1,597 matches
-
era tot frică să nu spună nevastă-sa vreo prostie, și de câte ori avea prilejul, îi amintea că femeia mai bine să tacă decât să-și facă numele de râs. De ani de zile, D-na Popescu se obișnuise cu această orgolioasă sensibilitate a soțului ei și aproape că nu vorbea când erau și alții de față. Pe de altă parte, această muțenie nu convenea întotdeauna lui Eftimie Popescu. Nu-i plăcea să creadă lumea că nevastă-sa e de la țară, și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tipătescu și Pristanda, iar Algazy și Grummer la Chiriac și Jupân Dumitrache, la Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră bufon răzbunătoare sau autodistructivă ca orgolioasele personaje ale lui Urmuz. Relațiile de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete ale superiorului pe care-l poate aduce, întocmai cum procedează Turnavitu cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de dezgust, de greață și dezamăgire, de eșec final resimțit de personajele urmuziene, ipostaze larvare sau degenerate, ale umanității condamnate la existență vană și iluzorie. Dacă eroul urmuzian, asemenea "clovnului supralucid care ia în derâdere propria sa tragedie"152, răbufnește orgolios împotriva sorții, dar nu izbutește să transforme gestul în act, stadiul latent, provizoriu, de "cadavru viu"153 este depășit chiar de creatorul lui. Paradoxal, acesta continuă să trăiască, deci să înfrunte absurdul, prin opera sa, devenind, astfel, el însuși, eroul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rotunjite ca mărgelele unui colier, independente și prinse totodată de un fir narativ. În paginile din Ucenic la clasici, îl descoperim pe de o parte îngrijorat și dezgustat de "nimicul" și "mărunțișurile" pe care la scrie, pe de altă parte orgolios și mulțumit de proza sa "aforistică" ce tinde să ilustreze idealul caragialian al maximei concentrări: "Să știi să vezi și să știi să relatezi în puține cuvinte."13 În consecință, amendează sarcastic talentul amicului Țoncu (Mircea Horia Simionescu), despre care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
extrem de variată în cazul lui Mircea Horia Simionescu: de la simplul instinct ludic, până la vădita intenție desacralizatoare, prin demontarea și reasamblarea în răspăr a mecanismelor specifice diverselor tipuri de scriitură (exegetică, lexicografică, filosofică, epistolară, picarescă etc.). Se bănuiește, însă, mai mereu, orgolioasa dorință de probare a virtuozității, a capacității de abordare dezinvolte a variatelor stiluri sau, chiar tentația etalării calităților de scriitor total. Clasicizat și deci tezaurizat și confirmat cu valoare de unicat, textul caragialian este o mare provocare. Obișnuitul impuls profanator
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
frecventează, în paralel, și ședințele Cenaclului literar ,,Ion Iancu Lefter”, având la dispoziție un timp nelimitat în ipostaza de tânăr pensionar. În cel dintâi cenaclu a apărut discret și mătăsos, integrând-se fără nici o dificultate unei echipe eclectice de spirite orgolioase și, câteodată, imprevizibile. Lam apreciat pentru delicatețea detașată și înțeleaptă pe care a afișat-o în fața spectacolului derutant al vanităților literare. Este axiomatic adevărul că umoriștii, aidoma fraților mai mari întru glorie -scriitoriiau toate calitățile și metehnele omenești, inclusiv obsesia
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
și-n cugetarea noastră și L-am lăsa să lucreze în sufletul nostru sigur am fi total schimbați în bine. Iar sufletul ar fi salvat și fericit. Nu putem cântări cât de mare este durerea Tatălui Ceresc, pentru faptele noastre orgolioase și rele care le facem și eu nevrednica sunt printre cei ce le fac. Regret, cuget șimi pare nespus de rău pentru ele știind că-L rănesc pe Stăpân! Foarte des gândesc la Patimile Domnului Iisus Hristos, care le-a
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
catifelată a cetinilor. Mă așezam pe o bancă și peroram cu voce tare, în discursuri disperate, împotriva acelor ființe care se bucură de iluzie, care ignoră structura neiertătoare a lumii. Puțini aveau să cunoască, prin suferință, prin neîmplinire, prin refuzul orgolios al capcanei pubiene, adevărata existență, chinul lucidității. Ceilalți vor trăi, se vor iubi, vor face copii și vor crăpa fără să aibă habar că în afară de fericirea lor imbecilă mai există pe lume și alte lucruri. îmi acceptam damnarea cu ură
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
