1,274 matches
-
martie, în prezența soției care zîmbește amuzată, Costică oferă replica bărbătească celor mai tinere dintre colege: un album. Mai bine zis un carton tăiat și îndoit stîngaci în formă de tartaj. Celei care îl deschide, dintre tartaje îi apare un petic de lînă neagră din mijlocul căruia, printr-o tăietură, țîșnește un cartonaș lung, cu vîrf bont și boit cu creionul chimic. Izbind cu pumnii în masă, fetele își pierd sărita și se rostogolesc pe tăblie, hohotind isteric. M-am dus
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lucruri ale camerei se ițește chipul grotesc al sărăciei care‑i amenință - și care, de fapt, e de mult prezentă - și face prietenos cu ochiul. Cu blugii lor prefăcuți de atâtea ori și pe care s‑au aplicat deja atâtea petice de protecție, gemenii taie brazde în praful gros de pe podele. Mama e nevoită să facă curat la oameni străini, așa că propriul cămin e lăsat de izbeliște. La acești oameni străini există și bărbați străini. Tata zbiară din cauza asta ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nevoită să facă curat la oameni străini, așa că propriul cămin e lăsat de izbeliște. La acești oameni străini există și bărbați străini. Tata zbiară din cauza asta ca o vită friptă de vie. Pentru mama nu există cruțare și nici vreun petic protector, e tracasată și călcată în picioare întruna. În plus, nu reușește deloc să răspândească acea atmosferă caldă și plăcută pe care se cuvine s‑o emane orice cămin unde există o gospodină. Și tocmai ea ar trebui s‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decent ai vieții - și totuși cum au fost capabili să se revolte, să facă reclamație la poliție și să trimită o delegație la noi atunci cînd tînărul nepot al proprietăresei mele le-a lezat pudoarea stînd Întins o oră pe peticul de iarbă din curtea din spate Îmbrăcat numai În costum de baie. — E unul despuiat acolo! au spus ei În șoaptă, pe un ton acuzator și Înspăimîntat. Da, noi - stimate domn, mare amator de ironii - noi, bătrînul Whittaker, inventatorul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cădea șrapnelul, făcea o groapă zdrențuită. Sfîșia frunze și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul creierului, Îi zdrobea zidurile capului de i se risipeau creierii pe un petic de pămînt, sîngele se Închega și se Înnegrea, iar omul rămînea Întins la pămînt În uniforma groasă și strîmtă, Îmbibată de miros de urină, Într-un gest stîngaci, indiferent și neterminat, ce trăda moartea neașteptată. Iar cînd Garfield, Arthur, Harrison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră și de margarete arse și uscate de la marginea drumului, albia presărată cu pietre strălucitoare a pîrÎului și umbra plăcută și răcoroasă a copacilor de dincolo de rîu. Apoi s-au oprit la capul podului și au privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care fusese mereu la cîțiva pași de el și pe care nu-l văzuse și nu-l cunoscuse niciodată. Și Înțelese că pierise pentru totdeauna, că nu va mai redobîndi nicicînd farmecul acelui drum pierdut și luminos, imaginea șinelor strălucitoare, peticul de lume imaginară, măruntă și bună, rodul speranțelor sale. În parc Cred că În anul acela locuiam la Bella; ba nu, cred că locuiam la mătușa Kate sau, știu eu, poate totuși stăteam la Bella - nu mai știu, atîta ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
apoi băncile n-au totul În stăpînire, Miller“ - am zis. „Poate că așa-și Închipuie, dar ia aminte“ - am zis și i-am făcut cu ochiul - „am eu un secret și-am să ți-l spun. Încă mai am un petic de pămînt la țară, de care nu știe nimeni și, oricît de rău aș ajunge, nu mor eu de foame. Mă duc acolo și semăn tot ce-mi trebuie și-o să am ce mînca din plin. Iar dacă te doboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stau aici pe bancă și deplâng decesul statului social... Doi câte doi, c-așa-i jocul pe la noi Politica românească se pare că a fost întotdeauna populată de cupluri, formate pe principii sănătoase, cum ar fi, orice sac își găsește peticul, cine se aseamănă se adună, cum e turcu-i și pistolu', pentru a se atinge premisele celebrului postulat a lui Ion Roată, unde-s doi, puterea crește. Lăsăm deoparte cuplurile mai mult sau mai puțin politice din vechime, și să ne
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
vreun zgomot. Pe dalele de ciment și pe straturile de flori stăruie o liniște ușor ireală. Cu un mic efort, mă pot închipui într-o mănăstire abandonată, cu chiliile goale, sau într-o bibliotecă părăsită, unde doar eu mai privesc peticul de cer care-mi amintește frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia și zidul din fața ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în clipa aceasta oțetarii sub un cer spălăcit, care se va colora abia spre seară. Sunt bucuros că nu trebuie să înfrunt mirosul de hoit al gunoaielor din București ori să mă feresc de câinii vagabonzi care, probabil, caută acum petice de umbră cu limba scoasă. Dar, din păcate, liniștea nu e de ajuns. 28. Zarurile au fost aruncate. Mi-am rezervat bilet de avion pentru 24 august. Voi merge întîi la Roma. De-acolo, la clinica "San Donato" din Milano
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sens. La început n-am văzut decât pete de culoare răspândite la întâmplare, șocante în sine, dar oprimante și derutante. Apoi, treptat, în timp ce începeam să deslușesc unele curbe și linii de graniță, îl vedeam mai puțin ca o compoziție din petice și mai degrabă ca pe vâltoare și m-am simțit prins într-un amețitor vârtej de mișcare și energie. În sfârșit, au început să apară și unele forme și m-am lansat în explorarea posibilităților de a le da un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
