1,366 matches
-
fermă împotriva acelei "corcitură de internaționalism șovăielnic ce pretinde să concilieze patriotismul cu internaționalismul" (Hervé, 1910, p. 134). Trei sunt propozițiile care trebuie acceptate ca bazele doctrinare ale socialismului cu privire la patriotism: a) enunțul axiomatic exprimat de Manifestul Partidului Comunist, care postulează cum nu se poate mai clar caracterul apatrid al muncitorilor: "Proletarii nu au nicio Patrie"; b) corolarul logic al acesteia este că proletarii care își dau viața pentru patria lor sunt "idioți, dobitoace imbecile", întrucât chiar dacă patria lor va fi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
teritoriale precum Polonia, Lituania sau Ucraina, care să nu țină cont de criterii de naționalitate. "Soluția" federalismului național pentru care pledează austromarxiștii inculcă în muncitori un spirit separatist. Doar federalismul regional, organizat pe bazele principiului solidarității internaționale a proletarilor, este postulată de Stalin ca soluția problemei naționale. De la această poziție teoretică ortodox marxistă, Stalin avea să se abată considerabil sub presiunea evenimentelor concrete. Pierzându-și speranța într-o revoluție mondială a comunismului (spre deosebire de rivalul său L. Troțki), Stalin a enunțat teza
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
făcut o concesie tactică ideii naționale, ca proptea utilă și necesară în construcția comunismului, care va fi abandonată după ce proiectul comunist va fi desăvârșit. Lenin a consfințit formula pragmatică "național în formă, socialist în conținut", iar după el, Stalin a postulat teza "socialismului într-o singură țară". Tito în Iugoslavia și mai târziu Ceaușescu în România au fuzionat cele două doctrine politice principial ireconciliabile sub forma "național-comunismului". După aproape două decenii de antinaționalism prezentat ca "patriotism socialist" (1948-1964), N. Ceaușescu a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această concepție asupra rezultatelor cercetării științifice în general și ale celei istorice în particular, care ar putea fi numită "doctrina definitivismului conclusiv", este profund eronată cu privire la modul de funcționare și dinamica cunoașterii științifice. În baza principiului general al failibilismului, care postulează natura finită a întregii cunoașteri umane, interzicând prin aceasta accesul la cunoașterea absolută, totalitatea enunțurilor empirice sunt tentative, provizorii și revizuibile. Cunoașterea istorică, în calitatea sa de sistem de enunțuri empirice despre trecut, intră la rândul ei sub jurisdicția epistemologică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a lumii. El a argumentat de la existența propozițiilor, a enunțurilor care descriu fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt puncte nodale. Pornind de la enunțuri care descriu fapte - de la propoziții -, Wittgenstein ar fi postulat propoziții elementare, care sunt propoziții despre obiecte ce pot fi doar denumite, și nu descrise. Tot așa cum în teologia negativă Dumnezeu este prezentat enumerând însușiri pe care nu le posedă, Wittgenstein indică doar ce proprietăți nu posedă obiectele, stările de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în Tractatus. Este o presupunere plauzibilă că Wittgenstein a pornit de la existența propozițiilor științelor naturii, ca descrieri ale faptelor, și că întrebarea pe care și-a pus-o a fost cum sunt posibile aceste propoziții. Existența propozițiilor elementare a fost postulată pentru a arăta cum sunt posibile propozițiile. Presupunerea din urmă este confirmată de 5.5562: „Dacă noi știm pe temeiuri pur logice că trebuie să existe propoziții elementare, atunci trebuie să știe acest lucru oricine înțelege propozițiile în forma lor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și marile opere ale filozofiei tradiționale 25. Pears apreciază că acea critică a esențialismului care străbate îndeosebi prima jumătate a textului Cercetărilor vizează și Tractatus-ul, în măsura în care se acceptă că scrierea postulează o realitate subiacentă, situată dincolo de fenomene. Pears însuși nu este însă sigur în această privință. Tractatus-ul - crede el - ar conține și aluzii (hints) „că filozofia este atât de diferită de știință, încât rezultatele ei nu pot fi socotite teorii de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acum, să construim un limbaj perfect din punct de vedere logic, ci în sensul că întreaga funcție a limbajului este de a avea semnificație și că el îndeplinește această funcție doar în măsura în care se apropie de limbajul ideal pe care îl postulăm.“19 Pentru cititorul calificat, care studiază cu atenție Tractatus ul, va fi însă clar că nu acesta este punctul de vedere al autorului. A confrunta limbajul nostru comun cu normele unui limbaj perfect din punct de vedere logic este tot
