8,062 matches
-
ci prevestirea orbitelor goale. O imagine a morții mult mai puternică decât scheletul cu mantie și coasă. Dar până și o cocotă ajunge să simtă că totul e demult și departe; se oprește, își curăță fața de farduri, își pune pantofi fără toc și o rochie simplă pentru a se înfățișa lui Dumnezeu. Cel care nu poate fi oprit să meargă până la capăt și mai departe este politicianul român ieșit de pe afiș. „Noi avem legătura cu baza, cu fierberea adevărată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
aprindeau unul câte unul. Era pe la ora când, după cum zicea Coșuță, Cristos începea să zboare. În loc de asta, în fața mea stătea Cristi și-și cerea iertare. Dâra aia de la avion dispăruse și ea demult. Nici umbră de pești pe cer. 2. Pantofi ciocați și șosete flaușate Acum, ce să zic, mare lucru nu-mi amintesc. De fapt, nu-mi amintesc o iotă. La urma urmei, de câte ori nu m-am întors eu de la școală tocmai când se însera și de câte ori n-or fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
consumat, au expirat, s-a ales praful de ele, li s-a pus cruce ș.a.m.d., căci despre ele e vorba în fond, sunt de părere că nu merită desconsiderate. Ciocații negri, care erau altceva decât ciocatele (întrucât erau pantofi, și nu cizme, pentru că au fost ai mei, și nu ai altuia, fiindcă mi-e tare dor de ei, și nu-mi sunt indiferenți) putrezesc cine știe pe unde, în straturile adânci ale unei gropi de gunoi, pe vreun maidan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
foarte mirat, încerca să-mi explice că sunt încălțări de papițoi, înțelegea încet, încet cum e cu trecerea din copilărie în adolescență, dar nu bănuia nimic despre succesul la gagici al lui Dan Anghel de la scara C care purta exact pantofi ca ăia și nici nu-și imagina ce însemnau ciocații pentru Nicoleta. Erau impecabili, cu vârful ascuțit, cu toc gros și foarte înalt, cu o baretă transversală prelingându-se dintr-o parte în alta. Ce e drept, nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mărturisesc, eu pe ea o iubeam, și nu pe Nicoleta Neagoe, care săruta focos în aroma murăturilor și a celorlalte rezerve pentru iarnă. De altfel, Nicoleta s-a ridicat odată la ora de romană, nu în epoca de strălucire a pantofilor ciocați, mai târziu, și a rugat-o pe Marineasca, profesoară în pragul pensiei, îndrumătoarea cenaclului literar, să-i explice cuvântul labagiu, pe care băieții îl pronunțau mereu când se certau sau când se încăierau și pe care bunica ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
particule, prin urmare, căderea tocului s-a bucurat de-o asistență numeroasă, pestriță și gălăgioasă, iar eu n-am avut inspirația să mă descalț și să umblu-n ciorapi (unii gri, renunțasem definitiv la șosetele flaușate portocalii), am cercetat talpa pantofului stâng din care ieșeau patru cuie zdravene (piroane, ce mai) și am mers șontâcăind mai departe, cu tocul în mână, la vedere, cu o senzație ciudată că nu ating pământul cu piciorul stâng și că pășesc în gol, cuiele rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cum or fi) sunt, de fapt, false; atunci când se petrece totuși acest lucru, el trebuie asumat cu toată convingerea pentru a se înlătura orice urmă de suspiciune. Drept urmare, o ambiguitate de tipul: „mare lucru nu-mi amintesc“ (vezi capitolul 2, „Pantofi ciocați și șosete flaușate“, rândul 1) nu-și va mai avea locul pe pagină cu o certitudine evidentă (rândul 10): „le-a înflorit cam tare, chiar tare de tot“; obiecțiile, rezervele și reținerile ar fi mult mai ușor de acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de spaniolă stătea răsfrântă într-o parte și-n alta, eu stăteam în picioare lângă catedră și urmăream cum profesoara de spaniolă îmi corecta cu cerneală roșie o compunere, pulpa stângă a profesoarei de spaniolă era dezgolită, ziua era însorită, pantoful cu toc al profesoarei de spaniolă se bâțâia ușor, pe compunerea mea cu cerneală albastră pulsau tot felul de semne roșii, pulpa stângă a profesoarei de spaniolă se colora în cafeniu când vreun norișor aducea un pic de umbră, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
