1,205 matches
-
îmbrăcate aproape ca o mireasă, pe care se fixează într-un prim-plan deja neobișnuit - erau foarte rare momentele în care aparatul se apropia de personaje. Expresia bătrânei „mirese” contrastează intens cu veselia generală ; teama, resemnarea, nostalgia unei lumi apuse, presimțirea răului ce va să vină compun un aer de neuitat acelui chip care nu poate salva nimic. Mitrea Cocor (1952) sau Colonia sovietică În Mitrea Cocor, propaganda comunistă în cinema capătă accente antiromânești. Boierul Cristea Trei Nasuri e un monstru
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
mai ales, astăzi : pe fondul fiascoului total al festivității de înmânare a diplomelor participanților la croazieră, se aud, pe coloana sonoră, huiduieli, fluierături, aplauze, glasuri tinerești care cântă „Și-altădată, și-altădată/ O s-o facem și mai, și mai lată...”. Presimțirea Revoluției din ’89 țâșnește din ecran. De ce nu a fost interzis acest film, cu mult mai explicit antiregim decât Faleze de nisip sau decât Glissando, al aceluiași Daneliuc ? O explicație poate fi supapa montată în monologul zbierat al directorului împotriva
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
cercetării este dezvoltarea teoriei. Totuși, cea din urmă poate folosi mai multe variante de ipoteze în procesul dezvoltării ideilor teoretice, dar acestea nu pot fi formulate în etapa designului cercetării. Formularea unei ipoteze bune presupune un demers teoretic laborios. Testarea presimțirilor sau percepțiilor personale ca ipoteze constituie un nivel mult scăzut al activității de cercetare și, prin urmare, cercetarea de bună calitate o evită. Astfel de ipoteze de obicei au o mică contribuție la starea curentă a cunoașterii sociologice. Dar repetăm
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
exterioară, iar gîndirea este cuvîntul interior.” (A. de Rivarol) CÎnd nu-i dăm „cuvîntului interior” libertatea sau Încrederea dorite, atunci se Întîmplă ceea ce semnala B. Croce: „O gîndire care nu izbutește să se exprime, nu e gîndire, ci, cel mult, presimțire confuză a unei gîndiri ce urmează a veni”. * „Nimic nu este atît de greu de gîndit cum este gîndirea.” (S. Rutler) Nu numai pentru că acest lucru implică un maximum de abstractizare, ci și pentru motivul că o „gîndire” cu cît
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
specia anima. Pentru ele, moartea este judecătorul suprem, anunțând și amenințând cu nemiloase represalii. Torturile infinite la care se supune Virginia Woolf au Întotdeauna o motivație irațională - sau, mai degrabă, motivația creează un scenariu al iraționalității care guvernează existența scriitorului. Presimțirea morții nu e doar o temă literară, ci tema Însăși a vieții - prin acel soi de paradox care a motivat-o pe autoare să-și asume, tragic, obsesiile literare. Femeia În negru, din ultima parte a vieții scriitoarei, e proiecția
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pozitivă și violentă, care implică o anumită desfășurare de forță musculară”20 (!), ceea ce coboară actul În regimul strictei mecanicități, ci... o temă literară! Nu se poate ca scriitorul, luat de avântul propriei sale expresivități, să nu-și trateze suferința (ori presimțirea acesteia) ca pe o temă literară. Nu de exhibiționism e vorba aici, cât de amânarea, ca pe o nouă povestire a Șeherezadei, a unei sentințe nemiloase. Atât Pavese, cât și Sylvia Plath (ca să luăm doar două exemple sugestive) trăiesc cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
exact la antipodul intențiilor - declarate sau subînțelese - ale scriitorului. Autoportretul pictorului (ca și al fotografului ori al cineastului, pentru a ne referi la două exemple clasice) surprinde prin directețe, instantaneitate și chiar o anumită violență: e brutalitatea perceperii finitului, a presimțirii acumulării (aproape pe neobservate) a tensiunii creatoare. Autoportretul decupat În adâncimea paginii de jurnal e receptat În trepte, cu o anumită lentoare, cu diminuarea șocului imaginii-simbol constituită din aglomerările de cuvinte fixate zilnic În pagină. Însă din perceperea condiționată temporal
