1,962 matches
-
locale și o sună pe Marie. Îi răspunse direct robotul mobilului. În clipa următoare, Lucas trecea deja În goană prin fața lui Annick și sărea În mașina de teren. La sosirea În port, văzu bacul, Încă la chei, și mașina Méhari parcată În apropierea locului de Îmbarcare spre Brest. Se destinse văzînd-o pe Marie, care tocmai Își deschidea portbagajul, apoi se Încruntă cînd o văzu pe Anne Bréhat repezindu-se spre ea, mînioasă. - Nu azi, ci zilele trecute trebuia să iei bacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
legătura cu cel de-al doilea fiu al ei, ca să salveze ce se mai putea salva. Janine nu-și făcea iluzii În ce privește sentimentele bunicii lui Michel față de ea; fu chiar mai rău decât Își imaginase. În momentul În care Își parca mașina, un Porsche, În fața casei din Crécy-en-Brie, bătrâna ieșea cu sacoșa În mână. „Nu te pot opri să-l vezi, e fiul tău, Îi zise ea abrupt. Eu plec la cumpărături; peste două ceasuri, când mă Întorc, vreau să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rățoi din plastic. Mai jos de tricouri nu purtau nimic, japițele. Bruno le urmări din priviri; Îl ardea mădularul. Tricouri ude, Își zise el melancolic, da, e ceva. Apoi le văzu schimbând direcția: mergeau desigur la campingul de alături. Își parcă mașina și se Îndreptă spre o mică gheretă din lemn deasupra căreia, pe un panou, scria „BINE AȚI VENIT”. Înăuntru, o femeie de vreo șaizeci de ani era așezată turcește. Sânii slabi și zbârciți Îi ieșeau puțin din tunica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a dimineții, și ridic ziarele de pe preș. Răsfoiesc rapid Cotswold Property Magazine ca să văd cât costă o casă aici, când sună telefonul. La ușă e un tip în uniformă, cu un clipboard în mână, și în spatele lui, pe alee, e parcată o dubiță. — Aveți o livrare de la Professional Chef’s Equipment Direct, spune. Unde să pun cutiile ? — A, da, spun ușor stresată. În bucătărie, vă rog. Mersi. Echipament de gătit profesional. Bănuiesc că e pentru mine, marea Bucătăreasă-șefă. Speram să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
câte persoane ? — Patru cu totul. Și niște biscuiți. Gustări. Ce vrei tu. — Sigur. Pare surescitat și îmbujorat. Mă întreb despre ce întâlnire o fi vorba. În drum spre bucătărie mă uit pe fereastră și văd un Mercedes Serie 5 necunoscut parcat pe alee, lângă un BMW decapotabil. Hmm. Probabil că nu e vicarul din sat. Fac cafea, o pun pe tavă, adaug o farfurie cu biscuiți și niște brioșe pe care le-am cumpărat pentru ceai. După care pornesc spre salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
clădire. Nu am nici un pic de credibilitate. Și nici de putere. Și nu am la dispoziție decât trei zile. În clipa în care Arnold dispare în Bahamas, totul s-a sfârșit. — Am ajuns ! Nathaniel cotește pe o alee cu pietriș. Parchează lângă un zid scund de cărămidă, după care oprește motorul. Cum ți se pare ? Cu efort, reușesc să revin cu mintea în prezent. — Îhm... Mă uit în jur cu o privire absentă. Da. Drăguț. Oare la ce ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
făcea bine la plămâni să‑l respiri. Îți grăbeai vindecarea dacă‑ți petreceai noaptea acolo. Așa Încât m‑am alăturat altor vreo șase pasageri și m‑am culcat. Soția mea trebuia să vină a doua zi să mă ia. Mașina era parcată undeva În apropiere, dar nimeni dintre cei de aici nu părea a dormi. Și nici vorbăreți nu erau oamenii. Se sculau din pat. Se Învârteau prin hol și se așezau pe marginea vreunui pat. Podeaua nu mai fusese măturată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mea era că ne găseam sub Kenmore Square, În Boston, și dacă s‑ar fi oprit sforăitul acela lenevos al motorului am fi putut auzi metrourile de pe Green Line. Acum era ora șase, nu știu dacă dimineața sau seara. Și parcam lent lângă un pasaj subteran de pietoni, din care oamenii - nu prea mulți - ieșeau În stradă sau coborau venind din stradă. - Arăți ca un luptător indian, mi‑a spus sora. Ai slăbit atât de tare Încât fața ți‑e scofâlcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fac așa. Acum era despărțită de mine prin două uși și un hol, așa că nu m-am grăbit și nici n-am procedat în liniște ca să n-o scol. Din când în când mai auzeam alarma îndepărtată a unei mașini parcată în spatele blocului și mieunăturile tragice ale motanilor ghemuiți în iarba înaltă - totuși prea înfundate ca să-i tulbure somnul. M-am uitat din nou în oglindă și m-am tot gândit: ce să-mi fac? Era rost de acțiune, de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
