1,402 matches
-
și "realism creatural din Năpasta, O făclie de Paște sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pătrășcanu, Al O. Teodoreanu, Damian Stănoiu și Tudor Mușatescu. În piesa lui G. Ranetti, Romeo și Julieta la Mizil (apărută în volum în 1907), intertextualitatea cu opera caragialiană vizează, în primul rând similitudini de la nivelul expresiei verbale, explicabile și prin oglindirea aceluiași univers uman cu rele, necorectate deprinderi lingvistice. Hiperurbanismele de tipul "cremenal", "sicretu", "coraj" și franțuzismele "alivoar", "bonsoar", "musiu"129 etc. dau o notă caragialescă replicilor, recunoscută chiar și de cei care ar fi putut să pună aceste agramatisme pe seama
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acești promotori ai antiteatrului sfârșesc prin a regenera forma dramatică, deoarece constituienții de bază ai morfologiei sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este, deci, substituită printr-o "nonacțiune", personajul, oglindire a individului "fără calități", fără biografie, anodin, apatic și amorf, definit doar prin trăirea propriei angoase, este înlocuit prin "nonerou" sau "antierou", iar straniul dialog nonconversațional și noncomunicativ din dramele absurde nu poate fi numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
focul stelar, și trăi acolo, în mijlocul stelelor, o viață de stea... Coboram din cupolă pe aceeași scară de lemn, cu ferestre rotunde pe perete, și-n fiecare fereastră mă vedeam tot mai matur, dacă matură poate fi numită măcar ultima oglindire, care schița profilul ascuțit al unui adolescent cu ochii întunecați și cu o umbră de mustață peste buzele senzual-ascetice. Ieșeam din clădire și mă regăseam în vântul cald al nopții. "De ce un înger? Noaptea a venit" - recitam în șoaptă. "în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
În sucurile tari ale corpului dat În pârg, Își etalează urnele vaginale fără a le feri de ochiul hulpav al faunilor, dând târcoale prin crângul vieții; În profunzimea imaginii, o ceață transcendentă filtrează drumul lui Orfeu, pornit către propria-i oglindire În ochii bacantelor pândind din tufișuri lacome; dacă iei vederea și o Întorci invers, fără să ții cont de direcția normală de privit, ți se propune o pajiște ciudată, unde iarba crește deasă și Înaltă, sistematizând spațiul, comprimându-l În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atingeam oglinda, ci propriul meu corp real; senzația era de mare satisfacție: convins Însă că Întâlnesc pe cel dinaintea mea, ce mă privea cu mirare că exist, că arăt așa, că am ochi, gură, nas, mâini etc. Operația aceasta de oglindire mă răpea oricărei alte preocupări și eram În stare să uit de joacă, de foame și de somn, numai să fiu lăsat să stau În fața oglinzii. Sora mea s-a supărat, i-ar fi plăcut să se uite și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
contradictorii („Jurnalul lui M.“ și „Jurnalul lui A.“, principiu masculin și, respectiv, feminin, ambii studenți În filologie); În fragmentele tipografiate cursiv, naratorul descrie un personaj care citește „Jurnalul lui A.“, reconstituind un alt sens al vieții și morții ei. Multipla oglindire, moștenire a „specularității“ din romanul lui Camil Petrescu, determină ambiguitatea rolurilor: „când spun eu, nu știu dacă o fac În calitate de autor, actor, personaj, instanță auctorială etc.“ (p. 14). În ciuda poeticii explicite, a precauțiilor teoretice decelate pe toată suprafața „romanului“, În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de conștiință al eroului. Lumea percepută o dată de copil sau de adolescent și a doua oară, de abia vizibilul narator matur. Fluxul conștiinței, prin care se autodefinește eroul la vîrstele de copil-adolescent-tînăr și la maturitate, apare și ca mediator al oglindirii lumii constituite din obiecte și fenomene-semne, din imagini. Și din contururile fine, dar pregnante, ale portretelor la Început stilizate, fabulos legendare, apoi precise și plastice. Observația este și ea facultatea definitorie a prozatorului Petru Maier-Bianu. Prima parte a romanului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ar fi fost splendidă, trebuia să fie. Acum mă temeam ca Italia să nu fie tristă, vroiam să mă simt bine ca s-o înveselesc, pentru că mi-era frică să nu devin și eu în scurtă vreme trist. Simțeam că oglindirea în luna aceea putea să ne facă să devenim dintr-o dată triști. Beam pentru că nu vroiam să mă gândesc la asta, Angela. Beam și eram plin de încredere, pentru că viața mi-ar fi dat ocazia să-mi iau revanșa, beam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se afla limba țărmului, în parte spălată, în parte acoperită de