1,577 matches
-
face autorul, pretinzând că „respectând adevărul faptic” aduce „la lumină toate cele câte s-au întâmplat”, pentru a îndepărta „minciuna instaurată ca adevăr” și perpetuată în aproape toate studiile consacrate vieții și operei rebreniene. Romanul este construit în haloul procedeelor postmoderniste, Ilderim Rebreanu utilizând strategic epica propriu-zisă în combinație cu documentele de facto, evocarea personală cu citatul din memorialistica diverșilor săi eroi, sau cu fragmente din corespondența acestora, cu citate din articole de ziar etc., totul într-o turnură cvasipolemică, pamfletară
Romanul Rebrenilor by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3116_a_4441]
-
lipsă de reactivitate sine die, proptită pe o lene gregară, ocrotitoarea unui status-que imanent. Este cazul muzicii savante contemporane, în care parcă s-a atins un punct inert grație blocajului sever de la nivelul acțiunilor dar și al opțiunilor. Moderniștii și postmoderniștii se anihilează reciproc, fie prin pacturi de neagresiune (fundamentate pe teama ori ignoranța față de celălalt), fie, dimpotrivă, prin sforăitoare declarații de război (născute mai mult din frivolitate și rutină decât din orgoliu și credință), amintindu-ne de proverbul cu câinele
Plictiseală generalizată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14501_a_15826]
-
cu câinele care latră, dar nu mușcă. S-au dus vremurile când, aflați în minoritate, moderniștii escaladau varii categorii de experiment sonor, iar conservatorii își ocroteau aproape prin orice mijloace procentele obținute în sondajele de opinie, ca și timpurile când postmoderniștii, la rândul lor minoritari, își încărcau partiturile cu recolte ale unor stiluri și tehnici de compoziție muzicală din diverse epoci, și aceasta sub privirile furibunde ale avangardiștilor, ce atacau din toate părțile în numele insolitului și noutății absolute. Compozitori-peregrini, misionari, conchistadori
Plictiseală generalizată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14501_a_15826]
-
e că înaintăm pas cu pas pe un platou de filmare, într-un patinaj realist cu scurtcircuite suprarealiste, în developări în alb și negru. E de înțeles de ce Bogdan-Alexandru Stănescu făcea trimitere la Tarantino și Daniel Cristea-Enache citea parodierea strategiilor postmoderniste. Ori că defilează mizerabilismul excesiv, perceput de tânărul Baghiu. O. Nimigean oferă din toate câte puțin. Dar se joacă mult mai serios. Sigur că la prima vedere problema nu e una a realității, cât a instanțelor textului. Naratorul se străduiește
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
pe care i-o dă originea indiană (ne-am permis să numim această perspectivă infra-image), iar când vorbește despre India câștiga perspectiva exterioară a celui care și-a părăsit țara (alo-image). Iată de ce românele sale reprezintă interesante nuanțări ale lumii postmoderniste contemporane, o lume a globalizării și suprapunerilor, reflectată prin perspectiva pe care Rushdie însuși o simte unică în felul ei și o definește drept "stereoscopica" (Imaginary Homelands, p. 19). Datorită ei, orașul Bombay poate fi surprins în tridimensionalitatea să pozitivă
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
-l putem crede nici pe el. Ca și în cazul lui Saleem Sinai, naratorul din Midnight^s Children, regăsim în Moraes Zogoiby povestitorul avid să înșire cuvintele tumultuos, neluându-si nici macar timpul necesar să răsufle. Prin Moraes, Rushdie devine un postmodernist al respirației oprite, al ultimei răsuflări, al expirației dinainte de exitus. Eroul sau simte că se apropie de moarte și, copleșit de povestea să, o revarsă chiar cu riscul, de a-și epuiza plămânii. Deși este forțat de împrejurări exterioare să
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