auzit mobile scârțâind și pași precipitați trecând dintr-o cameră într-alta. După trei minute era gata și se căznea să-și amintească numele companiei de taximetre la care tocmai dăduse comandă. - Ce contează, Mama Mare, oricum taxiul o fi parcat deja în față. Câte mașini pot să fie pe străduțele astea? În mod patetic, s-a declarat învinsă de argumentul meu și m-a zorit, cerându-și scuze pentru comportamentul acesta nelalocul său, dar efectiv uitase de doamna Bercea, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cât timp urma să lucrez în subsolul teatrului; luasem cu mine și casetofonul. —„One day or another, I’m gonna find you, I’m gonna get you get you get you“3 - ... se auzi amenințarea lui Debbie Harry 4 pe când parcam în spatele teatrului. Sally se înviorase un pic la auzul unui glas de fată. Scosei caseta și o băgai în buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mâine, ca să spunem ce s-a întâmplat. Zece fix. —O să fiu acolo. Și acum, zise Sally cu hotărâre, să ne îmbătăm. *** M-am târât până acasă câteva ore mai târziu, obosită moartă, și am dat peste o mașină de poliție parcată în fața studioului meu. Când mă îndreptai spre ea, prea încet și cu prea mare grijă ca să dau impresia că n-am băut nimic, polițistul ieși din mașină. Purta haine comune - foarte comune: o pereche de pantaloni închiși la culoare, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
grămadă de agrafe lucitoare. După care, m-am dus la baie și mi-am dat cu niște ruj ciocolatiu. Eram gata să dau piept cu lumea. Dacă ea era gata să dea piept cu mine, asta era altă poveste. *** Am parcat lângă intrarea actorilor și m-am oprit, după ce am încuiat furgoneta, ca să mă bucur de momentul meu de glorie ca stăpân-peste-tot-ce mișcă. Soarele strălucea puternic, și porțiunile destul de mici de cer pe care le vedeam erau de un albastru deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
PĂCĂTOS NENOROCIT! Pun pariu că o să mor de râs... Culoarea semaforului s-a schimbat. Am demarat și am făcut stânga la McDonald’s înspre Brondesbury, un șir lung de străzi înguste, cu căsuțe strâns înghesuite unele într-altele și mașini parcate pe ambele trotuare, astfel că trecerea oricărui vehicul mai lat decât Escortul meu presupunea o serie întreagă de manevre evazive. Ajungând la podul de cale ferată cu ambele oglinzi retrovizoare la locul lor, din fericire, am traversat și am pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a doua. Colonizarea de către tinerii orășeni educați și ambițioși se oprea brusc aici. Nimeni nu voia să locuiască în zona aceea, atât de aproape de cartierele de locuințe sociale, dacă avea de ales. Am virat, am intrat în cartier și am parcat cât de aproape de centru posibil, între două mașini rezonabil de bine întreținute. Ideea era că, dacă cineva ar fi vandalizat sau pur și simplu ar fi șterpelit un vehicul, având în vedere compania în care se afla, al meu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
te distragă. De ce să nu te scufunzi în muncă? Hawkins oftă din nou. —Bine, spuse el pe un ton total descurajat. Mă prind în joc. Despre ce naiba mai e vorba de data asta? *** La aproape o oră după aceea am parcat în fața casei lui Hugo. În zona aceasta, parcarea nu era încă o problemă; dar, în zece ani, în Spitalfields, ca să nu mai zicem de Clerkenwell, avea să fie la fel de mare aglomerația ca în Kensington. Chiar și acei yuppies 1 cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mult, te accept în ea... Ieși în strada pustie. La patru dimineața, Santa Cruz părea un oraș mort și putu să se plimbe liniștit pe mijlocul drumului, bucurându-se de răcoarea zorilor. O umezeală vâscoasă venind dinspre mare acoperea vehiculele parcate lângă trotuare și umezeala nopții strecurându-i-se sub cămașa subțire. Privi giganticele edificii cu apartamente în care oamenii se îngrămădeau ca niște termite. Pe strada lungă se zărea doar o fereastră aprinsă și se întrebă cine o fi locuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că acuma îți trag una cu patul puștii. — Are toate motivele! interveni alt muncitor. Toată ziua dormind la umbră cu puștile neîncărcate. Grozavă apărare împotriva yubani-lor! Nici eu nu vreau s-o sfârșesc ca ăia - o porni spre un camion parcat sub copaci. Eu o șterg la tabără. Cine vrea să vină, să urce. — Întoarce-te aici, Sancho! porunci șeful de echipă. Nu poți pleca până nu dau eu ordin. — Căcat! Încearcă să mă împiedici... Dacă pleci, ești concediat. — Mulțumesc! