2,791 matches
-
normal“ sau „nebun“, „responsabil“ sau „iresponsabil“; am simțit că aceste probleme nu au ce cauta în materialul meu. Până la urmă, nu eu am ultimul cuvânt. M-am simțit ușurat. M-am relaxat și am ascultat „poveștile“ lor. Am devenit un păianjen care asimila fiecare cuvințel în parte, îl digera înlăuntrul său și apoi îl scotea afară sub forma unei „altei povești“. Un păianjen neînsemnat, aflat într-un colț al tavanului semi-întunecat. În special după interviurile luate familiei îndurerate a lui Wada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am ultimul cuvânt. M-am simțit ușurat. M-am relaxat și am ascultat „poveștile“ lor. Am devenit un păianjen care asimila fiecare cuvințel în parte, îl digera înlăuntrul său și apoi îl scotea afară sub forma unei „altei povești“. Un păianjen neînsemnat, aflat într-un colț al tavanului semi-întunecat. În special după interviurile luate familiei îndurerate a lui Wada Eiji - cel decedat în stația Kodemmachō - și lui Akashi Shizuko (poreclă) - tânăra afectată grav, care și-a pierdut amintirile și care, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și limba voastră vorbește nelegiuiri. 4. Nici unuia nu-i place dreptatea, nici unul nu se judecă cu dreptate, ei se bizuiesc pe lucruri deșarte și spun neadevăruri, zămislesc răul și nasc nelegiuirea. 5. Clocesc ouă de basilic și țes pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle lor, moare; și dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă. 6. Pînzele lor nu slujesc la facerea hainelor, și nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt niște lucrări nelegiuite, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
labirint straniu. Povestirea se intitulează Abenjacán El Bojarí, mort în labirintul său, fiind însoțită de un motto, un verset din Coran, XXIX, 41: . Versetul spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: (XXIX, 42). Așa este, iar nimicul poate lua în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: (XXIX, 42). Așa este, iar nimicul poate lua în mintea omului forme seducătoare, precum imaginea acelui labirint ce este văzut ca adăpost sigur. Dar despre ce este vorba în această prealabilă povestire? Doi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
orice labirint ascunde în centru o făptură monstruoasă, precum minotaurul. Poate fi asemeni unui om cu cap de taur, sau invers, asemeni unui taur cu cap de om, cum l-a imaginat Dante. Dar poate fi și în felul unui păianjen. Ceea ce înseamnă că lucrurile ar fi putut decurge exact invers decât sunt povestite: cel care se ascunde își spune rege, însă nu este decât supusul acestuia, care îl jefuiește în pustiu și apoi îl atrage în construcția izolată ca să-l
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ref>. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie într-un loc sau altul, la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui să-și propună, așadar, să-i afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că . Sentința cade tocmai atunci când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
încredere la paginile anterioare. Ce afli de fapt acolo? O altă povestire și un alt labirint straniu. Povestirea se intitulează Abenjacán El Bojarí, mort în labirintul său, fiind însoțită de un motto, un verset din Coran, XXIX, 41: „... seamănă cu păianjenii care își țes pânza“. Versetul spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Bojarí, mort în labirintul său, fiind însoțită de un motto, un verset din Coran, XXIX, 41: „... seamănă cu păianjenii care își țes pânza“. Versetul spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: „Dumnezeu știe că ceea ce cheamă în locul lui este nimicul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
spune de fapt că acela care își caută un alt oblăduitor decât pe Dumnezeu este asemeni păianjenului care își face casă din pânza pe care singur o țese. Doar că nimic în această lume nu e mai fragil decât casa păianjenului. Versetul următor are un sunet realmente definitiv: „Dumnezeu știe că ceea ce cheamă în locul lui este nimicul“ (XXIX, 42). Așa este, iar nimicul poate lua în mintea omului forme seducătoare, precum imaginea acelui labirint ce este văzut ca adăpost sigur. Dar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie întrun loc sau altul, la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui săși propună, așadar, săi afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că „rezolvarea misterului este, întotdeauna, inferioară misterului ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
