43,523 matches
-
care expune primele principii ale dreptului, concepte de rațiune Întemeiate pe natura omului, considerată În ea Însăși și În raporturile sale cu ordinea universală a lucrurilor”. Relevând legătura organică dintre cele trei ordine de cercetare, Del Vecchio insista pe formația practică a filosofiei dreptului, Întrucât aceasta „Învață și pregătește recunoașterea pozitivă a idealului juridic și Îndrumează exigențele ideale spre consacrarea lor istorică. În toate timpurile - suține pe drept cuvânt filosoful italian - ea a Îndeplinit o atare funcție și operele marilor filosofi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a Dreptului Între filosofii moderni, contemporani Revoluției franceze de la 1789, Immanuel Kant a construit cea mai riguroasă filosofie a Dreptului din toate timpurile. În lucrările Întemeierea metafizicii moravurilor și Critica Rațiunii practice gânditorul de la Königsberg Întemeia, cu adevărat, Metafizica vieții practice a socialității, Metafizica moravurilor, al cărei ax este, Îl reprezintă Teoria universală a Dreptului. Morala kantiană Își are fundamentele sale proprii, nefiind o derivare din filosofia teoretică. Este lesne de observat că, pe terenul moralei, pare să domine doctrina empirică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întemeieze o morală universal valabilă. Dacă, În cunoaștere, experiența variabilă nu poate oferi principii care să conducă la cunoștințe sigure și obiective, ci doar numai prin formele apriorice și transcendentale putem ajunge la o adevărată cunoaștere, nici În domeniul activității practice, experiența nu poate fi izvorul adevărat al normelor morale care trebuie să fie universale și necesare, obligații imperative, adică apriorice și transcendentale. „Experiența ne arată numai ceea ce este, pe când normele morale ne indică poruncitor ceea ce trebuie să fie, de aceea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru o voință sfântă - ci numai pentru o ființă rațională imperfectă. Imperativele poruncesc ipotetic sau categoric”. Imperativele ipotetice sunt imperative ale abilității, ale prudenței, ale fericirii personale, pe când „imperativul categoric este Însuși imperativul moralității”; numai el are valoarea unei legi practice, fiind o judecată practică sintetică a priori; imperativele categorice pot fi numite principii ale voinței, Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ci numai pentru o ființă rațională imperfectă. Imperativele poruncesc ipotetic sau categoric”. Imperativele ipotetice sunt imperative ale abilității, ale prudenței, ale fericirii personale, pe când „imperativul categoric este Însuși imperativul moralității”; numai el are valoarea unei legi practice, fiind o judecată practică sintetică a priori; imperativele categorice pot fi numite principii ale voinței, Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ale abilității, ale prudenței, ale fericirii personale, pe când „imperativul categoric este Însuși imperativul moralității”; numai el are valoarea unei legi practice, fiind o judecată practică sintetică a priori; imperativele categorice pot fi numite principii ale voinței, Însă nu legi. Rațiunea practică are rolul de a produce o voință În sine și nu o voință-mijloc pentru realizarea unui scop oarecare. Temeiul unirii, al sintezei voinței cu rațiunea este libertatea. Aceasta este condiția transcendentală a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a legii morale, a imperativului categoric. Plecând de la libertatea voinței, putem deosebi o acțiune care este conform datoriei sau dintr-un interes oarecare. Immanuel Kant Înfățișează un tablou al datoriilor umane, dar insistă asupra comprehensiunii datoriei din pură datorie. Necesitatea practică de a acționa conform datoriei, nu se Întemeiază pe sentimente, impulsuri, Înclinații, ci pe raportul ființelor raționale Între ele, În care voința unei ființe raționale trebuie Întotdeauna considerată În același timp ca legislatoare, adică drept scop În sine. Immanuel Kant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este fundamentul Întemeierii ființei raționale drept scop În sine, putând astfel, participa la legislația universală, fiind liberă de toate legile cauzale ale naturii, fiind supusă doar legilor pe care și le dă doar ea Însăși sieși. Ceea ce aduce nou filosofia practică, față de cea teoretică este faptul că libertatea nu este doar acel Necondiționat În seria legăturilor cauzale, o idee cu rol regulativ pentru rațiune, ci ea devine un postulat al rațiunii practice. Libertatea există relmente și ea se manifestă prin legea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dă doar ea Însăși sieși. Ceea ce aduce nou filosofia practică, față de cea teoretică este faptul că libertatea nu este doar acel Necondiționat În seria legăturilor cauzale, o idee cu rol regulativ pentru rațiune, ci ea devine un postulat al rațiunii practice. Libertatea există relmente și ea se manifestă prin legea morală; ea este, spune Immanuel Kant, singura dintre toate Ideile rațiunii, a cărei posibilitate o cunoaștem. Celelalte două postulate ale rațiunii practice sunt nemurirea sufletului și existența lui Dumnezeu. „Ele sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru rațiune, ci ea devine un postulat al rațiunii practice. Libertatea există relmente și ea se manifestă prin legea morală; ea este, spune Immanuel Kant, singura dintre toate Ideile rațiunii, a cărei posibilitate o cunoaștem. Celelalte două postulate ale rațiunii practice sunt nemurirea sufletului și existența lui Dumnezeu. „Ele sunt condiția de posibilitate nu ale legii morale Însăși, ci ale Binelui Suveran, adică ale valorii supreme a vieții morale, care constă În unirea virtuții cu fericirea”. Dar, numai prin conceptul libertății
