6,523 matches
-
la timpul care dispăruse. Un fel de a provoca moartea. Adormi cu gândul ăsta. O visă pe Rita, era în fața lui, zâmbind plină de iubire. Era ca și cum ar fi existat mai multe Rite - avea tot ochii albaștri, blândă, cu fața palidă și serioasă, o fecioară suedeză. Zilele treceau: luni, marți, miercuriă din nou trecea o săptămână și era sâmbătă din nou. Zilele mureau la fel ca oamenii. Tot și toate trebuia să moară de mai multe ori într-o singură viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mereu un miracol. Și iată, se pot întâmpla chiar minuni în această lume cenușie a nordului! Prin geamul aburit al porții, Dudu o zări chiar pe Nina coborând scările sprintenă, poate pentru că nu-i plăcea liftul vechi. Era puțin cam palidă și între sprâncene îi apăruse acea cută plină de farmec, dezvăluind o neliniște din adânc. Portarul care vedea totul și pe toți, ca un cerber plin de simțul răspunderii, îi strigase din pragul ușii întredeschise a micului său apartament: - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nimeni nu se gândise vreodată să îngroape iarna - primăvara era așteptată precum ceva firesc, ca o dată fixă scrisă cu creion roșu în calendar. Acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi văd chipul în oglindă. Eram palidă, subțire, cu păr des și pielea ca mătasea de borangic. Nu mă recunoșteam, ca și cum ceva din țara de munte, Elveția, îmi lipise pe frunte o dungă de gheață veșnică. GHETELE FERICIRII Era sâmbătă dimineața și Rudi se grăbea ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dat seama de faptul că prima încăpere în care intrasem sfida orice reguli, lucru imposibil de anticipat la o privire din exterior. De-acolo părea o obișnuită clădire neorenascentistă franceză; e-adevărat însă, nu chiar ca una franceză, ci o palidă copie, întrucât ne aflam în Jackson City, nicăieri altundeva. În timp ce tocmai admiram satisfăcut nesfârșitele oglinzi ce păreau că se rabatează la fiecare privire aruncată mai puțin convingător spre vreuna dintre ele și care dădeau impresia că se sprijină una pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu știam încotro să îl călăuzesc, pentru că nimic nu mai semăna cu ceea ce fusese cândva. Negura domnea acum supremă, ca o pedeapsă pentru evadarea noastră din acea casă a spaimei. Doar lumina slabă și rece a felinarelor se mai ițea, palidă, din haina groasă a nopții, inducându-mă definitiv în eroare. Am plâns și am strigat, rugându-L pe cel care mi-a dat viață să mă ierte și să mă ajute, pentru că mă rătăcisem. Și... pentru a câta oară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în care am păcătuit pentru prima oară?... Încet, îngrijorător de încet, îmi revin în acele simțiri în care m-a aruncat destinul meu păcătos și pe lângă care visul pe care l-am avut, oricât de îngrozitor, nu este decât o palidă joacă de copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în patul acela în care boala necruțătoare pe care am căpătat-o în urma păcatelor mele neroade mă țintuiește de ani buni ca între scânduri de coșciug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care le foloseau ei. Zăcea aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dezgustătoare n-aveau În sine vreo importanță, căci important era doar faptul că pe atunci fusese și ea tînără, presque une enfant, aproape un copil. Îl vedea aievea pe grecul acela respingător, o pocitanie, luînd-o de mînă la un carnaval, palidă și cam amețită de la berea căreia-i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să-i poarte numele. Noi crezusem că prin asta i-am fi măgulit orgoliul și i-am fi dat o dovadă În plus de afecțiune și prețuire. El, În schimb, a bombănit ceva, și-n ochii lui am văzut umbra palidă a acelei grozăvii care avea să-i licărească deasupra ochelarilor un an mai tîrziu, cînd și-a simțit sfîrșitul aproape. Această rînduială a viilor și morților, acest mit universal despre schimbul de generații, această vană consolare pe care omul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Brener care-și strîngea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrînă. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză, să-i expună domnului primar motivul venirii sale. „Vedeți și singur În ce stare este“, zise abia auzit. „Da, văd“, zise primarul. „Dar, scuzați-mă, nu prea vă Înțeleg. “ Atunci copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trad.) În care se presimte sentimentul culpabilității“! Sărmanul Mendel Osipovici s-ar Întoarce În groapă dacă ar citi toate astea. Nu atît din pricina banalității joase sau poate tocmai de aceea. Niciodată, domnule, M.O. nu a făcut nici cea mai palidă aluzie În opera sa la acel copil, pentru că ar fi simțit că ar comite un sacrilegiu. Eu, domnule, eu sînt sărmana partenogeneză“, eu sînt mein Kind din poeziile sale, cu toate că diferența dintre noi era de numai șapte ani. Cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ea nu se afla acolo și nici unul dintre noi doi nu o puteam vedea. M-am uitat spre ea cu coada ochiului, temîndu-mă să-i Întîlnesc privirea, care rămăsese pierdută spre nicăieri. Chipul și brațele Îi scoteau la iveală pielea palidă, aproape translucidă. Avea trăsăturile ascuțite, desenate În contururi ferme, sub un păr negru ce strălucea ca o piatră umezită. Am socotit că avea