12,374 matches
-
lume!’’. Terținele din Sonetul CXXXII (care are în stânga gravura Eternita) continuă aceeași notă cu halouri din poeții olteni Macedonski, Arghezi, Sorescu: ,,Nu te uita că-s mic și nu am nume,/ Adâncul fă-l adânc, să-l pot atinge,/ Pe pajiștea din mine cadă brume!// Departele departe mă împinge,/ Tu, Cel din cer, din nevăzuta-Ți lume:/ În gând mă ia! Nu mă lăsa! Mă-nvinge!’’. Ucenicul Theo Răpan nu avea cum să nu se adreseze direct marelui maestru italian al
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
vizitați, puteți vedea cum țesem și spălăm lâna la vâltori, care ne sunt bucatele, ce forme capătă lemnul în mâinile noastre, cum facem brânza la stână” - spune Irina Pop, Directorul Căminului Cultural din Săpânța. Festivalul va avea loc pe o pajiște din sat, iar muzicienii vor interpreta doar muzică live. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiționale maramureșene, vineri, 16 august, vor urca pe scena din Săpânța șapte muzicieni din șapte țări, care vor crea un concert, inspirați de Maramureș
Festivalul „Stan Ioan Pătraș” de la Săpânța [Corola-blog/BlogPost/93028_a_94320]
-
în Maramureș. Ei se întâlnesc pentru prima dată în România. Vor avea șansa de a cunoaște cântecul satului tradițional românesc cât se poate de aproape de ritualurile care le-au inspirat. Este un experiment intercultural pe care îl vom duce de pe pajiștea din Săpânța la Sala Radio din București, pe 19 august”- explică Peter Hurley, președintele Asociației Interculturale de Tradiții (AIT). Anul acesta, AIT aduce la Săpânța conceptul Roots Revival Romania, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor reprezentate de muzicienii
Festivalul „Stan Ioan Pătraș” de la Săpânța [Corola-blog/BlogPost/93028_a_94320]
-
și dansuri tradiționale „Stan Ioan Pătraș” Joi, 15 august 2013 - Aniversarea de 15 ani a Ansamblului „Săpânțana” 16.00-20.00 - Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans 16.00-21.00 - Spectacol de muzică tradițională maramureșeană 21.00-după miezul nopții - Horă pe pajiște Muzicieni din toate zonele Maramureșului sunt invitați să participe la concertul aniversar al Ansamblului „Săpânțana” care împlinește 15 ani de la înființare. Ansamblul este format din copii și tineri de la 8 la 25 de ani. De la înființare, peste 300 de copii
Festivalul „Stan Ioan Pătraș” de la Săpânța [Corola-blog/BlogPost/93028_a_94320]
-
16.00-20.00 - Ateliere de meșteșuguri, muzică și dans 19.00-19.45 - Teatrul Nescris din Șanț - prima formă de teatru comunitar din România 20.30-22.00 - Concert intercultural Roots Revival Romania - pe scenă 22.00-după miezul nopții - Improvizații muzicale pe pajiște Trupa de Teatru Nescris din Șanț, județul Bistrița Năsăud Trupa de Teatru Nescris din Șanț este prima formă de teatru comunitar din România. Are o activitate de peste 100 de ani și a fost documentată pentru prima dată în 1935, de către
Festivalul „Stan Ioan Pătraș” de la Săpânța [Corola-blog/BlogPost/93028_a_94320]
-
să mîncăm și noi ceva.... XXI. DRUM OCOLIT, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017. Ah, mă-nvechesc și dau rod frunzelor uscate, prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă, cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate, cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă. Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os, precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor. Pe deasupra caselor bate orologiul cleios, din adînc în adînc sfîntul pas se
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Cînd plouă-nfundat mă doare mîna cu care sărut, crestele copacilor ca pe fiii lui Zamolxe mă ... Citește mai mult Ah, mă-nvechesc și dau rod frunzelor uscate,prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă,cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate,cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă.Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os,precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor.Pe deasupra caselor bate orologiul cleios,din adînc în adînc sfîntul pas se
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
