3,143 matches
-
de 08.10. Când m-am dus să văd, în stația de la linia Hibiya erau destul de multe persoane. Toți așteptau sperând că poate o să apară metroul. Și eu, ca și celelalte persoane am așteptat aproape cinci minute. Stăteam în capătul peronului, în direcția Naka-meguro. Atunci metroul nu era oprit în stație. Din direcția opusă a venit un metrou gol. Voiam să merg spre Naka-meguro, dar a venit metroul care mergea în sens invers, spre Kita-senju. Ușile erau deschise și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Când a ajuns la Kasumigaseki, primul vagon era gol, dar în celelalte vagoane erau câțiva călători. Da, îmi aduc aminte că a venit un metrou gol-goluț sau poate erau urcate doar câteva persoane în el. Pentru că am așteptat metroul pe peronul de la linia Hibiya, aici (îmi arată pe hartă), așa este, am stat în partea din față ca să iau metroul spre Naka-meguro, cu alte cuvinte, lângă vagonul în care fusese răspândit sarinul. — Cât ați așteptat în stație, a venit metroul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la următoare stație, Kodemmachō, pasagerii din vagonul al treilea au început să se simtă rău. Oamenii au văzut lichidul care se prelingea din pachetul înfășurat în ziare. Deja se făcuse o băltoacă în jur. Un călător a împins pachetul pe peronul din stația Kodemmachō, considerând că aceea era problema. Sarinul din pachet s-a răspândit imediat în aerul din mica stație. Aici au murit patru persoane printre care și un angajat al Japan Tobacco Inc. Între timp, metroul A720S cu balta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de neplăcut. Când am ajuns la stația Tsukiji, s-a auzit o voce: «Vă rog să mă ajutați!» Era o voce de femeie. Striga din răsputeri. Am auzit-o de undeva din apropiere. La patru, cinci metri de mine, pe peron, în direcția de mers a metroului, adică în vagonul al treilea. Am auzit-o, dar am crezut că era vorba de o simplă dispută. «Ce-or face ăștia, așa de dimineață?» Pentru că erau multe persoane în stație, nu am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de aceea sunt bucuros că ne-am întâlnit și a doua oară. „Fac naveta pe linia Hibiya. Metroul este super aglomerat. Sunt mulți călători care schimbă metroul la stația Kita-senju, linia Hibiya, iar, din cauza reparațiilor care nu se mai termină, peronul s-a îngustat și chiar e periculos. Dacă ar exista victime, nimeni nu ar fi surpins. Dacă te-ar împinge cineva ușor, ai cădea imediat pe linie. Cam cât de aglomerat e de la ușă până în metrou? Odată, geanta pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
imediat anunțul a fost modificat: «Trei oameni au leșinat.» A trecut un minut sau două între cele două anunțuri. Mă aflam lângă ultima ușă din vagonul al patrulea și am văzut o gloată de oameni în partea din față a peronului. Acela era vagonul unde fuseseră pungile cu sarin. Mă întrebam ce întâmplă. Am scos capul pe ușă și m-am uitat, dar nu înțelegeam nimic. Un bărbat între două vârste a strigat: «Sarin! Sarin!» și a mers mai departe. — Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
era prea mare bătaia de cap să se ridice și să se miște. Cei care stăteau jos lângă pachet, au coborât și, probabil, s-au urcat în alt metrou. Cineva a împins cu piciorul pachetul acela înfășurat în ziare spre peron. Nu am văzut nimic de unde stăteam, pentru că era aglomerație, asta până să coboare ceilalți. — Domnule Yoshiaki, în momentul acela nu v-ați gândit să luați alt metrou? Ba da. M-am gândit că ar fi mai bine să cobor. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
față. Ultimul vagon e plin până la refuz. Aproape că nici nu încap toți înăuntru. În plus, ieșirea de la stația Tsukiji, unde cobor, e în față de tot. Din aceste motive e mai convenabil să mă urc pe acolo. Merg spre capătul peronului și mă urc unde nimeresc. Dacă am timp, mă sui în primul vagon. Dacă nu, mă urc în care nimeresc. Îmi aleg locul în funcție de sosirea metroului. Cu cât metroul trage mai în față, cu atât e mai liber. Până la muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
