1,224 matches
-
să fie unul. Dar nu acesta era scopul povestirii. Scopul povestirii era să mă las transportat în trecut, să avansez regresiv și să modific câte ceva. Povestirea ca negare. Curând vocea lui Patrick Bateman începu să vibreze, șoptită și pierdută, până când pâlpâi stins și se vidă. (Însă era teribil de curios, poftea pătimaș, argumentă scriitorul. Să fi fost vina lui că își abandonase sufletul?) Chiar și atunci când e mistuit de flăcări, el declară: „Sunt pretutindeni.“ Exact în momentul în care definitivam această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
romancier celebruși tot ce știam era că norocul continua să-mi surâdă de undeva deasupra mea, un loc în care se pare că avusesem parte de toate cele, un loc în care faima apărea ca o idee pozitivă, flacăra care pâlpâia uneori în șemineu fiind singura mea sursă de orientare. De-acum trăiam cu un tânăr sculptor pe numele de Mike Graves (care era cu vreo doisprezece ani mai tânăr decât mine) și uneori stătea și el în apartamentul de pe Strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
soția noastră legitimă e Orientul. Trebuie să dăm o nouă strălucire blazonului islamului. El a fost, în vremea lui, un mare moment al civilizației. N-a fost preocupat numai de cuceriri militare: el a dus mai departe torța bizantină care pâlpâia gata să se stingă". Atitudine mai curând rară printre maroniți, trecuți în Vest, ca să zicem așa, de la unirea lor cu Roma, pecetluită definitiv în secolul al XVI-lea, și destul de puternici și de numeroși pentru a păși cu capul sus
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Ce ai ratat scriind, ce ai ratat trăind? Viața mi-a fost "încredințată" pentru a o trăi și nu pentru a o rata, am trăit-o spectral, cu bunele și cu relele ei, nici o secundă n-am lăsat-o să pâlpâie, cei ce trăiesc bicisnic, de azi pe mâine, îi aduc cel mai mare afront lui Dumnezeu, am încălecat-o și biciuit-o până la loc comanda. E drept, am și primit multe șuturi de la ea, toate meritate, dar care m-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un mecanism psihologic la mijloc, acela al fricii că nu avem și noi, în "epoca noastră", un mare poet, că, spre deosebire de epocile trecute, nu avem această forță. Și atunci se pun etichete aberante și se caută fanioane care abia că pâlpâie. Eliot ne îndeamnă să fim circumspecți și, citind multă poezie, din trecut și din prezent, să evaluăm dacă acea poezie a contemporanilor suspectați de magnificență este adevărată: "să lăsăm să hotărască dacă sunt [poeți] mari sau nu singurul tribunal contemporan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un fost vapor / Scufundat de mult în mare. / Scos apoi încetișor, / Mii de ani, cu greu, de soare // Oameni, cai, lei în neștire, / Au trăit pe punte-odată, / Ne-au lăsat în amintire / Numai sarea lor curată“. Masa și patul: „Lampa pâlpâie blând / Se desface-o lumină, / Fața noastră, pe rând / Către masă se-nclină // Și apoi, liniștiți, / Ne-ndreptăm la culcare... Nu vom fi biruiți / Deșteptarea ni-i mare // Între masă și pat. / Între somn și trezie. / Se păstrează curat / Parc-
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
sunt destul de psiholog ca să răspic firul de păr în patru și să dau soluțiunea acestei delicate probleme. Eu constat faptul și zic că atunci nu aveam mai mare grijă decât să ascund de ochii lumei și ai Mariei flacăra ce pâlpâia în pieptul meu; iar astăzi când prin reflexul amintirei îmi revin toate aceste tulburări ale unei patimi precoce, eu le descriu așa cum le-am simțit atunci, fără nici o exagerare, deși nu cred să le pot împrumuta gradul de intensitate sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am simțit pregătit sufletește, iar În această privință Părintele Arsenie Papacioc avea perfectă dreptate: Nu timpul decide când trebuie să te Împărtășești, ci pregătirea lăuntrică, văpaia care arde În inima ta. Or, furat de proiectele mele, văpaia abia dacă a pâlpâit În această lună. Mai grav e că nici cele lumești n-au produs roade, pierzând pe ambele planuri. Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu gândul la spusele lui Atanasie Rakovalis: Unul care se Împărtășește des nu Înseamnă că
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
