1,193 matches
-
configureze, într-o cultură predominant orală și cu o mentalitate tributară dogmei ortodoxe conservatoare, o lume a imaginarului, deși marcată de spiritul rigid al timpului. Perioada la care mă refer, secolele XIV-XVIII, a fost dominată - cu terminologia lui Zumthor - de oralitatea mixtă (oralitatea coexistă cu scrierea, influența acesteia fiind mai curând minoră). Cultura europeană în ansamblu a traversat această situație în secolele XI-XV - se consideră că medievalitatea s-a încheiat în spațiul francez în secolul XV (Martin I-II), nu în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o cultură predominant orală și cu o mentalitate tributară dogmei ortodoxe conservatoare, o lume a imaginarului, deși marcată de spiritul rigid al timpului. Perioada la care mă refer, secolele XIV-XVIII, a fost dominată - cu terminologia lui Zumthor - de oralitatea mixtă (oralitatea coexistă cu scrierea, influența acesteia fiind mai curând minoră). Cultura europeană în ansamblu a traversat această situație în secolele XI-XV - se consideră că medievalitatea s-a încheiat în spațiul francez în secolul XV (Martin I-II), nu în secolul XIII
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
însuși combină planul realității cu pura fantezie. Pentru Țările Române, imaginarul pare să fi jucat prin forța lucrurilor un rol mai important decât în culturile cu o tradiție a scrierilor bogată, dat fiind acest aspect determinant pentru medievalitatea locală: persistența oralității, în folclor, dar și în cultura elitelor boierești și domnești, ca și în cea monahală (excluzând aici puținele performanțe livrești reale, fie ale unor domni cărturari sau nobili cultivați, fie ale unor importanți ierarhi ai bisericii). Cauzele pe care istoriografia
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
motivul cetății asediate fără succes) și pe apartenență (motivul tradiției) la un grup etnic sudat religios și cu o moștenire nobilă. Dat fiind că au creat o mitologie medievală cu valențe istorice și au menținut-o (mai mult în formele oralității) pe structurile precreștine ale arhetipalului, dar cu motivații religioase, românii transformă imaginarul într-o formulă a rezistenței ortodoxe, culturale și identitare. Celebra și funcționala dihotomie occidentală natură-cultură (altfel spus, sat-oraș, propusă de Le Goff) la noi mult timp nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cele ale timpului său, vehiculat însă cu o identitate falsă, cum se știe, în imaginarul occidental. Reprezentările românești l-au surprins în schimb ca pe un model intransigent, înfricoșător prin exemplaritatea pedepselor, luptător înverșunat împotriva Semilunii (Velculescu, Între scriere și oralitate 10-11; Papacostea 127-38). Mărturii importante se regăsesc în scrierile călătorilor străini prin Țările Române, aflați aici fie în trecere, fie ca angajați ai administrației sau ai caselor domnești sau ai celor boierești. Un program amplu și cu mai multe reușite
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de popularizare; el s-a inserat în cele din urmă în zona de contact dintre romanele populare și literatura cultă, dată fiind libertatea de circulație a creațiilor (orale sau livrești) într-un sistem social permisiv. Pentru că în comunicarea culturală domina oralitatea, a fost astfel asigurată transmiterea permanentă și rapidă a informației prin variatele forme ale povestirii: mit, zvon, legendă biblică. Cetatea de Scaun, deținătoarea supremației instituționale, fiind centrul "lumii ca spectacol" (solemn sau anecdotic), a putut realiza și menține o diversificată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
evul mediu românesc ne apare în scrierile culte supusă, tăcută și redusă la tiparul desăvârșit în comun de biserică și de puterea laică masculină. Cărțile populare: dincolo de regalitate și de cotidian Situate în spațiul culturii la granița dintre scris și oralitate, cărțile populare dezvoltă pe structuri narative de basm o tematică mitico-religioasă și un tip de fantastic adaptat la scenarii cu aparență realist-istorică. Prin integrarea lor, imaginarul românesc face dovada unei opțiuni atât pentru "suprarealitatea" de sorginte orientală, cât și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
da Petrarca a Machiavelli. Milano: Bruno Mondadori, 1998. Védrine, Hélène. Les grandes conceptions de l'imaginaire de Platon à Sartre et Lacan. Paris: Librairie Générale Française, 1990. Velculescu, Cătălina. Cărți populare și cultură românească. București: Minerva, 1984. ---. Între scriere și oralitate. București: Minerva, 1988. White, Hayden. Metahistory. The Historical Imagination in Nineteenth Century Europe. Baltimore: Johns Hopkins UP, 1973. Wunenburger, Jean-Jacques. Philosophie des images. Paris: PUF, 1997. ---. Imaginarul. Cluj-Napoca: Dacia, 2009. [2003] Zumthor, Paul. Parler du Moyen Âge. Paris: Minuit, 1980
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
