2,363 matches
-
modificase puțin cursul de-a lungul anilor. Ca urmare, un pichet sârbesc de frontieră de lângă satul Bregovo ajunsese pe malul bulgăresc al râului. După refuzul unor cereri ale Bulgariei de a evacua pichetul, Bulgaria a expulzat grănicerii sârbi cu forța. Otomanii nu au intervenit în conflict și înaintarea armatei sârbești a fost oprită după . Grosul armatei Bulgare călătorise de la frontiera otomană din sud-est până la cea sârbească din nord-vest pentru a apăra capitala Sofia. După bătăliile defensive de la Slivnița și Vidin (a
Războiul sârbo-bulgar () [Corola-website/Science/330385_a_331714]
-
Armene au fost trimise în vest, pentru ca să fie folosite în luptele cu grecii. Războiul în vest a izbucnit în principal datorită faptuluil că liderii Antantei, în principal premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei ocuparea unor teritorii care aparțineau Imperiululi Otoman în schimbul implicării țării în război de partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
( 13 iunie - 13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus. , din 1878, a
Congresul de la Berlin () [Corola-website/Science/311419_a_312748]
-
multe cruciade minore inițiate de diferiți regi sau aristocrați. Astfel, avusese loc o cruciadă împotriva Tunisiei în 1390 și în epocă era în continuă desfășurare cruciada nordică de-a lungul coastei baltice. După victoria din bătălia de la Kosovo din 1389, otomanii cuceriseră cea mai mare parte a Balcanilor, reducând teritoriul Imperiului Bizantin la regiunea din imedita vecinătate a orașului Constantinopol, care avea să fie cucerit în cele din urmă în 1453. În 1393, țarul bulgar Ivan Șișman pierduse cetatea Nicopole - capitala
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
parte a Balcanilor, reducând teritoriul Imperiului Bizantin la regiunea din imedita vecinătate a orașului Constantinopol, care avea să fie cucerit în cele din urmă în 1453. În 1393, țarul bulgar Ivan Șișman pierduse cetatea Nicopole - capitala sa temporară - în mâinile otomanilor, iar fratele lui, Ivan Stratismir, mai stăpânea încă Vidinul, dar statutul său politic era acela de vasal al turcilor. Frontiera dintre islam și creștinism se mutase încet spre nord spre Ungaria și Țara Românească. Regatul Ungariei era acum direct amenințată
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
asemenea cu un corp de oaste la expediția cruciată. La fel ca și în cazul Ungariei, Țara Românească se afla în acel moment la granița dintre creștinism și islamism. Mircea cel Bătrân și soldații săi erau familiarizați deja cu stratagemele otomanilor, muntenii reușind să-l înfrângă pe sultanul Baiazid I în bătăliile de pe râul Argeș, de la Rovine și în cele pentru controlul Țării Cărvunei (1395). Johann Schiltberger, un cruciat bavarez luat prizonier de turci la Nicopole, a descris în memoriile sale
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
cu ei mașini de asediu pentru a cuceri cetatea. Cruciații au rămas în zonă, așteptând forțele otomane trimise pentru despresurarea Nicopolelui. Sultanul Baiazid I era ocupat de asedierea Constantinopolului, dar și-a mobilizat armatele și a mărșăluit spre Nicopole. Aliatul otomanilor, despotul Stefan Lazarević al Serbiei, s-a alăturat pe drum suzeranului său și, pe 24 septembrie, cei aproximativ 104 000 de soldați ai sultanului au ajuns în fața Nicopolelui. Este foarte probabil ca efectivele celor două armate să fi fost mai
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni. Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci. Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit urmărirea otomanilor care fugeau pe deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace. În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar. Amiralul Franței Jean de Vienne a
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
cel Bătrân a preluat inițiativa și a organizat împreună cu ungurii o campanie antiotomană. O dată cu restabilirea conducerii centralizate în Imperiul Otoman, ofensiva lor în Europa a fost reluată. Ungurii și polonezii au fost înfrânți în 1444 la Varna, iar în 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, iar în 1460 întreaga Moree, punând astfel capăt rezistenței grecilor în Balcani. În fața șirului de victorii otomane, occidentul nu a mai opus o altă mișcare de amploarea cruciadelor până în timpul Renașterii.
