KorAP: Find »[drukola/base=piept & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...985 >

24,603 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

era să scap? Hai, du-te! șopti bătrâna, fixând-o liniștită, cu ochii ei sfredelitori: Ziceam să mergem să-l căutăm împreună. Vrei? De ce să nu vreau! Aide! CAPITOLUL 6 Cum adormise din nou, după plecarea cumnatei, suflând greu, cu pieptul plin de sudoare, Miluță sări buimac la prima zgâlțâială a bătrânei. O zări ca prin vis aplecată deasupra lui: " Te caută jandarmii! Ce-ai făcut?" Nu mai avu putere să-i răspundă. Todireanu, tatăl Irinei, era prieten cu moș Țurcanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
vrut să-și alunge o vedenie ce-i izbea inima, se smulse din loc și se apropie, în grabă, de ea. Nemaipomenit! Dora-Tudora! Cerboaica! După cum vezi! zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu ochii holbați, cu gura strâmbă, horcăind zgomotos. Te doare ceva? Ți-e rău? Ce te doare? Îl prinseră să-l salte amândouă cu fața-n sus, să-l ridice. Se speriară și-i dădură drumul grămadă în grâu. De la piept în jos, cămașa și pantaloni omului erau năclăiți de sânge. Sub coaste, sângele se închegase și-i lipise cămașa de piele; mai jos chiftea când atingeai, parcă era un smârc acoperit de cămașă, cu ape fierbinți forfotind pe dedesubt. Bătrâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în lagărul de pedeapsă nr. 21, mai îngrozitor ca o închisoare. Buzele-i tremurau nestăpânit, și fața ei avea ceva orb și absent. Tremura toată, asudă și i se făcu rece. Setea lui îi ardea și ei acum gâtlejul și pieptul și-o simțea urcâdu-i-se, amețitoare, până-n cap. Cad în acest lagăr sute și mii de victime zilnic. Cine le mai știe numărul? Pe Astrid au luat-o din prima zi și-au ars-o. I-au ars ochii albaștri-cenușii, fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
santinelele nemțești în vagoane, conform ordinului, ei, pe de altă parte, cu băieții de la sculărie, descărcau. Toate piesele principale erau scoase din vagoane și îngropate în spatele depoului, sub stiva de zgură. Lucrau îndârjiți, încordați, pe muțește. Santinelele, cu armele la piept, mișcându-se automat de ici-colo, supravegheau cazna celor care se speteau scoțând fierăria din ateliere. Un lăcătuș băgat sub vagoane, întins pe linii, cu burta pe traverse, își sălta capul, nevăzut, și-i supraveghea pe nemți. Unu-n vagon opera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu ceva dureros, nesigur și înșelător, ca-n vis, neted și mângâios și-adânc, ca atunci când, copil fiind, plutea destrămându-se ca păsările se sfârși tăios, curmându-i răsuflarea. Auzi ușa dincolo. Un pas apăsat. Un cuțit rece îi spintecă pieptul. Apoi prin ușă, prin perete cum stătea cu spatele lipit de perete, în colțul dintre celălalt perete, îmbrăcat în faianță, și ușă i se păru că distinge răsuflarea obosită, șuierătoare a celui care urcase scările. Ssst! duse fata un deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să mă ajuți! Mă ajuți pe mine, o ajuți pe soacră-mea care a rămas pe câmp, și-l ajuți pe nenorocitul acela, care-o fi, care poate să moară... Despre ce-i vorba? Cerboaica își netezi bluza umflată la piept și-l privi adânc în ochi fără să-l vadă, zărind numai fumegarea albastră a nopții adunată deasupra rănitului și-a bătrânei pe câmp; asculta răsunetul stins și dramatic al răsuflării agonice care galopa în urmă. Când te-am văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
violente, mistuită de gândul ei tainic, împotrivindu-se înfiorată de dulcea pierdere. "Ah, ce bine", vru să-i spună, dar renunță. Ce-i cu tine? Am fugit, vai, ce-am fugit! se lamentă ea și se apăsă cu mâinile pe piept. Să găsim o bancă. Credeam că nu mai ajung. De unde vii? Nu mai pot! Tudore, șopti, și-i apucă strâns mâna. Am nevoie de ajutorul tău. Repede! Doctorul! Unde-l găsim? Pentru ce? Nu ți-am spus? Am întâlnit un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
te-ntorci mai repede! Clar, râse el, și genele ei se zbătură într-un început de alarmă când îi văzu silueta înaltă ștergându-se prin dreptul geamurilor și dispărând. Știa bine că așa era. Un val de mândrie îi umflă pieptul. N-avea rost să se prefacă. Toate câte le plănuiește și le potrivește viața (dacă n-ar fi fost spaima cu rănitul pe câmp, n-ar fi fost întâlnirea lor de-acuma!) sunt plăcute și bune, lăsându-te în voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pe moș Țurcanu. De tată-su, de badea Todireanu, trebuia să se ocupe numai el. Cu capul vâjâind, coborî scările la Mitropolie. Nu știa nici cum, nici când ajunse pe maidanul din fața depoului. Ar fi avut poftă să-și umfle pieptul și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a sângelui și duioșie fierbinte, răspândit în toată ființa lui de ființa Irinei, de grija și spaima pentru tatăl ei, care era grija și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sus a vagoanelor într-o vuitoare prăpastie neagră. Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și palma la gură, mușcându-și buzele până la sânge. Ochiul de foc clipi, strivindu-l de pământ. Fără trup, tăiat de lumină peste bărbie, fața lui Ghiță Todireanu se profilă în închipuirea lui sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