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pilon. Îl petrecu peste capătul stâlpului și-l legă cu un nod expert. Monetti opri motorul și Brunetti sări pe doc. Ea Îi luă mâna cu o familiaritate lejeră și-l urmă de pe barcă. Împreună, se duseră la mașina Încă parcată În fața secției de carabinieri. Șoferul, când o văzu că se apropie, se ridică greoi din scaun, salută și deschise portiera din spate a mașinii. Ea trase fusta uniformei sub ea și se strecură pe banchetă. Brunetti Întinse o mână hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mai luminos. La Vicenza, coborî din tren și se uită de-a lungul peronului după cineva În uniformă. Nevăzând pe nimeni, coborî scările, străbătu tunelul ce trecea pe sub șine și urcă În gară. În fața ei văzu sedanul albastru-Închis marcat „Carabinieri“, parcat cu aroganță și inutil pe diagonală În fața gării, șoferul fiind ocupat În egală măsură de-o țigară și de paginile roz ale ziarului Gazzettino dello Sport. Brunetti ciocăni În geamul din spate. Șoferul Întoarse apatic capul, Își stinse țigara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
avea să provoace nimic altceva decât probleme. — Ești un drac Încăpățânat, nu-i așa? Întrebă Ambrogiani, dar mai mult cu respect decât cu mânie În voce. Bine, vin eu la tren. O să vin cu mașina personală; În felul acesta putem parca În apropierea casei lui, să nu se Întrebe tot cartierul ce căutăm acolo. Brunetti, pentru care mașinile erau lucruri străine, bizare, nu stătuse să se gândească la asta, la felul În care o mașină aparținând În mod clar fie carabinierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Danny a plecat o vreme singur În pădure, dar nu-și amintea unde anume a căzut, În ce loc. I-am spus lui Foster, am Încercat să-i descriu locul cu pricina, dar nu-mi aminteam foarte limpede unde am parcat mașina-n ziua aia. Când ai de supravegheat trei copii și-un câine, nu ești foarte atent la lucruri de felul ăsta. — Ce-a făcut când i-ați spus că nu vă aduceți aminte? — La naiba, a vrut să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
spus că nu vă aduceți aminte? — La naiba, a vrut să merg acolo cu el, să mergem cu mașina taman până acolo sus alături de el Într-o sâmbătă și să caut locul, să văd dacă nu-mi aduc aminte unde parcaserăm mașina. Și v-ați dus cu el? — Nici poveste. Am trei copii, soție și, dacă sunt norocos, o zi liberă pe săptămână. N-aveam de gând să-mi petrec una dintre ele hoinărind prin munți, căutând un loc unde ținusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Încă le avea proaspete În memorie. Ce crezi? — Rămânem aici până ce trece camionul de noi la coborâre sau așteptăm o jumătate de oră, după care mergem Înapoi. După jumătate de oră, camionul nu trecuse de locul unde se aflau eu parcați, așa că Ambrogiani conduse Înapoi către drumul pe care intrase camionul. Trecură de el și trase pe dreapta puțin mai departe, introducând mașina Între două balustrade de ciment. Ambrogiani coborî și se duse la portbagajul mașinii. Îl deschise și vârî mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
călduță în direcția lui Hugo. —Superagentul de vânzări triumfă încă o dată! Deci înțeleg că Astonul rămâne la tine. Gluma tradițională a biroului era că Aston Martinul, încredințat timp de 30 de zile persoanei care își depășea planul de vânzări, stătea parcat în fața apartamentului lui Hugo de când fusese introdus ca stimulent. Deși poate că expresia de glumă tradițională nu era cea mai potrivită, mai ales în rândul angajaților companiei Bond, care se deplasau cu mijloacele de transport în comun. — Da, bravo, Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]