1,680 matches
-
să contrainfor meze. Ele și-au format în acest scop elite foarte bine instruite, după model britanic și sovietic, adevărate culturi ale informațiilor. În ce le privește, Statele Unite ale Americii combină abordarea ofensivă cu cea defensivă. Un exemplu de demers ofensiv a fost introducerea în Europa, prin planul Marshall, a unui adevărat "cal troian" și invadarea ulterioară a continentului european cu produse americane. Logica sau demersul defensiv constă, mai ales, în protecția sistematică a intereselor lor comerciale în cadrul negocierilor internaționale. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
context, Biroul Britanic de Informații aprecia: "Simplul fapt că bolșevismul este de fapt rusesc în originile sale militează împotriva acestuia în România de astăzi. De aceea, pare probabil că armata română va opune o puternică rezistență împotriva oricărei forme de ofensivă bolșevică (...) Sunt mult mai bine organizați și disciplinați decât oricare din trupele de care ar putea dispune bolșevicii și au conducători militari capabili."205 Engels avea dreptate și în sens invers: acum, cu încăpățânatul conservatorism românesc, comunismul nu avea șanse
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în momentul declanșării "războiului-fulger" contra URSS. S-a creat legenda, de către Stalin (Gabriel Gorodețki ș.a. încă o susțin), că Moscova nu era pregătită de război, în 1941. Într-adevăr, nu era pregătită pentru un război de apărare, ci pentru unul ofensiv, după ce puterile occidentale vor fi fost istovite de Hitler. Reamintesc că, la 15 martie 1937, șeful Direcției politice a Armatei Roșii, Ian Homarnik, preciza: "Armata Roșie va considera misiunea bolșevică îndeplinită atunci când vom stăpâni globul pământesc."242 Or, victoria parțială
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
fie și a fost recunoscută fără discuție: era suficient să se recitească istoria. Țara n-a fost niciodată cucerită de către turci; domnitorii nu și-au înstrăinat niciodată suveranitatea. N-a fost vorba, la origine, decât de un tratat de alianță ofensivă și defensivă, care impunea fiecăruia datorii reciproce și de o simplă protecție în schimbul unui tribut inițial foarte mic. Doar ca o consecință a vremurilor și a șubrezirii morale și militare a Principatelor și-a arogat Poarta dreptul de suzeranitate și
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
declanșa un război împotriva Poloniei și de a ocupa o parte a teiritoriului acesteia. Înainte de a începe această acțiune de forță finală, Hitler strînge legăturile cu omologul său fascist. Pe 28 mai, Ciano și Ribbentrop semnează "Pactul de oțel", alianța ofensivă care pentru Mussolini nu va putea intra în vigoare decît în 1943 cînd se vor termina pregătirile italenilor. Cînd Ciano se duce în Germania, în august 1939, constată că totul este pregătit în vederea atacului împotriva Poloniei. De aceea, îl sfătuiește
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
din cele două tabere aruncînd pe umerii celeilalte răspunderea primei lovituri dată destinderii, în ceea ce-i privește pe europenii de Vest, părerea care cîștiga teren în numeroase cercuri conducătoare susținătoare a unei politici dure față de URSS, este aceea că motivele ofensive ale șefilor de la Kremlin vor avea cîștig de cauză în fața complexului citadelei asediate. Inițiativele și intervențiile lui Brejnev și ale echipei sale le-a adus revelația unui plan pregătit în comun și bine conturat, vizînd compensarea eșecurilor suportate în Orientul Mijlociu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
conflictul mocnit dintre Est și Vest. În acest moment și pînă la mijlocul anilor șaizeci, superioritatea netă a americanilor în materie de armament strategic a făcut ca, conform doctrinei "represaliilor nemilitare" (la care NATO nu renunță decît în 1966), orice acțiune ofensivă lansată de sovietici în orice punct al dispozitivului controlat de alianță putea avea ca efect declanșarea atacului nuclear împotriva acestora. Ori, zece ani mai tîrziu lucrurile s-au schimbat în mod radical. Uniunea Sovietică dispune pe continentul european în afară de superioritatea
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
nivelele, deoarece dezvoltarea comerțului internațional și a economiei digitale a facilitat deschiderea de noi piețe și noi arme în obținerea de informații utile și relevante. Unele nu sunt neapărat noi, dar se prezintă sub o altă dimensiune, adică ca arme ofensive/defensive în funcție de interesul sau influența actorului economic. Puterea economică globală uneori se divide sau alteori poate stagna pentru moment de la Nord la Est, din Orient spre Occident, ceea ce-i obligă pe agenții economici la o integrare a valorilor la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/84938_a_85723]
-