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
Franz Joseph, care aveau interese puternice în Balcani, au declanșat începând cu 1897 acțiuni care au reprezentat ultima fază a procesului de balcanizare. Prin 1903 au fost discuții cu privire la strabilirea unui control administrativ al unor comisii mixte ruso-austriece în Macedonia. Otomanii au fost obligați să accepte fără entuziasm această idee, a cărei aplicare au reușit să o amâne pentru o vreme. Jocurile de culise au trebuit însă să înceteze însă în primăvara anului 1908, când conducerea CUP, bazându-se pe marea
Junii Turci () [Corola-website/Science/324359_a_325688]
-
caracteriza realitatea Imperiului Otoman. Detaliile evenimentelor politice din această perioadă sunt descrise de A doua perioadă constituțională în Imperiul Otoman, iar cele militare în Destrămarea Imperiului Otoman. Pe 2 noiembrie 1914, Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial. Otomanii au fost implicați în luptele de pe teatrul de luptă din Orientul Apropiat al Primului Război Mondial. Combatanții de pe acest front de luptă au fost pe de-o parte Imperiul Otoman, ajutat de într-o oarecare măsură de Puterile Centrale, și Aliații din
Junii Turci () [Corola-website/Science/324359_a_325688]
-
a fost și este un sat locuit de români creștini. În prioada medievală el a trecut prin mâna mai multor proprietari precum familia nobiliară Cziko Pomazi la 1488 sau comitele de Arad Francisc de Horozath, la 1510. Într-un defter otoman din 1554, este consemnată cu 42 case. Până la sfârșitul secolului XVII satul nu a mai fost aminitit nicăieri. Însemnările lui Marsigli (1690 - 1700) reiau firul istoric atunci când amintesc Babșa ca aparținând districtului Lunca Lipovei. În continuare, satul este atestat de
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
a fost prins și executat. Frontul comun antiotoman, precum și privilegiul comercial acordat de Ștefan negustorilor brașoveni la 3 ianuarie 1472 a destins relațiile cu Regatul Ungariei. În anul 1473 Moldova și Regatul Ungariei și-au coordonat acțiunile pentru înlăturarea interpușilor otomani Radu cel Frumos și Laiotă Basarab din Țara Românească. La sfârșitul anului 1474 regele Matia a trimis 5.000 de secui și 1.800 de ostași regali în sprijinul lui Ștefan, aceștia luând parte la Bătălia de la Vaslui, încheiată cu
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
1475, în fața unui iminent atac otoman, Ștefan cel Mare a recunoscut suzeranitatea lui Matia Corvinul. Drept răspuns, printr-un act emis la Buda în data de 15 august 1475 regele Matia s-a obligat să-l sprijine pe Ștefan contra otomanilor și i-a dat drept locuri de adăpost la Cetatea Ciceu din Țara Secuilor, și Cetatea de Baltă.
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
rebelii au rămas nepedepsiți. Parțial, în scopul de a liniști nobilimea agitată, Sigismund a susținut războiul cu Moscova. Deși forțele Republicii au fost aproape constant amestecate în războaiele cu Orientul (cu Moscova), la nord cu Suedia și la sud cu otomanii, Sigismund a profitat de războiul civil din Rusia și a asigurat câștiguri teritoriale pentru Republică. În timp ce Sigismund nu a reușit să recapete tronul suedez, ambiția sa personală de a face acest lucru a reușit să provoace o lungă serie de
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
serie de conflicte între Republică, Suedia și Moscova. În timp ce Seimul Republicii a reușit să contracareze multe din planurile lui Sigismund, Dinastia Vasa a reușit să tragă Republica în Războiul de Treizeci de Ani. Conflictul cu Suedia, combinat cu războaiele împotriva otomanilor și Moscovei, au culminat după moartea lui Sigismund, într-o serie de evenimente cunoscute sub numele de Potop, care au încheiat epoca de aur a Republicii. În timpul domniei sale, el a permis dinastiei Brandenburg Hohenzollern să moștenească Ducatul Prusiei. Sigismund s-
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
cetăți locale, pe unele reamenajându-le. Mai întâi au fost construite fortificații transilvane noi de mai mică importanță. Edificarea unor mari fortărețe a debutat de abia după ce în 1699 prin tratatul de la Karlowitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la teritoriile din Transilvania, Banat și - vremelnic - Oltenia, în favoarea unui protectorat austriac. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri - platforme de tragere. Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificații situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit inițial, renunțându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
