1,924 matches
-
defilînd pe dinaintea mea animale greoaie care Înoată lent, pești de coșmar cu gură flască, lipsiți de ochi În straturile adînci unde lumina nu mai pătrunde. Mă mișc În liniștea, bezna și frigul abisurilor. Era tare frumos să mă joc În pîntecele mamei, dar a trecut vremea cînd mă zbînțuiam În lichidul amniotic. Așa cum a spus-o autorul meu preferat În Biblie, există un timp pentru orice lucru pe lumea asta: un timp pentru a te naște și un timp pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
timp pentru a dănțui, un timp pentru a iubi și un altul pentru a urî, un timp pentru a-l găsi pe tatăl tău inteligent și un timp pentru a-l găsi smintit, un timp pentru a te agita În pîntecele mamei și un altul pentru a coborî cu batiscaful În adîncurile inconștientului familial, unde te așteaptă lăcomia insațiabilă a unor pești orbi. Asta e viziunea mea asupra lumii În acest moment. Devin una din acele Îngrozitoare creaturi care mă fascinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
intensitatea și scrutătura privirii Fecioarei erau vii. Zoia simți lacrimi șiroindu-i pe față și se gândi la toți bărbații care și-au împroșcat sămânța în ea și la toți copiii nenăscuți și neobotezați pe care i-a purtat în pântece și i-a pierdut. Își dădea seama că, în fața acelor ochi, nu mai avea nimic de ascuns. Privirea Fecioarei le știa pe toate, le înțelegea pe toate și le ierta pe toate. și în același timp îi promitea mântuire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
n-ar mai putea repeta, E negru, dar ar fi un păcat grav împotriva adevărului și dacă ar afirma, E cenușiu, mai ales când va descoperi că o dungă albă, ca o cravată subțire, coboară pe pieptul animalului până la începutul pântecelui. Glasul Martei răsună dincolo de ușă, Tată, trezește-te, te așteaptă câinele, Sunt treaz, vin acum, răspunse Cipriano Algor, dar imediat regretă că rostise ultimele cuvinte, era pueril, aproape ridicol, un bărbat de vârsta lui se agita ca un copil căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
odihnă până în ultima zi, a ales să se bucure de plăcerile unei totale trândăvii doar pentru c-a rămas gravidă, Eu însămi aș aduce mărturie despre asta dacă aș recupera memoria celor nouă luni pe care le-am trăit în pântecele ei, Copilului din burta mamei îi e cu neputință să știe ce se întâmplă afară, răspunse Marçal, căscând, Așa o fi, însă trebuie să recunoști cel puțin că ar fi cum nu se poate mai firesc ca pruncul să cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dorință, aproape inocentă, dacă mai există inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul Martei. Era întoarsă spre el, cu genunchii ușor îndoiți. Partea inferioară a cămășii de noapte i se răsucise până la brâu, albeața pântecelui abia se putea distinge în penumbră, dispărând complet în zona întunecată a pubisului. Marçal lăsă să cadă cuverturile și înțelese că momentul mângâierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
curaj să se apropie, a fost gândul că nu va suporta să trăiască aici tot restul vieții, fără alte certitudini decât că e soția gardianului rezident Marçal Gacho, fără alt mâine decât fiica pe care crede că o poartă în pântece. Sau fiul. S-a gândit la asta tot drumul până au ajuns la casa olăriei, a continuat să se gândească în timp ce, fără poftă, împingea cu furculița mâncarea din farfurie dintr-o parte într-alta, a continuat să se gândească pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de idei, Și eu, domnule, La revedere, La revedere. Cipriano Algor puse telefonul în furcă și își privi fiica. Marta se așezase, cu mâinile în poale, ca și cum deodată ar fi trebuit să ocrotească prima și de abia perceptibila rotunjime a pântecelui. Nu mai cumpără, întrebă, Da, au făcut un sondaj printre clienți și rezultatul a fost negativ, Nu vor mai cumpăra nici măcar cele trei sute de păpuși din cuptor, Nu. Marta se ridică, se duse la ușa bucătăriei, privi ploaia care curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Bărbați și femei ridicau spre cer, adunate În palme, propriile lor mizerii, adică sperma sau menstra, și apoi le mâncau zicând că era trupul lui Hristos. Iar dacă, eventual, Își lăsau femeile Însărcinate, la momentul potrivit le Înfigeau mâna În pântece, le smulgeau embrionul, Îl pisau Într-o