treilea rând, securitatea colectivă contribuie la ameliorarea dilemei securității. Cooperarea contribuie la creșterea încrederii reciproce și la scăderea influenței percepțiilor greșite în deciziile politice. În plus, statele sunt încurajate să adopte atitudini mai degrabă defensive în constituirea aparatului militar latura ofensivă pierde din utilitate. Un atac asupra unui membru al comunității internaționale va antrena răspunsul militar copleșitor al tuturor celorlalți, căruia agresorul nu-i va mai putea face față. Ca forme pe care le poate lua, securitatea colectivă variază pe un
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
fenomen extrem de complex, cu o diversitate de forme de manifestare care justifică folosirea terminologiei specializate, rafinate; astfel, școala este spațiul de manifestare a conflictelor Între copii și Între adulți-copii, iar raporturile de forță sau planul În care se consumă conduitele ofensive (verbal, acțional, simbolică sunt variabile importante În Înțelegerea fenomenului. 2 Agresivitatea - trăsătură Înnăscută sau dobândită? O problema viu discutată este dacă agresivitatea constituie o trăsătură Înnascută sau dobândită. Altfel spus, un individ este agresiv din naștere sau prin forța Împrejurărilor
Prevenirea conduitei agresive la preadolescenţi şi adolescenţi by Mihaela Munteanu; Anica Nechifor () [Corola-publishinghouse/Science/91538_a_92391]
-
ieșit onorabil, erau vreo cincizeci- șaizeci de persoane [...], hărți cu cartierul dărâmat al Bucureștiului, fotografii de biserici [...]. Scriu și eu în grabă (și nu prea inspirat) o cronică despre răstignirea trecutului în piatră. [...] Nebunia lui Ceaușescu a intrat în faza ofensivă a distrugerii"39; "O nouă Asociație a Românilor pentru Protecția Monumentelor și Lăcașurilor Istorice, alcătuită de arhitecți, istorici și oameni de cultură din exil, a înmânat UNESCO-ului un protest cerând oprirea oricărei demolări de monumente și lăcașuri istorice în
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
al treilea volum din Unde scurte. Autoarea numește două fenomene caracteristice acestor ani: sprijinirea disidenței de către intelectualitatea franceză și neoproletcultismul. Intelectualii francezi și exilații se alătură acțiunilor întreprinse de "Europa Liberă" ca împreună să destrame imperiul comunist. Neoproletcultiștii români, "curteni ofensivi ai lui Ceaușescu", se organizează în "grup de atac și în purtători de cuvânt și sudalmă ai noii ideologii ceaușisto-comunisto-fasciste"207. Totuși, paginile rămân martorele literaturii, dar fără să o despartă de condițiile impuse de contextul politic. Volumul al patrulea
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
practică, iar autoarea nu poate ignora "reinstalarea, la început insidioasă, apoi din ce în ce mai pe față, nu doar a comuniștilor (de tot nici nu plecaseră), dar și a ceaușiștilor celor mai compromiși, cultivând același amestec de comunism și fascism, acum însă mai ofensiv"209. Nu este o simplă, mefientă acuză din afara granițelor, ci analiza din proxim a așa ziselor schimbări. Îndepărtarea este doar geografică, nu și participativă. Pentru că intuiește de atâtea ori nocivitatea schimbării, își permite și de data asta să fie transparentă
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
a politicii externe, deci poate fi criticată și comparată cu alte teorii din domeniu (Mouritzen, 1997, p. 76). Problema capacității neorealismului de a genera teorii în domeniul politicii externe a fost reluată în cursul dezbaterilor dintre realiștii defensivi și cei ofensivi, în cadrul studiilor de securitate. John Mearsheimer și realismul ofensiv Teoria structurală avansată de John Mearsheimer (2003) nu se limitează la nivelul sistemului, ci își propune să fie și o teorie a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cu alte teorii din domeniu (Mouritzen, 1997, p. 76). Problema capacității neorealismului de a genera teorii în domeniul politicii externe a fost reluată în cursul dezbaterilor dintre realiștii defensivi și cei ofensivi, în cadrul studiilor de securitate. John Mearsheimer și realismul ofensiv Teoria structurală avansată de John Mearsheimer (2003) nu se limitează la nivelul sistemului, ci își propune să fie și o teorie a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra domeniului redă o lume de state căutând să supraviețuiască
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
a politicii externe. Și în acest caz, viziunea fundamentală asupra domeniului redă o lume de state căutând să supraviețuiască într-un mediu anarhic, caracterizat de auto-ajutorare. Cea de-a doua ipoteză este aceea că statele posedă o anumită capacitate militară ofensivă, care le face să fie periculoase unele pentru celelalte. În această lume, statele nu pot fi niciodată sigure că nu vor fi atacate, există o permanentă incertitudine cu privire la intențiile celorlalți - aceasta este a treia ipoteză teoretică a lui Mearsheimer. Urmează
