13,698 matches
-
lângă el și rămân cu gălușca în gât. Mă trezesc că nu mai am text. Mi se rupsese banda. Îmi cer scuze cu un gest și fug din restaurant. Alerg în cameră, acolo mă uit în oglindă, mă aprinsesem în obraji, ochii mi se dilataseră de parcă înghițisem o sticlă de atropină, fremătam toată. Intru sub duș. Îmi schimb hainele. Parcă eram turbată. Mă purtam ca o mașină stricată. Cobor la restaurant, intru în bucătărie, îmi bag nasul în oale, muștruluiesc vreo
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de dumnezeu, dar știam că el nu va afla niciodată, îi eram recunoscătoare că mi-a mobilat sufletul cu un sentiment pe care altfel nu l-aș fi cunoscut niciodată. Mă simțeam obosită. Am făcut un pas în față, pe obraji îmi curgeau șiroaie de lacrimi, i-am întins mâna. Se uita uluit la mine, îmi pare rău că te-am întristat cu povestea mea, zice el, lacrimile îmi curgeau șiroaie, în măruntaie simțeam un gol uriaș, de parcă aș fi născut
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în jur, nu îndrăznesc să mă mișc, bătrânele trec în șir indian pe lângă mine, apleacă ușor capul, au priviri curioase de parcă aș fi picat de pe lună, una îmi strânge mâna cu înfrigurare, la alta îi văd lacrimile curgându-i pe obraji, eu stau țeapănă, mă aștept să fiu bătută de Silvia dacă fac un gest nepotrivit sau dacă mă voi mișca fără aprobarea ei. Bărbații trec fără să se uite la mine, voi afla că obiceiul australian îi pedepsește aspru, cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gurile căscate, ecourile bufniturilor în trupul ei, acolo adânc în măruntaie, se desprinde de lespedea de piatră cu mare greutate, se târăște spre firul de apă din peșteră, își înmoaie buzele arse, își șterge genele umflate și dureroase, își simte obraji veștezi. O dor toate mădularele. Soarbe câteva înghițituri de apă, apoi se trage înapoi și se lungește lângă Maria. Închide ochii, ascultă întunericul, vântul de afară, foșnetul copacilor, susurul apei, toate aceste sunete familiare, împreună cu ele vrea să plece în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de Ina, ciocniră câteva pahare de țuică fără să le numere, privind cu jind la sticla aproape golită. Discutară nimicuri prezente pe frontispiciul zilei. Timpul curse o dată cu țuica ce se lăsase cu tot plumbul tăriilor în picioare și le înflăcără obrajii celor doi. Se priviră reciproc. Jan gata de plecare i se adresă lui Alex: - Să știi că noi amândoi suntem bolnavi! Uită te puțin în oglindă e în spatele tău, suntem roșii ca niște raci abia scoși dintr-o apă clocotită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de o serie de factori. Nu mai continuă fiindcă văzu în ochii Inei lacrimi. - Noi suntem înnebuniți, nici nu știm pe ce drum să apucăm, reveni în discuție Ina, ștergându și cu discreție boabele mari de rouă care-i potopiseră obrajii. - Este cu adevărat o situație pe care n-am mai întâlnit-o! spuse Jan, dar nu se pune problema să renunțați. Cum ați putea să stați pasivi știind că adevăratul vostru copil nu se află sub acoperișul casei lui? Dar
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sufletele părinților săi, aceștia nu voiau să-și exprime temerea în cuvinte. Rafira, care fusese tot timpul martoră la discuție, nu scoase o vorbă, dar mâhnirea băiatului îi străpunse, precum o andrea înroșită în foc, întreaga ființă. Simți cum pe obraji se prelinseră câteva lacrimi rotunde, ca niște stropi de ploaie veniți așa ca din senin. Era întuneric. Nimeni nu putu să le vadă. Noaptea le ascunse și întovărăși inima ei de mamă grijulie. Rafira luă toate acele gânduri nespuse, făcându
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
cailor. Mulți veniră de-a bușilea, dar nici unul nu schiță vreun gest de durere. Urmară fetișcanele ca niște zvârlugi, flăcăii de toate vârstele, ca în cele din urmă să-și ia inima în dinți să ajungă pe pământ gaborițele cu obrajii scrijelați de ani, pline, greoaie, susținându și anevoie fustele lor largi, croite anume pentru depășirea gabaritelor. În câteva momente, pădurea se umplu de larma și zbenguielile copiilor dornici de hârjoană. Ca niște ciorchini, oamenii șatrei se grupară în locul unde urmau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
