de zece, am obținut împreună, bineînțeles, nota 26! Domnul pedagog terminase de tăcut apelul și numerotarea elevilor. Se proțăpi bine pe picioarele-i lungi ca de cocostârc și ne spuse: ― Peste trei zile, toți elevii sânt obligați să vină cu șapcă și număr la mâna stângă. Numărul puteți să vi-l confecționați la orice ceaprazărie. Îl veți face pe un petec pătrat de postav albastru ca cerul, cum e și culoarea de la șapcă, de dimensiunea 5 centimetri
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
dus, firește, pe socoteala ortodoxului nostru stat, culant din motive diplomatice. S-a întors cu o panglicuță verzuie și cu o medalie papală. Nu poți, firește, să mergi la Roma fără să vizitezi Vaticanul. La întoarcere, ministerul s-a simțit obligat să nu facă mai puțin ca străinătatea pentru un artist român. I-a dat un "Bene-Merenti", după care a venit o "Coroană" și o "Stea" și când a fost vacantă prima catedră la Școala de bele-arte, candidatura lui a fost
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]