floare. Nu ne mai trebuie bogăție, Sau orice alte avuții. Redevenind din nou copii, Un zâmbet lumea o să fie, Purtând pe aripi bucurii. E-atâta primăvară-n noi, În suflet, în priviri, pe buze, De parcă mii de buburuze Ce umplu pajiști cu trifoi, Pornesc în zbor, să ne amuze. Referință Bibliografică: E-ATÂTA PRIMĂVARĂ-N NOI... Mihai Manolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1892, Anul VI, 06 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihai Manolescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
E-ATÂTA PRIMĂVARĂ-N NOI... de MIHAI MANOLESCU în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383282_a_384611]
-
Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară, care se Îndesase În jurul orașului, iar acum Îl sufoca În strânsoare. — Cine e mortul? Întrebă el deodată. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Restul era În ruină, iar peste acele rămășițe, ca peste un trunchi veștejit, Își făcuse cuibul acel fragment de Răsărit sub semnul cetății sfinte. Era ceva sordid În acea clădire și În cocioabele din lemn care o Înconjurau. În jur, pajiști Întinse curmau partea clădită a orașului, care reîncepea abia dindărătul zidurilor. Dante Își făcu ochirea roată, supărat. De ce niște oameni de Învățătură trebuiau să Își dea Întâlnire Într-un loc ca acela, În loc să se adune Într-una dintre mânăstirile aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nostru. — Așa o fi precum spui dumneata. Poate că nu mi-am dat seama că fugeai cu florentinii dumitale pentru că eram prea ocupat să-mi iau tălpășița cu sienezii mei. Dar de ce să ne amărâm cu tristețile războiului, când plăcutele pajiști ale păcii se deschid dinaintea speranțelor noastre? Ți-am citit Rimele și imprecațiile Împotriva frumoasei Pietra. Așadar, rana produsă În inima dumitale de Beatrice s-a Însănătoșit? Atunci e adevărat, cum am auzit spunându-se printre poeții iubirii, că Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu mă gândeam la el, ci la păstor. Căci păstorul e acela care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o numeroasă turmă slabă o minunată turmă mică în stare să pască și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iovănuț păși pe Marea Poartă. O, minunăție a minunățiilor! O, desfătare a desfătărilor! în fața ochilor lui se deschise cea mai frumoasă priveliște pe care o putuse gândi vreodată. Nici nu știu la început spre ce să privească mai mult: spre pajiștea înflorită cu iarbă grasă unde pășteau turme mișcătoare de mioare mânate din fluier de serafimi îmbrăcați în frumoase costume populare, spre lanurile de porumb înalt din care nu se vedea calul și călărețul și de unde nu se sfiau a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un peisaj a cărui măreție creștea cu fiecare clipă, deoarece câteva dintre dunele aurii aproape fosilizate atingeau mai mult de două sute de metri înălțime, într-un joc de lumini, umbre și curbe atât de pronunțate, că uneori părea o încântătoare pajiște cu fecioare uriașe complet despuiate. Când, în sfârșit, lăsară în urmă râul de dune, pătrundând într-o nemărginită întindere pietroasă, își făcură apariția la orizont negrele siluete dințate ale unui mic lanț muntos, așa încât Nené Dupré se îndreptă spre sud-est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
n-am mai fost la cinema de ani de zile fiorul acela cînd se stinge lumina și te izolează brusc fără praguri moi de acomodare Înserarea se deapănă gradat ca o promisiune sau zorile o rostogolire de bile lentă peste pajiște ținta nu e de atins cel puțin În ce mă privește niciodată să mă mint că În asta stă toată fascinația abandonului În amînare pînă cînd pașii ah pașii ăștia din spate care păstrează cuvenita distanță vor rupe echilibrul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am tras oblonul și am urcat în camera mea, am avut un vis. „Noaptea vegetația vizitează vechile croitorii“. Toate visele mele au câte un titlu. Manechinele decapitate au început să înmugurească, acele de gămălie s-au îmbârligat în tufișuri, iar pajiștea s-a întins cu sălbăticie peste catifele. Mașina mea de cusut duduia ca un tren în tunel, cu toate că nici nu mă atinsesem de ea. Tivea un cearșaf alb. Ca un bun croitor, trebuie să înțeleg ce înseamnă un astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Oricine aș fi zis că era, îmi zicea: „Nu, nu cred că l-ai nimerit.“ Și când era într-adevăr cel care zisesem eu, spunea „S-au înșelat, nu era el.“ Într-o seară când m-am dus iar pe pajiște, s-a ridicat de jos, m-a luat de braț, mi-a arătat cu mâna pinii care creșteau și mi-a zis: — Vezi cum cresc? Ei sunt tăticii tăi. Pe urmă m-a dus în curtea din față, pe cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