tușeau. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă o fi răcit toată lumea. Respiram foarte greu. Coboram la Tsukiji. Voiam să mă dau jos cât mai repede și să inspir aer curat. Cum am ajuns în stație, am ieșit repede pe peron. M-am îndreptat în grabă spre ieșire. Am trecut pe lângă vagonul al treilea și am văzut un om căzut în metrou și alți doi pe peron. M-am uitat puțin la ei. Toți erau călători. Nu era o căzătură obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și să inspir aer curat. Cum am ajuns în stație, am ieșit repede pe peron. M-am îndreptat în grabă spre ieșire. Am trecut pe lângă vagonul al treilea și am văzut un om căzut în metrou și alți doi pe peron. M-am uitat puțin la ei. Toți erau călători. Nu era o căzătură obișnuită. Parcă aveau convulsii. Nu stăteau ghemuiți, ci erau întinși pe spate, cu brațele desfăcute. Mi-am dat seama că era ceva serios. Alți călători aveau grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cu pricina (ziua atacului, 20 martie). Parcă mi s-a așternut o ceață pe creier... M-am urcat în metroul din spatele celui în care era sarin. La Kodemmachō un călător din metroul de dinainte a împins cu piciorul afară, pe peron, punga cu sarin. Se pare că punga a fost aproape de metroul în care eram eu. Am inhalat gazul și, treptat, a început să mi se facă rău. În stație s-a declanșat o urmărire în toată regula. Cei din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
observator. După aceea, nu am mai fost în stare deloc. Acesta ne-a rugat pe toți cei care nu ne simțeam bine, să ne așezăm pe un suport de lemn. Acela pe care stă obervatorul ca să cuprindă cu privirea tot peronul. Nu puteam să stau normal și alunecam ușor-ușor. Apoi m-am întins de tot. Spre deosebire de ceilalți, încă eram conștientă. Când au venit polițiștii și m-au interogat, cred că am spus lucruri banale, cum ar fi numele sau adresa. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
al doilea vagon din spate. Și, brusc, am auzit un strigăt de femeie: «Aoleu!» Era o voce ascuțită. Eu nu înțelegeam nimic. Un bătrân discuta ceva cu observatorul. «Ceva miroase dubios“, a spus el. Observatorul a răspuns: «Ieri am spălat peronul cu detergent, poate e din cauza asta.» Atunci am început să simt și eu un miros acru. În stație era un freamăt neîntrerupt. În cele din urmă s-a mai dat un anunț: «Aerul din stație e poluat. Ieșiți cu toții la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se simte prea bine. După puțin timp s-a mai dat un anunț: «Toți călătorii să părăsească stația!». Au menționat niște motive, însă nu-mi le aduc aminte. Oricum, principalul era să plecăm. Ieșirea de la stația Kodemmachō e chiar la mijlocul peronului, iar cei din față trebuie să se întoarcă pentru a ieși. De aici nu mai sunt sigur de nimic. Presupun că am mers prin metrou deoarece peronul era prea aglomerat. Partea asta este în ceață. Îmi aduc aminte că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aminte. Oricum, principalul era să plecăm. Ieșirea de la stația Kodemmachō e chiar la mijlocul peronului, iar cei din față trebuie să se întoarcă pentru a ieși. De aici nu mai sunt sigur de nimic. Presupun că am mers prin metrou deoarece peronul era prea aglomerat. Partea asta este în ceață. Îmi aduc aminte că am văzut oameni căzuți. De asta sunt sigur. Parcă era o baltă lângă una dintre bare. Iar mirosul - similar cu mirosul solvenților folosiți pe șantierele de construcții... îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
jos la stația Kodemmachō. Stația e goală. Mergem până acolo.» Exista posibilitatea ca metroul din față să nu meargă mai departe. Nu puteam face altceva, decât să o luăm pe jos până la firmă. Ieșirea de la Kodemmachō se află în capătul peronului. Noi ajunseserăm până la al treilea vagon din spate. Acum trebuia să mergem în sens invers. Era destul de mare îngrămădeala în stație. În timp ce mergeam, am văzut o femeie care părea să aibă o criză de epilepsie. Era căzută lângă peretele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care mă aflam a intrat în stația Kodemmachō. Atunci s-a auzit strigătul unei femei. Exact ca țipătul subțire al unui papagal. Nu știu sigur, dar cred că era o femeie. Se auzea de undeva din afara metroului. «Ce să fie?» Peronul era aglomerat și nu vedeam nimic. S-a făcut anunț: «Vom staționa câtva timp.» Trei sferturi din călători au coborât, dar