5,630 matches
-
oaspetele. Vi-l aduc imediat. Nu, nu. Vizitatorul nostru e un om de gust. Nu va fi necesar să fim peste măsură de formali. Pentru Mitsuhide fusese pregătită o masă elegantă, în sala casei principale, dar seniorul se așeză în odaia lui Toshimitsu și mâncă o cină simplă, împreună cu osapetele său. Chipul i se lumină și mai mult după ce vorbi un timp cu Yusho. Întrebă despre stilurile de pictură ale dinastiilor Sung de Miazăzi și de Miazănoapte din China, discută gusturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scrie. — Du-i-o mesagerului de la Abatele din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea unui ajutor și, nepărând ca problema să-l mai intereseze cu ceva, întrebă un paj: — Seniorul Mitsuhide mai doarme? — Când m-am uitat, în odaia dumnealui era foarte liniște, răspunse pajul. Auzind aceasta, lui Mitsuharu i se luminară ochii, de parcă și el și-ar fi găsit cu adevărat pacea pentru prima oară în acea dimineață. Zilele treceau. Mitsuhide își petrecea timpul în Castelul Sakamoto, nefăcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică în șezut, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă culisantă. Plantonul intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar de vreme ce câțiva servitori ai lui Mitsuhide plecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deplasat de a-l ține pe Ranmaru îmbrăcat în paj și permanent lângă el. Această rectificare urma să fie și pentru binele lui. — Ieșiți în grădină? îl întrebă Ranmaru. Nobunaga se oprise pe verandă, iar Ranmaru ieșise în grabă din odaia pajilor pentru a pune o pereche de sandale pe treaptă. Era plăcut să aibă în slujba lui un om atât de binevoitor și ager la spirit, își spuse Nobunaga; se obișnuise cu acest gen de solicitudine, cam de zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și se ridică, ieșind din dormitor. Ușa masivă de cedru care se deschidea spre coridor fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea în mod firesc un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de ce să mă grăbesc.” Avea senzația că îi vorbea cineva. De cum intrase în cameră, simțise - mai mult chiar și decât dogoarea care-l înconjura din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape se prăbuși, când se așeză în centrul odăii, dar se răzgândi repede și merse spre alcovul puțin mai înălțat. În fond, suprafața de jos le era rezervată în mod normal vasalilor. Își imagină o ceașcă de apă curgându-i pe gât și, pentru un moment, făcu un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sătură, se lăsă pe spate, cu burta tobă. Văzând că mesagerul terminase, Hikoemon îi făcu semn să-l urmeze și-l însoți până la o cameră din apartamentele preoților, unde se țineau depozitate sutrele. Urându-i somn ușor, îl introduse în odaie și încuie cu grijă ușa pe dinafară. Chiar atunci, Kyutaro apăru încet lângă Hikoemon și-i șopti ceva la ureche. — Domnia Sa e îngrijorat că vestea despre incidentul din Kyoto ar putea ajunge la urechile oamenilor. În ochi i se citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
revenise sub controlul fostului său comandant, Niwa Nagahide. Deodată, Ishida Sakichi și alți patru sau cinci membri ai grupului pajilor se întoarseră în mare grabă dintr-o direcție necunoscută. Înainte de a merge în camera lui Hideyoshi, de pe culoar și din odăile pajilor se auziră bolborosind glasuri fericite, iar Hideyoshi îi întrebă pe cei din jur: — S-a întors Sakichi? De ce întârzie atât de mult să vină aici? Și trimise un om să-l muștruluiască. Ishida Sakichi se născuse la Nagahama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de la Nagahama. Daikichi nu era decât un mic templu de munte. Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla vântul, pereții și grinzile se zguduiau. Nene locuia și-și servea soacra în templul principal, cu doamnele de onoare cazate în odăile preoților. Servitorii veniți ulterior din Nagahama clădiseră în zonă mici colibe, sau se încartiruiseră în casele sătenilor. Prin urmare, în aceste condiții mizere trăise timp de peste două săptămâni o familie numărând peste două sute de persoane. Când ajunsese la ei vestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oprească. Dimpotrivă, ceilalți seniori găseau mai înțelept din partea lui că plecase și erau ușurați de senzația de pericol intens pe care o simțiseră. Deodată, din camera de lângă ușă, unde erau postați, ieșiră și-l urmară doi paji. Simțiseră, chiar din odaia lor, atmosfera care domnise în castel timp de două zile. Dar Hideyoshi nu le permisese prea multor servitori de-ai săi să intre în castel, așa că, văzând că stăpânul lor era în siguranță, cei doi paji se mai liniștiră. Ieșiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de-a treisprezecea zile din lună. În după-amiaza aceea, când Ieyasu sosise la Kiyosu, Nobuo l-a dus la un templu unde cei doi au stat la tratative secrete timp de câteva ore. Seara s-a ținut un banchet în odăile de musafiri ale castelului. Ieyasu nu trecuse la centru nici chiar în timpul incidentului de la Templul Honno. Acum, însă, miza întreaga putere a clanului Tokugawa - o putere pentru acumularea căreia cheltuise mulți ani - și venise personal la Kiyosu. Nobuo îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
într-o colivie aurită. — De ce râzi, Sakichi? îl provocă Hideyoshi. Însă și el însuși se simțea destul de amuzat. Era limpede că Sakichi înțelesese deja. Nu, de nimic. M-am lăsat distras de celelalte responsabilități și am revenit fără să vizitez odăile celor trei prințese. — Chiar așa? Bine, mă rog. Cu aceste cuvinte, Hideyoshi schimbă repede vorba, trecând la alte bârfeli: — Ce zvonuri ai auzit pe lângă râul Yodo și prin Kyoto în timp ce erai pe drum? Ori de câte ori trimitea câte un mesager în locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mele dorințe sau planuri. — Vă înțelegem întru totul. — Astfel stând lucrurile, speranța pe care o nutresc pentru binele Seniorului Nuobo rămâne neschimbată. — Domnia Sa va fi ușurat să audă. — Am pus să vi se prepare ceva de-ale gurii, în altă odaie. Faptul că acest război a luat sfârșit atât de repede e cea mai mare binecuvântare din toate. Ospătați-vă în liniște, înainte de a pleca. Ieyasu reveni în interiorul castelului. Mesagerii din Nagashima fură omeniți cu bucate și băutură în altă cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
noi să nu aibă voie a călca pe părțile Moldovei. Iară de s-ar afla cineva din nohai cu pricina dobitoacelor să vie pe locurile Moldovei ori păstorii noștri cu vreun chip de s-ar ispiti a face vreun supăr odăilor sau fânațelor răielii locuitorilor Moldovei sau de s-ar afla cineva din nohai sau dintr-alții și s-ar ispiti a face cât de puțin val sau cât de puțină stricăciune fânațelor, odăilor, dobitoacelor, pînilor sau semănăturilor, unul ca acela
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-ar ispiti a face vreun supăr odăilor sau fânațelor răielii locuitorilor Moldovei sau de s-ar afla cineva din nohai sau dintr-alții și s-ar ispiti a face cât de puțin val sau cât de puțină stricăciune fânațelor, odăilor, dobitoacelor, pînilor sau semănăturilor, unul ca acela să aibă a se prinde și legal să se trimiță la Iași și acolo să i se dea certare precum se cade. Și pe locurile unde s-ar pășuna vitele noastre, oricând ne-
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
și a căpitanului de codru să n-aibă voie nici să-și viziteze vitele; 8) că, îndată ce li s-ar porunci să părăsească pășunea, s-o și părăsească fără întîrziere și price; 9) că, făcând stricăciune sau val fânațelor, dobitoacelor, odăilor, pînilor sau semnăturilor, să fie prinși, legați, trimiși la Iași și pedepsiți; 10) că nu vor mai tăinui (vorbă subțire pentru fura) vitele raielii gau neguțitorilor; 11) că, oricând n-ar îndeplini obligațiunile lor, dobitoacele lor să fie alungate peste
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de clar-obscur// Ra-Ra-Rasputin,/ Russian special love machine// Ca o spumă a timpului această luptă/ când ai coborât în tranșeea realității// Cutia de scrisori mereu goală...// Take my breath away...// Înveșmântat în frigul tristeții/ privești cum te-nconjoară/ din toate colțurile odăii/ Nimicul...” - După-amiaza de duminică) sau, între ele, clișee metaforice („Era o iarnă a cuvintelor;/ gerul măreț, ca o marmură albă, naltă,/ înghețase șoaptele ca pe corali risipiți” - Anestezic I), altele trăgându-se către zona milenarismului, de actualitate la data debutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290629_a_291958]