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sunt condiția de posibilitate nu ale legii morale Însăși, ci ale Binelui Suveran, adică ale valorii supreme a vieții morale, care constă În unirea virtuții cu fericirea”. Dar, numai prin conceptul libertății capătă valabilitate și aceste două postulate. Astfel, rațiunea practică este cea care restabilește libertatea, nemurirea și existența lui Dumnezeu, asupra cărora speculația nu găsește suficiente argumente. Însă, nu este vorba de extinderea cunoașterii, prin intelectul categorial, a domeniului suprasensibil, deoarece aceste postulate nu sunt luate ca obiecte de cunoaștere
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sau de justiția divină. Omul intră sub patronajul dreptului, pentru că, dacă el este prin natura sa ființă metafizică, atunci potențele sale se actualizează În dovezile de decizie și acțiune conforme unei legislații universale. Conceptul de datorie este transpus În acțiunea practică În urma conștientizării ideii de datorie; respectul față de legea morală trebuie mai Întâi să treacă prin interioritatea umană. Chiar dacă dreptul pare a nu putea fi dedus a priori, el fiind dependent de experiență, de modelele concrete de drept cu care se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este obiect al experienței posibile, ci de un raport filosofic. „Raportul juridic al omului cu o ființă care are numai drepturi și nici o datorie. (Dumnezeu). Numai În filosofie, pentru că nu este obiectul experienței posibile”. Scopul acestui raport este de natură practică: În funcție de Ființa supremă, noi ne evaluăm datoria noastră imanentă. Observăm detașarea filosofului german de Jean Jacques Rousseau care opunea dreptul natural dreptului societății. Pentru Kant, starea naturală nu se opune situației sociale, ci celei civile. Deci, cei doi poli sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
apropierii obiectului sau dependența de facultățile mele fizice, adică fie posesiune inteligibilă, fie posesiune empirică, fenomenală. În această situație se poate afla orice obiect care stă În puterea mea și Îmi aparține printr-o premisă a priori a rațiunii mele practice. Acest principiu este o „lege permisivă a rațiunii mele practice”. În Expunerea conceptului de al meu și al tău exterior, Kant deosebește trei clase de obiecte exterioare ale liberului arbitru, și anume: un lucru corporal exterior mie, liberul arbitru al
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
posesiune inteligibilă, fie posesiune empirică, fenomenală. În această situație se poate afla orice obiect care stă În puterea mea și Îmi aparține printr-o premisă a priori a rațiunii mele practice. Acest principiu este o „lege permisivă a rațiunii mele practice”. În Expunerea conceptului de al meu și al tău exterior, Kant deosebește trei clase de obiecte exterioare ale liberului arbitru, și anume: un lucru corporal exterior mie, liberul arbitru al altuia În raport cu o faptă determinată și situația celuilalt În raport cu mine
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a priori. Posesiunea colectivă asupra pământului este anterioară oricărui act juridic, fiind constituită numai de natura Însăși. Această proprietate comună originară (communio possessionis originaria) nu este un concept empiric, care depinde de condițiile temporale, ci este un concept al rațiunii practice care implică principiul a priori care legitimează juridic posesiunea unui loc pe pământ pentru fiecare individ. În a doua secțiune a Metafizicii moravurilor, Immanuel Kant tratează despre dreptul personal. Dreptul personal, care este unic, constă În totalitatea legilor prin care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