întârzia să-l ia în primire. În loc să-i fie mai rău, trupul său îi dădea semne că se înzdrăvenește. Peste un an, s-a dus la medic să-și facă un consult, să vadă ce și cum. În inimă îi pâlpâia o fărâmă de nădejde, dar nu avea curaj să-și mărturisească nici sieși ce anume nădăjduia. Întâlnirea cu doctorii i-a confirmat peste așteptări speranța sa: oricât l-au cercetat și l-au supus la probe, și l-au întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aveau să urmeze cele două cuvinte. Le rostea mult prea des, ca să nu existe o relație de cauzalitate între ceea ce gândea și cele două cuvinte cu care-și sfârșea părerile. Uneori, simțeam că am prins din zbor relația. Alteori, ea pâlpâia, dispărea și dusă era. Nu era un simplu tic verbal, „Hmm“, „Asta e“ sau „Deci...“. Cele două cuvinte erau concluzia definitivă despre orice a prietenului meu Dinu, după două decenii de tras mâța de coadă prin New York. Era un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în oglindă. Din acest cotidian s-a născut Privirea Străină. Treptat, pe tăcute, necruțător - în stradă, între cei patru pereți și în lucrurile ce-ți sunt familiare. Umbre însemnate cutreieră locul, ocupă poziții. Iar tu - pe urmele lor, în timp ce conștiința pâlpâie în tine neîncetat și te arde pe dinăuntru. Cam așa stă treaba cu vorba asta stupidă: „pus sub umărire“. Acesta-i motivul pentru care nu pot fi de acord cu Privirea Străină ce mi seatribuie în Germania. Căci Privirea Străină
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
polițienesc ei se găsesc în afara cercului magnetic. Căutătura împrejur în scurte reprize, privirea aceea profund neliniștită, îndelung deprinsă și intrată în sânge, e o privire deformată. În noul mediu în care te afli și unde cei mai mulți nu posedă Privirea, ea pâlpâie pe fața ta. Privirea Străină pe care-ai adus-o cu tine e veche. Nou la ea nu-i decât faptul că se face remarcată printre privirile intacte ale celorlalți. N-o poți opri de azi pe mâine, și poate
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
oral îi furnizau suficiente tonalități cu veleități armonioase capabile să rivalizeze în orice moment cu celebra operă "Spărgătorul de nuci"... E pace deplină în cer și pe pământ. Însă eu nu puteam dormi. Am ieșit în noaptea atotcuprinzătoare, sub cerul pâlpâind de licăriri fosforescente. În urma căzăturii violente capul mă durea, nasul jupuit mă ustura, iar dinții aveam impresia că s-au lungit ieșind din alveole, mărindu-și dimensiunea în mod alarmant. M-am așezat pe băncuța de lemn fixată de Mircea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aburindă a celor șapte ființe zgribulite sub păturile suprapuse. Printr-un reflex necondițonat de apărare instinctuală ne trăgeam mai bine păturile pe noi, pentru a nu permite aerului rece să diminueze căldura acumulată sub învelitori. În sobă, tizicul a mai pâlpâit anemic de vreo câteva ori stimulat de curenții de aer circulând prin horn, apoi a devenit cenușă. Își făcuse pe deplin datoria și acum se retrăgea spre odihnă perpetuă în cimitirul celulelor moarte. Mircea însă, consecvent cu sine însuși, neluând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tot felul? Cu ce am păcătuit? Tu vezi cum trăim?? Lampa cu petrol numărul 8 intrase demult în șomaj tehnic din cauza lipsei de carburanți. Întunericul deplin, vâscos, palpabil, material era abia-abia străpuns de puterea anemică a unei lumânări sfrijite care, pâlpâind agonic, reușea cu mare dificultate să spargă masa de întuneric ce ne înghițise literalmente. Pentru a ne deplasa în spațiul intim unde însuși regele merge pe jos, ne cuplam doi câte doi pentru a ne face curaj și pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vom descurca? Ce vom face? Era întuneric deplin într-o cameră friguroasă în care șapte ființe omenești stăteau năucite și debusolate. Doar deasupra plitei, într-o cană umplută cu boabe de porumb "dintele calului", sub icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pâlpâia luminița unei biete lumânări ceva mai mărișoare decât fitilul unei candele. Cât o fi ceasul? Cât? Dar e zi sau e noapte? O, Doamne, constatăm încă o dată că "O nenorocire nu vine niciodată singură." (Proverb) Dragii mei, după încetarea funcționării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și permanent, toată mizeria acestui pământ? Noi, cei săraci și neajutorați, drojdia societății, flămânzii și înfrigurații acestui pământ, noi care îți aprindem lumânări la biserică și ne închinăm cu smerenie în fața sfintelor icoane de la templul tău; care avem candelele aprinse pâlpâind sacru și transcendental în casele noastre amărâte; noi, cei mulți