la pronunțarea fiecărui cuvânt, având senzația că rana din sufletul ei se adâncește, Ina spuse plină de emoție: Draga mea Rafira, o femeie rea, cu inima otrăvită, ne-a schimbat copiii în maternitate. Înțelegi? Și, nemaisuportând lacrimile care-i podidiseră obrajii, încercă să le șteargă, apoi repetă: Înțelegi!? Rafira nu putea înțelege, nu avea puterea să priceapă cum fusese posibil să se întâmple un asemenea lucru. Cu toate insistențele Inei, Rafira nu era convinsă dacă avusese loc cu adevărat ceea ce Ina
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
supraomenești nu numai să și-l aducă acasă, ci să-l convingă că e sânge din sângele ei. Ina părăsi camera nu fără a scăpa câteva lacrimi. Veni lângă soțul său cu ființa răsturnată și răscolită, cu lacrimile încă pe obraji și într-o nestăpânită stare de tristețe : - Alex, Alex, ce blestem pe capul nostru! Între acești doi copii este o diferență ca de la cer la pământ. Intuind substratul mâhnirilor soției sale, Alex căută să o îmbuneze: - Nu te îngrijora, stă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în mână, neîncepută. Singurul care mâncă fu Mihăiță. Ina, venind lângă băiat, îl alintă, dar privind ceasul îl îndemnă mai mult din priviri decât cu vorbe că e timpul să plece la școală. Mihăiță își luă geanta, o sărută pe obraz, cum făcea în fiecare dimineață, spuse un sărut-mâna grăbit și ieși în stradă urmându-și drumul știut. Ina se pregăti și ea să plece la serviciu, tulburată de toate cele întâmplate. Ieși zorită din casă. Înainte de a deschide portița, privi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
este zadarnică, se reîntoarse, cu pași care nu erau ai lui și se așeză pe o bordură cu capul între mâini plângând înăbușit, în apropierea casei în care avea să locuiască ani și ani. Lacrimile nu se arătară toate pe obrajii săi înfierbântați, pentru că multe din acestea își făcură făgaș spre adâncul sufletului său îndurerat în hăurile căruia părea a se fi răsturnat o lume întreagă. * Așa îl găsi Alex când se întoarse de la tabăra rromilor, unde mersese pentru a încerca
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
aplană litigiul, împrăștiindu-i pe beligeranți. Foștii jucători părăsiră terenul mormăind cuvinte neînțelese, înciudați că meciul se terminase cu un scor nedefinit. Mihăiță îl sprijini pe Vișinel să se ridice, încercă să-i șteargă sângele care se închegase deja pe obraji și pe bărbie și așa, braț la braț, ieșiră amândoi în afara terenului de joc. Vișinel îi mărturisi lui Mihăiță că nu se plânge de lovitura primită; cel mai mult îl durea însă cuvântul acela spus cu răutate, poate chiar cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
convinsă fiind că era firesc să urmeze un refuz politicos. Dar Ina se înșelase. Tanti Aglaia luă de bună propunerea: - Chiar așa, până vin băieții... Ți-a ieșit un îngeraș din gură, scumpo! Venind lângă Ina o sărută dulce pe obraz, cu un țucăit zgomotos. Dar știi ce? Mai întâi, ca să se facă bine digestia, toarnă-mi un păhărel din ce ai tu mai tare dintre tării. * Nu dură mult timp și veniră și băieții. Tanti Aglaia terminase de îngurgitat piciorul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai scump și mai dulce de pe pământ, pe care Vișinel îl pronunțase acum cu o nuanță în care se aflau inflexiuni inedite, lacrimile agățate cu firele nevăzute ale unor dorințe de bine pentru fiul ei, niciodată apuse, se rostogoliră pe obrajii arși de acea clipă, o clipă fără egal. Vișinel se apropie mai mult de grupul părinților, deschise larg mâinile ca două aripi cuprinzând cât putu mai mult pe ocrotitorii săi, vădit pregătit să le destăinuie un gând îndelung tăinuit: - Mama
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
căruța înfrânată a democrației până când, „ori crapă calul, ori se rupe hamul”! După modesta mea părere, prin urziri spurcate, gargară și populism deșănțat, cei de la putere, aceiași de douăzeci de ani, cu o mână spală pe alta și cu amândouă obrazul cu serenitate, în fața națiunii ce are memoria colectivă scurtă și slabă. Orice aș spune, până la momentul adevărului, viața merge mai departe și ne trimite provocări, speranțe și dezamăgiri, să tragem învățături din greșelile și durerile noastre, duse totuși până la o
