1,566 matches
-
Herdelea cel tânăr vorbea bine ungurește, iar taică-său, care era dascăl în sat, aleargă la un moment dat în toate părțile și face propagandă electorală în favoarea deputatului maghiar. Nu mai spun că la petrecerea care urmează după alegeri, un pădurar ungur (parcă așa știu, că era pădurar) strigă ridicând paharul: trăiască românii. - Așa e la Rebreanu, răspunse Codrin. În realitate a fost altfel. - Bine, zic, dar nu ții minte că la Cristur aveam doi unguri colegi gemeni Ugon Ferenc și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
taică-său, care era dascăl în sat, aleargă la un moment dat în toate părțile și face propagandă electorală în favoarea deputatului maghiar. Nu mai spun că la petrecerea care urmează după alegeri, un pădurar ungur (parcă așa știu, că era pădurar) strigă ridicând paharul: trăiască românii. - Așa e la Rebreanu, răspunse Codrin. În realitate a fost altfel. - Bine, zic, dar nu ții minte că la Cristur aveam doi unguri colegi gemeni Ugon Ferenc și Ugon Francisc și în celelalte clase tot
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
societatea și să se recuze de la civilizația modernă. „Visul lui Sadoveanu este al unui om armonios într-o lume armonioasă“, ne arată Nicolae Manolescu. În primul rând, dispersia de societate, retragerea la marginea ei, mai exact în natură, acolo unde pădurarii, vânătorii, pescarii și fugarii își trăiesc pe deplin libertatea naturală și neconstrângerea socială. Urmează un ideatic univers țărănesc, un tip de societate arhaică, simulacru ce reface așa-zisul paradis social pierdut, și, al treilea model de existență alternativă, livrescul pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
povestirii și pe un număr la fel de restrâns de motive: suferința ascunsă produsă de o nedreptate socială, hoțul, haiducul sau străinul misterios, patima erotică & boierul seducător, plictisul provincial & satira mahalalei, a funcționarilor și a notabililor târgului și, în fine, motivul singuraticului (pădurar, vânător sau pescar). Aproape toate motivele enumerate mai sus implică o doză de însingurare socială, nemaivorbind de condiția însăși a personajelor. Raymond Queneau spunea undeva: „Voyager, c’est attendre!“, iar la Sadoveanu aproape toată lumea călătorește sau se află în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca o șopârlă printre tufe, ieși în cărare și cățeaua pădurarului, slabă de i se vedeau coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în cărare și cățeaua pădurarului, slabă de i se vedeau coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și când am aprins, belciug s-a făcut pe omăt!... Și când a sărit al doilea peste istalalt, l-am luat și pe-acela la ochi, și când am slobozit l-am răsturnat curmeziș peste cel dintăi. Cu altă înjurătură, pădurarul se opri, privi în urmă la câni, după aceea își cercetă oțelele puștii. Da’ ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se opri, privi în urmă la câni, după aceea își cercetă oțelele puștii. Da’ ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i departe pârăul; acolo sunt urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plecă asupra hleiului jilav. — Iaca, se cunoaște, urmă proaspătă... Cuconu Grigoriță se plecă și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită singurătate. Pădurarul îndreptă capul. Boierul tresări. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi, ca sub niște bolți nemărginite. Cei doi oameni așteptară. Nu se auzea nici o chemare de pasere; nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Bătaia copoilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
două ori în adâncimi, ca sub niște bolți nemărginite. Cei doi oameni așteptară. Nu se auzea nici o chemare de pasere; nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Bătaia copoilor începu iar, acum mai deasă, mai depărtată, la răstimpuri regulate. Pădurarul puse cornul la gură și chemă de două ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu repeziciune, și slobozi două focuri unul după altul. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
focuri unul după altul. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. Înghiți de două ori, frânse pușca cu mânile tremurătoare, și o încărcă iar. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii... Am tras prea repede... m-am grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu ascultam cânii... Am tras prea repede... m-am grăbit... —A fost fără știre... zise încet Vasile. Da’ nu-i nimica... Trebuie să mâie cânii într-acoace alta... Aici e hățașul lor... Deodată tăcură, cu urechea ațintită. Cânii veneau chefnind. Pădurarul puse iar cornul la gură. —Cum dracu? șopti cu ciudă boierul și-și privi de aproape pușca. Tăcerea se întinsese. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pădurea Petrișorului a apărut prima dată în Semănătorul, nr. 17-18 din 20 aprilie 1907. În perioada în care a scris povestirea, Sadoveanu obișnuia să meargă la vânătoare în Valea Râștei, însoțit de setter-ul său, Nero. Profira Sadoveanu spune că Pădurarul era, de fapt, un cunoscut pușcaș de la Dolhasca. „Câteva din cele mai frumoase pagini de natură din întreaga literatură a lui Sadoveanu sunt aici, o nuvelă fină, construită cu o mână de bijutier.“ (N. Manolescu) Folclorul oral susține că tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
totuși ceva în suflet, și parcă răsună în mine, în singurătatea ce mă împresură, din când în când, glas domol- și se deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii Antileștilor stăpâneau o întindere de cincisprezece mii de fălci, erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul Voinea avea la o margine, în Prisaca lui Ion, o căsuță; și subt un șirag de meri, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii Antileștilor stăpâneau o întindere de cincisprezece mii de fălci, erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul Voinea avea la o margine, în Prisaca lui Ion, o căsuță; și subt un șirag de meri, în vălcică, vreo zece stupi. Pe lângă șiragul de meri și pe lângă stupi, se strecura prin iarbă pârăul Cerbului. La o parte era ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu cămașă albă ca helgea, se strecura pe ușă și trecea fără zgomot prin iarbă, spre fântână. Cozile strâns împletite și le lega totdeauna în cunună. Era albă la obraz, parcă bolnavă, cu ochii triști. Odată l-am întrebat pe pădurar: — Ce are nevastă-ta, Voineo? Ia, ce să aibă? n-are nici pe dracu! Nu știi dumneata cum îi muierea? Ș-o urmărea cu ochii lui mici ca două picături de păcură. Căuta apoi să-mi întoarcă de la nevasta-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care picurau domol și alergau ca un cântec depărtat, șoptit încet, șoptit ușor de clopote melodioase și nevăzute. Într-un timp, pe vremea aceea, pădurarul umbla lângă mine cu ochii duși și cu fața brăzdată ca de un năcaz mare. Avea ceva de la o vreme; mie nu-mi spunea, dar băgam eu de samă. Mă lăsa uneori la câșlărie, ori în mijlocul codrului, și se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]