și umiliți, nu suntem fiii Tăi? Nu suntem copiii Tăi? Numai noi să suferim? Muncim de dimineața până seara, încât la sfârșitul zilei picăm ca boul pe brazdă; ne culcăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o introdusese într-o cană spartă umplută cu țărână pe care o găsise tata lângă gardul reparat. După ce adăpa iepele și le umplea ieslea cu iarbă cosită de pe câmp, tata se așeza lângă noi, aflați în jurul lumânării aprinse care-și pâlpâia flăcăruia în "garsoniera" iepelor, cu o adiere bolnăvicioasă, gata-gata să-și dea duhul. Adevărul e că se vedea foarte prost; era mai mult un semiîntuneric. Din puținul pe care-l câștiga tata după o muncă obositoare de dimineața până seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
disciplina respectivă, care le provoacă repulsie și teamă. În învățare, un eșec generează un alt eșec, după cum progresele realizate se constituie în premise pentru alte reușite. Mobilurile învățării Era iarnă. O lampă de cinci focuri cu petrol, cu sticla afumată pâlpâia gata, gata să-și dea duhul. În încăperea joasă, neîncăpătoare, toate cele opt persoane care alcătuiau familia se adunaseră la căldură și, așteptând să-și potolească foamea, mai schimbau o vorbă și plănuiau treburile pentru a doua zi. Mie, prâslea
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
rămîne stînca singură În ploaie, ca un zeu virtual. Dacă va izbuti cineva, lovind-o cu o daltă, s-o facă să surîdă, va deveni chiar zeu, un zeu cu orbitele goale Întoarse spre neant... În tablourile Renașterii florentine, chiparoșii pîlpîie ca o flacără sub un cer care amintește puritatea marmurilor grecești. Nu voi găsi, probabil, un simbol mai bun pentru a spune că focul furat de Prometeu a ars totdeauna jos, În partea care ne deosebește de zei, care moare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
stare să-l elaboreze, dar de care acum nu se mai poate dispensa. În schimb, sînt atîția Îngeri ce zboară convențional, chiar În tablouri ilustre, Încît ne mirăm că personajele lui El Greco nu părăsesc pămîntul. Ele Îmi amintesc chiparoșii greci pîlpîind ca o flacără suptă de vînt. Sub acești chiparoși, În locul sfatului de a nu se apropia prea mult de soare, Dedal i-a spus, poate, fiului său altceva... Trebuie să fii ușor, să-ți pierzi greutatea dacă vrei să zbori
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
concretiza. Când mă uit la fotografiile tale, e ca și când, halucinant, mi se rupe vălul ce ne desparte, vălul dens, și o clipă, o străfulgerare, gura e gură, părul are moliciunea lui aspră și culoarea caldă de cărbune în care mai pâlpâie jarul, și ochii buni, magnifici și îndurerați îmi dau o lumină în fața căreia îmi vine să îngenunchiu.[...] Biata mea Monica, prin câte ai trecut; bietul meu pumnișor de energie, demnitate și dârzenie izbindu-se de toate energiile deslănțuite, mica mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care mami răspunde, aud în fundal sonorul de la Crimewatch și mă apucă o nostalgie subită pentru locul în care m-am născut. Mi-i și imaginez pe mami și pe tati stând în sufragerie, cu draperiile trase și șemineul electric pâlpâind plăcut. — Bună, mami! — Becky! exclamă ea. Ce bine îmi pare că m-ai sunat! Am tot încercat să-ți trimit niște meniuri de la firma de catering, dar vezi că nu-ți merge faxul! Tati zice să te uiți, poate ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vedem mai târziu. Intru clătinându-mă în apartament, arunc toată corespondența pe canapea și mă duc direct spre dormitor, la fel de hotărâtă ca un drogat care tânjește după doza lui. Somn. Am nevoie de somn... Luminița de la robotul telefonic începe să pâlpâie și, în timp ce mă lungesc în pat, mă întind și apăs pe buton. — Bună, Becky! Robyn sunt. Am sunat doar ca să-ți spun că întâlnirea cu Sheldon Lloyd, pentru a discuta despre ornamentele pe care le vom pune în centrul meselor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aprind și încep să fluier în surdină și să invoc spiritele pietrelor de pe masă să vină să stăm la discuții. Încep să dialoghez cu lumânarea, mai întâi cu întrebări simple cu da și nu, apoi din ce în ce mai complexe. Lumânarea pare a pâlpâi ca un interlocutor activ în dialogul meu imaginar. După o bucată de vreme îmi spun că dacă nu vreau iar să văd răsăritul soarelui, mai bine încerc să dorm. Închid discuția, zic noapte bună la toată lumea și mă bag în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]