până-n temelii. Unii puneau incendiul pe seama părintelui Fadei, care, fiind un pic cam abțiguit, se urcase, În mână cu un sfeșnic, În clopotniță ca să alunge cucuvelele ce se aciuaseră pe acolo și la coborâre dăduse foc la niște pânze de păianjen. Alții aruncau toată vina pe umerii pălimarului Condrat, care, după cum se știe, era un necredincios, luând de atâtea ori numele Domnului În deșert, bătând toaca și trăgând clopotele În dorul lelii, că nu mai știai dacă sună pentru slujbă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe rarii ei vizitatori să tragă cu ochiul spre respectivul loc intim, sortit odihnei trupului și desfătării. Poate că Înseși coșmarurile ce-o bântuiau la fiecare sfârșit de lună Își aveau izvorul În grămada de boarfe mucegăite și pline de păianjeni ce putrezea sub pat... Noaptea demonii căutau murdăria. Unde vedeau un pic de apă sau un loc umed sau un pic de jeg, Își Îmbăiau trupul plin de bube. Tăvălindu-se prin praf și murdărie, ei căutau să simtă cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o răchită, și-a coborât picioarele În apă și a adormit. Iar lipitorile i-au supt și ultima picătură de sânge din organism. - Nu uita, dragă Mașa, că eu sunt extraterestru, nu mitropolit. Și nu mi-e frică nici de păianjeni, nici de lipitori. De ce oare Îi amintise oaspetele Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Iar lipitorile i-au supt și ultima picătură de sânge din organism. - Nu uita, dragă Mașa, că eu sunt extraterestru, nu mitropolit. Și nu mi-e frică nici de păianjeni, nici de lipitori. De ce oare Îi amintise oaspetele Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sânge din organism. - Nu uita, dragă Mașa, că eu sunt extraterestru, nu mitropolit. Și nu mi-e frică nici de păianjeni, nici de lipitori. De ce oare Îi amintise oaspetele Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un crucifix negru pe spate. - Ceea ce curge prin venele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașei de păianjeni? De mică, Mașa avea o frică Îngrozitoare de păianjeni, și de cei cu cruce, și de cei fără. Se vede, Într-adevăr, că oaspetele Îi ghicea gândurile. Căci atunci când vorbea de mitropolit, În fața ochilor Îi apăru un păianjen cu un crucifix negru pe spate. - Ceea ce curge prin venele mele nu e chiar sânge, o informă oaspetele. - Dar ce e? - Un fel de fum... Mașa se sperie de-a binelea. Cu un oaspete care vede prin tine ca prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fel de fum... Mașa se sperie de-a binelea. Cu un oaspete care vede prin tine ca prin sită nu e de glumit. În plus, el Îi vorbise despre nu știu ce cochilii. Ea mai degrabă și-l Închipuia ca pe-un păianjen ce-și avea sălaș Într-o gaură neagră a vreunei galaxii Îndepărtate, de unde ieșea noaptea ca să-și potolească foamea ancestrală cu sufletele pierdute ale muritorilor, nu ca pe o făptură gingașă și nevinovată cum e melcul, care-și târăște căsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de peste drum, se Întreba ce căută capra ei acolo și se repezea să o aducă Înapoi În curte. Însăși casa În care locuise atâția ani devenise pentru ea un simplu pămătuf cu care Încerca să curețe mulțimea de pânze de păianjen ce apăruseră În grajd. Ograda o lua drept un snop de fân și o puse În spinare plecând cu ea la cimitir. „Hei, babulea, o strigase Mașa din urmă, ce faci? Vrei să ne iei și ultima bucățică de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Bostănelul, din cauza capului său enorm, cu tâmplele bombate, și a urechilor ușor clăpăuge, cu vârfurile Înroșite de ger, care fusese uns, după cum bodogănea babulea, din „fragedă pruncie“ ca ajutor de pălimar. Gligori prinsese câte ceva din orânduielile bisericești: ștergea pânzele de păianjeni care acopereau icoanele și prapurii, punea la locul lor ceasloavele, ștergea de praf Sfânta Evanghelie, cântând pe nas un „Doamne miluiește“ lung cât o zi de post, mai ciugulea uneori după terminarea liturghiei din sfântul potir ultimii stropi de undelemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o baltă de vermuth vomitat zăcea cu fața În jos emanând și un miros de materii fecale, desigur stomacul lui supra saturat respinsese sinuciderea prin comă alcolică...!” „Incredibil...!” „Mai curios. Celălalt bețivan, dincolo de stație, pe semne căutase umbra, ca un păianjen se agățase de jedera bine Înfiptă În zidul Vamei Poștei, de o așa manieră Încât te minunai cum de nu se rostogolește jos, În aceeași baltă de vomitătură și miros ucigător...!!” „Frumoasa mea laboranta,eu i-am avertizat...!” Aproape uitase
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cifre și prevestiri curioase. Viața moartă a acelei veri și spre toamnă când fusese căutător de prevestiri, și foarte copilăros, căci multe forme mai mari de Înțeles fuseseră călcate În picioare și un pai sau un fir de pânză de păianjen sau o pată, un gândac sau o vrabie trebuiau interpretate. Simboluri peste tot, și mesaje metafizice. În mormântul unei familii numite Mezvinski era, ca să spunem așa, chiriaș. Îngrijitorul pe timp de pace al cimitirului Îi mai dădea pâine. Și apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ruginie de sânge care acoperea această altă plantă din capul nostru. Ceva ca volbura. Nu, ca o conopidă umflată. Șurubul care strângea artera nu putea reduce presiunea și unde vasul de sânge era varicos și mai fragil decât pânza de păianjen, avea să se desfacă. Un potop Înspăimântător! Puteai Încerca să te gândești cum să atenuezi lucrurile... Dar asta... ei bine! Viața! Toți cei care se bucurau de ea aveau să o piardă. Sau te puteai gândi că aceasta era clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]