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
țelul fundamental al statelor, supraviețuirea, ceea ce face ca preocupările de securitate să primeze asupra oricărui alt domeniu. În fine, ultima ipoteză este aceea că statele sunt actori raționali, cu o gândire strategică. Cumulate, aceste ipoteze stimulează statele să se comporte ofensiv unele față de celelalte, conturându-se trei modele generale de comportament: teama, auto-ajutorarea și maximizarea puterii. Raportarea teoriei lui Mearsheimer la cea a lui Waltz sugerează că realismul lui Waltz este unul „defensiv”, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
puterii. Raportarea teoriei lui Mearsheimer la cea a lui Waltz sugerează că realismul lui Waltz este unul „defensiv”, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să urmărească menținerea echilibrului balanței de putere. Mearsheimer (după exemplul lui Morgenthau) avansează un realism „ofensiv”: în condițiile anarhiei și dilemei securității, Marile Puteri caută să-și maximizeze puterea relativă în raport cu competitorii, având drept țel fundamental hegemonia. Puterea unui stat este definită în termeni de capacități și include componente precum populația și forța economică, însă decisivă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
considerare și alte obiective decât securitatea, mai satisfăcute cu o doză mai mică de securitate. Dacă lumea lui Waltz este populată de puteri de statu-quo, cea a lui Mearsheimer cuprinde puteri revizioniste: când nu pot trece la ofensivă (principala strategie ofensivă fiind războiul), aceste puteri încearcă fie să contrabalanseze eventualii agresori, fie alte strategii, între care se distinge pasarea responsabilității către alt actor, evitând astfel costurile presupuse de contrabalansare. Variabilele geografice - dacă agresorul și statele amenințate au graniță comună, respectiv sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cazul sistemelor multipolare echilibrate, cu precădere când statul amenințat este protejat de întinderi de apă, strategia cea mai avantajoasă ar fi pasarea responsabilității. Pe de altă parte, când sistemul este multipolar dezechilibrat, în special când există vecinătate pe uscat, realismul ofensiv prescrie contrabalansarea. Pasarea responsabilității este atrăgătoare mai ales în sistemele multipolare, unde se poate găsi o Mare Putere care să accepte responsabilitatea înfruntării agresorului. O astfel de confruntare i-ar putea uza pe ambii combatanți, astfel că statul poate câștiga
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
decât cel echilibrat, pe două considerente: tentația hegemonului potențial de a forța obținerea hegemoniei regionale, respectiv nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă a altor teorii realiste, vezi considerațiile despre dezbaterea neorealism - neoliberalism în capitolul „Neoliberalismul”). El constată că raporturile dintre Marile Puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele puteri statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861-1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800-1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin - apreciază Mearsheimer - enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de non-expansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
revizioniste, singurele puteri statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861-1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800-1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin - apreciază Mearsheimer - enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de non-expansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de celelalte Mari Puteri europene. În privința „echilibratorilor de peste mări”, Marea Britanie și Statele Unite, neglijarea
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la motivul pentru care SUA au fost mulțumite cu statu-quo-ul de după al doilea război mondial, în condițiile în care teoria ar fi prezis încercarea de obținere a hegemoniei mondiale (Kupchan, 2003). Alte critici au pus în evidență nevoia ca realismul ofensiv să justifice apropierea dintre Marea Britanie și SUA, la începutul secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre Marile Puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că în privința incidenței
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre Marile Puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că în privința incidenței războiului la nivel de sistem, toate predicțiile teoriei realismului ofensiv au fost, în mare, confirmate pe intervalul studiat, iar epocile de multipolarism neechilibrat (1793-1815, 1903-1918 și 1939-1945) sunt marcate de războaie majore: războaiele napoleoniene și cele două războaie mondiale. Realismul defensiv Realismul defensiv combină perspectiva structurală cu un set de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]