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ne va fi foarte greu să ne descurcăm... Nu sunteți din oraș, nu-i așa? Așa este, recunoscu bătrânul cu Îngândurare, sunt dintr-un sat apropiat. Da, da, da! făcu medicul privindu-i atent culorile foarte vii de pe față. Aveți obrajii Îmbujorați și buzele aprinse, semn că e vorba de febră mare aici. Iar pielea vă este foarte galbenă... Doctorul se apropie de el și-i atinse fruntea cu dosul palmei. Era neașteptat de rece, ceea ce-l făcu să tresară. În preajma
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cascadă cu cădere Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11 B,”la agro”, cum le spuneam celor de la mecanică agricolă. Unii sunt convins
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zi care trecea, nu-mi mai găseam liniștea, muream câte puțin și mă risipeam În visări dintre cele mai dulcicu fata pentru care aș fi făcut orice să o știu a mea. Doar a mea. Seara-n pat mângâiam lasciv obrajii moi ai pernei și o strigam Încet, iar și iar, murmurându-i numele la nesfârșit, netezindu-i părul aurit și moale, sărutându-i ochii tulburători, atât de viu proiectați În propria-mi imaginație. Mă trezeam În zori epuizat, cu migrene
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
au atârnat o icoană aurită, dăruită de nașa Rozica, sub care au aprins o candelă minusculă. Mama venea deseori În timpul zilei (mai ales după-amiaza) și mă privea nesfârșit de mult (se uscase toată de când cu povestea mea), Îmi mângâia delicat obrazul, umerii, brațele, sărutându-mă de zeci de ori Într-o tânguială stinsă, spunându-mi șoptit și repetat “dragul mamei“ si vorbindu-mi despre tot felul de lucruri văzute, auzite ori simțite, În ideea că-mi voi reveni din acest gen
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fată, că a avut el așa o presimțire prin studenție și din pricina asta ne tot uitam prin vitrine după rochițele, păpuși și pantofiori roșiiîi plăceau lui pantofiorii roșii! Pe asta nu mi-ai spus-o niciodată...! zise băiețelul bosumflat, cu obrajii Îmbujorați. Mama Îl fură cu coadaochiului și-i văzu zăpăceala provocată de vorbele ei, apoi Îi trecu mâna prin părul blond și-l sărută pe creștet. Copilul acesta slăbuț, cu privire inteligentă și râs cuceritor, era "ultima ei mare dragoste
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și, arătându-i cu mâna, Îi spuse că poate să Înceapă. El Își Îndreptă corpul plăpând, Își răsfiră degetele străvezii, subțiri și prelungi, Își coborî buzele aprinse spre podul palmei și, cu pleoapele strânse, o sărută apăsat. Apoi, umflându-și obrajii, deschise ochii săi mari și strălucitori și suflă cu toată puterea sărutul din palmă. Și din palma lui mică plecă o adiere dulce ca o boare, care deveni vântișor și, pe măsură ce Înainta, creștea În viteză și tărie, Îndreptându-se spre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
clipa aceea, când desprinderea devenise iminentă, un vânt puternic și misterios, venit de peste mări și țări, izbi violent fereastra lăbărțată, care-l lovi cu atâta forță, Încât Îl Împinse cu totul Înapoi, În cameră. Tresări ca la o atingere pe obraz și se simți Învăluit de o boare dulce și răcoroasă, care, făcându-l să uite spaima prin care trecuse, Îi ferici pe deplin inima. Într-un parc, pe o bancă... E o iarnă fără zăpadă, simplă și rece ca o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bej cu dungi subțiri, după ce, mai Întâi, s-a bărbierit apăsat (expresia lui), cucerind aerul din jur cu un miros intens de after shave, care o Înnebunea pe mama (trădată Întotdeauna de valul de sânge ce i se spărgea În obraji). Fără să scoată niciun cuvânt (cu noi vorbea, oricum, foarte puțin), s-a Îndreptat spre fereastră și a deschis-o larg. Mirosul de dimineață, amestecat cu iz de benzină arsă și ciripituri de vrăbii gureșe, năvăli grobian În cameră. Apoi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
când domnul Martin, Învățătorul, a venit la priveghi, la capelă, unde tata (bunul său prieten) fusese depus pe un catafalc plin de flori roșii și albe, cu același surâs cimentat pe buze. Îl privi grav, atingându-i cu degete tremurătoare obrazul și se miră văzând cât de mult se schimbase. De afară străbătură vocile unor copii care țipau fugăriți. În capelă eram eu cu tanti Valeria (care mă exaspera cu șoaptele ei ca niște sâsâieli) și mama, retrasă, adâncită În gânduri
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]