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ierarhic. Astfel, avem: Postulate aflate la nivelul inferior al ierarhiei. Ele sunt inerente și au în vedere schimburile pragmatice cu realitatea. Prin urmare, pot fi testate cu ușurință. Dacă nu sunt realiste, ele nu rezistă prea mult timp (de exemplu: postulăm că un obiect de porțelan este incasabil). Atunci când faptele infirmă postulatele aflate la acest nivel, un travaliu cognitiv rudimentar este suficient pentru a le modifica. Invalidarea lor nu are nicio consecință asupra teoriilor personale. Postulate aflate la nivelul superior al
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
motiv, cu ușurință, valoarea unei certitudini. Totuși, atunci când individul se confruntă să spunem cu niște situații traumatice (ce declanșează intense, persistente și răscolitoare trăiri emoționale), ele sunt puternic zduncinate și putem asista la răsturnări/restructurări radicale, fundamentale. În atare condiții, postulate de genul să zicem "sunt un tip capabil", "sunt competent/ă" "viața este minunată", "nu mi se poate întâmpla nimic grav", "totul este sub control", sau "toată lumea mă iubește", "pot să am încredere în oamenii care...", "voi fi întotdeuna susținut
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
al angoasei pe care ar resimți-o individul într-o asemenea ipostază i-ar face viața de nesuportat. Este, prin urmare, imperios necesar ca el să-și întrețină viziunea unei lumi dominată de o anumită coerență, armonie. Astfel, el își postulează că lumea este organizată, că are o anumită ordine, cursivitate și sens (De altfel, datele și cercetările științifice arată faptul că, totuși, lumea fără a fi perfectă și absolut determinată are o anumită ordine, o anumită coerență fizică, structurală, sistemică
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
istoria tratatelor, știința politică, istorie parlamentară, istoria religiilor, legislație comparată, știința penală, economia politică, știința financiară, sisteme sociale, statistică și demografie, etnografie, geografie agricolă, industrială și comercială, istoria comerțului și a industriei, istoria științelor, istoria generală a artelor); cei care postulau pentru un doctorat în acest nou cadru trebuiau să fie deja deținători ai unei diplome de doctor la una dintre facultățile tradiționale și să treacă apoi o probă scrisă, respectiv un examen din patru discipline din programa, la alegere 47
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
prin care omul modern se autoconvinge că el vede mai bine celelalte lumi decît membrii lor (indienii Navajo, de exemplu), că viziunea sa asupra lumii este mai inteligentă. Mai există o concepție asupra lumii. Perspectiva pe care noi o propunem postulează că lumea nu este o realitate (fapte, constrîngeri exterioare), lumea este creată de viziunea asupra lumii. Lumea este viziune a lumii, o lume este o viziune a lumii. Limbajul creează realitatea. Spre exemplu, numindu-i indieni pe locuitorii ținuturilor pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să meargă pînă la capăt. El nu vede nici o "realitate economică" în societățile "primitive"; recunoaște că economia nu e o problemă într-o astfel de lume, dar totul se petrece ca și cum el n-ar fi putut să nu găsească ceea ce postulează. Dacă în primele societăți nu există "realitate economică", proiectul lui se prăbușește: ca antropologia economică să fie posibilă, trebuie ca "realitatea economică" să fie o universală. "Realitatea eco-nomică" pe care cercetătorul o vede totuși în cadrul societăților "primitive" nu e creată
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
s-ar opri de la sine precum o mașină fără benzină. Justificînd și stimulînd insatisfacția materială generală, partidele politice și sindicatele nu lucrează, oare, în folosul întreprinderii, nu legitimează mersul acestei lumi? François Quesnay (am văzut, unul din inventatorii "realității economice") postulează că omul este o "ființă de nevoi". Noțiunea de economie o presupune pe cea de nevoi. Ideea de nevoi este atît de evidentă pentru noi, o percepem drept o realitate umană atît de naturală, încît ne este extrem de greu, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
rasială sau religioasă, lumi nimicite de războaie sau de catastrofe ecologice. Cu toate acestea, n-am fi capabili să ne imaginăm o lume cu totul diferită de cea actuală și care să fie mai bună109." Nu trebuie să uităm că postulînd același tip de imposibil în confruntarea lor (este imposibil ca fundamentul lumii să nu fie "realitatea economică"), doctrina liberală și cea marxistă presupun amîndouă același tip de lume: o lume economică. "Ar trebui să ne dorim o societate în care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o lume (de exemplu, e posibil ca soarele mîine să nu răsară, este imposibil să fim vreodată satisfăcuți material) răspund unei necesități specifice? Ce sens au poveștile care constituie o lume? Care e răspunsul cel mai potrivit? Teoria asupra posibilelor-imposibilelor postulează că lumile sunt contingente. Lumea modernă n-are nici un sens, ar fi putut, la fel de bine, să nu existe. Ce relație există între lumile care apar pe pămînt? Lumea modernă continuă să gîndească în termeni de evoluție și progres. Oamenii moderni