eu am rămas pe scaun. E mai bine să stai pe loc. Vorbesc din proprie experiență. Este posibil ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a avut loc o explozie accidentală. Metroul va staționa.» Am rămas acolo cam zece minute. Când am coborât la Kodemmachō, în partea stângă, am văzut o femeie căzută jos. M-am uitat în dreapta și am văzut un bărbat întins pe peron. M-a îndreptat spre el, adică spre dreapta. Mai târziu am aflat că acolo erau pungile cu sarin. Am zărit niște ziare îmbibate cu un lichid. Erau aruncate lângă un stâlp. Sunt sigur de asta. Era un pachet de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un stâlp, în dreptul celui de-al treilea vagon din față, un obiect cam de mărimea asta (îmi arată cu mâinile, cam cât o coală tip B5), împachetat în ziare. Din ziare se scurgea un lichid care a ajuns și pe peron. Am simțit un miros când am trecut pe lângă el. Da, mirosea a medicament. Am fost întrebat de multe ori, dar nu l-am putut descrie în cuvinte, deoarece am simțit pentru prima oară un asemenea miros. Nu pot spune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
muncește pentru a trăi, ci, mai degrabă: „E normal să fac asta pentru că pot încă.“ Magazinul la care lucra doamna Sugimoto în vremea respectivă e imediat pe partea dreptă, cum treci de barierea de la stația Kodemmachō. Practic, pe partea opusă peronului unde a staționat „metroul cu sarin“. Gazul care s-a împrăștiat în aer a plutit până la magazinul dumneaei. „La ora 06.30 ridic grilajul de fier de la magazin. După cum bine știți, în față sunt expuse ziare și alte lucruri. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Ioana obosea repede: și știam că dragostea nu ține tot timpul, ci, dimpotrivă, are nevoie de unele recreeri. La ora fixată am venit la gară să o întîmpin, însă tocmai în clipa sosirii trenului un băiețaș cu ziare alerga pe peron țipînd: "Asasinarea președintelui Republicii franceze!" A trebuit să mă opresc, să cumpăr ziarul, să-l desfac și să citesc repede telegrama, îndreptîn-du-mă înspre trenul care se oprise de două minute. Ioana se dase jos, probabil că fusese tocmai lângă ușa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai plănuit! Desigur că-mi va aduce o noutate. Ajungem (controlorul cere biletele pentru Brașov). Nu ajungem încă. Ce degrabă a luat controlorul biletele. Au început casele. Să-mi cobor geamantanul ca să nu întîrzii... să stau drept lângă ușă... gara... peronul... unde este el?... trebuie să vie neapărat într-o minută... o secundă... s-a înșelat poate de linie... sau poate n-a venit... a pățit ceva... o nenorocire... iată-l, vine citind un ziar!" Poate că a fost astfel, cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trăsură m-am dus la gară. Negăsind-o, am răsuflat ușurat, dar mereu am fost atent ca nu cumva să fie ascunsă, până ce va pleca primul tren. Am așteptat trei ore în șir, ducîndu-mă de la un capăt la altul al peronului. M-am reîntors tot cu o trăsură la hotel și, negăsind-o, m-am dus din nou la gară. După alte două ceasuri, când noaptea domnea peste tot orașul, m-am întors iarăși și am găsit pe Ioana pe o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și o mulțime de norod Înghesuit pe calea ferată. Să fi fost opt-nouă mii de suflete. Bărbați și femei, bătrâni zgribuliți de frig, Îmbrăcați În niște gioarse, cu o mulțime de boccele la picioare. Un soldat patrulează de-a lungul peronului. Ajungând la capătul trenului, soldatul se urcă pe locomotivă, iar de acolo, de sus, le ține prizonierilor o scurtă cuvântare. E micuț, vioi, cu mustăcioară subțire răsucită căzăcește-n sus și un pic abțiguit. Le spune: „Stimați tovarăși și tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de 3 August 1952 mi-au oferit biletul de eșire din spital. Urma ca să ștept acceleratul Baltic Occident Expres pentru a schimba trenul la Sighișoara și a merge la unitatea mea În orașul Odorhei. În așteptare, tot plimbându-mă pe peronul gării, la un moment dat precum o vijelie intră un tren rapid cu destinația București...! Privesc cu nostalgie la tren. Au trecut aproape doi ani de zile...! Doi ani de abstinență, ce mă face să-mi pierd controlul puterii de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]