4,234 matches
-
și în cele din urmă, grație aceluiași „indiciu de fidelitate”, raportat la distrugerea templului. În sprijinul tezei sale, Augustin aduce două argumente principale: 1) profeția se referă la iudei; istoria iudeilor nu a cunoscut și nu va cunoaște vreodată o persecuție atât de aspră ca cea declanșată de armatele lui Titus; ar fi deci absurd ca profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se va petrece la sfârșitul lumii; 2) în vremea distrugerii templului existau în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se referă la iudei; istoria iudeilor nu a cunoscut și nu va cunoaște vreodată o persecuție atât de aspră ca cea declanșată de armatele lui Titus; ar fi deci absurd ca profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se va petrece la sfârșitul lumii; 2) în vremea distrugerii templului existau în Ierusalim suficient de mulți „iudei circumciși”, adică „sfinți”/„creștini”; pentru aceștia a scurtat Dumnezeu timpul persecuțiilor. Pe parcursul a 51 de capitole, exegetul se ocupă de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se va petrece la sfârșitul lumii; 2) în vremea distrugerii templului existau în Ierusalim suficient de mulți „iudei circumciși”, adică „sfinți”/„creștini”; pentru aceștia a scurtat Dumnezeu timpul persecuțiilor. Pe parcursul a 51 de capitole, exegetul se ocupă de sistematizarea, cât mai exactă cu putință, a versetelor din „apocalipsele sinoptice” în rubricile rămase libere: venirea lui Isus per Ecclesiam și sfârșitul lumii. Nu este cazul să ne oprim asupra legitimității
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
usque ad terminum saeculi), când diavolul va fi eliberat; căci mulți părăsesc acum necredința în care au fost ținuți de acesta și se întorc la credință și se vor întoarce negreșit până în sfârșit. Acest proces va continua chiar și în timpul persecuției finale, declanșate de diavol în urma „eliberării” sale. În timpul celor trei ani și jumătate nu vor înceta nici o clipă convertirile și botezurile. Momentul sfârșitului lumii va fi deci la fel de ambiguu ca oricare alt segment al istoriei. Pe de o parte, diavolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
etapelor scenariului eshatologic, cealaltă, de însăși durata millenium‑ului. Pentru a‑și putea dezvolta interpretarea alegorică, Augustin se vede nevoit să modifice cronologia propusă de Apocalipsă și să situeze stăpânirea lui Anticrist ulterior stăpânirii sfinților. Potrivit viziunii ioanice, Anticrist declanșează persecuțiile înainte și nu după instaurarea împărăției de o mie de ani (cap. 19), momentul victoriei asupra tiranului fiind cel care marchează așezarea lumii pământești sub stăpânirea aleșilor lui Dumnezeu. Augustin răstoarnă dintr‑o mișcare această ordine a lucrurilor, devenită tradițională
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în timpul căreia diavolul va rămâne în adânc. Acești trei ani și jumătate stau sub semnul Anticristului‑Gog și Magog (încă un amalgam augustinian, cf. Apoc. 20,8). O dată eliberat din închisoarea sa de sub pământ, diavolul va declanșa cea mai aprigă persecuție împotriva Cetății lui Dumnezeu. În acest punct devine evidentă o altă aporie, extrem de supărătoare: cei trei ani și jumătate de persecuții trebuie priviți ca făcând parte din millenium sau trebuie considerați aparte? Din Apocalipsă se înțelege clar că durata împărăției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
amalgam augustinian, cf. Apoc. 20,8). O dată eliberat din închisoarea sa de sub pământ, diavolul va declanșa cea mai aprigă persecuție împotriva Cetății lui Dumnezeu. În acest punct devine evidentă o altă aporie, extrem de supărătoare: cei trei ani și jumătate de persecuții trebuie priviți ca făcând parte din millenium sau trebuie considerați aparte? Din Apocalipsă se înțelege clar că durata împărăției sfinților va fi aceeași cu a înlănțuirii diavolului. Considerând cei trei ani și jumătate ca nefăcând parte din millenium, suntem obligați
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru mai bine de un secol creștinismul african, ne obligă să ne oprim un moment și să prezentăm succint principalii protagoniști, etapele, precum și însemnătatea teologică a acesteia. Donatismul Ca fenomen istoric, donatismul apare în Africa, la puțin timp după „marea persecuție” din 303‑305. Ajunge la apogeu chiar în vremea în care Augustin devine preot, apoi episcop (în jurul anului 390), pentru a dispărea definitiv în secolul al VII‑lea, după cucerirea arabă. În opinia lui Frend, donatismul îmbină ultraspiritualismul lui Tertulian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din această venerabilă și imaculată instituție, din pricina condiției lor. Idealul donatiștilor, ca al oricărei mișcări elitiste din epocă, rămâne martiriul, iar dușmanul lor necruțător, puterea laică identificată, desigur, cu Imperiul Roman. Biserica