s-a reîntors în anul următor, ocupând răsăritul Anmatoliei, Ankara și Konya, dar a fost în cele din urmă înfrânt și a fugit, de această dată în Rodos. Sultanul a atacat Republica Veneția în 1499. După semnarea păcii în 1503, otomanii au ocupat ultimele posesiuni venețiene din Peloponez și câteva orașe de-a lungul țărmului Adriaticii. Mamelucii și perșii conduși de șahul Ismail I s-au aliat împotriva otomanilor, dar au fost în cele din urmă înfrânți în 1511. În același
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Sultanul a atacat Republica Veneția în 1499. După semnarea păcii în 1503, otomanii au ocupat ultimele posesiuni venețiene din Peloponez și câteva orașe de-a lungul țărmului Adriaticii. Mamelucii și perșii conduși de șahul Ismail I s-au aliat împotriva otomanilor, dar au fost în cele din urmă înfrânți în 1511. În același an, fiul lui Baiazid, Ahmed, și-a forțat tată să-l proclame regent. Fratele lui mai mare, Selim a fost nevoit să fugă în Crimeea. În momentul în
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
orașul sfânt Ierusalim și capitala mamelucilor, Cairo. Datorită victoriilor sale, Selim a fost proclamat calif al islamului. Selim a cucerit Imperiul Safavid, numai pentru ca să piardă controlul asupra acestor teritorii la scurtă vreme. Mai mult chiar, safavizii au cucerit răsăritul Imperiului Otoman și au ocupat Bagdadul. Imperiul Otoman și-a format o flotă în Marea Roșie. Cu ajutorul vaselor de luptă și a celor comerciale, otomanii au reușit, cel puțin pentru o vreme să contrabalanseze influența portugheză asupra comerțului cu mirodenii. În această perioadă
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
numai pentru ca să piardă controlul asupra acestor teritorii la scurtă vreme. Mai mult chiar, safavizii au cucerit răsăritul Imperiului Otoman și au ocupat Bagdadul. Imperiul Otoman și-a format o flotă în Marea Roșie. Cu ajutorul vaselor de luptă și a celor comerciale, otomanii au reușit, cel puțin pentru o vreme să contrabalanseze influența portugheză asupra comerțului cu mirodenii. În această perioadă, Imperiul Otoman a intrat în competiție directă cu puterile europene aflate în expansiune și în plin proces de creare a imperiilor coloniale
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
și în plin proces de creare a imperiilor coloniale în Oceanul Indian. Turcii au trimis soldați, marinari și corăbii în sprijinul regilor musulmani din Kenya și Aceh. De asemenea, flota otomană a luptat pentru apărarea comerțului turc cu mirodenii și sclavi. Otomanii au construit o fortăreață în Aceh, pe care au dotat-o cu tunuri de mare calibru. Protestanții olandezi au fost la început sprijiniți de otomani în lupta primilor cu spaniolii romano-catolici. Flota otomană a cucerit treptat o influență majoră în
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Aceh. De asemenea, flota otomană a luptat pentru apărarea comerțului turc cu mirodenii și sclavi. Otomanii au construit o fortăreață în Aceh, pe care au dotat-o cu tunuri de mare calibru. Protestanții olandezi au fost la început sprijiniți de otomani în lupta primilor cu spaniolii romano-catolici. Flota otomană a cucerit treptat o influență majoră în Marea Mediterană și comerțul a înflorit datorită siguranței liniilor maritime. După bătălia de la Çaldıran din răsăritul Anatoliei din 1514, forțele otomane conduse de Selim I au
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
această victorie, turcii au transformat o bună parte a Ungariei în pașalâc. În anul 1541, Soliman controla cea mai mare parte a Ungariei de azi. Familia Zápolya a fost numită la conducerea Transilvaniei, care a devenit un stat vasal al otomanilor, la fel cum erau Valahia și Moldova. Împăratul Sfântului Imperiu Roman Ferdinand I, a ocupat așa numita „Ungarie Regală” (Slovacia, nord-vestul Ungariei și Croația apuseană), care a reprezentat pentru o anumită perioadă frontiera dintre posesiunile otomane și cele habsburgice. Teritoriile
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]