eu) a arborat steagul alb. Propriu-zis n-a fost o capitulare, ci mai degrabă o încetare forțată a ostilităților, de-a lungul căreia agresorii s-au albit la față și-au tremurat ca frunzele. Când a sosit, în pijama și pantofi, dl Guță i-a ars o scatoalcă fiului, de încălzire, pe urmă a pus mâna pe doi băieți, primii pe care i-a prins (culmea e că unul era din trupele noastre) și i-a snopit în bătaie. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
diferite), pe care le lega cu sfori sub genunchi. Ajungea la asfalt abia după jumătate de oră, la Piața Moghioroș, unde scotea pungile alea stropite și mânjite de sus până jos (părând în sfârșit o pereche, ambele maronii), rămânea în pantofi și se suia în autobuz. Mai târziu, în port au început să se croiască diguri și digulețe, iar D 13 a ajuns să fie legat cu odgoane groase la dana botezată aleea Băiuț. Și exact atunci, în primăvara în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în fața cancelariei și s-a interesat unde e profesoara de fizică, ea era chiar acolo, în cancelarie, a ieșit curând cu părul ei șaten și ondulat, cu un taior bej și o fustă plisată verde (ca piatra de la inel), cu pantofi cu toc cui pe mozaicul plin de ecouri și de sunete vii, cu mâna dreaptă ridicată, nu ca să lovească din nou, ci într-o plutire blândă și leneșă. Îmi imaginam c-o să văd și o să aud multe, dar ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
au curs mucii. Al doilea cerc a descris o viață de câine (la propriu), nu prea lungă, până la ultima suflare și la ultimul zvâcnet: Kita s-a dovedit a fi o corcitură mai grozavă decât toți lupii alsacieni; a ros pantofii din casă, cotoarele cărților de pe rafturile de jos ale bibliotecii, brațul unui fotoliu și o policioară de la vitrină; Florea o ura, Naghy se apleca s-o mângâie; vara, pe șantierul lui tata de la Agigea, Kita lătra la valuri și încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am limitat la mărunțișuri. Când telefona, mă prefăceam că n-aud nimic sau, schimbându-mi vocea, ziceam că e greșeală, câteodată mă împiedicam tocmai când țineam de toartă o ceașcă cu cacao, care, evident, se vărsa pe pantalonii ori pe pantofii lui. Serile, când luna pornea la plimbare peste uriașele antene colective și peste puzderia de antene rotunde orientate către Ruse și Vidin, în bucătăria noastră începeau să se audă pârâieli, țiuituri, sâsâieli și bâzâituri. Știam precis că nu vin din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe un culoar strâmt, la capătul căruia, într-o încăpere fără geamuri, dar cu multe lămpi de neon, se aflau nenumărate stative metalice, ca niște cuiere, de brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit încet, pe urmă zdravăn. Și a început să plângă. Pantof, nu Tigrișorul Petre. Cinci exemple sunt totuna cu cinci experimente și, în bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit încet, pe urmă zdravăn. Și a început să plângă. Pantof, nu Tigrișorul Petre. Cinci exemple sunt totuna cu cinci experimente și, în bună tradiție empirică, se pot lega într-un Moment filosofic (înrudit cumva cu emisiunea Moment poetic, de la radio). Ca o concluzie, nimic în Drumul Taberii nu era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
împuiau capul cu definiții ale bărbăției și cu trucuri pugilistice. Mititel, pierdut în mulțimea înfierbântată din extremitatea sudică a lui D 13, se uita la Șobi, la Țăcănitu’, la Gigi Maimuță, la Giani, la Dan Apostol, la Popou, la Nicu Pantof și la Luigi ca la camarazii lui Rahan. Ei își cărau pumni cu nemiluita, cu mănuși adevărate, eu îi asistam din colțul ringului și cronometram reprizele. Tot atunci, în epoca boxului și a marilor hemoragii nazale, tot la subsolul scării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