constă în altceva decât în jocul de-a literatura. Când se lasă cu adevărat în voia spiritului ludic al unui fost student de la filologie, așa cum se întâmplă în O dimineață minunată pentru proza scurtă și Insula și așa cum fac toți postmoderniștii propriu-ziși, Ioan Groșan scrie, ca și ei, o literatură agreabilă, dar minoră.) Ioan Groșan seamănă prin preocupări cu scriitorii ruși, în vogă în perioada afirmării sale (Vasili Șukșin, Valentin Rasputin, Cinghiz Aitmatov). Asemenea lor, scriitorul român studiază cu atenție și
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
să aștearnă pe hârtie faptele așa cum au avut loc, cu cele mai mărunte detalii. Drept care depoziția scrisă a lui Mihai Loghin devine nu doar propriul dosar penal, ci și în romanul lui Popa, ce radiografiază inclusiv semnele sfârșitului, ca orice "postmodernist din lipsă de alte noutăți literare". Nu lipsesec accentele satirice, burlești sau parodice, palinodia și suspansul, dovadă bestiarul aferent din politică, poliție, justiție, medicină, schimbarea depoziției pe ultima sută de metri, climatul picaresc etc. Scena reconstituirii crimei cu ajutorul manechinului gonflabil
Dosar penal în formă de roman by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8055_a_9380]
-
zisă așezare și salubrizare, necesară, dar temporară, în care autorii fac curat prin sertare înainte de a-și realiza/publica proiecte mai unitare, închegate, oricum mai elaborate în sensul unei mize ridicate din start. N-aș vrea să cred că fragmentarismul postmodernist a devenit un alibi nu neapărat pentru sterilitate, dar pentru comoditate sau lipsă de vlagă. Destul de frustrant pentru criticii români să constate că, în ceea ce-i privește pe prozatori, doar Mircea Cărtărescu are curajul și conștiința necesară să lucreze la
Povestirile lui Teodorovici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12825_a_14150]
-
organicism-estetism, folclor-literatură. "Sensul tradiției", către a cărui decelare se îndreaptă studiul lui Martin, este la Călinescu unul inversat: descoperind-o, el inventează tradiția în același fel în care un scriitor își "inventează" predecesorii (dar și în același mod în care postmoderniștii vorbesc despre inventarea națiunilor - iar Istoria... lui Călinescu poate fi considerată o astfel de narațiune fondatoare - nu a unei națiuni, ci a unei literaturi). în stilul foarte concis al autorului ei, G. Călinescu și "complexele" literaturii române e, în sine
Vîrstele teoriei literare românești by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14352_a_15677]
-
globalizării. O altă carte de teorie și critică literară, publicată de aceeași editură Paralela 45, este cea semnată de Carmen Mușat, Strategiile subversiunii: Descriere și narațiune în proza postmodernă românească, la origine o teză de doctorat dedicată analizei postmodernismului și postmoderniștilor români în accepția lor de acum clasică - Școala de la Tîrgoviște și optzeciștii, dar și unei foarte pertinente sinteze de teorie a postmodernismului (inclusiv în relație cu modernismul, a cărui ultimă formă de manifestare o vede în textualismul francez). Multe din
Vîrstele teoriei literare românești by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14352_a_15677]
-
cărui ultimă formă de manifestare o vede în textualismul francez). Multe din ideile dezvoltate în Strategiile subversiunii (despre canon și anticanon în romanul românesc postbelic, despre statutul autorului, obsesia corporalității, identitate-alteritate, chiar și cele despre narativ și descriptiv în proza postmodernistă) fuseseră deja schițate într-o altă carte, Perspective asupra romanului românesc postmodern și alte ficțiuni teoretice, publicate de Carmen Mușat, tot la Paralela 45, în 1998 - aceste teme autoarea le aprofundează păstrînd în mare aceleași linii de demonstrație. Carmen Mușat
Vîrstele teoriei literare românești by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14352_a_15677]
-
a artificialului nociv), dar îi neagă și orice funcție socială (aspectul sub care se consideră în mod obișnuit că e recuperabilă literatura deceniilor 7-8"). în aceeași termeni discută autoarea raporturile dintre canonul oficial și un afirmat anticanon, al "noii literaturi" postmoderniste, alt subiect încă neelucidat în istoria literară românească recentă, pentru care există opinii divergente, dar pe care Carmen Mușat îl tratează convingător. În ansamblu, avem în Strategiile subversiunii o carte care merită citită și, mai ales, merită discutată. Pe de
