1,607 matches
-
stolnicului, cel care nu a vrut să se facă părtaș la trădare și nu dorise să urce treptele scaunului domnesc. L-au îngropat la mânăstire la Cotroceni, dar la sfânta slujbă a înmormântării stolnicul nu a putut să ia parte. Ostenit de durerea sfâșietoare, de apăsarea anilor, de truda cărturărească și de nopțile de veghe când podagra îi chinuia încheieturile și-și căuta alinarea cercetând întinderile fără sfârșit ale cerului în care încerca în zadar să deslușească tainele viitorului, a lăsat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Totodată, la semnul hotărât, alte pâlcuri moldovene au lovit vrăjmașul din spate. Otomanii însă erau puzderie și știau a se bate cu meșteșug mare și cu ferocitate înspăimântătoare. Deveniseră nespus de furioși că românii îi momiseră până aici, flămânzindu i, ostenindu-i și obligându-i să tremure de frig, și ei și caii. Dar furia asta se învenina sub loviturile neașteptate ale oștirii române. Cătau să-și stăpânească firea, să nu cadă în vreo cursă, să nu-și dezorganizeze rândurile de
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
Crainic, un Crainic nu se poartă astfel... Ai ajuns ministru, și la poarta ta stă un țăran, să știe când dormi tu și când te trezești, și noi doi, eu și santinela ta, să credem că ești de-al nostru, ostenit după trudă și să așteptăm să-ți termini somnul, ca să ne auzi vorbind de-ale noastre și să vedem cum îi facem... Tatăl tău a fost găzar și mai degrabă el decât tine o fi avut nostalgia paradisului despre care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se întoarse pe partea cealaltă, din nou furios că-și irosea noaptea. Ceasul de lângă pat arăta ora unu și optsprezece minute, când se trezi din nou, ferm hotărât. Se dădu jos din pat și se îmbrăcă pe întuneric. Nu se osteni să se gândească încă o dată dacă era bine să acționeze sau nu. Decizia se finalizase în timpul somnului. Fără să ezite, ieși din casă și se îndreptă spre locuința Marelui Judecător. Mergea nepăsător pe alee, prefăcându-se că ieșise doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
strofă în versuri albe în care este evocat în mod sugestiv groaznicul flagel: Dar acum ce rău ne amenință necunoscut părinților noștri, necunoscut pământului nostru? Muncile Iadului urmează după dînsul! De unde vine? Unde își va stinge turbarea sa? Unde va osteni mâinile sale cele ucigătoare? Dumnezeule? Aceste rele sânt îngerii mâniei Tale sau sânt slujitorii vrăjmașului omenirii? O hulă! blândețea nu este mînie! Cum dar suferi ca vrăjmașul Cerului să ticăloșească până în sfârșit făpturile tale? Nu judecăm, Stăpâne, ci binecuvântăm Numele
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
tulburări digestive însoțite de crampe abdominale, nefiind încă rezervat bolii pestilențiale de origine "exotică" pe care o cunoaștem astăzi sub această denumire. Apariția acelei holere mai benigne părea să fie favorizată de băutul apei pe căldură mare, fiind asudat sau ostenit de muncă. Deosebit de periculos era socotit băutul vara, la câmp, în lipsa fântânilor, al apei încălzite, din locuri zmîrcoase. Se credea că se îmbolnăvesc și cei care beau apă după prea multă mâncare sau după ce consumau ouă. Dar în majoritatea răspunsurilor
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
și-l legă în față. Coboră și ieși pe poartă. Femeile mai uitau de ce au venit, se luau cu vorba și se îndemnau la râs, în putere fiind și de la rachiul îndulcit cu zahăr ars. Erau învățate cu munca, nu osteneau. Saveta era trudită și sleită de puteri. Oleacă dacă s-ar întinde, că nu o fi foc. - Vezi, tată, săraca mă-ta, uite cum mă iubește. Vezi câte îmi pregătește. Zic babele că face să nu o râdă lumea în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
împărțind aceeași bucată, sorbind aceeași zeamă. Se furau din priviri, dar nici unul nu îndrăznea să ridice ochii din strachina sa. Când au terminat și-au făcut cruce, iar Poloxenia s-a ridicat să strângă. - Poți să te întinzi. Ai fi ostenit. Mergi dincolo de te spală, schimbă-te. În ladă ai hainele matale. Fii pe pace. Rupse Polixenia tăcerea și sparse privirile pe care le simți în spatele său. Greierii se auzeau cântându-și muzica tot mai departe. Polixenia se ridică de pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De ce n-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni... Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin și necunoscut, care-l privea neliniștit. Locotenentul salută și înaintă până la marginea gropii, izbucnind apoi foarte nervos și cu vocea zgîrietoare: ― Scăunelul, caporal! Unde-i?... Ce te uiți ca un nerod?... Pe ce vrei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau, muiați de gânduri. Peste un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă. Din clipa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