50, În legătură cu o ,,criză În gestiunea riturilor funerare laice și bisericești”. Mai precis, epitaful versificat ar fi preluat funcția verșurilor - lamentații funerare maramureșene, de origine semicultă -, o dată ce confesiunea greco-catolică a fost desființată În 1948. În acest fel, cenzura intervenită În ,,oralitatea publică a verș-ului” ar fi favorizat ,,dezvoltarea unui surogat public și deci semicult”, căruia i se subordonează și imaginea incizată. Ileana Benga și Oana Benga au În vedere ,,necesitatea profund umană de a controla realitatea morții prin ritual”. Constatând mai
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ei, particulară cu adevărat, critica lui e totuși identificabilă în primul rând ca spectacol literar: digresivă și colorată, ardelenească prin spiritul canonic al adevărului ce o animă și muntenească prin otrăvurile și malițiozitățile ce o compun, melanj de artificialitate și oralitate, de sarcasm și înclinație către calambur. „Combinație inelucidabilă între facondă și căzneală”, emisă cu „o ușurință anevoioasă a exprimării”, maniera criticului este a unui „cronicar cu sămânță de vorbă”, care prețuiește „risipa, ocolurile, introducerile, parantezele. Până să ajungi să afli
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica: „Nu mai desena omuleți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
Kipling la cenaclu), un criminal condamnat la moarte și un tată care insistă să primească, după terminarea execuției, nu consolări formale și inutile, ci o misterioasă sacoșă „adusă din străinătate” (O pungă de plastic cu mânere albe). Fie că mimează oralitatea, fie că efectuează „disecții” asupra personajelor, fie că se limitează la a expune jurnalul banalității existențelor, scriitorul află soluții care să îl salveze din încrâncenarea pe care temele frecventate o presupun. Acestea sunt ironia și aparenta detașare (tipic medicală) în fața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
sau nu, obligă la o elaborare mai atentă a mesajului scris, decât a celui transmis pe cale orală. Limba scrisă trebuie să fie mai ordonată, mai condensată și mai corectă decât cea vorbită. Exigențele redactării se dovedesc sensibil diferite de cerințele oralității, deși cea din urmă poate fi un mijloc de control al celei dintâi. Procesul însușirii corecte a limbii române urmărește formarea unui ansamblu de deprinderi ortografice, de punctuație, de ortoepie, gramaticale și de stil. Atât pentru dezvoltarea exprimării orale cât
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
capătul traseului său prin gândirea greacă și al confruntării cu logos-ul și reflecția filosofică, istorică, politică și științifică, mythos-ul să se refere la: a) discursuri bazate pe povestire, și nu pe demonstrația argumentată; b) discursuri transmise mai ales prin oralitate, și nu pe suporturi scrise; c) discursuri care au ca scop persuasiunea, prin emoționare, și nu prin jocul dialectic al argumentelor; d) discursuri al căror conținuturi trimit la realități greu de verificat empiric și greu de acceptat rațional - lumi fictive
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care ne-au parvenit pe suport scris (miturile din Vede, Iliada, Cartea Morților, Enuma Elish). Cu toate acestea, este mai mult ca sigur că textele În cauză nu sunt altceva decât transcrieri ale unor narative care circulau prin viu grai. Oralitatea presupune, așa cum o arată numeroase cercetări asupra culturilor folclorice: a) caracterul tradițional al conținuturilor: mesajul transmis este considerat ca având autoritate datorită faptului că provine de la generațiile anterioare. Prin aceasta, el reprezintă un patrimoniu al colectivității, care trebuie apărat și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
text-gazdă înspre lumea și viziunea critică al lui Caragiale, de a căror complexitate se contaminează automat. Însă mai valoroase pentru importanța caragialismului în literatură ni se par reconfirmările și reconsiderările unor trăsături care vizează compoziția artistică și calitățile stilului caragialian. Oralitatea, concizia, referențialitatea, mixarea deliberată a registrelor stilistice, procedee precum "tema și variațiunile", colajul de texte, lista etc. vor antrena un traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu le-am discutat încă, precum și alte câteva procedee caragialiene care vor face carieră în special prin contribuția prozatorilor optzeciști. 4.4.1. Oralismul Una dintre cele mai emblematice trăsături ale stilului caragialian, comentată de majoritatea cercetătorilor operei sale, este oralitatea, generată în primul rând de caracterul dialogic al tuturor textelor sale, inclusiv al celor din publicistică și din corespondență. Atunci când afirma că marele Caragiale "s-a cheltuit în literatură vorbită"165, Zarifopol face mai mult decât un reproș la adresa lenei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a cheltuit în literatură vorbită"165, Zarifopol face mai mult decât un reproș la adresa lenei de meridional a prietenului său, întrucât indică și specificul profund scenic al creației acestuia, în sensul că textul întreține un permanent dialog cu cititorii intentionați. Oralitatea și "stilul simpatetic"166 sunt ingredientele de bază ale "feliei de viață" realiste caragialiene, a cărei rețetă a fost redescoperită și îmbogățită în special de prozatorii din generația "de creație" (Tudor Vianu) optzecistă. Cu deosebire formula "transmisiunilor directe" frecvent utilizată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
