1,760 matches
-
ne putem permite să-i punem pe unii să zboare. De mult mă ghindeam la asta, cum s-o fac să fie interesantă, cum a făcut Peter Brook cu trapeziștii. Și cum mi-ai zis că faci mobile, m-a pocnit ideea asta completamente nouă... Sunt mari, nu? Întotdeauna le faci mari. —Cam mari. Dar Sally, chiar dacă-ți plac, n-am chef să mă apuc de mobile pentru o producție de teatru. Mă gândeam să-mi iau o vacanță. Undeva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă jeneze cu adevărat, cum ar fi câte cubulețe de zahăr îmi pun în cafea sau dacă dorm pe partea stângă sau pe dreapta. Vorbiți cât vreți despre cât de mare o am! Nu vă jenați. Scoase dopul sticlei, care pocni cu violență. I-am făcut cu ochiul lui Violet. Se strâmbă în chip de răspuns. Deja devenisem un fel de Thelma și Louise 1. —Salut! zise Sophie, strecurându-se printre doi tipi înalți care stăteau lângă noi și ieșind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-mă aici. Vin imediat. Urcă scara cu pași mari. —Hei, Sammy! Bez și Lurch își făcură apariția, pe jumătate luați și veseli. Bez îmi oferit un joint, dar l-am refuzat. Nu, mulțumesc. Aș vrea să beau acum. —Lurchie! Ben pocni din deget. Lurch flutură sticla de șampanie, pe jumătate goală, pe care o avea la el și se uită în jur după niște pahare. —Păi, du-te și adu-i un pahar! zise Bez, nerăbdător. Hai! Lurch dispăru la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
până dimineață -să arunce o privire? Și cere-i lui Vianello să trimită o echipă care să verifice ambele locuri ca să vadă dacă nu sunt semne că s-ar fi petrecut acolo. Bonsuan se ridică din scaun și genunchii Îi pocniră audibil. Aprobă din cap. Cine-i acolo jos care să mă poată duce la Piazzale Roma și apoi la cimitir? — Monetti, răspunse Bonsuan, numindu-l pe unul dintre ceilalți piloți. — Îi poți spune că aș vrea să plec cam În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
o cameră separată, spuse Vianello, neîncercând deloc să-și ascundă dezaprobarea. — Ai putea fi puțin mai specific? Întrebă Brunetti cu un zâmbet. Vianello nu se simți jignit și răspunse: — Are un ochi Învinețit. Astăzi se va Înrăutăți. Cineva l-a pocnit bine. Și are o buză tăiată, câteva vânătăi pe brațe. — Asta-i tot? — Da, domnule. — Sunt de acord, nu pare nici pe departe ceva care să ceară o cameră privată. Sau măcar spitalizare. Vianello răspunse imediat la tonul lui Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-se ca să-l sărute pe amândoi obrajii. A, draga mea, zise contele, aplecându-se spre mâna ei. Căsătoriți de patruzeci de ani, Își spuse Brunetti, și Încă-i mai sărută mâna când ea intră În cameră. Cel puțin el nu pocnește din tocuri. Tocmai vorbeam despre Chiara, spuse contele, zâmbindu-i blând soției sale. — Da, admise Brunetti, tocmai spuneam cât de fericiți suntem eu și Paola că amândoi copiii noștri sunt așa sănătoși. Contele Îi aruncă o privire peste capul soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Dar Jake a aruncat trandafirii cât colo, iar acum dansa de jur împrejurul biroului, chiuind și învârtindu-se, cu fața strălucindu-i de încântare. —Să înțeleg că ești fericit? a răsuflat Alice, aproape transpirând de ușurare. Mâna lui puternică și bronzată a pocnit masa ca să-și sublinieze sentimentul. —Fericit? Dumnezeule, nu afli în fiecare zi că urmează să fii tată. Apoi, spre frustrarea lui Sherry, care se ridicase de la birou și venise să vadă ce era cu zgomotul ăla, Jake i-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Pregătindu-se să dea naștere unui copil, corpul lui Alice își împlinea potențialul. Singurul șarpe din Raiul lui Alice era faptul că mama ei și Jake nu se înțeleseseră deloc, chiar mai rău, le-ar fi plăcut să se și pocnească. Prima vizită a doamnei Duffield la Combe nu a fost un succes. Primul ei șoc a fost să descopere că numele căsuței lui Jake nu era nici Caprifoi, nici Floare de Măr, nici altul la fel de pitoresc, ci unul cu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să ajungi? Vocea lui Jake exprima o uluire triumfătoare. —Dumnezeule, eu n-aș fi ratat momentul ăsta pentru nimic în lume. Am fost acolo în fiecare secundă. Defensiv și, în egală măsură, beat, Hugo a simțit dorința copleșitoare să-l pocnească pe Jake de să-l arunce de pe scaunul rotitor. În loc să facă asta, și-a împins din nou paharul către