patul, Petre, și trage-mi cizmele să mă odihnesc un ceas... numai un ceas... că peste un ceas trebuie să... Trăgîndu-i cizmele, soldatul mai zise ceva. Apostol nu înțelese nimic. Îi umbla prin minte să-i spună că e foarte ostenit și nu găsea cuvintele, ca și cum n-ar mai fi avut puterea să exprime nici un gând. Pe urmă se ridică de pe scaun, își tîrî picioarele și se lungi în pat... Îndată ce puse capul pe pernă, avu senzația că trupul i-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că n-are nevoie de ajutorul nimănui și că de altminteri bagajele sunt mai ușoare fiindcă domnul locotenent a lăsat acasă multe mărunțișuri nefolositoare la război. Apostol nu se putu stăpâni să nu se amestece: ― Lasă, Ilona... De ce să te ostenești tu? Poate duce soldatul și mai greu... Fata groparului zâmbi mulțumită, parcă numai atâta ar fi așteptat, și pe urmă, în vreme ce Bologa își continua drumul, începu să descoase pe Petre, pe ungurește, cum au petrecut acasă, deși Petre nu-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bucurie lină. Slavă Domnului... De acuma primejdia cea mare s-a sfârșit... Doamne, nu mă lăsa!" Se închină, pătruns de un fior de mulțumire și recunoștință, iar buzele murmurau frânturi de rugăciuni fără cuvinte. Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucurie. Peste câțiva pași se împiedică într-un trunchi putred, răsturnat parcă dinadins de-a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Coborî până în vale și urcă pe altă coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împușcăturilor. Își dădu seama că a fost prins pe când voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi ardea cerul gurii de sete și iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să întrebe dacă mai este mult. Îl rodea teama că nu va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei. ― Dacă am găsi vreo căruță undeva, poate la artilerie, bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitîndu-se înapoi, după ce ieșiră din zona regimentului. Barem am merge mai repede și nici nu ne-am osteni! Chiar în dreptul adăpostului lui Klapka întîlniră câteva căruțe gata de plecare și sublocotenentul începu îndată să se tocmească cu un sergent și să-i arate pentru ce trebuie să-i cedeze o căruță până la Făget... Sergentul fusese odinioară în bateria
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr de capăt pe pământ. Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare, Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare; Soarele, copil de aur al albastrei sfintei mări, Vine ostenit de drumuri și la masă se așează, Aerul se aurește de-a lui față luminoasă, Sala verde din pădure strălucește în cântări. Și ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare. Părul lor cel alb lucește, barba-n brâu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când. O spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atîta l-am iubit, Dac-ai aflat în calea ta vr-un solitar din când în când, Care De-adîncul meu amor atâta de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ridică iar, scena e ca întîiu, - același trunchiu, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o declamă încet și expresiv). l3. SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ (cca 187O ) Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr Domnul Vlad
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ne-au luat Și ne vorbesc nencetat. 5 Iar dușmanii ne pândesc Curse multe ne gătesc Să le-ntinză într-ascuns Să ne facă neajuns Ca noi să ne depărtăm 10 Foc și dor să nu avem Ci-n zădar se ostenesc Nu va fi precum gândesc. * Dragostea când se desparte Parc-ar bea păhar de moarte. {EminescuOpXV 1032} EXERCIȚII et MOLOZ (p. 645) Deși n-am corp, în sufletu-mi eu sânger De a ta frumsețe și privire, înger! , La mijlocul drumului
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Până când geană de geană se lipește, Sperând să mai găsesc măcar un fir Spre o-ntâmplare ce-abia mai licărește. Dar anii din clepsidra vieții se împuținează Căci timpul aleargă bezmetic, neîncetat... Memoria-mi abia mai irizează Iar eu am ostenit de-atâta căutat. Liniște Când ziua pleoapele-și închide Și înserarea firea o cuprinde, Liniștea s-așterne ca în paraclise, Iar somnul vine-mpovărat de vise. Negura nopții străpunsă de sulițele Lunii Îndoliază câmpuri, coline și genuni. Doar creșterea ierbii, din
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
decât acesta din urmă: mediocru, utilitar, lipsit de orice aspirație care depășește standardele materialiste: o casă confortabilă, un loc de muncă bănos, o vacanță în Caraibe (sau măcar la Sinaia...), o familie asigurată financiar. O dragoste călduță (nu te mai ostenești să-ți dai seama măcar dacă-ți iubești sau nu cu adevărat partenerul), o muncă nu prea creativă, obiecte (recomandate la televizor) cu care-ți umpli orice spațiu liber... Oamenii au uitat cu totul că li s-a făcut un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
câte au și oamenii, iar în creștet un corn subțire și lung, tot de argint. - Cum era casa? întrebă Auta a suta oară. Țăranul fu încîntat să poată povesti ceea ce numai el știa, iar gura lui nu părea să fie ostenită. - Este foarte înaltă și îngustă, cu acoperișul ascuțit. Toată e numai de argint. - Și zeii ce făceau când i-ai văzut? - Eu i-am văzut mai puțin. Alți oamenii spun că umblă și cercetează tot ținutul unde s-au așezat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar ceea ce nu văzuse Mpunzi, și nici ceilalți, pe alte corăbii mai erau pescari care-și mai adunau uneltele ca să le ducă pe țărm. Văzând pe ceilalți că alergaseră să stingă focul și socotind că erau destui, nu se mai osteniră să coboare pe mal. Tot arunci acești pescari auziră plescăit de apă în apropiere. Noaptea era întunecoasă, înnourată, fără lună. Totuși, ochii lor buni de oameni ai mării deslușiră niște oameni care săreau în apă de pe mal. Nu era greu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a Sodomei și Gomorrei, cu nume ca Mehituasehet și Mahukutah care luxau chiar și limba marțienilor dumitale... Gazda îl măsură cu o privire senină: - Sunt deducții și ipoteze, unele chiar certitudini. Numai detaliile intime din povestea pe care te-ai ostenit s-o asculți le-am născocit. Dar și numele sunt autentice... vreau să spun că nu ar fi aparținut într-adevăr persoanelor evocate, ci că nu am inventat nici un nume, nici chiar cele care produc luxații în mușchiul limbii. Sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]