1,599 matches
-
subțire, care trecea direct prin inima lanului spre faleză, era ca tulpina unei plante fantastice care vroia să-și ascundă florile, nebănuite recife, Împotriva arșiței sărate. Departe, vapoarele albe, venite de pe tărâmuri exotice, Își așteptau intrarea În portul care se presimțea undeva către nord. Pe marginea ghiolurilor, cai de foc pășteau În tihnă, fără stăpân, singuri ca la Începuturile lumii. Spre sud treceau accelerate, purtând oamenii În vacanță către stațiunile ca niște furnicare și pe care iarna văzându-le, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Drumul subțire trecea direct prin inima lanului spre faleză, era ca tulpina unei plante fantastice care vroia să-și ascundă florile, nebănuite recife, Împotriva arșiței sărate. Departe, vapoarele albe, venite de pe tărâmuri exotice Își așteptau intrarea În portul care se presimțea undeva, către nord. Pe marginea ghiolurilor, cai de foc pășteau În tihnă, fără stăpân, singuri ca la Începuturile lumii. Spre sud, treceau accelerate, purtând oamenii În vacanță către stațiunile Înțesate ca niște furnicare și pe care, iarna, văzându-le, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
acelor oameni și cu toții vor crede că e beată. Bineînțeles că Fi n-ar ierta-o niciodată. Grozav. — Ești sigură că n-ai vrea să rămâi aici? a Întrebat-o Ruby pe Bridget, care acum suspina și se Închina. Ruby presimțea că Bridget va decide să boicoteze circumcizia. În primul rând, dacă rămânea În bucătărie ar Însemna că nu exista nici o șansă să facă vreo scenă și să distrugă ceremonia. De asemenea, Ruby putea sta la masă, sorbind apă până când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
studiile privitoare la femei, cărora li se consacra, dar din care nu publicase nimic și nici până astăzi n-a publicat. Nu lipsesc erudiți care, cu mărinimia caracteristică speciei, întrezărindu-l pe Paparrigópulos și invidioși cu anticipație pe faima ce presimt că-l așteaptă, încearcă să-l minimalizeze. Unul zice despre Paparrigópulos că, asemeni vulpii, își șterge urmele cu coada, dând apoi roată iar și iar în alte direcții ca să-l dezorienteze pe vânător și să nu se știe pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
indigestie. A mâncat la cină peste măsură, cum nu obișnuia, într-un fel ciudat, ca și cum ar fi vrut... — Să-și ia revanșa pentru ce n-avea să mai mănânce de-acum încolo, nu-i așa? Poate că inima i-a presimțit moartea. — Eu una - zise Liduvina - cred că i s-a tras de la cap. E drept că a mâncat nebunește la cină, dar parcă nu și-ar fi dat seama ce face și înșira bazaconii. — Ce bazaconii? - întrebă medicul. — Că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apei, o imaginație romantică marcase încă de atunci preistoria. Cât de des ne doriserăm, Armin și cu mine, o barcă, atunci când stam cu cizmele în apa până la genunchi și nu puteam niciodată să înaintăm mai mult de doi, trei pași; presimțeam că tocmai acolo, la marginea țărmului, unde era indicatorul, între stufăriș și țăruși, trebuiau să se afle cele mai frumoase obiecte arheologice, pentru noi de neatins. Totuși, barca cu motor înainta și înainta, chila tăia valurile și trasa o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fidea și macaroane, a desprins una sută opt pulsații pe minut. Le-a numărat toată noaptea cu ochii încruntați pe secundarul ceasornicului și acum a venit, din văgăuna blestemată, să-mi dăruiască manuscrisul, împreună cu două sute de caiele drept amintire, fiindcă presimțea că drumurile noastre nu se vor mai încrucișa niciodată. - Toată chestiunea s-ar fi rezumat la o crimă ordinară, săvârșită contra unui misit extraordinar, monologă în continuare. Omul cu ciocul de aramă, dacă țipătul acela de copil nu m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Unul din ei, caligraf la o mare societate pe acțiuni, celălalt, mai tânăr, abil alergător pe sârmă după gologani, amenințat să-și crape capul la fiecare demonstrație. Cu mama, lucrurile stau azi ceva mai puțin limpede. Cred, însă, că a presimțit că în pântecul ei coace nebunia unui strămoș șugubăț și alcoolic, căci altfel nu s-ar fi străduit la începutul fecundării să-mi desprindă embrionul din rădăcina ei. Poate că din pricina asta apăs cu dușmănie câteodată, vârful peniței pe hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vorba, că dacă mâine voi muri, nu va fi nimeni să mă plângă. Gloria înțelege că lumea bună nu plânge un mort în hohote. De aceea, câteodată fug de dânsa, părăsindu-mi casa ca un câine bolnav, care dispare de îndată ce presimte că i se apropie sfârșitul. Asta înseamnă „abandon”, hotărâse Gloria în una din absențele mele și ceru despărțirea pentru bătăi și părăsirea domiciliului. De ultimul caz nici nu putea fi vorba, deoarece o informam ori de câte ori treceam prin calmele înălțimi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
