1,764 matches
-
pentru a-l face de rușine. Dar știu că șansa (neșansa?) vieții l-a dus spre punctul maxim al carierei sale, făcându-l vedetă TV. Așa-i uneori destinul. Te pălește de nu te vezi! Pe calul băcăuan l-a pălit însă un avion, nu numai destinul. Sau, mai bine zis, l-a pălit destinul prin intermediul unui avion. Acum, majoritatea dintre voi știți probabil știrea, deci n-o să vă închipuiți că era vreun Pegas pe care l-a călcat avionul în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
a dus spre punctul maxim al carierei sale, făcându-l vedetă TV. Așa-i uneori destinul. Te pălește de nu te vezi! Pe calul băcăuan l-a pălit însă un avion, nu numai destinul. Sau, mai bine zis, l-a pălit destinul prin intermediul unui avion. Acum, majoritatea dintre voi știți probabil știrea, deci n-o să vă închipuiți că era vreun Pegas pe care l-a călcat avionul în zbor. Nu, era un cal amărât, poate o mârtzoagă, habar n-am. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
fi adus aminte, chipurile, de ceea ce ne leagă. M-am lipsit de ipocrizia întâlnirii care este dată tocmai de această apartenență la o generație, cu care până la urmă nu ai nimic în comun. Poate niște amintiri disparate, care încep să pălească. Când ajungem la termenul de generație dăm imediat peste clasamentele generației. Cum mă simt străin de această preocupare, prefer să nu fiu luat în calcul. Uitat. În enervările mele cotidiene. Codruț 15 iunie 2006 Din nou în maxi-taxi, către locul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
diferite de cea de astăzi. A plecat de aici, din Giurgeni, în război și a supraviețuit datorită unei cărticele de rugăciuni către Maica Domnului: „A trecut un glonț pe lângă mine, mi-a găurit cărticica și pe mine nu m-a pălit. I-am povestit părintelui Antonie care mi-a spus că am avut un pic de credință cât un bob de muștar, de asta am scăpat”, povestește el. Are 88 de ani și este orb: „Am pierdut un ochi în război
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
ei mă sfredelesc. Dacă privirile ar putea ucide, acum aș fi atârnată de tavanul avionului, cu bretelele uneia din vestele galbene de siguranță în jurul gâtului. Câteva secunde nu spune nimic, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă val-vârtej. Doamne, spune pălind cealaltă fată. Crezi că te-a auzit? Nu știu, zic eu ridicând din umeri. Nu poate dovedi că despre ea vorbeam, nu? — Crezi că o să facă raport? — Mă îndoiesc, râd eu. Un bărbat de la clasa întâi a spus că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
în neguri. Ori poate ea nu mai emana acea atracție ce o făcea să se simtă dorită? Se dereglase ceva, glandele nu-i mai funcționau normal, secrețiile biliare, hipofiza, adrenalina, care dintre ele? I se stingeau luminile din ochi, îi pălea purpurul buzelor, pielea nu-i mai era caldă? Firește, nu se întâmpla nimic deosebit în afara faptului că își pierduse curajul. Intervențiile ei în conversație nu se mai făceau fără poticneli de limbaj sau fără micșorarea tonalității până la dispariția subită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acum realizez că tot ceea ce pot să stochez în recipientul care se numește carte nu sunt decât amintiri imperfecte, gânduri imperfecte. Și îmi dau seama că o înțeleg pe Naoko cu atât mai bine, cu cât amintirile legate de ea pălesc mai tare. Și acum știu de ce m-a rugat să nu o uit niciodată. Naoko însăși era conștientă de faptul că amintirile se vor șterge. De aceea m-a implorat să nu o uit niciodată și să țin minte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dormitor. Eu mi-am mai turnat niște coniac, m-am întins pe canapea și m-am gândit la tot ce s-a întâmplat în ziua aceea, de dimineața până seara. Mi s-a părut o zi tare lungă. Luna nu pălise încă, așa că strălucirea ei îmi ținea de urât. Din dormitorul în care dormeau Reiko și Naoko nu se auzea decât un ușor scârțâit al patului, din când în când. Am închis ochii și prin fața lor au început să joace, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aș fi uitat cu totul. După ce m-am întors la cămin, în