donatistă are la origine situația dramatică pe care persecuția lui Dioclețian a creat‑o în sânul comunităților creștine din Africa (303‑305). În timpul acestei persecuții, nu doar unul dintre episcopii nord‑africani a acceptat să colaboreze cu autoritățile locale predând exemplare de Scripturi sau alte cărți sfinte, precum și diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din epocă, rămâne martiriul, iar dușmanul lor necruțător, puterea laică identificată, desigur, cu Imperiul Roman. Biserica donatistă are la origine situația dramatică pe care persecuția lui Dioclețian a creat‑o în sânul comunităților creștine din Africa (303‑305). În timpul acestei persecuții, nu doar unul dintre episcopii nord‑africani a acceptat să colaboreze cu autoritățile locale predând exemplare de Scripturi sau alte cărți sfinte, precum și diferite obiecte de cult (de aici și numele de traditores, „dau pe mâna cuiva”). În 311, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau alte cărți sfinte, precum și diferite obiecte de cult (de aici și numele de traditores, „dau pe mâna cuiva”). În 311, chiar după moartea episcopului catolic Mensurius, este ales, puțin precipitat, în scaunul episcopal al Cartaginei arhidiaconul Cecilian, care, în timpul persecuției nu schițează nici un gest de încurajare și de susținere la adresa martirilor - motiv pentru care își distruge definitiv reputația. Mai mult chiar, se opune în repetate rânduri ajutorului pe care creștinii rămași în libertate l‑ar fi putut oferi confraților întemnițați
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremuri și o jumătate de vreme. Și judecata se va așeza și îi vor lua stăpânirea, ca să‑l nimicească și să‑l prăbușească pentru totdeauna”. Acum priviți cât de limpede înfățișează fericitul Pavel ceea ce îngerul spusese în chip ascuns! Prevăzând persecuțiile împotriva sfinților, Domnul spusese: „Că mare necaz va fi atunci cum n‑a mai fost de la începutul lumii și până acum, și nici nu va mai fi. Și dacă zilele acelea nu s‑ar fi scurtat, nici un trup nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vrăjmașul îi va prigoni și îi va ucide în piața cetății (Ierusalim) (Apoc. 11,7‑8). Dar ei vor învia după patru zile, arătând tuturor că Fiul Nelegiuirii nu are putere asupra lor. Arzând de mânie, acesta va declanșa o persecuție aprigă împotriva sfinților: „Va da poruncă să li se ardă ochii cu fierul înroșit, pielea capului să le fie smulsă, unghiile de asemenea smulse una câte una. Va porunci să li se toarne în nas oțet și var” (3, 43
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unii dintre ei sub forma, extrem de politizată, a tiranului eshatologic ce va domina lumea pentru un anumit timp înaintea venirii adevăratului Cristos. Această viziune este proprie în special autorilor care își redactează poemele, tratatele sau monografiile lor în perioade de persecuții, ca de pildă, Hipolit, Commodian, Victorin din Poetovio și, într‑o mică măsură, Irineu și Lactanțiu. Dacă Irineu evită să politizeze prea mult personajul său, din diplomație sau din consecvență față de principiile teologice după care se conduce, Lactanțiu trezește un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
PAGEREF Toc125451266 \h 162 O HYPERLINK \l " Toc125451267" metafizică antipolitică PAGEREF Toc125451267 \h 164 HYPERLINK \l " Toc125451268" Succesiunea imperiilor PAGEREF Toc125451268 \h 165 HYPERLINK \l " Toc125451269" Roma ambivalentă: imagine a Anticristului și katechon PAGEREF Toc125451269 \h 167 HYPERLINK \l " Toc125451270" Persecuțiile PAGEREF Toc125451270 \h 169 HYPERLINK \l " Toc125451271" Imaginea paradigmatică a Anticristului PAGEREF Toc125451271 \h 171 HYPERLINK \l " Toc125451272" Venirea Anticristului PAGEREF Toc125451272 \h 173 HYPERLINK \l " Toc125451273" Rezumat și concluzii generale PAGEREF Toc125451273 \h 176 HYPERLINK \l " Toc125451274" Capitolul IV
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din 1984, într‑o serie de studii grupate în volumul Crisis and Catharsis: the Power of the Apocalypse, A.Y. Collins a contestat teza tradițională potrivit căreia Apocalipsa ar fi fost redactată în timpul sau imediat după o perioadă de aspre persecuții, sub Domițian. Cercetătoarea de origine americană susține că Apocalipsa ar fi expresia unei crize profunde, resimțită de o comunitate creștină din Asia Mică, care rămâne totuși fără obiect precis. Recent, L.L. Thomson a reluat subiectul, aducând argumente suplimentare (The Book