apă până la genunchi. Mirosea a alge, prin sălcii sufla vântul și trestia foșnea, în timp ce pe sub frunziș, în oglinda apei, apărea o lume de frunze, ramuri, pietre. Trebuia să cercetezi oglindirea propriului chip în acest contur tremurător, oscilant ca să poți recunoaște posibilele cioburi, pietre arse, oase, coarne, toporișca de piatră, pentru că acolo nimic nu avea tăiș și claritate. Și iar și iar se scoteau cioburi care promiteau un obiect prețios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a lecturilor mele și care, legată în pânză și cu cotor de piele, făcea parte din comoara de cărți a mamei mele. Oferta abundentă de păcate a lui Dorian Gray, care se supralicitau vicios unul pe celălalt, era potrivită pentru oglindirea de sine. La vremea asta voi fi împrumutat probabil de la cine știe cine și Leonardo da Vinci a lui Merejkowski pentru a o devora în pod. Ședeam pe o găleată de stins focul, răsturnată, și citeam mai mult decât puteam să rețin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al considerațiilor asupra "meandrelor receptării" lui Mihail Sebastian în stricta contemporaneitate. Ar fi fost binevenită o mai mare dezvoltare a acestui capitol, în definitiv cel mai fierbinte, întrucît implică în materia sa subiectul scriitorului evocat și subiectele noastre în reciprocă oglindire. Tema rămîne, desigur, cu ușile deschise.
Din nou Mihail Sebastian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8676_a_10001]
-
până la cel invadat de ape. Nu puteau lipsi din asemenea construcție mirobolantă dublul, ca personaj, nici dedublarea ca principiu de organizare epică. Cititorul se trezește în fața unei narațiuni rafinate despre producerea ficțiunii, însoțită de lectura ei, într-un joc de oglindiri tot mai rafinate, tot mai elaborate, incitându-l să intre într-un spațiu virtual, în care traseele se ramifică mereu, dar care nu garantează nicio ieșire. Alberto Ongaro a scris un roman ce trimite, inevitabil, la Borges, proiecție venețiană a
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
numește și cântec bătrânesc); Exemplu: Toma Alimoș (creație populară) Pașa Hassan de G. Coșbuc - basmul - specie epică, populară sau cultă, îndeosebi în proză, în cuprinsul căreia se povestesc întâmplări fantastice împletite cu unele reale, săvârșite de personaje cu forțe supranaturale; oglindire a vieții în mod fabulos; Exemplu: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ( creație populară); Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu - eseul - un studiu în care autorul își expune un punct de vedere personal asupra unei probleme filozofice, științifice
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
să facă de toate, dar erau înainte de toate soldați. Infanteriști, nu docheri. O mână de ajutor pentru încărcarea materialului greu n-ar fi fost de prisos. ― Mașina asta nu-i o jucărie. Scepticismul evident din glasul lui Apone își găsea oglindirea în înfățișarea lui Hicks. ― Exact, făcu ea cu duritate. Mai este până la Crăciun. Sergentul își țuguie buzele. ― Specializată, ă? În loc de răspuns, ea se răsuci pe călcâie și se duse la aparat, urcă pe scară și luă loc. Dintr-o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
împrumutate adesea cotidianului, însă transformate în tot atâtea “întâmplări în irealitatea imediată”. Peisaje și itinerarii obișnuite apar învăluite într-o lumină ireală, de vis, gesturile și obiectele capătă contururi halucinante, într-un univers de aburoase, somnolente himere, de ecouri și oglindiri, de impalpabile reliefuri. Drumul poetului (și al poemului) e trasat din primele momente într-un spațiu oniric („Da, pe drumul acesta / Mai fusesem poate cândva / Într-o după-amiază sau într-o toamnă /... Și totuși gesturi dintr-o adormire apropiată sau
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
prezenței și comunicării cu celălalt, se exprimă întâi de toate - ca să preluăm răspunsul lui Paul P. Drogeanu la întrebarea: „a cui sărbătoare e sărbătoare?” - „o sărbătoare (o comemorare și o celebrare) a însuși celui care o serbează”. Bucurie, cântec, lumină, oglindire, asimilare a mișcării cotidiene cu dansul și cu ceea ce francezul numește loisirs, ca o degajare de apăsările existenței de fiecare zi, creează acea atmosferă destinsă, specifică momentelor festive, de răgaz, - spațiu și timp al “îngăduinței” de a-ți descoperi propria
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se poate imputa lui Hugo Friedrich, căci transcendența goală, întrupată deplin de Mallarmé, de exemplu, nu înseamnă nihilism radical în raport cu divinitatea. Dimpotrivă, atingerea purității spirituale în absolut, anticipând actul clar de narcisism al lui Ion Barbu. Pur și simplu, nimicul oglindirii herodiadice este divinitatea în toată puritatea ei "apofatică", acea cale a cunoașterii lui Dumnezeu predominantă în teologia occidentală. De altfel, poeții moderni au avut mica lor trufie (care nu a rămas nepedepsită!) de a substitui poezia religiei. Sau cum spune