asta - cinci bărbați În uniforme de marinari, care băteau din picioare și trăgeau șuturi și strigau ca niște descreierați. Se salvase alergînd În zig-zag - ca să-i inducă În eroare, sperînd să se izbească unii de alții ca proștii - cînd un pantof negru lustruit o izbise atît de puternic În coaste Încît o azvîrlise de-a curmezișul trotuarului. Oare cum de reușise să scape ? Așa cum scăpăm de fiecare dată. Printr-un miracol : Întunericul, ploaia, o crăpătură În ușă, un pas greșit făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lunga ei experiență, că urmează să Înceapă o nouă zi de lucru. Prăvălia de deasupra avea să se deschidă, poate că oamenii aveau să coboare treptele abrupte și să intre În pivniță. Oameni pe trepte, poate bărbați, cu picioare și pantofi mari. Buf. Trebuia să se grăbească și - e momentul să dezvăluim asta acum - nu doar fiindcă nu voia să fie prinsă de marinari și lovită iar cu șutul sau mai rău. Trebuia să se grăbească, În primul rînd datorită chestiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ÎN BOSTON. Dedesubtul marchizei, de fiecare parte a unui ghișeu de bilete din sticlă, se aflau fotografiile alb-negru În mărime naturală a ceea ce, de atunci, am ajuns să identific drept femei frumoase. Nu purtau nici un fel de haine, ci doar pantofi cu toc Înalt și diademe de diamant În păr, iar zona sînilor și cea de deasupra coapselor le erau acoperite de niște benzi negre și lungi. Una dintre femei avea părul blond, iar cealaltă era brunetă. Ambele aveau cîte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nenorocit”, bătea din picior, de parcă voia să numere de cîte ori poate spune „nenorocit” la rînd. Bărbatul se clătina și tot Încerca s-o prindă de umeri, Însă ea nu-l lăsa. După cum se legăna, părea cherchelit bine. Ea avea pantofi argintii cu tocuri foarte Înalte, care Îmi aminteau de Frumoasele mele și mă făceau să-mi pară rău de ea. Mental, eram de partea ei, chiar dacă asta nu Însemna mare lucru. De fapt, nu Însemna absolut nimic - la ce i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mă aplec cu grație și-mi las greutatea pe un baston cu măciulie de argint. Vă e greu să stați atîta cu sprîncenele ridicate ? Uneori, cînd trec pe la Norman să beau o cafea cu el, port o jachetă cafenie și pantofi cu ciucurași. Mă las pe spătarul scaunului, Îmi ridic picioarele pe birou și vorbim despre cărți, femei și baseball. LÎngă această imagine am lipit expresia UN EXTRAORDINAR PARTENER DE DISCUȚII. Și, uneori, Încă aducînd destul de bine cu Fred Astaire - Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și o zi Întreagă. Poate că era vorba de un picnic la Revere Beach. Poate că era vara lui 1929, bursa de valori era la un pas de prăbușire și lumea habar n-avea. Cum sînt Îmbrăcați ? Ce fel de pantofi poartă ? Ce fel de lenjerie de corp ? Cum au părul ? Cum arată mașina ? Cum te simți pe bancheta ei ? CÎt costă un plin ? Au și o carte cu ei ? Cu ce sînt sandvișurile pe care le au la ei ? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ca să-i distrag atenția. Însă ceea ce voiam neapărat să fac, de fapt aproape că am și făcut, a fost să ies În viteză din Gaura de șobolan, să mă arunc la picioarele lui și să-i sărut ca un dement pantoful. Gestul meu avea să-l miște profund. Atunci cînd se muta de aici, avea să mă ia cu el. E cît se poate de interesant faptul că iluziile nu au niciodată sfîrșit. Ce ar crede cu adevărat Norman dacă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aici, avea să mă ia cu el. E cît se poate de interesant faptul că iluziile nu au niciodată sfîrșit. Ce ar crede cu adevărat Norman dacă un șobolan ar năvăli de după un seif și i s-ar agăța de pantof ? În lumea reală, există diferențe peste care nu poți să treci. Viața e scurtă, dar tot e posibil să Înveți cîteva lucruri Înainte de a da colțul. Unul dintre lucrurile pe care le-am observat este felul În care extremele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o zi și ceva. Mă simțeam slăbit, iar slăbiciunea mă făcea să-mi fie frică. Aproape se Întunecase cînd le-am văzut apropiindu-se, două femei cu o fetiță Între ele, venind dinspre strada Arlington. Erau frumos Îmbrăcate și aveau pantofi strălucitori. MÎinile femeilor discutau de zor pe deasupra creștetului fetiței. Îmi părea rău că n-am studiat mai bine dicționarul gestual ca să pot Înțelege ce spuneau aceste mîini. Îmi bătea inima să-mi sară din piept. Mi-am făcut griji În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]