Vîrstele teoriei literare românești by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14352_a_15677]
-
dolari, care face parte din foarte privata noastră înaltă societate din New England...” Hipnotizat de Melodie Gaël, Cain trăsese focuri de armă asupra lui De Trécesson, care descoperise secretul transmiterii mesajelor de către spioni. Pe patul de spital (unde, în manieră postmodernistă, citește o carte care narează aventurile cunoscute cititorului din Balada mării sărate), Cain îi mai dă marinarului o veste privitoare la verișoara lui: „Pandora... Nu cred că e fericită...” Nici nu avea cum să fie. Gustul libertății, descoperit alături de bărbații
Iubitele lui Corto Maltese (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4160_a_5485]
-
în vreme ce încercam să desenez o zebră/ care mi se părea un biet cal în zeghe de pușcăriaș/ ecologic mai imaginîndu-mi cum de mare durere de/ insuportabilă febră zebra și-ar contracta dungile negre a/ spasm/ pentru ca în fine oarecum frivol postmodernist să-mi zic/ că zebra ar fi prototipul xeroxului - ...dar/ să nu mă prea abat de la abătutul subiect despre/ starea de inevitabilă contradicție între/ o mînă și alta/ chiar dacă uneori ele se spală reciproc; adică/ mă gîndeam că de două mii
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
Cristea-Enache S-a discutat destul de mult, în ultimii ani, despre necesitatea apariției unui nou tip de proză: una mai puțin ermetică și autoreferențială, reducându-și la cote acceptabile simbolistica și refăcând pactul cu lectorul. Aceasta fusese de fapt promisiunea "optzeciștilor" postmoderniști, deseori făcută, dar mult mai rar ținută. După 1989, toate condițiile erau propice: o altă realitate, enorm diversificată, își aștepta scriitorii și cititorii care să o descifreze. Am rămas cu așteptările. În locul unei normalizări a câmpului literar, asistăm la o
Marea conciliere by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9329_a_10654]
-
sa, ori „vorbind" doar, printr-o, cu o parte a corpului, sau prin lucrurile ce-i aparțin - mă gândesc, desigur, la sugestivitatea celebrelor ghete scâlciate pictate de Van Gogh... Eugenio Sempere, punct de plecare. Muzeul amintit - un edificiu modernist, chiar postmodernist-un cub maroniu, ca un pachet, ca la Viena, „Mumok", aș îndrăzni, dar acesta, spaniol, este precedat de un spectaculos lac artificial, în apele căruia corpul geometric, oglindindu-se, pare mai puțin auster. Prezentarea antologiei traduse de Cătălina Iliescu Gheorghiu
Mâna care scrie pe cer by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6007_a_7332]
-
care au reușit să depășească astăzi criza de încredere în literatura din perioada dictaturii". * ;Adrian Popescu face o confesiune, pentru ca apoi să contureze o trăsătură comună a poeților pur-sînge trecuți temporar în tabăra prozatorilor: "Modernistă, elegiacă și "serioasă" sau, dimpotrivă, postmodernistă, ludică și luînd lumea în răspăr, proza pretinde "durata lungă" și nu o iubire intermitentă, capricios-adolescentină, suportabilă în poezie. Postmodernismul poeților care scriu proză se declanșează firesc, nu dintr-o stăpînire aproximativă a regulilor narațiunii, cum s-ar putea crede
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17418_a_18743]
-
prin definiție, vocația primordială a cinematografului. Și cu atît mai mult cu cît un filosof francez ca René Girard ne prevenise, într-un eseu, că, pentru a înțelege demersul lui Mel Gibson "trebuie să ne eliberăm de snobismele moderniste și postmoderniste și să înțelegem filmul ca pe o prelungire și depășire a marelui realism literar și pictural". De acord; am așteptat cu nerăbdare să văd cum demontează Mel Gibson mecanismul violenței umane, utilizînd ceea ce același filosof numește "versantul antropologic al descripției