femeie, rămânându-i cele trei copile mici ale nimănui. Apoi el s-a căsătorit de urgență, aducându-și o femeie de la Suhuleț - Tansa. Dar aceasta era ca și Chimircan, căci „până nu tună nu-i adună” sau „după sac și petic”. Vara fiind, mai treceau femeile cu de-ale gurii să ducă în câmp, la prășitori ori la secerători și cum fetele stăteau pe drum și plângeau de foame, se mai îndura câte o femeie și le mai dădea câte ceva de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
avea stuf pe casă era om înzestrat, iar cine avea șindrilă era om de vază, că șindrila o aducea tocmai de la Neamț. Tablă avea doar boierul cel mare, săracul era tot sărac, nu avea nici din ce să-și pună petic la sac. La acea vreme doctorii lipseau cu desăvârșire, asistentele medicale nu erau, moașele de plasă au apărut mult mai târziu. Pe atunci erau doftoroaiele, care vindecau cu plante medicinale prin masaje, descântece și multe alte procedee. Zavastia a învățat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de greutate cât mai jos, cu zăpada Împrăștiindu-se-n jurul lui ca o furtună de nisip, știa că viteza e prea mare. Dar o ținu tot așa. N-avea de gând să abandoneze, lăsându-se să cadă. Apoi un petic de zăpadă moale adus de vânt Într-o groapă Îl răsturnă și el se rostogoli din nou și din nou, cu schiurile tot ciocnindu-se unul de altul, simțindu-se ca un iepure Împușcat, până ce se Împotmoli, cu picioarele Încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu transpirația curgându-i șiroaie pe față și el tot sărind coarda În praful alb și coarda vâjâind, vâjj, vâjj, vâjj, și soarele era tot mai fierbinte, iar el se muncea și mai tare, În sus și-n jos, pe peticul ăla de șosea. Și să știi că era lucru mare să-l vezi pe bătrân cum sare coarda. O Învârtea când repede, când În bucle complicate. Da’ să-i fi văzut pe macaronari cum se uitau când treceau pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să facă de mâncare. Găsi un loc bun Între doi pini. Scoase toporul din boccea și ciopârți două rădăcini care ieșeau la suprafață. Acum avea destul loc ca să poată dormi. Netezi solul nisipos cu mâna și scoase din rădăcină toate peticele de ferigă. Mâinile Îi miroseau frumos de la ferigă. Netezi pământul de unde scosese rădăcinile. Nnu voia să fie gâlme sub pături. După ce netezi pământul Întinse cele trei pături. Pe una o Împături de două ori și o Întinse direct pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-se În apa mare până la subțiori, ca să prindă păstrăvi mari În locuri din care nici măcar nu avea cum să-i scoată. Malurile mlaștinii erau sterpe, coroanele cedrilor unindu-se deasupra, așa Încât lumina soarelui nu pătrundea până la pământ decât În mici petice. În apele repezi și adânci, În semiobscuritate, pescuitul devenea un ritual tragic. Pescuitul era o aventură tragică În mlaștină. Nick n-avea chef de așa ceva. N-avea chef să mai iasă la râu azi. Își scoase cuțitul, Îl deschise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ca niște elefanți albi Munții de peste Ebru erau albi și prelungi. Pe partea asta nu era pic de umbră, nu vedeai nici un copac, și peronul se afla În plin soare, Între două linii de cale ferată. Clădirea gării arunca un petic de umbră fierbinte și În ușa barului atârna o perdea din mărgele de bambus, ca să țină muștele afară. Americanul și fata care-l Însoțea stăteau la o masă, În umbra de afară. Era foarte cald și expresul din Barcelona venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din calea mașinilor, mărginită de puieți pe ambele părți. Nu era acasă la el, dar era mijlocul toamnei și merita să te plimbi prin locurile alea și să le vezi. Bumbacul fusese cules și-n locurile rămase goale se vedeau petice de porumb, unele amestecate cu măturici roșii de sorg și, conducând Încet, avându-l alături pe fiul său adormit, apropiindu-se de destinație, știind În ce oraș se va opri la căderea nopții, Nick observa atent pe care câmpuri există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ, și Billy spuse: — Mai vrei să faci cu Trudy? — Tu vrei? — Îhî. — Hai să mergem. Nu, aici. — Dar Billy... — Billy nu deranj. Billy fratele meu. Și apoi, după aia, stăteau toți trei și pândeau o veveriță neagră, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau mâinile ca să prindă petalele. Zgomotul mulțimii ajungea până în puțul săpat în colina din mijlocul arenei. Îngrămădiți pe platformă, în întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?" 15. Isus le-a răspuns: "Se pot jeli nuntașii cîtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, cînd mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti. 16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că și-ar lua umplutura din haină, și ruptura ar fi mai rea. 17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, și burdufurile se prăpădesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
timp, apoi întoarse hotărât spatele și se îndreptă, încercînd să grăbească pasul, către lanul de porumb unde se ascunseseră - dar cînd? cînd? În ce viață?... Mircea Eliade PELERINA I Îl recunoscu de departe. Purta aceeași pelerină scurtă, învechită, cu două petice simetric și provocator cârpite pe umeri, ca și cum ar fi vrut să ascundă urma epoleților. Dar Pantelimon știa acum că pelerinele cu epoleți nu făcuseră parte din uniformele armatei române; cel puțin nu în secolul nostru, îl asigurase Ulieru. Se vor
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]