când eram mai tânăr și, Pe unde o fi oare?! Eu mă ridic să-l ajut, îl prind de braț, dar el se smucește, Mă descurc și singur, sunt exact paisprezece pași de-ai mei până la trepte, pășește cu siguranță orgolioasă, fără teamă, numărând pașii cu voce tare, zece, unsprezece, doisprezece, treisprezece, paisprezece, se oprește o clipă în fața treptelor, apoi începe să urce, una, două, trei, patru trepte, dă ușor perdeaua în lături, trece pragul casei, eu în urma lui, atent să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dezvolta și frica, frica de a n-o mai putea controla, și când am învățat prin hipnoză să devin stăpân pe mine ceva începea să se diminueze în mine, mi-am pierdut puterea credinței când n-am mai fost deloc orgolios, când, straniu, nu-i așa, am putut redeveni creștin! Stau mult să mă gândesc la cele spuse de Aldo, e și un efort suplimentar pentru mine acela de a încerca să înțeleg exact sensul cuvintelor sale spuse într-o italiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sunt cel pe care-l cauți! și parcă nu eu am formulat aceste cuvinte, ci altcineva, celălalt, Eu nu voi putea picta niciodată după cartoane și canoane! vorbește cineva dinlăuntrul meu cu multă trufie, E rândul meșterului să zâmbească la orgolioasele mele cuvinte, E adevărat că în meseria asta e nevoie de multă umilință, într-un fel se aseamănă cu darul sfințeniei, te afli permanent în lupta de abolire a eului creator, dar cu cât ești mai trufaș cu atât lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am fost atât de puțin împreună, ar fi trebuit să plecăm amândoi la mare în vara asta și eu nu i-am trimis decât două rânduri, Iubita mea, sunt într-o îndepărtată mănăstire și pictez la o biserică, iartă-mi orgolioasa infidelitate! Theo, și mi-o imaginez acum, aici, trântit în iarbă, întoarsă de la mare, cu pielea arămie, catifelată, fremătând vie sub atingerea mâinilor mele, nepăsător la amenințarea apropiatelor examene, rugând-o ore în șir să-mi vorbească despre Paris, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
faci cu mine în fiecare seară franceză! Ce putea face Ana la auzul neiertătoarelor cuvinte decât să se ridice istovită de forța cu care le-am aruncat în ea și fără nici un gest de iertare să plece, iar eu prea orgolios în mânia mea nestăvilită ca să schițez vreo mișcare pentru a o opri, 22 mai, zilnic îmi spun că Alain e bărbatul potrivit pentru Ana, că el îi va putea fi alături toată viața, s-o ocrotească, s-o iubească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
poate să stau de vorbă cu părintele, să nu-i evit cu atâta tulburare privirea cercetătoare și să-i spun curat că nu sunt în stare să-mi îndeplinesc angajamentul luat, să-și caute alt meșter, am fost mult prea orgolios crezând că voi putea picta altfel decât meșterul Luca, părintele Ioan va înțelege asta și ar putea rupe învoiala noastră nescrisă, cu schițele lăsate de meșterul Luca, împrăștiate prin încăpere, caietul cu însemnări al meșterului Vasile din Fălticeni lăsat moștenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sunt prea încântat de plănuita vizită, îi spun că nu sunt încă pregătit pentru asta, că nu-mi place să fiu întrerupt când lucrez, că îl voi chema eu când voi crede de cuviință, el cu mare diplomație trece peste orgoliosul meu afront, De altfel săptămânile astea două, trei, sunt și eu foarte ocupat cu zidarii, trebuie să fiu mereu în preajma lor, vor veni și instalatorii, într-o zi am de mers la carieră după marmură, am de adus ciment, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că fiecare își cunoaște cel mai bine firea. Ambițioasă și uneori arțăgoasă, cred cu tărie în părerile mele. Cu toatea acestea, nu pot să nu țin seama de prietenii mei în care am încredere. Trebuie să recunosc că uneori sunt orgolioasă, dar asta nu mă impiedică să recunosc că uneori alții au dreptate. De mică am fost învățată să fiu cinstită și să spun ceea ce cred. De aceea mărturisesc că nu sunt foarte ordonată, sunt pretențioasă, dar și generoasă cu alții
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
desen. Îmi place să pictez și visez să devin o pitoriță renumită, cu o carieră frumoasă. Dar orice om are și defecte, nimeni nu poate fi perfect. Mai spun și eu câte o minciunică din când în când, sunt uneori orgolioasă și prea mândră sau încăpațânată. Dar mă străduiesc mereu să îmi repar greșelile. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană plăcută, sensibilă și amabilă. Cred că și cei din jurul meu mă apreciază și mă bucur că astfel