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
Gingrich. Condițiile socioculturale în Europa Răsăriteană, atât înainte cât și după 1989, au fost substanțial diferite de cele din Lumea Întâia. O serie de țări est-europene nu au cunoscut o fază modernistă clar articulată înpotriva căreia să mobilizeze un program postmodernist și nici o societate de consum și o industrie informațională dezvoltată care să permită o continuare postmodernă. Chiar dacă limităm analiza noastră la acele țări esteuropene care pot revendica o importantă tradiție avangardistă și o economie de piață bine dezvoltată, diferențele în privința
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
sferei sociale în povești locale de interes restrâns, dar și necesitatea unei „narațiuni singulare, atotcuprinzătoare - cu caracter național, religios, istoric, politic sau estetic - [un] conflict cu îngeri și demoni, lebede albe și negre, călăi și victime”14. Din perspectiva teoriei postmoderniste, atât presiunea utopică marxist-leninistă cât și nostalgia naționalistă/ etnocentrică sunt pernicioase întrucât ambele se bazează pe definiții esențialiste. În timp ce interoghează vestigiile gândirii totalitare, teoria și practica postmodernistă pot oferi sugestii pentru o practică socioculturală post-esențialistă care să recunoască specificitățile locale
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
și demoni, lebede albe și negre, călăi și victime”14. Din perspectiva teoriei postmoderniste, atât presiunea utopică marxist-leninistă cât și nostalgia naționalistă/ etnocentrică sunt pernicioase întrucât ambele se bazează pe definiții esențialiste. În timp ce interoghează vestigiile gândirii totalitare, teoria și practica postmodernistă pot oferi sugestii pentru o practică socioculturală post-esențialistă care să recunoască specificitățile locale dar într-un mod care le-ar corela într-o paradigmă mai largă, multiculturală și regională. Rearticulând discuția culturilor est-europene în jurul conceptului occidental de postcolonialitate, o serie
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
o paradigmă mai largă, multiculturală și regională. Rearticulând discuția culturilor est-europene în jurul conceptului occidental de postcolonialitate, o serie de intervenții teoretice mai recente, începând cu Caietele Echinox din 2001 dedicate imbricaț iior între Postcolonialism &Postcomunism au repoziționat conceptul de inovație postmodernistă, atribuindu-i un nou rol în societățile postcomuniste: acela de a reconstrui și pluraliza instituțiile culturale și politice, punând accentul pe „identități multiple” și comunicare transculturală. Cadrul postcolonial poate fi util în analiza mai multor culturi est-europene, așezate la intersecția
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
identificare între obiectul și subiectul poeziei, ratat de Arghezi, Blaga și Barbu, se realizează numai în poezia lui Bacovia, unde "se înregistrează la noi un eu poetic pentru prima dată cu adevărat constituit" (p. 17), situație sesizabilă numai din perspectivă postmodernistă. Comentariul criticului pune în valoare victoria în termenii săi specifici, care se repetă aproape identic și în alte situații ulterioare: "Are loc asumarea totală a discursului de către instanța enunțătoare care își este propria transcendență. Sentimentul este actualizat nu numai ca
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
leneșe ale grupului de prieteni, toate poveștile sunt banale. De aceea autorul insistă pe metaforă Peșterii din final cu "povestea despre orice poveste posibilă, o ficțiune despre Ficțiune". Metaforă care mă trimite cu gândul mai degrabă la un sofisticat român postmodernist ŕ la prozatorii târgovișteni. Inteligent, fără îndoială, cu o scriitura bună și fluenta, dar fără o practică serioasă a ficțiunii adevărate, Adrian Șchiop încearcă un roman al generației deopotrivă nonconformist și de substanță, lucru, totuși, de apreciat. Dar atât! n
Clișeele unui nonconformism timid by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12750_a_14075]