vreo douăzeci de ani cel mult, Însă ceva din atitudinea ei și din modul În care sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și patetica mea devoțiune față de o femeie de două ori mai vîrstnică, mai inteligentă și mai Înaltă decît mine, avea să rămînă ascunsă. Mă Întrebam ce altceva putea ea vedea În mine ca să-mi ofere prietenia ei, decît, eventual, un palid reflex al ei Înseși, un ecou de singurătate și de rătăcire. În visele mele de licean Întotdeauna aveam să fim doi fugari călare pe o carte, dispuși să se salveze prin lumi de ficțiune și vise la mîna a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe nume Fumero, cu care, se pare, avea un lung palmares de conflicte. — Fumero? am Întrebat eu, amintindu-mi că așa se numea soldatul care-l ucisese pe tatăl Clarei Barceló În castelul Montjuïc, la Începutul războiului. Omulețul a Încuviințat, palid și Îngrozit. Se vedea că era Înfometat, murdar și puțea a luni Întregi de viață În stradă. Sărmanul nici nu avea idee Încotro Îl duceam, și am remarcat În privirea lui o anumită teamă și o neliniște crescîndă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Învelit În hîrtie de ziar zdrențele, inclusiv niște chiloți care aveau culoarea și consistența șuncii muntenești, și le-am vîrÎt În lada de gunoi. CÎnd m-am Întors În baie, tata Îl bărbierea pe Fermín Romero de Torres În cadă. Palid și mirosind a săpun, părea un om cu douăzeci de ani mai tînăr. După cum mi-am dat seama, deja se Împrieteniseră. Fermín Romero de Torres, poate că sub efectele sărurilor de baie, se ambalase. — Ascultați-mă ce vă spun, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
s-ar fi năpustit niciodată asupră-mi să mă cotonogească, iar eu n-aș fi avut niciodată curaj să vorbesc cu el. Bea Aguilar era portretul viu al maică-sii, comoara neprețuită a lui taică-su. Cu părul roșu și palidă cum nu se mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aparat. El nu părea să fi avut mai mult de șaptesprezece sau optsprezece ani, părul deschis la culoare și trăsături aristocratice, fragile. Ea părea poate ceva mai mică decît el, cu un an sau doi, cel mult. Avea un ten palid și un chip dăltuit, Încadrat de un păr negru, scurt, care accentua o privire vrăjită, Îmbătată de veselie. El o petrecea cu un braț pe după talie, iar ea părea să șoptească ceva, glumeață. Imaginea transmitea o căldură ce mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se Înnegriseră, iar Îmbinările abia se mai zăreau sub stratul de praf. În fața balconului pălea un fotoliu ponosit. LÎngă el se găsea o masă de cafea pe care ședeau niște ochelari de lectură și o Biblie legată Într-o piele palidă și chenăruită cu linii aurite, din acelea care se dăruiau odinioară la prima Împărtășanie. Își păstrase semnul de carte, o sforicică stacojie. — Uitați-vă, În fotoliul ăsta l-au găsit mort pe bătrîn. Doctorul a zis că zăcea acolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ar fi trebuit să-i povestesc despre vizita inspectorului Fumero la librărie. ăsta a fost un aviz, m-am gîndit eu. Un avertisment. Fumero Îl folosise pe bietul don Federico pe post de telegramă. — Ce-i cu tine, Daniel? Ești palid. Am suspinat și mi-am coborît privirea. Am Început să-i povestesc incidentul cu inspectorul Fumero din seara dinainte, insinuările lui. Tata mă asculta, Înghițindu-și furia ce-i ardea În ochi. E vina mea, am zis eu. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai apropiați păstrau tăcerea, cei mai vorbăreți păreau să fi uitat cuvintele. La ora zece noaptea, în sfârșit, apăru la televiziune prim-ministrul. Avea chipul desfigurat, cu cearcăne adânci, efect al unei săptămâni întregi de nopți în care dormise prost, palid în ciuda machiajului făcut ca să arate sănătos tun. Ținea o hârtie în mână, dar aproape că n-a citit-o, și-a aruncat doar privirea pe ea din când în când ca să nu piardă șirul discursului, Stimați concetățeni, spuse el, rezultatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dat bir cu fugiții, a plecat în concediu și ne-a lăsat pradă păduchilor, iar acum, că aveam ocazia să plecăm de aici, nu-i e rușine să ne închidă ușa-n nas. Existau crize de nervi, copii plângând, bunici palizi de oboseală, bărbați exaltați cărora li se terminaseră țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
i-am zis dnei Strickland încercând să par netulburat. — Firește că te așteptam. Anne aduce într-o clipă ceaiul. Chiar și în semiobscuritatea din cameră am observat că fața dnei Strickland e umflată de plâns. Pielea ei - de obicei cam palidă - era acum pământie. — Ți-l amintești pe cumnatul meu, nu? L-ai cunoscut aici la noi chiar înainte de vacanță. Ne-am dat mâna. Eram atât de intimidat, încât n-am izbutit să spun nimic, dar dna Strickland m-a salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
copiii la vârsta de patruzeci de ani ca să se apuce de pictură, decât dacă e la mijloc o femeie. Presupun că a cunoscut vreuna din astea... din prietenele cu apucături artistice, și aia i-a sucit capul. Deodată, în obrajii palizi ai dnei Strickland a apărut o pată de culoare. — Cum arată femeia asta? Am șovăit puțin. Știam că ceea ce voi spune va cădea ca o bombă. — Nu e nici o femeie la mijloc. Colonelul MacAndrew și cu nevastă-sa își exprimară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]