camera mea, m-am gândit: au trecut doi ani și jumătate de la sinuciderea lui, dar Kizuki avea pentru mine tot șaptesprezece ani. Amintirile legate de el nu au pălit, sentimentele pe care mi le-a trezit moartea lui sunt aici, în sufletul meu, limpezi și clare, unele dintre ele poate chiar mai clare decât la vremea respectivă. Ceea ce vreau să spun este faptul că împlinesc în curând douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o. — Da, te rog, spuse Reiko. Am fiert apa, am turnat ceaiul și m-am întors pe verandă. Se însera încet-încet. Lumina zilei pălise și umbrele lungi ale copacilor se întindeau până la picioarele noastre. Pe când îmi beam ceaiul, priveam la grădina care în clipa aceea mi se părea teribil de amestecată: trandafiri japonezi, azalee, o plantă numită „nanten“, toate într-o dezordine ciudată. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cineva mi-a scos larva aia din gură. Am Încercat să mă ridic, dar picioarele mi-au cedat. Nu pot să spun cât timp am zăcut pe jos, un morman de membre neafectate și mișcări Întrerupte. Dar sentimentul de greață păli, astfel că am reușit să mă ridic epuizat și să mă așez cu spatele sprijinit de capătul scurt al canapelei. Nici un gând, nici o palpitație, nici o durere. Filmul, despre el era vorba. Dacă imaginația mi-ar fi funcționat mai bine ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu-i păsa de felurile de mâncare pe care le punea ea pe masă, fiindcă privirea lui era Îndreptată În altă parte, adâncită Într-a ei, scufudată În dragoste. Obrajii lui Rose se Înroșeau la amintirea acestor momente lascive, Însă păleau imediat când Își amintea faza imediat următoare. Vai, Înainte să-și dea seama, familia lui Îngrozitoare intrase În scenă ca să o domine pentru totdeauna, iar din acea clipă afecțiunea lor pentru celălalt se subțiase. Dacă membrii bandei Tchakhmakhchian nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
am vrut să-ți spun lucrul ăsta, s-a bâlbâit Matt, ca și cum ar fi fost Împovărat de un adevăr neplăcut pe care era pe cale să-l mărturisească. Miroși nemaipomenit... E ceva neobișnuit și exotic... Ca... — Ca ce? a Întrebat Armanoush pălind pe când i se ivea În minte imaginea farfuriei aburinde cu manti. Matt Hassinger a cuprins-o cu brațul și a șoptit: — Fisticul... Da, miroși Întocmai ca fisticul. La unsprezece și un sfert, Armanoush a pescuit un mănunchi de chei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și aceasta era teoretic deschisă tuturor, Însă practic rezervată clienților obișnuiți. În consecință, deși numeroși chatter-i neaveniți treceau pe acolo zi de zi, grupul de bază rămânea mai mult sau mai puțin același. După ce reușeai să te Înregistrezi, contururile orașului păleau În partea de jos și se trăgeau Într-o parte și-n alta, Întocmai ca o cortină de teatru din catifea Înainte de Începerea unui act. În momentul În care intrai În cybercafé, auzeai un clinchet de clopoței și apoi aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să văd toate chestiile alea gen casă-dulce-casă. Copii triste ale familiilor fericite. Știi, din când În când o invidiez pe Petite-Ma, are aproape o sută de ani acum, cât Îmi doresc să fi avut boala ei. Dulce Alzheimer. Memoria pălește. Nu e bine, scumpo. — Poate că nu e bine pentru oamenii din jurul tău, Însă e bine pentru tine, a insistat Asya. — Ei bine, de obicei astea două sunt strâns legate. Însă Asya a ignorat vorbele lui. — Știi, astăzi Petite-Ma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un bărbat care Încerca să scape de numeroasa lui familie turcă. — Te simți bine? a repetat Rose pe un ton ușor mânios de astă dată. Și În aceeași clipă un val de neliniște l-a năpădit pe Mustafa Kazanci. A pălit de parcă nu mai avea aer. N-ar fi trebuit să se urce În avionul ăsta. N-ar fi trebuit să meargă la Istanbul. Rose ar fi trebuit să se ducă singură să-și ia fiica și să se Întoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