este al celeilalte părți. Această relație nu este una empirică, ci pur intelectuală. Actul promisiunii și cel al acceptării nu sunt succesive, ci provin dintr-o voință comună unică; doar astfel, obiectul este gândit ca achiziționat conform legilor rațiunii pure practice, excluzându-se condițiile sale empirice. „Însă nici prin voința particulară a celui care promite, nici prin a celui căruia i se promite (cel ce acceptă), ceea ce este al celui dintâi nu trece Într-al celui de al doilea, ci numai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Un nou sistem de mișcare și repaus”, „Câteva considerații asupra optimismului”, „Unicul argument posibil pentru o demonstrare a existenței lui Dumnezeu” etc., și după parcurgerea titanică a „perioadei critice”, materializată În cele trei Critici: Critica Rațiunii Pure (1781), Critica Rațiunii Practice (1788) și Critica puterii de judecare (1790), asistăm la o puternică revenire la deplinul empirism metafizic, din anii bătrâneții: Ce Înseamnă Iluminismul? (Was ist Aufklärung?), Spre Pacea eternă, și Conflictul facultăților. Apreciindu-le În contextul european al perioadei postrevoluționare a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aude! Să ai curaj În folosirea propriului tău intelect! Este deci deviza Iluminismului (Ă)”. Așa cum În Întemeierea metafizicii moravurilor Kant ridicase la nivelul transcendental cel mai Înalt, autonomia voinței, coordonată Îngroșată cu titlu de permanență sau perpetuitate În Critica Rațiunii Practice, tot astfel el va scrie inconfundabil, pe urmele lui Voltaire și mai ales Rousseau, următoarele: „ĂCăci Iluminismul nu necesită altceva decât libertate; și anume cea mai puțin dăunătoare din tot ceea ce poate fi numit libertate: folosirea, În mod public, În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dreptului, prin legile libertății! Kant acuza acea subordonare a principiilor față de scopuri, act care ar zădărnici orice intenție de a face să concorde politica și morala! Aici Kant dezvăluie dilema acțiunii: 1. Să se pornească de la principiul material al rațiunii practice, adică de la scop, ca obiect al bunului plac, sau 2. Să se pornească de la principiul formal, adică stabilit numai pe libertate, conform căruia: să acționezi În așa fel Încât maxima voinței tale să poată fi oricând maxima unei legislații universale
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întâmplătoare atitudinea hipercritică a lui Paulsen Împotriva naturalistului Ernst Haeckel, coautorul expresiei pertinente: „ontogeneza repetă filogeneza!” Paulsen și-a centrat efortul filosofico-axiologic pe o metafizică idealistă a voinței, am spune: pe lucrările maestrului Kant Întemeierea metafizicii moravurilor și Critica Rațiunii Practice. Unii interpreți ai filosofiei gânditorului neokantian, au identificat accente de influență, provenind din Spinoza și Schopenhauer - desăvârșite sub influența lui Fechner. Se mai simte puternica influență a lui Wilhelm Wundt. Premisa majoră a concepției lui Paulsen rămâne filosofia lui Kant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
opera lui Kant, Paulsen avea să adauge lucrările de amplă analiză: Kant - der Philosoph des Protestantismus (1899) și Kants Verhältnis zur Metaphyisk (1900), În care el socotea că metafizica rămâne preocuparea fundamentală a lui Kant, În opera căruia pe lângă idealismul practic și idealismul teoretico gnoseologic, Întâlnim idealismul metafizic, conform căruia „ideile sunt principiile creatoare ale realității Înseși”. Cu alte cuvinte, „Între imperiul propriu cunoașterii științifice și imperiul credinței practice se află un imperiu intermediar, imperiul gândirii raționale necesare”. Numai datorită existenței
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
metafizica rămâne preocuparea fundamentală a lui Kant, În opera căruia pe lângă idealismul practic și idealismul teoretico gnoseologic, Întâlnim idealismul metafizic, conform căruia „ideile sunt principiile creatoare ale realității Înseși”. Cu alte cuvinte, „Între imperiul propriu cunoașterii științifice și imperiul credinței practice se află un imperiu intermediar, imperiul gândirii raționale necesare”. Numai datorită existenței acestuia putem vorbi de metafizică, nu doar ca „știință pură a naturii”, ci ca „gândire pură despre lumea inteligibilă”. 2. Etica neokantiană Friedrich Paulsen este În același timp
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din domeniul biologiei, Paulsen părăsește formalismul kantian, Înțelegând etica drept o „știință practică despre viață”, În strânsă legătură cu antropologia și psihologia. Argumentul pe care Îl aduce filosoful german: Întrucât cel puțin la Începutul lor, cunoștințele sunt „mijloace pentru scopuri practice”, În etică se află „originea și scopul oricărei filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care legea morală nu mai este pur și simplu formă apriorică, ci este principial
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Astfel, după studiul datoriilor și al virtuților (domeniul deontologiei), el analizează „formele vieții sociale”, Îndeosebi familia și societatea. 3. Deontologia neokantiană Deontologia lui Fr. Paulsen pornește, În mod firesc, de la Imm. Kant, de la Întemeierea metafizicii moravurilor, precum și de la Critica Rațiunii practice. Conform eticii kantiene, suprema menire a rațiunii constă În Întemeierea unei voințe bune, iar supraordonată acesteia este problema datoriei. Referindu-se la valoarea datoriei, Kant socotea că dacă o acțiune a cuiva este conformă datoriei, și nu unui interes Îngust
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]