piuliță, Îl amestecau cu miere și piper, și dă-i și mănâncă“. „Ce scârboșenie“, zise Diotallevi, „miere și piper“! „Ăștia sunt deci messalienii, pe care unii Îi numesc stratiotici și fibioniți, alții barbeliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În care lumea transformă un om. Ăsta este genul de artă pe care Îl colecționează el. CÎnd o aude pe Zelda spunîndu-i lui Wakefield „Nu uita să respiri“, o picătură de sudoare rece Îi șerpuiește dintre coarne, poposindu-i pe pîntecele păros. Dacă Wakefield n-a Învățat Încă să respire, Înseamnă că poate e Încă nenăscut, inocent. Diavolul Își șterge burdihanul cu degetele lui cu trei rînduri de Încheieturi și socotește o clipă să le transforme În țevi lungi de pistol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
carne? Poate că ar trebui doar să facă un soi de spectacol și să vorbească din interiorul unei carcase de porc atîrnînd din tavan din care să i se ițească numai capul. Capul, care să pară că se naște din pîntecele despicat al porcului, să recite versuri dada Într-un limbaj inventat unor oameni care vorbesc multe limbi, dar care cred numai Într-a lor. — Nici nu mai poți ieși seara pe stradă, plînge doamna Petrovici. Te trîntesc pe jos, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
leagă Între ele viiturile migratoare cea mai perenă arhitectură fiind exact cea care se mișcă dimpreună cu aceste viituri de la o viitoare ruină la alta adică autostrăzile și șoselele suspendate iar mașina este singurul nostru adăpost arhitectura dorinței redusă la pîntece un pîntece În tranzit de la un niciunde către un altul! Întristat de propria-i viziune și detectînd satisfacția răutăcioasă a publicului, se revoltă În fața dorinței sale de a face pe plac străinilor. Tușește. Își trădează propria țară de dragul unor... ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ele viiturile migratoare cea mai perenă arhitectură fiind exact cea care se mișcă dimpreună cu aceste viituri de la o viitoare ruină la alta adică autostrăzile și șoselele suspendate iar mașina este singurul nostru adăpost arhitectura dorinței redusă la pîntece un pîntece În tranzit de la un niciunde către un altul! Întristat de propria-i viziune și detectînd satisfacția răutăcioasă a publicului, se revoltă În fața dorinței sale de a face pe plac străinilor. Tușește. Își trădează propria țară de dragul unor... ce? Aplauze? Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
decât celălalt individ. Ăla n-a fost în stare nici să-și dea aprobarea pentru copiii în eprubetă. A zis că asta încalcă dreptul divin al creației sau o altă prostie de genul ăsta. Chiar dacă aceasta lasă câteva mii de pântece sterpe și le frânge inimile celor care le poartă povara. Ca toți bărbații - cu excepția domnului doctor Westcott -, crede că femeile ar trebui să nu mai facă atâta vâlvă și să accepte ce le-a fost scris. Nătărău bătrân. Iertat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa, Fran. Henrietta se apropie și o cuprinse cu brațul, asfixiind-o cu mirosul de Opium. — O să ai un copil. E ceea ce ți-ai dorit. Nu poți să te bucuri pur și simplu de asta? Mâna lui Fran alunecă peste pântecele încă plat. Într-un fel, Henrietta avea dreptate. Obținuse ceea ce-și dorise cu disperare. Dar cum putea să accepte lucrul ăsta și să se bucure de el, când se întâmplase în împrejurări atât de încurcate? — Haide, Henrietta își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
păr negru ciufulit, o sclipire ciudată în ochi și genul de chip blazat, înțelegător, care îți câștiga imediat încrederea. Îi lăsă totodată impresia lui Fran că avea acel aer de bunătate autentică foarte rar întâlnită. Lui i-ar încredința oricând pântecele ei. Își dădu seama de asemenea în timp ce urmărea silueta lui liniștitoare îmbrăcată în halat alb pe domeniul lui - și exact asta era, dat fiind că toată lumea se apleca până la pământ când îl vedea - că acest bărbat îl cunoștea probabil pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca să vadă mai bine. Era aproape de neconceput că acele forme alcătuiau un făt și că acesta trăia și creștea înăuntrul ei. — Acolo bate inima fătului. Fata arătă spre o formă care pulsa regulat. — Bate mult mai repede când este în pântecele mamei. Spre stânjeneala ei nemăsurată, ochii lui Fran se umplură de lacrimi. Cât de ușor era să creezi o altă ființă umană, o simplă neglijență, o pastilă pe care uitai s-o iei, un prezervativ nefolosit, și acel moment banal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