se întindea coasta golașă a munte lui ce urca abrupt spre vârful ce se ridica în depărtare. Se opri să admire pentru câteva clipe peisajul copleșitor. Creasta se contura pe cerul senin, fără nici un nor. Albia pietroasă a pârâiașului împărțea pajiștea alpină în două. Izvora de undeva de mai sus, de după un stei de stâncă ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra acestuia se întindea până aproape de locul unde se afla Cristian. Aflându-se în zona scăldată în lumină, nu reușea să distingă foarte clar toate detaliile din fața sa. I se părea că de-a curmezișul pajiștii trecea o cărare ce se pierdea după stânca din care izvora pârâiașul. Nici nu putea spune dacă era o potecă în adevăratul înțeles al cuvântului, mai degrabă iarba era mai puțin înaltă acolo, ca și cum ar fi călcat-o cineva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi avut nevoie să se apere de un eventual atac. Începea să-i pară rău că nu își luase mai multe măsuri de precauție. Intrat în alertă, începu să se întrebe de unde putea să vină pericolul? De jur împrejur era pajiștea acoperită cu iarbă. Privirea nu-i era împiedicată de nimic. Putea vedea până departe, înspre vârful muntelui. Din partea aceea nu îl pândea nici o primejdie, cel puțin, nu în viitorul apropiat. Oricine ar fi vrut să-l atace de acolo, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
multe ori erau nevoiți să meargă în șir câte unul. Ileana era în frunte, deschizând drumul. În urma ei venea Toma și Calistrat care încheia coloana. După socoteala inspectorului nu mai aveau mult. Ar fi trebuit să ajungă în curând la pajiștea alpină de sub stânca din vârf. Deși mult mai puțin intensă, senzația că în continuare sunt priviți nu dispăruse cu totul. Câteva clipe se gândi că poate totuși Pohoață se afla undeva în spatele lor spionându-i. Renunță repede la ideea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zburlit de vânt. Inspectorul se clătina nesigur încă pe picioarele lui, încercând să înțeleagă ce se întâmplase cu el. Își amintea că se apropiaseră de liziera pădurii și se opriseră câteva momente în penumbra de sub copaci. În fața lor se întindea pajiștea pe care o văzuse data trecută din care se ridica stânca uriașă care reprezenta vârful muntelui. Calistrat trecuse pe lângă ei și ieșise dincolo, în lumină. Se întorsese apoi și le făcuse semn să-l urmeze. Toma păși spre el încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păruse sau chiar îl sărutase înainte de a pleca? De ce ar fi făcut asta? Ciudat ce întrebări îl frământau acum! Pașii îl purtau mai departe fără să-și dea seama. Mergea din reflex, urcând panta domoală spre vârf. Se afla la mijlocul pajiștii alpine. Se miră și el cât de departe ajunsese, ajunsese lângă pârâul care împărțea coasta în două. Era mai mult un izvor, un firișor de apă ce se scurgea la vale. Păși ușor peste albia îngustă și se avântă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce legătură este între voi doi, arătă Toma spre moșneag. Cum de a apărut Calistrat acolo, taman când ne-am hotărât noi să urcăm pe munte? Însă mai ales, vreau să mă lămurești ce ai discutat cu moșul la poalele pajiștii. V-am auzit vorbind, dar n-am priceput nimic din ce ziceați. Ne-ai auzit? se miră Ileana, privind cu înțeles la Moș Calistrat. No, cum să nu, doar am vorbit cu glas tare! ridică acesta mucalit din umeri. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici de când Ileana și Calistrat îl duseseră să-l prezinte zeilor și nici nu mai simțise nevoia să revină. Acum însă, fără să poată spune de ce, pașii îl purtaseră exact acolo. Nici nu-și dădu seama când ajunse la marginea pajiștii alpine. Drept înaintea sa, se ridica Stânca Adevărului. Măcar aici nu se schimbase nimic, masivul pietros se înălța falnic din mijlocul mării de iarbă unduitoare. Se opri imediat sub liziera pădurii, așteptându-se să fie cuprins din nou de teroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]