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pună în pericol. În plus, Thomson arată că nici una dintre mărturiile epocii nu este în concordanță cu viziunea „isterică” a Apocalipsei (p. 174). Cu toate acestea, Thomson este departe de a nega, așa cum îi reproșează Peerbolte, existența unei campanii de persecuții de anvergura celei sugerate de textul Apocalipsei. El se arată surprins doar de singularitatea acestei mărturii. Peerbolte are dreptate, fără îndoială, să afirme la rândul său: „Această carte este mai mult decât o simplă descriere a unui status quo, este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de textul Apocalipsei. El se arată surprins doar de singularitatea acestei mărturii. Peerbolte are dreptate, fără îndoială, să afirme la rândul său: „Această carte este mai mult decât o simplă descriere a unui status quo, este o veritabilă replică dată persecuțiilor și un protest creștin vehement împotriva pretențiilor Imperiului Roman” (Antecedents..., p. 122). . P. Prigent, L’Apocalypse de Saint Jean, Geneva, 2000. . E. Corsini, Apocalisse prima e dopo, Torino, 1981 (trad. fr., L’Apocalypse maintenant, Paris, 1984). . Pentru acest subcapitol, L.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Biserică, dintre religie și putere, problemă care va fi reluată în capitolul despre Hipolit. . Cf. lucrarea colectivă Les Martyrs de Lyon 177, Colocviile internaționale ale CNRS, 575, Paris, 1978. . În legătură cu aceasta, P. Maraval scrie: „Α fost implicat oare, în aceste persecuții, Marcus Aurelius însuși? Chiar dacă, în cazul martirilor de la Lyon, textele vorbesc despre o intervenție a împăratului (sau cel puțin a călăilor imperiali), nu putem raporta aceste persecuții la inițiative care să‑i fi aparținut” (Les persécutions durant les quatre premiers
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Paris, 1978. . În legătură cu aceasta, P. Maraval scrie: „Α fost implicat oare, în aceste persecuții, Marcus Aurelius însuși? Chiar dacă, în cazul martirilor de la Lyon, textele vorbesc despre o intervenție a împăratului (sau cel puțin a călăilor imperiali), nu putem raporta aceste persecuții la inițiative care să‑i fi aparținut” (Les persécutions durant les quatre premiers siècles du christianisme, Paris, 1992, p. 33). . Plecând de la textele din Daniel, confirmate de Noul Testament, Irineu propune următoarea schemă cronologică: Imperiul Roman, ultimul mare imperiu înainte de domnia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
119‑126). . Hippolyte, Commentaire sur Daniel, intr. de G. Bardy, text îngrijit și tradus de M. Lefèvre, Paris, 1947, SC 14. Folosim această traducere pentru Com. Dn. . Nautin propune o dată mult mai înaintată, jumătatea secolului al III‑lea, chiar după persecuția lui Decius. Nu există însă absolut nici un motiv întemeiat pentru a accepta o atare ipoteză. În această situație, ar trebui reorganizate, fără nici un rezultat de altfel, toate datele tradiției. În plus, aceasta ar conduce la ideea că Origen s‑ar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al prezentei lucrări. . 57, 1; 58, 1.2. . Cf. comentariul lui Norelli, op. cit., pp. 252‑253, și lucrarea lui H. Rahner, Symbole der Kirche, Salzburg, 1964, cap. „Antenna crucis”. . Potrivit spuselor lui Norelli, L’Anticristo..., p. 251, Hipolit dezvoltă tema persecuției inspirându‑se din 1Mac. 1, 44 sq. . Hipolit omite episodul confruntării dintre Mihail și diavol. . Cf. de asemenea 1Mac. 2, 28 sq. . Tema persecuției este atestată de: Is. 18,1‑2; Apoc. 12,1‑6; Mt. 24,15‑22, și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Salzburg, 1964, cap. „Antenna crucis”. . Potrivit spuselor lui Norelli, L’Anticristo..., p. 251, Hipolit dezvoltă tema persecuției inspirându‑se din 1Mac. 1, 44 sq. . Hipolit omite episodul confruntării dintre Mihail și diavol. . Cf. de asemenea 1Mac. 2, 28 sq. . Tema persecuției este atestată de: Is. 18,1‑2; Apoc. 12,1‑6; Mt. 24,15‑22, și Dan. 12,11‑12. . E. Norelli vede aici o dovadă clară a faptului că Hipolit nu este milenarist, în ciuda caracterului asiatic al teologiei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Texte und Untershungen zur Geschichte der Altchristlichen Literatur, 14, 1a, 1896. . În legătură cu aceasta M. Dulaey notează (VP, p. 225): „Putem presupune ca acest comentariu a fost scris în perioada domniei lui Gallian. Nu mai este vorba de o perioadă de persecuție, ci de o vreme de pocăință, mai exact - potrivit schemei adoptate de autorul nostru pentru derularea evenimentelor eshatologice -vremea în care cei doi martori ai Apocalipsei predică pocăința: un răgaz înaintea ultimei persecuții, a Anticristului. Cel Nelegiuit își pregătește deja
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai este vorba de o perioadă de persecuție, ci de o vreme de pocăință, mai exact - potrivit schemei adoptate de autorul nostru pentru derularea evenimentelor eshatologice -vremea în care cei doi martori ai Apocalipsei predică pocăința: un răgaz înaintea ultimei persecuții, a Anticristului. Cel Nelegiuit își pregătește deja oștirile, el lucrează deja în ascuns. [...] S‑ar putea crede că Victorin scrie comentariul său la Apocalipsă către 258‑260”. După cum vedem, este vorba de aceleași date care au fost propuse pentru scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]