până la genunchi în gunoaie. Nu era de mirare că, prin comparație, Woodbury-ul arăta chiar bine. Avea metrou direct, așa că Fran se îndreptă spre stație, promițându-și că avea să ia un taxi la întoarcere. În tren era cald ca în pântecele mamei, așa că fu cât pe-aci să adoarmă și să uite să coboare. Când găsi în sfârșit laboratorul, care era ascuns pe o străduță laterală, o recepționeră amabilă o îndrumă spre etajul unu, unde i se dădu un plic alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu platoșe tari sub veste. Să înlocuim hărțile din redacții cu panoplii la îndemînă, să avem bombe asfixiante prin coșuri și creioane cu șiș. Ci o discuție largă și cugetată, poate mai este încă cu putință. După ce și-au golit pîntecele hermeticii bătrîni, iar virtuțile multora au sîngerat pe cămăși agitate lăutelor plebei, și copiii și-au manifestat în public, pe coli albe ca cearceafurile, incontinența, acum cel puțin e rîndul celor tineri și chemați, la nevoie, să lupte, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a „inconștienței” publicului, Tavernier respinge calificările infamante (creatorii artei noi „nu sînt monștri apocaliptici”) și propovăduiește nașterea „noii religii” artistice regeneratoare: „Și dacă nimeni nu va auzi și moloch va continua să guițe și să se bată satisfăcut pe pîntece, atunci - la Moși! Vom deschide porțile unei panorame sub corturi, vom colinda orașul anunțînd în sunet de surle și tobe noua religie ce va lua naștere pe pae și între scînduri, căci pe puf și mătăsuri se naște doar rasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dumneavoastră, spuse Gaston, pornind după el. Au trecut prin pasaj și au luat-o la stânga pe o alee dosnică, întunecată. Pe partea stângă a aleii se înălța, pe o distanță destul de mare, un zid din beton cenușiu, de culoarea unui pântece de animal. Lângă zid era parcată o mașină neagră, care abia se zărea din pricina întunericului. — Roata din față, îi spuse cu voce spartă bărbatul cu pelerină. Străine, scoate sculele din mașină. Gaston, ascultător, și-a vârât trupul lui mătăhălos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
delicată În care mă aflu. În primul rînd, știu cît de țîfnoasă am fost În ultima vreme și, În al doilea, am sentimentul oribil că Linda ar putea să intuiască faptul că voi păși spre altar cu un copil În pîntece. Tare-aș vrea să țin toate astea numai pentru noi pînă ne vom Întoarce din luna de miere. Așa că, după mine, cel mai sigur loc În care aș putea să fiu În clipa de față este cît mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
simt grasă și greoaie. Sentimentul delicios pe care am Început să-l am era unul de voluptate și feminitate. Pentru prima dată, am senzația că trupul meu face exact ceea ce a fost proiectat să facă. Îmi ador sînii umflați și pîntecele rotunjit și proeminent. Nu am haine largi În garderobă, atît de mîndră sînt de noua formă a corpului meu. Mă mîndresc cu ea, mai degrabă decît s-o țin ascunsă și mă simt sexy și strălucitoare În pulovere strîmte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
stăpînă În familia asta și, indiferent cîți copii vom avea, cu cîți membri se va Îmbogăți familia asta și cine i se va mai alătura, Linda rămîne soarele În jurul căruia gravitează toți și toate. Poate că acest copil crește În pîntecele meu, o fi el copilul meu, dar, din punctul ei de vedere, bebelușul acesta este mai Întîi și-ntîi primul ei nepot. Să nu vă imaginați altceva. În aceeași clipă, Dan mormăie ceva legat de o criză de ultim moment și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spre absidă, întreruptă după câțiva pași de perdelele iconostasului, ce despart spațiul comun de cel rezervat pentru sancta sanctorum, se află intrarea în criptă. Un mod de a trata morții care nu-mi plăcea, menit să așeze bisericile pe un pântece putred. Cândva se credea că stârvurile ar contamina Casa, loc al învierii, și erau puse în ea doar după sanctificare. Acum nu se mai respecta datina, ba chiar erau aduși morți cu păcate. Criptele din cimitire erau o noutate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]