1,547 matches
-
și s-o mutați unde-ți ști, să nu mai derutați oamenii cinstiți.” Episodul 98 DIN NOU LA OSPĂȚ în vremea asta, în Moldova, datorită faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență specifică claselor aflate pe buza prăpastiei, nebănuind că peste numai două veacuri vor fi înghițiți treptat de burghezie, boierii benchetuiau așa de veseli, de umani în fond, încât, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere pe tâlhar și blestemând încă o dată acest popor ludic care cu cât era îngenuncheat mai tare, cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe scaun, simțise cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză. Cine i-o pusese? Bineînțeles, se gândise atunci Ramza-pașa trecând cu un surâs diplomatic peste durerea din dos ce-i reverbera în creieri, vreunul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își ștersese buzele subțiri, vinete și se plecă spre urechea lui Metodiu. — Preacuvioase - șopti demnitarul - aveam noi o vorbă. — V-ascult - spuse Metodiu, ferindu-se imperceptibil de duhoarea ce ieșea din gura fanariotului. — Din câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să danseze, și eu sufăr cu inima: voi pleca. Așa că înainte de-a ne despărți pentru ca preacuvioșia ta s-apuce drumul Ramului, ascultă acestea de la mine: spune-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Lângă Metodiu, vistiernicul Ximachi își reluase sfaturile pentru drumul către Papă. Ce-i șoptea, ce-i spunea, noi nu vom ști-o niciodată. Am putea-o afla cu siguranță, am mai putea zăbovi să vedem dansul țigăncilor ce va transforma ospățul într-o scenă care ne-ar transforma pe dată stilul; dar fiindcă ținem atâta la stil, ne ridicăm de la masă, ne înălțăm deasupra încăperii, mai apucând să-l vedem pe Ramza-pașa descoperind în ciorba de potroace un cui de opșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
roman. în adâncurile sufletului său, Toto știa că ar fi fost exagerat să se viseze printre senatorii de frunte ai Romei, așa că se făcea că era printre senatorii de mâna a doua, care picoteau la ședințe și se trezeau la ospețe, cărora un porc umplut cu mirodenii, bine fript și înconjurat de făzănițe înecate cu stafide li se părea mai important decât orice triumvirat viu și care apăreau în Forum doar să-și facă siesta, ascultând cu priviri aburite cine știe ce discurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
niște necazuri în familieî o totală lipsă de inspirație. însă, așa cum spuneam, e pentru prima oară că suntem obosiți toți patru. într-un fel e o situație amuzantă. în planul nostru de lucru episodul 181 trebuia să fie prezentarea unui ospăț la boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. De curiozitate ne uitarăm pe fișele colegului nostru cu descrierile. Tot ce-a pregătit pentru episod e propoziția: „Bine friptă, carnea bourului era excelentă”. Nici cu dialogurile nu stăm mai bine. Iată unul din ele: „— Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în codru, uită scopul mișcării și pătruns de frumusețea firii își trece palma sfielnic pe după umerii domniței, în răcnetele boierului bătrân din caleașca răsturnată, când din soare n-a mai rămas pe dunga zării decât un abur roșietic, începu și ospățul boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Din bourul învârtit la frigare fură aduse mari hartane rumenite și stropite din belșug cu mujdei făcut cu vin alb de Preșcova. Apoi trei slujnicuțe, din care una, cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în sân, scoase o pungă și i-o întinse. — Luați-o pe toată și s-o folosiți sănătos. — Ești cu adevărat un domn. O să țin minte - spuse Ramza-Pașa și ieși. Așa începu a doua domnie a lui Barzovie-Vodă. Episodul 200 OSPĂȚ OFICIAL Cu prilejul apariției celui de-al douăsutelea episod al romanului foileton „O sută de ani de zile la Porțile Orientului”, în saloanele casei „Ars Amatoria” autorii serialului au organizat a masă festivă în cinstea tuturor persoanelor care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar simțite, au toastat în cinstea autorilor, urându-le viață lungă și puterea de a termina acest serial. A urmat un scurt, dar reușit program artistic susținut de grupul de cadâne din episoadele 37-40 și de ursul din episodul 30. Ospățul a decurs într-o atmosferă de caldă voie bună. Episodul 201 ROMA Roma! Simpla rostire a acestui nume, ce începe cu rostirea amenințătoare a „r”-ului și se sfârșește domol, dulce-senzual, ca o mângâiere, provoacă fiori oricărui povestitor de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