șaizeci de ani, cum un băiat de șaptesprezece ani cu un suport de mască de gaze deturnat de la scopul lui și cu un veston de uniformă croit parcă pentru el, se străduiește în continuare, alături de un caporal hârșit și tenace, presimțind orice primejdie și căruia nu-i citești pe față că e de meserie frizer, să se alăture unor fragmente de trupe ce se revarsă înapoi. În acest timp, cei doi reușesc în repetate rânduri să scape de controlul „câinilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu o mai abordează acum În funcție nici de polemica circumstanțială cu Lugones, prin 1909, nici de corifeii ultraismului incipient, mai târziu. Astăzi avem șansa de a contempla poezia maestrului În nuda ei plenitudine. S-ar spune că Gracián a presimțit lucrul acesta când a emis vorbele care, deși total perimate, nu sunt mai puțin exacte, căci afirmă că „ce-i bun, de-i scurt, de două ori mai bun e“ sau, după lecția lui don Julio Cejador y Frauca, „ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
începe atunci să se clatine apele și orizontul și tot așa, pînă te-ai apuca de marginea bărcii și te-ai vomita.” Undeva în trecut, fără a-mi vedea trupul bolnav peste ani, V. tînăr are o îndoială. Se oprește. Presimte că, studiind moartea, o face să se grăbească înspre el. Dar imediat o voce interioară îl liniștește:“-Nu, nu e realitate. E un vis miraculos. Dă-i drumul, înainte!“ Și îmbărbătat, pășește prin teoria morții ca printr-o experiență. Ce-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să miște cîțiva milimetri degetele. Cunoscutele inamiciții îl fac să intre în cercul bănuiților însă distanțele mari ce-l despart de locurile asasinatelor îndepărtează orice suspiciune. V. tînăr, privind la ochii Doctorului care parcurge textul îți retrăiești, la rîndu-ți, visul. Presimți cu groază cum controlul tău se pregătește s-o ia razna. Te vezi înnebunind și știi că atunci vei fi pe jumătate mort rătăcind prin viață ca printr-un astfel de vis. Iar sunetele pe care le scoți în somn
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
înapoi într-un trecut fantastic ca o uitare de zei. Îl văd pe V. tînăr întorcîndu-se în zîmbetul său și înțelegerea mea trece brusc înăuntrul lui, eu rămînînd pentru cîteva momente amorf. Un luciu inocent pe suprafața vitraliului. V. tînăr presimt strategia Doctorului. E o metodă subtilă de a-și aduce pacienții la fructul imediat al vieții pe care-l pot ușor atinge. La plăcere. Dar cuvîntul sună frumos doar cînd aceasta e stăvilită. Cînd răsună între pereții suferinței. Inflația plăcerii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
declanșează o stare tainică în care ți se face din nou dor de cineva, de tine, de cum ar fi trebuit să fii. Vîntul nevăzut. Întunericul e sincer măcar în promisiune. V. tînăr simte asta. Și-n el e seară. Parcă presimte. Ești o victimă, tinere. Cînd știi ce vrei, deja ai găsit. Cînd ai pornit, însă, să cauți, riști să nu găsești nicicînd ceva care să ți se potrivească. Te văd cum intri în greșala de a dori să definești și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de-a lungul întregii vieți. Să nu fii niciodată sigur că te-a iertat cineva. Să mori doar, fericit de indulgența necruțătorului. Poate că disperarea Doctorului provine și din faptul că, oarecum, se simte vinovat de evoluția mea. V. tînăr presimt lumea. Semnificații ascunse mi se dezvăluie irațional cu cîteva momente înainte de nașterea lor propriu-zisă. E o simțire embrionară caremi întărește convingerea în realitatea anticipației mult înainte ca prietenul meu sau altcineva s-o limpezească într-o formulare clară. O ridicare
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