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
așa cum săruți un soldat care pleacă departe la război. Pe buze îi rămase o urmă de sudoare sărată. La urmă Germanicus o chemă pe Agrippina; un martor a spus mai apoi că a sfătuit-o să-și tempereze impetuoasa și orgolioasa sete de dreptate. — Sustine, îndură. O să ai timp. I-a șoptit, după câte se povestește, că mai mult decât otrava îl durea gândul că o lăsa, cu copiii atât de tineri, în mijlocul dușmanilor. — Eram singură, cu fiul nostru, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încolo, aruncă o privire spre reședința sepulcrală a Liviei, Maștera, unde stătuse un an. „Închideți toate ușile acelea“, porunci. Și trecu mai departe. Apoi deschiseră pentru el legendarele, modestele camere private ale lui Augustus; le străbătu cu amestecul de familiaritate orgolioasă și de ranchiună plină de suferință pe care-l suscita acea amintire. Ieși din ele ușurat și porunci: „Încăperile acelea trebuie să fie păstrate intacte, pentru istorie“. În cele din urmă, intră glorios în splendidul palat imperial, sediul oficial al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
animalele, care nu știau ce-i trădarea. Uneori, în cele mai neașteptate situații, avea răbufniri de tandrețe, simțea nevoia să-i îmbrățișeze pe ceilalți, și toate acestea îi uimeau și, adesea, îi emoționau pe cei din jurul lui, de pildă pe orgoliosul praefectus din Classis Praetoria, amiralul de la Misenum, care nu avea să uite niciodată brațul Împăratului care-i înlănțuia umerii. Dormea întotdeauna singur. Servitorii spuneau că nu primise pe nimeni în camerele silențioase alese pentru nopțile petrecute pe Palatinus. Patul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperiului. Vei susține bolta cu patru coloane puternice... — O voi face, spuse Manlius, gândindu-se câte sute de oameni trebuia să aducă pe coasta colinei pentru a transforma în piatră semnele pe care mâna Împăratului le trasa în aer; repetă orgolios: O voi face. La Roma nu s-a mai construit nimic asemănător. Martorii vremii aveau să scrie că în sala aceea cu patru coloane s-au utilizat formule de construcție nemaivăzute la Roma. — Manlius, trebuie să studiezi edificiile părăsite de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
optimates susținură acuzațiile cu aceeași înverșunare. Clarvăzătorul Callistus comentă: — Vor să ne demonstreze că nici unul dintre ei n-a fost complice. Și încheie ușurat: Încă mai provocăm teamă. Imediat ce a înțeles că partida era pierdută și puterea sa era distrusă, orgoliosul Junius Silanus nu mai așteptă verdictul; se închise în camera lui. Când l-au găsit, murise de câteva ore, cu adevărat de propria-i mână, într-o liniște deplină. — Se spune că a reușit s-o facă dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acesteia puțină atenție. — Ei nu spun nimic, zâmbi Callistus. Precum țăranii egipteni, se tem că spiritul cu cap de șacal le va răpi întâiul născut. Dar, după cum o văd pe ea, continuă, conștient că avea să-l dezamăgească iremediabil pe orgoliosul senator, cred că nu vom avea mult de așteptat... Vinicianus se îndepărtă, gândindu-se furios că familia Julia, pe care o ura, era destinată să supraviețuiască. După câteva zile, în zori - la ceasul când Împăratul, după o noapte de insomnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plin de vise liniștite și luminoase, de dorința de a șterge durerea celorlalți. Acum însă, făcând bilanțul primilor ani de domnie, era sigur că nimănui nu-i păsa de durerea celorlalți. Cei împinși de demonul puterii erau în chip lucid, orgolios orbi la suferință, indiferent dacă era vorba de o victimă lipsită de apărare ori de sute de mii de condamnați ce piereau de foame într-un asediu. O cruzime inimaginabilă... „Puterea e un tigru.“ Acum i se părea că aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
legatul Syriei - tocmai Lucius Marsus - a declarat că Roma nu avea vreme de pierdut cu conciliabulul acela de dinaști, și i-a trimis acasă. Apoi Asiaticus sugeră: — De Herodes Agrippa din Judaea să nu vă atingeți deocamdată. Și, văzând că orgoliosul Marcus Vanicius protesta, surâse: Supușii lui se încăpățânează să creadă în independența lor. Iar noi nu avem nevoie de un război acolo. Mi s-a spus că e bolnav... Parcă printr-o premoniție, Herodes Agrippa avea să întărească Jerushalem-ul, construind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]