-
aceea... Când te duci cu lucrurile tale, fine și bune, și primești În loc... cum să spun... murdare de menstruație, teribil... După aceea ne-au dus Într-o baracă, dar n-am avut loc și toată noaptea am stat Într-o odaie, pe podea. O poloneză a zis: „Sunteți nebune? Credeți că o să vă mai vedeți mamele sau rudele? Nu vedeți focul ăla?”. Se vedea focul, că În barăci nu era lumină. În prima zi deja ni s-a spus, dar nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
după medicamente. Și atunci nimeni nu te Întreba dacă ești neamț sau nu: se trăgea - dar lui nu i-a fost frică și s-a Întors cu medicamentele. După vreo două-trei săptămâni m-au adus Înăuntru, În casă, Într-o odaie ca o sufragerie, așa, dar avea și un pat, unde m-au pus. În prima zi am căzut, că nu eram obișnuită, dar În cealaltă odaie erau deja rușii. Acolo era biroul lor, centrul lor. Eu niciodată nu am dormit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu medicamentele. După vreo două-trei săptămâni m-au adus Înăuntru, În casă, Într-o odaie ca o sufragerie, așa, dar avea și un pat, unde m-au pus. În prima zi am căzut, că nu eram obișnuită, dar În cealaltă odaie erau deja rușii. Acolo era biroul lor, centrul lor. Eu niciodată nu am dormit acolo, nu știu când am dormit, că se auzea cum vin, merg, vorbesc, nu știu ce... N-am știut niciodată rusa - știu șase limbi, dar rusește nu știu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
înspăimîntată, se închina când geamurile casei noastre erau zgâlțâite de suflul trăsnetelor apropiate. În același timp știa că există o lume invizibilă de ființe care ne puteau îmbolnăvi. Se scula dimineața de tot, în plină iarnă, și deschidea toate geamurile odăii în care dormeam și la întrebarea furioasă a tatei: "ce te-a apucat?" răspundea decisă: "să iasă microbii". În același timp eu venisem pe lume ca "un dar al lui Dumnezeu". Casa din care fusese pețită era plină de fetele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Veneam toți de la o nuntă, la începutul unei toamne, eram licean în marele nostru oraș de provincie, aveam paisprezece ani și am înțeles bine scena care a avut loc acasă, noaptea târziu, trezindu-mă din somn. Casa noastră avea o odaie mare în care dormeam toți trei, fiecare în patul lui, o sufragerie și o bucătărie și o odaie mai mică, cu lucruri bune în ea, un fel de salon unde tata își bea cafeaua, citea ziarul și primeam musafiri. De
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
paisprezece ani și am înțeles bine scena care a avut loc acasă, noaptea târziu, trezindu-mă din somn. Casa noastră avea o odaie mare în care dormeam toți trei, fiecare în patul lui, o sufragerie și o bucătărie și o odaie mai mică, cu lucruri bune în ea, un fel de salon unde tata își bea cafeaua, citea ziarul și primeam musafiri. De obicei adormeam toți îndată ce stingeam lumina. De astă dată însă am simțit că tata se foia în așternut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă închina ca de obicei înainte de a adormi, îi dădui una peste mâna cu care făcea crucea. Gestul violent n-o descumpăni și nici nu mă spuse tatei. Continuă să se închine singură, se lăsă în genunchi în fața icoanei din odaie, sub care ardea veșnic o candelă cu untdelemn, și rămase astfel cu capul plecat spre pământ vreme îndelungată. Da, i-am șoptit, roagă-te pentru mine, că o să-mi vie mie credința de o să pot muta munții din loc. Mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sângele lui? Trezește-te și răspunde-mi, sau dacă nu poți acum, începe prin a te gândi și într-o zi, tot gîndindu-te, o să poți să-ți răspunzi și să-mi spui și mie..." Am început să mă plimb prin odaie, să mă uit afară pe geam, să mă întorc, să mă uit iar. Mama împăturea ceva, un cearceaf, cu mișcări care nu se mai sfârșeau, cu bărbia în piept, posomorâtă și mâhnită. N-avea de gând să-mi răspundă și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]