din spital și hoinăresc pe cerul care acum nici că se mai deosebește de mare. Pîndit la fiecare pas de demoni răzbunători sau, doar răutăcioși, sportivi care vînează la întîmplare pîndind vreo inimă de înghițit. Te văd cum te încordezi presimțind înfiorat de o supremă bucurie: că ai să te zvîrcolești și ai să crăpi și n-o să te mai mîngîie nimeni. Ci, dimpotrivă, or să te calce cu toții în picioare... Te văd cum crezi că-n schimb, stăpînirea asupra durerii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
așadar, și pe mine tîmpit că-s mulțumit că lumea e, în genere, oligofrenă și poate supraviețui. Mulțumesc! Îți spun, m-ai liniștit.” În mine e un refuz. Mă simt plenar fără să mă mai recunosc deși sînt greu și presimt căderea. Îmi sînt dragi și indiferenți Doctorul tînăr și cel bătrîn, trupul dureros din pat și silueta lui V. tînăr. Refuz cu îndîrjire un drum al pierderii și renașterii. Refuz ca din obiect, din mineralul vitraliu, să trec, pe rînd
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dor peste cuvintele tale, și încerc să mă satur ținând în mâini mâlul oaselor albe. Începe un infinit al tăcerii în primăvara unde statuile au ochii tăi au tremur haotic ce dansează în asfințituri precum sufletul luminii în care-ți presimt apropierea înghețului în ochii tăi ce-mi tulbură umbra străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum dragostea uitată în pocaluri albe de liniște. Dragostea mea ștearsă de prezența
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de-o lume și eu rătăcesc În ghețare de doruri cu brațele ninse. Unde ești tu, înger, din timpul regesc Să-mi iubești însingurarea din glasurile stinse. 15-12-2007, 2035h AMURGUL UNOR CLIPE Eu n-am să vreau să mor prieteni Presimt că voi trăi o veșnicie, Că port în mine vise despre lumi EDENE și URMA mea, e o CENUȘĂ VIE, Din care vântul se îmbată peste mări Cu trupul lui rătăcitor prin stele, Frumoase buze ce-mi vor fi prin
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
încercat să mă îmbărbătez. E clar că e atras de tine. Dar, dincolo de bravadă, știam că Adam n-avea să mă sune. Nu pot să explic cum de știam. Pur și simplu știam. Era limpede că abilitatea mea de a presimți dezastrele iminente se îmbunătățise simțitor de când mă părăsise James. Experiența asta probabil că avusese contribuția ei. Capitolul nouăsprezecetc "Capitolul nouăsprezece" A doua zi dimineață, casa noastră arăta ca Gara Centrală. Helen pleca la Belfast pentru două zile, într-o excursie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
la mijloc era de bună seamă o confuzie, nu avusesem niciodată nimic la picior, dar cîinele?, cîinele era-n bucătărie și mă privea cu ochii lui verzi, resemnați, oblici, și-am priceput repede că nu făcea bine deloc, o fi presimțit ceva, Îl durea stomacul, animalele știu Întotdeauna ce urmează să se Întîmple după atîtea felicitări, așa că spuneam că mănîncă la ore fixe, doarme ca un prinț și aleargă pe gazon mai iute decît cîinele celuilalt scriitor, care nu luase premiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu există „cale de mijloc“ și că singurul consens posibil trebuie să aibă la bază economia de piață. Câțiva delegați s-au arătat cam nedumeriți, dar or să vadă ei peste câțiva ani câtă dreptate a avut. E doar începutul. Presimt. De ce a durat atât ca să ajungem aici? 18 noiembrie 1977 Partidul m-a ținut pe loc și m-a făcut să regresez timp de douăzeci de ani. Douăzeci de ani irosiți. Nimic nu mi-ar face mai mare plăcere decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
limbă după ea. Dormeam cu fotografia sub pernă, dacă poți crede una ca asta. Desigur, eram foarte tânăr. Dar ciudățenia este că... — ...semăn leit cu ea? — Da, chiar semeni. Se încruntă. Ți-a mai spus cineva asta? — Nu, dar am presimțit că o să mi-o spui. Și acum voi avea probabil onoarea de te ajuta să-ți trăiești fanteziile copilăriei. Roddy nu-i răspunse și ea continuă să privească drept înainte, bucurându-se de liniște, până când observă o lumină roșie clipind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pretinzi În fața bunicilor că, de exemplu, copilul tău se uită doar ocazional la video când, la micul dejun, copilul reproduce perfect toate cântecele din Mica sirenă, adăugând la sfârșit că versiunea de pe DVD are un cântec În plus. La masă, presimt un alt motiv de dispută când Îi amintesc lui Emily să nu se mai joace cu solnița. — Emily, bunicul te-a rugat să pui solnița jos. Nu, nu asta am făcut, spune Donald pe un ton blând. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]