barman. E confortabil aici, nu? a observat el. —Eu abia aștept să plec. Azi mergem acasă. —Azi? E puțin cam devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să zic e că eu sunt tatăl. Am drepturi asupra placentei ăleia. Presupun că da. Hugo fusese mai mult decât fericit să renunțe la acest drept. —Oricum. Jake și-a terminat laptele, s-a prelins de pe scaun, apoi l-a pocnit în joacă pe umăr pe Hugo. —Trebuie să mă car. Ne mai vedem, Yogi. —Numele meu e Hugo. Hugo a tresărit din cauza violenței loviturii. Nu și dacă te văd eu primul, a murmurat el cu dinții strânși. Capitolul 9tc " Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trimisese din America. După părerea lui, șarpele era urât și vulgar, însă, dată fiind situația, Hugo i-a recunoscut evidentele avantaje. Lumina se pornea prin apăsarea unui buton mare, localizat pe capul jucăriei. Așa că Hugo a înaintat pe podeaua camerei, pocnind șarpele la intervale regulate ca să-și lumineze drumul și gândindu-se cu jind la pat. Theo, în schimb, îi dădea înainte cu urlatul. Era clar că nu avea de gând să adoarmă la loc. Hugo s-a uitat la ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urle. — Hei, hei, l-a admonestat Jake pe Hugo. Ești puțin cam dur cu el, nu crezi? Copilul are nevoie să fie convins cu blândețe. La auzul acestor vorbe, ceva din interiorul lui Hugo a plesnit. Dorința de a-l pocni pe Jake cu putere peste gura aia convingătoare era aproape de nestăpânit. Dar ironia, cu toate că era o metodă mai plictisitoare, se dovedea totuși mult mai sigură. —A, lui Theo îi plac constrângerile, a declarat el informativ. A trebuit să se obișnuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
are patru luni, așa ai spus, nu? —Rosa, l-a corectat Alice privindu-l pe deasupra buzei largi și groase a ceștii de cafea. Iar acum are deja cinci. —O, Doamne, sigur, e de-o vârstă cu Theo, a exclamat Hugo pocnindu-se cu palma peste frunte. Cafeaua din ceașca pe care o ținea în cealaltă mână s-a vărsat direct pe încheietura lui. Hugo a simțit lichidul maro și călduț prelingându-i-se până la cot. Fir-ar al dracului! Altă cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
hambar și câte cheltuieli, eforturi și stres implica. Chiar și atunci când era vorba de un hambar care era chiar hambar, nu cum era ăsta - un morman de pietroaie inutile așezate pe un câmp în pantă, unde vântul de nord te pocnea direct în față. Nu era imposibil ca procesul de descoperire a ceea ce însemna o astfel de întreprindere să-i facă să se despartă. Hugo a simțit dintr-odată o dorință nebună să-i protejeze. Cred, a zis el cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
explodat ea. N-ai nici un drept legal să faci asta. Tribunalul... —Drept legal? Tribunal? a întrerupt-o Jake surâzând glacial. Cine are nevoie de drepturi legale? Cu rețeaua mea de eco-cunoștințe clandestine, pot să dispar uite-așa, a spus el pocnind din degete. Sunetul ascuțit a răsunat în urechile lui Alice. În primul rând, la tabăra nemțească de gândaci. — Gândaci...? E un grup din Germania care a construit un întreg sistem de tunele sub un teren folosit drept crescătorie de specii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
iau pe Theo cu mine, la Londra, fac cea mai mare greșeală pentru cariera mea. Ca să nu mai spun că mi-aș complica începutul noii mele vieți alături de Rick. Hugo a fost la fel de șocat ca și când un cal l-ar fi pocnit în boașe. —Cum? De ce te-a convins? — M-a convins că lui Theo i-ar fi mai bine aici, cu tine. Să rămână între toate lucrurile și toți oamenii cu care e obișnuit. La aceeași creșă și așa mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
terminase un paragraf în momentul în care alimentarea străzii cu energie electrică revenise la normal. Câteva secunde stătu cu ochii închiși. Apoi trase aer în piept și îi deschise. Cuvintele îi traseră câteva palme zdravene, înroșindu-i obrajii... Iar Magicianul pocni din degete și întreaga sala izbucni în aplauze, în fața unei scene inundată de o lumină orbitoare. Din tavanul sălii curgeau picături mari de apă, o ploaie torențială, paradoxală, care atingea mocheta roșie și se transforma în șuvoaie ce șerpuiau pe sub
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