neliniște. Era atât de bucuros, atât de mândru de sine. Se putea mândri și Irina. Și meșterul. Încleștă pumnul în mânerul tijei metalice și trase stârnind o amestecătură de sunete. Se lăsă cu coatele pe genunchi.. Smunci de-l duru pieptul. Locomotiva țipă ascuțit, prelung și tremurător, anunțând apropierea de pod. Crispat de efort dar vesel și zănatec, descoperea puterea aceea din el de-a face ce voia. Viteza se micșoră. După zăngănitul asurzitor produs de trecerea peste pod, trenul avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
agăță de-un tampon, sprijinit cu cealaltă mână în tija metalică. Așteptă în cumpănă, dezechilibrat, gata să cadă, la capătul scăriței înguste care urca la hulubăria de scânduri cocoțată deasupra vagonului. Aștepta încordat. Inima-i bătea să-i sară din piept.. Nu vedea dar auzea bocănitul ritmic al cizmei neamțului în podea. Explozia reflectorului de la capătul podului îi răni ochii. Răzuind întunericul, salva de lumină reteză cizmele neamțului, proiectându-le pentru o clipă, urieșește, în rotirea ei hiperboreană, și se șterse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Când se opri și-i zări fața ascuțită și bărbătească smulsă negurilor și spaimei de vâlvătaia rece a lunii, un sentiment brusc de recunoștință o năpădi și nu se feri când el o atinse cu mâinile. Tudor o trase spre pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ea, fii atent că nu te pot ține și-ți pierzi echilibrul. Mi-am pierdut eu capul, ce mai contează? Bine-mi pare! Bine-mi pare! bătu ea din palme și-o rupse la fugă-nainte. Se înălță bombându-și pieptul costeliv și se uită împrejur, parcă ar fi căutat ceva de care să se-agațe mai repede. Ea veni să-l sprijine. El, șmecher, o-nlănțui cu brațul și-o sărută. O sărută pripit, nici măcar nu-i nimeri gura. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
neliniștea pe undeva dându-i târcoale, și neliniștea venea de jos, din mulțimea aceea de pași alergând într-o parte și alta prin piața centrală. Ce strigă oamenii aceștia? Ce s-a întâmplat? Răsuflă greu în întuneric. Se ghemui la pieptul ei, apoi sări, înainte ca ea să-l rețină sau să-l cheme, să-l înlănțuie cu brațele și să-l soarbă în vârtejul ei alb de liniște și flacără. Sări din pat înainte ca ea să se dezmeticească și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Miluță. Nu se poate! strigă Cerboaica. Acu un ceas m-am despărțit de el. Ce-a fost am văzut, ce-o veni vom vedea... Cine-o mai apuca. Jigodiilor! Ați intrat în ceasu morții! O să vă jucăm cu călcâiul pe piept și-o să ne pupați mâinile. Așa-i! Smintitul adevăr grăiește! Păi da! Cine-o prigonit, să mai fie și ei prigoniți. Să știe ce-i aia! Va să zică dinte pentru dinte... Ce vorbești, mă? Nici bine n-o căzut vechiul regim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-ar fi, e ca și mort, nu se mai poate întoarce. Tom se afla și el în primejdie. Nu mai avea băieți, nu mai avea noră, rămăsese numai cu Miluță, și nici Miluță nu mai era al ei... Își apăsă pieptul cu mâinile, suflând tare, cu gura deschisă. Când i se mai potoli inima, intră izbită de liniștea nefirească și de aspectul înspăimântător al cârciumii pe care-l sesiză dintr-o dată. Se uită buimăcită prin încăperea devastată, la mese, la pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și nu era el. Se sumeți mândru, scuturându-și greabănul puternic, și-o mireasmă caldă de fân se răspândi în aer. Era un cerb, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o mireasmă caldă de fân se răspândi în aer. Era un cerb, cu fruntea-ngustă și botul prelung, cu tăietură nobilă, frumos cizelat în ochii puțin bulbucați și-n despicătura nărilor, în plină forță a bărbăției lui, cu șolduri musculoase, pieptul puternic, arcuit ca o platoșă, fumuriu pe spinare și roșcat-alburiu în partea dorsală, din care se contura proeminentă teaca însemnelor lui nobiliare sub moliciunea burții spuzită cu-o ușoară spumă sidefie. Dacă se dovedește adevărată vestea pe care zici că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
îi strigă ceva de pe-o creangă de stejar, dar ea nu-i dădu nici o atenție și nu-i răspunse, să nu piardă, să nu distrugă minunea aceea diafană și lucrul important și pur spre care se-ndrepta. Își înălță pieptul, să absoarbă cât mai mult aer. Lunecând pe vârfuri și pe tocuri, parcă jucând șotron, urmări adânciturile rotunde lăsate de copitele cerbului și ascultă distrată, cu o senzație tot mai vie de ușurare și de tristețe în același timp, șoaptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu ce-o să ne facem, râse el și-o împinse s-o îndepărteze, să i se uite în ochi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
te văd bine. Pe mine n-ai de ce să mă vezi. Vino aproape, să mă simți. Cerboaica se rezemă cu toată greutatea trupului de el aruncându-și brațele pe umerii lui puternici, și-abia atunci se regăsiră însetați, strivindu-și piepturile și gurile. Își lepădă șuba din spate, lăsând să-i alunece la picioare, și tot așa făcu cu tot ce-avea pe ea, sufocându-se, până rămase într-o cămașă moale de in. Se uită pe geam afară. Cerbul dispăruse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]