perdelele. Silueta lui în dreptul ferestrei arăta ca o sculptură a lui Praxitele, făcută pentru plăcerea sa personală. —Bine, a spus, îmbracă-te și luăm cina. — Nu vorbești serios. Sunt al naibii de serios. Doar nu am trecut prin atâtea ca să pregătesc un ospăț pe cinste și acum să-l las baltă numai pentru că o femeie a dat buzna peste mine, m-a drogat și și-a făcut de cap cu mine pe mocheta din living. Aprinse lumina mare, care te orbea. Termină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
suficient se găsește și explicația hotărârii mele nestrămutate de a-i căuta urmele. Și iată că acum îl descopăr în memoria altei femei, amanta lui, mama surorii mele vitrege, femeia pe care "buna cuviință" ar trebui să o alunge de la ospățul bunelor amintiri. Ciudățenia este însă că această femeie străină pe care ar trebui să o resping, să o detest, împreună cu fructul iubirii ei vinovate îmi devine din ce în ce mai dragă, din ce în ce mai apropiată pe măsură ce își deapănă firul amintirilor." După trei săptămâni de încartiruire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bună. Trăiau ! Avea speranța că Cel de Sus îi proteja pe copiii și bărbații lor. Bradul nostru de Crăciun nu avea alte podoabe decât o stea albă din hârtie ruptă din caietul lui Vasili. În schimb masa era un mic "ospăț" față de restul zilelor, dar un ospăț care trebuia împărțit cu încă două guri ! Carnea de iepure era cam neagră și tare, dar lintea cu ierburi era gustoasă. Colacii erau cel mai frumos cadou care trona sub brăduțul al cărui parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de Sus îi proteja pe copiii și bărbații lor. Bradul nostru de Crăciun nu avea alte podoabe decât o stea albă din hârtie ruptă din caietul lui Vasili. În schimb masa era un mic "ospăț" față de restul zilelor, dar un ospăț care trebuia împărțit cu încă două guri ! Carnea de iepure era cam neagră și tare, dar lintea cu ierburi era gustoasă. Colacii erau cel mai frumos cadou care trona sub brăduțul al cărui parfum acoperea toate celelalte mirosuri. Lipsea vodca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la masă. Și noi ieșim bucuroși de prin magazii, de prin beciuri, de prin mizerele noastre acareturi și dăm buluc. Unde? La masă! că doar ne-au chemat și pe noi. Dăm buzna și zorim cu burțile goale la promisul ospăț, fără să ne întrebăm dacă am fost invitați să mâncăm sau să fim mâncați. Mâncați cu limbă cu tot. Terminați. Anulați. Da, se mai citește poezie. Da, mai este nevoie de poezie. Uite o întâmplare: Acum vreo zece ani m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
reprezentau grupuri de oameni. Le-ai judecat și le-ai condamnat la închisoare. Celulele închisorii municipale sunt acum pline de pînze reprezentînd bătălii, revoluții, baluri, procesiuni, curți princiare etc. Școala din Atena de rafael, ai condamnat-o la zece ani. Ospățul de nuntă de Breugel și Predarea orașului Breda de Velázquez, fiecare cîte 12 ani și șase luni. Rondul de noapte de rembrandt, 17 ani (și, în plus, cu fața la perete.)” 287 62. — Welcome to America ! Victor mă strînse viguros în brațe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Gingir, slăvitul sultan a trecut cu mare alai în Asia. După rânduiala Porții, nu era îngăduit noroadelor să-l întâmpine. Stăteau departe de cale, îngenunchiate. La popasuri, ajungeau înainte cei nouăzeci și nouă de bucătari, ascuțindu-și cuțitele. În vremea ospețelor stăteau șirag în jurul cortului celui mare nouăzeci și nouă de baclavagii. De la cel dintăi ceas al zilei, nouăzeci și nouă de bărbieri așteptau scularea marelui stăpân al lumii. Oștile împânzeau satele, vămuind oile și grânele. Navrapii ajungeau cu