diamante mici și prețioase. — Mătușă, s-a Întors spre mătușa ei cea mai În vârstă, ce s-a Întâmplat cu broșa de aur pe care o aveai? Broșa În formă de rodie, mai ții minte? Unde e? Mătușa Banu a pălit În timp ce domnul Bitter Îi șoptea În ureche de pe umărul stâng: — Când ne amintim lucrurile pe care ni le amintim? De ce punem Întrebările pe care le punem? Potopul lui Noe, oricât de Înspăimântător ar fi fost, a Început Încetișor, pe neauzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
printre pagini, au descoperit și broșa În formă de rodie. Shushan Stamboulian a văzut pentru prima oară broșa În formă de rodie acolo, pe biroul din lemn de nuc al tatălui ei. Toate celelalte detalii ale acelei zile nefaste au pălit, nu Însă și amintirea broșei. Poate că strălucirea răspândită de rubine fusese cea care-o vrăjise, sau poate că faptul de-a vedea lumea din jur prăbușindu-se Într-o singură zi a făcut ca acesta să fie singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În suprema sa defilare prin fața privirilor lacome ale vitrinelor, și melancolica mahala La Boca, ce dormitează lângă docks, când ultima cafenea micuță și-a plecat pleoapele de fier În beznă, iar un acordeon, neînfrânt În tenebre, salută constelațiile care au pălit deja. Să subliniem și caracteristica totodată cea mai bătătoare la ochi și mai profundă a autorului celor Șase enigme pentru don Isidro Parodi. Am făcut aluzie, fără Îndoială, la arta care constă În brûler les étapes. H. Bustos Domecq e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fum, lângă un baștan dă culoarea măslinei și plin tot mai ales cu astrahan, care chiar atunci Îi dădea lui foc la o fumigenă dă foi. Împăratu Își netezea mustața și vorbea ca adjudecătoru, da am ginit că don Wenceslao pălise dă moarte la moacă. A doua zi, nainte să mergem la Ateliere, mi-a zis secretoman că În ajun să șuetase cu don Moloch, dă la cumpania pă acțiuni Moloch & Moloch, care ținea strâns În pumnu lui toate dughenile dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fost, după cum se știe, clasicismul și veșnicia rozei. Au muncit pe brânci pene și condeie; au mișunat semnături de anvergură; s-au putut admira tratate de horticultură scrise În alexandrini, dacă nu și În decime și ovillejos; dar totul a pălit În fața oului lui Columb prezentat de Urbas, care a trimis simplu și triumfător o roză. N-a existat nici o disidență; vorbele, artificioase fiice ale omului, n-au putut ține piept rozei spontane, fiica Domnului. Cinci sute de mii de pesos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
enervată. — Pentru că în douăzeci de minute ne vin musafirii și nu vreau să aștepte în prag, ascultându-te cum gemi în extaz ca o balenă în călduri. — Știai, întrebă Simon, că balenele-spermanțet au orgasme care durează douăzeci de minute? — Dumnezeule, păli Henrietta, slavă Domnului că nu sunt o femelă de balenă-spermanțet. Jos Henrietta studie masa. Perfectă, decise. Îi trebuiseră câteva ore ca să împăturească toate șervețelele în formă de nuferi, cum învățase la cursul pentru o Gazdă Perfectă. În fiecare ascunsese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu adevărat îngrozitor îi răsări în minte, făcând-o aproape să-și verse ceaiul. Da? — Azi-noapte, noi doi, n-am, ăăăă? se opri, cuprinsă de o stânjeneală teribilă. — Făcut dragoste pătimaș? Nu-ți amintești de suportul de spălat vasele? Fran păli. — Ce suport de spălat vasele? — Scena aceea din Atracție fatală. Ai zis că vrei s-o recreezi. — N-am zis asta! — Nu, confirmă el, distrându-se de minune, n-ai zis. Și poți să mă consideri demodat, dar prefer ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să adauge că Jack se mutase la Cathedral Arms când ușa din spatele lui se deschise. În prag apăru o femeie subțire cu părul negru tuns scurt. Fran o considerase întotdeauna pe Miriam o frumusețe excepțională, acum însă, văzând originalul, copia păli prin comparație, ca o lumânare în fața luminii soarelui. Carrie Allen era de o frumusețe răpitoare. Biata Miriam, își zise ea, înainte ca identitatea celeilalte persoane pe care trebuia s-o compătimească să o izbească în plin. — Ei bine, Ben, zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]