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de față, înseamnă a respinge ideea liniștitoare de progres (idee care presupune comparații, deci un sistem de referință comun). Pentru a repinge actuala teorie a lumii este suficient să o consideri relativistă, deci nocivă din punct de vedere moral. A postula incomensurabilitatea lumilor înseamnă însă a susține că toate lumile sunt echivalente, că totul este moral, totul este permis? Această atitudine este, din punct de vedere uman, imposibilă: presupunînd că este imposibil ca o ființă umană să nu aibă imposibile, teoria
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cercetătorul ar putea-o identifica și explora. "Sunt convins..." Avem dreptul, nu-i așa, să venim cu o altă convingere de cercetător. Putem, precum Lévi-Strauss, să studiem lumile construite de oameni pentru a demonstra că libertatea lor este limitată. Putem postula că facultatea omului de a crea lumi este finită și infinită. Finită pentru că omul este un animal dotat cu un aparat neurofiziologic avînd caracteristici și limite proprii. Poate însă spiritul uman să deducă, în întregime, toate lumile posibile? Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vedere esențialul. Oricare ar fi demersul său, explicativ, cognitiv sau hermeneutic, expertul în uman urmărește să cunoască realitatea pentru a reduce incertitudinea din jurul comportamentelor umane în chestiune. După cum explică Pierre Bourdieu, sociologia nu presupune că oamenii sunt agenți raționali. Ea postulează însă că ei nu acționează la întîmplare. În calitate de știință, sociologia trebuie să găsească rațiunea comportamentelor lor: "Sociologia postulează că, în felul cum acționează agenții, există o rațiune (în sensul în care vorbim de rațiunea unei serii) de definit; ceea ce permite
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pentru a reduce incertitudinea din jurul comportamentelor umane în chestiune. După cum explică Pierre Bourdieu, sociologia nu presupune că oamenii sunt agenți raționali. Ea postulează însă că ei nu acționează la întîmplare. În calitate de știință, sociologia trebuie să găsească rațiunea comportamentelor lor: "Sociologia postulează că, în felul cum acționează agenții, există o rațiune (în sensul în care vorbim de rațiunea unei serii) de definit; ceea ce permite să justifice, să transforme o serie de comportamente aparent incoerente, arbitrare, într-o serie coerentă, ceva ce putem
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
simplă și plină de forță. Pentru că el ia drept arheu (origine, principiu generator și explicativ a tot ce există) nu Apa, precum maestrul său, ci Infinitul/ Ilimitatul (apeiron), Thales afirmă pluralitatea infinită a lumilor care coexistă și se succed. El postulează că lumea noastră este una dintre nenumăratele lumi posibile. Iată cum comentează Marcel Conche 138 teza filosofului din Milet: "Din moment ce la originea lucrurilor se află apeiron, de ce această lume și nu o alta? de ce aici și nu în altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
opune "necesitarismului" stoicilor, moștenitori direcți ai filosofilor megarici. Afirmînd că ceea ce "este" e necesar, că realitatea e necesitate, trebuie să știi, în opinia lor, să-ți accepți destinul. Un loc aparte îl ocupă, între stoici, Crisip (280-cca 200 î.Hr.), care postulează existența posibilului: "Tu, [Crisip] spui: "Evenimente care nu vor avea loc sunt posibile; de exemplu, e posibil ca această piatră prețioasă să fie spartă, chiar dacă nu trebuie să fie niciodată."143." Respingînd "necesitarismul" filosofiei stoicilor, Crisip refuză "argumentul leneș" pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vorba de o realitate transcendentală. A crede în existența lui Dumnezeu sau a lumii Ideilor precum Platon înseamnă a fi la fel de realist ca și cei care cred în sticla așezată pe masă în fața lor: în toate cele trei cazuri se postulează existența a ceva exterior, independent, care se impune oamenilor. M1 este modul realist de a fi în lume. Folosit cu sensuri diferite, chiar opuse, termenul realism pune probleme. Pentru a rezuma, numim realism modul de a fi în lume care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
că trebuie să fii puțin deranjat, dacă nu de-a dreptul nebun, ca să nu recunoști existența unei realități (a unei constrîngeri exterioare), care se impune oamenilor, reducîndu-le libertatea. Eu sunt, noi suntem lumea. Modul M2 de a fi în lume postulează identitatea între "eu" și lume, între "noi" și lume. Lumea nu este ceva exterior, este viziune a lumii. Lumea noastră este viziunea noastră despre lume. Acesta este postulatul epistemologic care stă la baza teoriei posibilelor-imposibilelor. E un postulat pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]