harmasarii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sânii. Avea spre domnul său avântul cu care îl biruia totdeauna în luptele intimității. Venețiana calculase și abstinența împăratului în răstimpul tristei lui expediții. La un ceas după această întâlnire primejdioasă, în chioșcul din vreme pregătit, Soliman se desfăta în ospăț, pregătindu-se pentru alte plăceri mai mari. Pe când Mustafa și Gingir dormeau alături în țărâna Asiei. IXtc "IX" A doua zi și a treia zi doamna Roxelana a așteptat o hotărâre nouă în ce privea urmașul împărăției. Dar acea hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fărâmituri; fărâmituri de afecțiune, fărâmituri de glorie, fărâmituri de putere. Îmi venea să-mi zic: Bravo, Daniel Petric, te felicit. Ai reușit să ajungi un nimic. Nu ești decât un bufon al minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai dotați, cu un egoism mai viguros sau cu ambiții mai îndrăznețe, își satisfac toate poftele. În fața pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
șleahtă de cumetri și nași să taie și să spânzure în noua orânduire, „să ducă o viață de lux și, totodată, să cumpere pe nimic proprietatea publică” (alt citat). Capitalismul românesc e ca o nuntă la țară. Sau ca un ospăț de botez. Botezul noii societăți... Botezul sau nunta cu dar! O nuntă însă care se termină cu beție și viol, ca într-un film de Lucian Pintilie. La țară sau mai bine zis la mahala. Așa era, de fapt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
Cristi, ajungând inginer . Pe parcurs mi-a părut rău că n-am rezistat și am mâncat din găină și chiar prietenul meu când s-a vindecat voia să mănânce din ea și a auzit că am participat și eu la ospăț, s-aș supărat pe mine și eu i-am spus că decât să se strice, am mâncat-o. Fiind un prieten bun m-a iertat, și am rămas prieteni mulți ani și când ne aminteam râdeam cu hohot, Așa prieteni
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
adăugat: Cine s-ar fi gîndit să spună lui Avraam că Sara va da țîță la copii? Și totuși i-am născut un fiu la bătrînețe!" 8. Copilul s-a făcut mare, și a fost înțărcat. Avraam a făcut un ospăț mare în ziua cînd a fost înțărcat Isaac. 9. Sara a văzut rîzînd pe fiul pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar. 10. Și a zis lui Avraam: "Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei; căci fiul roabei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ți-am făcut numai bine, și te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum ești binecuvîntat de Domnul." Isaac le-a dat un ospăț, și au mîncat și au băut. 31. S-au sculat dis de dimineață, și s-au legat unul cu altul printr-un jurămînt. Isaac i-a lăsat apoi să plece, și ei l-au părăsit în pace. 32. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
ca vreo cîteva zile, pentru că o iubea. 21. În urmă, Iacov a zis lui Laban: "Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea." 22. Laban a adunat pe toți oamenii locului și a făcut un ospăț. 23. Seara, a luat pe fiică-sa Lea, și a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea. 24. Și Laban a dat ca roabă fetei sale Lea, pe roaba sa Zilpa. 25. A doua zi dimineața, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
trei coșuri sunt trei zile. 19. Peste trei zile, Faraon îți va lua capul, te va spînzura de un lemn, și carnea ți-o vor mînca păsările." 20. A treia zi, era ziua nașterii lui Faraon. El a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi; și a scos afară din temniță pe mai marele paharnicilor și pe mai marele pitarilor, în fața slujitorilor săi: 21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
a lui Duncan îl îngrozește așa cum l-ar fi îngrozit vederea unui spectru, ci obsesia asasinatului ce va avea loc în curând capătă pentru el forța celei mai depline veridicități. Asistăm aici la un efect de deplasare, căci, în scena ospățului din actul al treilea, de pildă, nu fantoma primului ucis, regele, ci fantoma lui Banquo vine să se așeze pe locul rezervat îndeobște lui Macbeth. Totuși, fantoma regelui prezent/absent se află poate și ea acolo, găsindu-și o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]