colosală, împotriva căreia nu putea face nimic. Așa că se lăsă în voia ei. Se răsuci și se aplecă, încercând să își vadă chipul în oglinda ciuruită de picături a râului. Nu reuși. Dar, atunci când încercă să își îndrepte spatele, Magicianul pocni din degete... Ploaia încetă (ca prin farmec, ar spune un scriitor care ar dori, fără să reușească, să-și suprindă cititorul cu o imagine de poveste...), tunetele și fulgerele își luară tălpășița. Nici fuiorul de fum nu se mai văzu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
înfige în stomac, centimentru cu centimetru, dar nu curge nicio picătură de sânge. Totuși, durerea este reală, fiindcă lama cuțitului taie țesuturile cu o poftă teribilă, faptul că sângele nu șiroiește nu trebuie să amăgească victima, probabil că Magicianul a pocnit din nou cele două degete, mijlociul și degetul mare, declanșând un nou coșamr sau, poate, revenirea în realitatea nebănuită...), și tu? Aaahhh... Nu mă așteptam la asta, Lucia, în pofida marilor mele defecte te iubesc ca un nebun, Lucia, cum de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
roșie din buzunarul de la piept, efectuă o mișcare de toreador cu state vechi de serviciu, iar Scriitorul trecu pe lângă el și se prăbuși în genunchi. Scuipă într-o parte, se ridică cu greutate și se repezi din nou. Indiferent, Magicianul pocni din degete... * ... alerga pe o alee străjuită de trandafiri roșii. Nu-i vedea capătul, dar era conștient că lăsase în urmă ore bune. Și gâfâia... Nu știa de ce aleargă, nici nu-și punea această întrebare. Alerga și atât, ca și cum ar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o pipă lungă din buzunar, o aprinse tacticos și pufăi. Rotocoalele de fum se ridicau către cer împreună cu stropii de ploaie, iar imaginea părea desprinsă dintr-un film în care unii se jucaseră mult prea mult cu efectele speciale. Apoi pocni din degete și deasupra orașului izbucni un foc de artificii. Cu sunet, de data aceasta. Scriitorul ridică din umeri și-i întoarse spatele, aruncându-i peste umăr: - Du-te la Disneyland, poate mai au nevoie de saltimbanci... Magicianul râse în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ce Întindeți pseudopode după mămăligă» și multe alte epitete pitorești erau greu Înghițite de persoane cu educație aleasă. Afișa un dispreț fățiș față de informatoare, Îi plăceau curajul și spontaneitatea, dar uneori o ținută perpendiculară i se părea impertinență și atunci pocnea cu sete cu mâna ei lipsită de finețe, care exprima patimă și violență. Cu toată duritatea ei afișată, cu tot cinismul usturător, cu toate urletele ce treceau dincolo de garduri, cu toate palmele Împărțite din când În când, În scurt timp
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
clipa execuției colective, a consideraților, de el, răufăcători, pentru toate păcatele și necazurile, sosi, câte unul din membrii brigăzii se Înfățișă, dinaintea câte unui participant la distracție, și, la comanda lui Sandu T. Leagă, pac!, apăsară, cu toții, pe trăgace, cartușele pocniră, țâurile Își atinseră țintele, frunțile ucișilor deveniră mici bălți pline cu sânge, și, gata!, minunea se realizase. Sandu T. Leagă făcu un normal și profund control asupra calității execuției. Da. Totul fusese realizat cu o perfecțiune de maestru. Nici unul nu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
legendarul de Voroneț, bătrânica doamnă educatoare Iuli, pe loc, Îl și recunoscu. Și, și-l și reaminti, numaidecât. Da. Ochii și glasul Îi rămăseseră, mutalăului, neschimbate. În rest, În Întregul său, evoluase, Într-un mod cu totul normal. Zdravăn. Voinic. Pocnind de sănătate și de forță. Doamna educatoare Iuli continua să-l privească, surprinsă, dar, mai degrabă, cu aceeași admirație, cu care-l primise, În urmă cu mai bine de treizeci de ani, În ușa grădiniței, adus, de mânuță, de către mamă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Antonia. Rusoaica se mîndrise cu Thomas cel nebun, nu Îl certase niciodată pentru viața lui din prima tinerețe. Țipa ca o fetișcană atunci cînd acesta o urca pe șaua din spate a motocicletei, urla și el, pistoanele doar că nu pocneau, fierul mirosea a Încins: străbăteau orașul cu o mie de kilometri pe oră, cu două mii, roțile nici nu mai atingeau asfaltul, se ridicau amîndoi deasupra capitalei, Tivoli de abia se mai zărea, oamenii erau cît puricii, degeaba Încerca poliția să
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]