făcând inutilă depistarea altui sens. Descoperit astfel în chiar primele rânduri ale scrierilor urmuziene, procedeul sfărâmării clișeelor mentale prin dezmembrarea structurilor lingvistice și literare osificate, poate fi cheia decriptării "paginilor bizare". În ciuda caracterului cooperant al textului narativ caragialian care, prin oralitate și dialogism ilustrează preocuparea pentru anticiparea și respectarea preferințelor cititorilor 122 interpelați, întotdeauna, reverențios, devierea sensului dinspre cel pretins înspre cel intenționat este o constantă și în publicistica lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elogiul scrisului începe să fie destul de frecvent, dar motivele invocate sunt de ordin practic, economic, juridic: fixare, memorizare, consacrare, literatura constituie un corpus de scrieri, de scrieri literare. Disputa oral/scris caracterizează întreaga viață spirituală a antichității. Elogiul cuvântului, superioritatea oralității și a elocvenței stau mult timp în prim plan. Retorica are o importanță deosebită în această perioadă, iar poezia e percepută ca vorbire metrică, de unde accepția retorică a poeziei și confuzia dintre retor și poet. Definiția retoricii ca artă a
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Se constată însă și o „recuperare” a literelor seculare (literele helenice) în vederea consolidării, ilustrării și propagării credinței. Evul Mediu este totodată perioada care consacră definitiv ideea de literatură scrisă (manuscrisă). Una din notele dominante ale literaturii medievale este trecerea de la oralitate la simpla „manufactură” a scrisului, apoi la „scriitură” și la compunerea scrisă. Literatura își păstrează în continuare sensul primordial, grafic și mai ales cel gramatical, cultural. Elogiul calităților și valorilor scrisului, începute în antichitate, se adâncește în tot Evul Mediu
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
scrisului. Se va numi literatură tot ceea ce nu trebuie să cadă în uitare. Relațiile medievale între cele două tipuri de expresii orală/scrisă sunt însă extrem de complexe. Literatura scrisă apare și circulă încă într-o perioadă de predominare intensă a oralității, de unde îndoieli asupra literaturii medievale, asupra proprietății acestui termen de vreme ce această literatură nu este de fapt scrisă. Poezia, textele de orice gen sunt scrise pentru a fi citite. Deplasarea spre lectură este evidentă. Forma medievală curentă de lectură rămâne recitarea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Utilitatea sa rămâne incomparabilă, chiar dacă circulația manuscriselor va continua și vor mai fi voci care vor susține importanța acestora. Scrierea, cartea și tiparul devin sinonime. Răspândirea scrierii și mai ales a tiparului nu anulează încă tradiția și prestigiul expresiei orale. Oralitatea continuă să facă parte din tehnica literară cea mai evoluată: Boccaccio simulează stilul oral, umaniștii vor să reînvie tradiția retorică și cultivă procedeele sale, Rabelais mimează sau dă curs impulsului de povestitor oral. Oralitatea rămâne mijlocul natural, tradițional, fundamental și
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
încă tradiția și prestigiul expresiei orale. Oralitatea continuă să facă parte din tehnica literară cea mai evoluată: Boccaccio simulează stilul oral, umaniștii vor să reînvie tradiția retorică și cultivă procedeele sale, Rabelais mimează sau dă curs impulsului de povestitor oral. Oralitatea rămâne mijlocul natural, tradițional, fundamental și permanent de expresie. Conștiința literară a vremii continuă să vadă în scriere, redactare, o formă de vorbire. Prestigiul elocvenței rămâne în continuare extrem de mare, idealul estetic bine codificat retoric. Se face însă disocierea, tot
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
tot felul de științe. Însă termenul cel mai specific pentru definiția culturii literare în secolul al XVIII-lea rămâne lumina, deviza și concepția de bază a secolului. Expresia tipică este „lumina literelor”. Epoca Luminilor consacră victoria definitivă a scrisului asupra oralității în planul conștiinței teoretice. Este și o adevărată obsesie enciclopedistă a timpului. Omul de litere trebuie să stăpânească întreg domeniul cunoașterii, să fie universal. Terminologia tradițională a literelor (litere „umane”, „liberale”, „bune”) continuă, dar cu intense valorizări ideologice iluministe. Una
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]