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a simțit primejdia încremenirii spațiale, de unde și ideea lui insolită că vidul e rigid: "Rigid este numai vidul. Neschimbător și static este numai vidul"357. În consecință, ruperea de simetrie ține de aventura timpului, o vedere de dincolo de vedere: "Ah, oglindire zburătoare, / refuz al văzului / orbire!" (Partitura a II-a). Perfecțiunea este oglinda ideală, dar ea îl sperie și atunci ne ține celebra lui lecție despre cub ca agresiune împotriva perfecțiunii, frumusețea fiind posibilă numai prin sfărâmarea unui colț: aceasta e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ibrăileanu, unde Emil Codrescu apare drept prizonierul unui amour tristanien, a cărui intensitate e direct proporțională cu rezistența obstacolelor întâlnite în cale și pe care V. îl aproximează prin „complexul lui Nabokov”. Însă în ambele cazuri apare același procedeu al oglindirii reciproce, în care eseistul tinde să vadă o definiție a criticii înseși: „Datorită criticului, iar în particular comparatistului - care, asemenea chimistului din goetheenele Afinități elective, e un fel de «artist al îmbinării», un Einungskünstler - operele, descojite de belferești considerente istorice
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
arhitecturi cu mai multe viteze, precum cea interbelică din România. Or, arhitectura, împreună cu pandantul ei localizator -urbanismul - sunt oglinzi mai degrabă fidele ale societății care le generează. Iată pentru ce, în textul care urmează, vom încerca să urmărim "detectivistic" aceste oglindiri imaginale spre a trage unele concluzii de parcurs despre realitatea oglindită, care, între timp, a dispărut. Retorica națională: politici și stiluri în acest peisaj plural, pentru economia textului de față interesează în primul rând politicile și mecanismele formale prin care
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
politice și etno-culturale imposibil de ignorat. Precum Herodot, descriind expediția lui Darius contra sciților, oferise o imagine de ansamblu a lumii antice, precum H.T. Buckle reușise să radiografieze istoria civilizației, prezentând-o aparent doar pe cea engleză, așadar după modelul oglindirii întregului în componente, Hasdeu a intenționat să facă din secolul al XIV-lea ,,o prismă generală a romanității’’ în raport cu spațiul geopolitic din jur. „Orice fracțiune a neamului românesc va fi aprofundată sub toate raporturile: teritorial, etnografic, dinastic, nobiliar, ostășesc, religios
Intui?ii romantice ?i accente critice ?n opera istoriografic? a lui B.P. Hasdeu by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83578_a_84903]
-
și etno culturale imposibil de ignorat. Precum Herodot, descriind expediția lui Darius contra sciților, oferise o imagine de ansamblu a lumii antice, precum H.T. Buckle reușise să radiografieze istoria civilizației, prezentând o aparent doar pe cea engleză, așadar după modelul oglindirii întregului în componente, Hasdeu a intenționat să facă din secolul al XIV-lea o prismă generală a romanității în raport cu spațiul geopolitic din jur. Orice fracțiune a neamului românesc va fi aprofundată sub toate raporturile: teritorial, etnografic, dinastic, nobiliar, ostășesc, religios
INTUIȚII ROMANTICE ŞI ACCENTE CRITICE ÎN OPERA ISTORIOGRAFICĂ A LUI B.P. HASDEU. In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1726]
-
stă la baza oricărei preluări pozitive în proiect. Iubirea de sine este premisa libertății. Cu toate acestea, iubirea de sine, care îmi dă certitudinea conturului și a identității mele, nu se poate realiza doar ca tautologie a eului. În simpla oglindire care îmi reflectă conturul eu nu ajung să obțin decât un rudiment din mine. Eu vreau să mă cunosc și să mă iubesc drept cel care sunt, dar pentru ca să mă pot avea trebuie să mă privesc în altul și trebuie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ajung să obțin decât un rudiment din mine. Eu vreau să mă cunosc și să mă iubesc drept cel care sunt, dar pentru ca să mă pot avea trebuie să mă privesc în altul și trebuie, la rândul meu, să ofer prilejul oglindirii pentru altul care se dobândește prin mine. Pentru că nu pot deveni eu însumi decât dacă devin altul în mine și eu însumi în altul, la iubirea de sine nu pot ajunge decât prin iubirea de altul. În „iubirea de altul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]