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a maniacalei exactități și a supremului adevăr. Adică a adevărului subminat de timp. Prin timp, prin gestul datării, jurnalul intim pune viața În ecuație matematică. Viața ca un număr, viața ca dată calendaristică Înseamnă, pentru cel care scrie, confirmarea unei presimțiri: a intuiției că ea poate fi repetată la nesfârșit, multiplicată după legea numerelor mari. A numerelor care, și ele, dau identitate vieții. Gradele elaborării Între timpul trăirii și timpul transcrierii există, desigur, un interval care, deși infim, Își lasă amprenta
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
oceane, Și morții reci pe care noi îi credem că dorm Trăiesc o nouă viață într-un ținut enorm De plante și mărgeane. Puțina operă poetică a lui M. Săulescu (1888-1916) se caracterizează prin tonul prelung, vizionar, printr-o neagră presimțire a morții. Săptămâna luminată, dramă într-un act, e copleșită de aceeași ceață sinistră, plină de sugestii (eroii au, expresionistic, nume generice), fiind vorba de înăbușirea unui muribund înainte de Înviere pentru ca să poată beneficia de grația divină hărăzită morților din săptămâna
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Lui Verde-împărat i-a cântat cocoșul negru și, fatalist, el roagă pe fiii săi Voie-Bună și voievodul Nenoroc să stea pe lângă el. Dar Nenoroc ar dori să plece. Prin urmare Voie-Bună e conformistul, Nenoroc este nostalgicul, amândoi prin puterea fatalității. Presimțirea lui Verde-împărat se izbândește, vine Roș-împărat care-l omoară, fiii sunt aruncați la închisoare. De acum încolo Voie-Bună face numai lucruri cuminți, până ce se întoarce în patrie și răstoarnă pe uzurpator, în vreme ce Nenoroc, consiliat de Diavol, devine un geniu al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lirica lui somptuoasă și neagră, Al. A. Philippide e un mare elegiac. CAMIL BALTAZAR Sanatoriul servește în poezia lui Camil Baltazar, ftizic simulat, ca simplu pretext de coordonare a unor emoții universal umane: înfrățirea cu semenii care suferă împreună cu noi, presimțirea morții, melancolia autumnală etc. În figurarea sentimentelor, poetul are tehnica sa caligrafică, hieratismele, peisagiile de proiecție și gesticulațiile sale. Tocmai această supunere a sincerității într-un sistem face valoarea poeziei. Întristatul ia poza tuberculosului într-un pat de sanatoriu, dând
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
urmă fiece cuvânt, puneți-le într-un sac, mișcați..."), scotea în 1912 împreună cu Ion Vinea o revistă Simbolul. În această fază românească trata teme simboliste (provincie, duminici, spitaluri) cu o mare ușurință lirică, cu sentimentalism și voluptate de mirosuri puternice. Presimțirea dadaismului stă în eterogeneitatea imaginilor puse laolaltă: Verișoară, fată de pension, îmbrăcată în negru, guler alb, Te iubesc pentru că ești simplă și visezi Și ești bună, plângi și rupi scrisori ce nu au înțeles Și îți pare rău că ești
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
gol ca un butoi gol". Titlurile denotă obsesia: O moarte care nu dovedește nimic, Conversații cu o moartă, Bunica se pregătește să moară. Poză sau adevăr, întîmplarea a făcut ca scriitorul să moară tânăr, dând fixațiunii sale calitatea unei turburătoare presimțiri. Încolo motivul literar unic este raporturile între bărbat și femeie. Egoist și experimentalist, eroul lui Anton Holban se refuză și el tiraniei căsătoriei, de unde tot procesul. Bărbatul, misogin, apăsând prea mult asupra drepturilor lui de artist, se lamentează disproporționat de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Netezesc părul / ascuns subțiori / firele una cu alta surori. / Deșir bob după bob, / e dulce savurosul rod,/ crescut pe o singură tulpină / dreaptă, susținută de / aripi de lumină” (Porumb). Confesive, respirând sinceritate, versurile dezvăluie o permanentă căutare de sine, neocolind presimțirea obsesivă a morții, primită cu resemnarea și liniștea înțeleptului care cunoaște rânduiala lucrurilor, ca în Agonia timpului: „Bătrân, / abia își trage suflarea, / opaițul pâlpâie, / se stinge lumânarea. // Sfârșitul afurisit / vine nedorit./ Toate stau la locul lor,/ numai un cocor / se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
și mă las păcălit de dorința mea prea arzătoare, ori se apropie speranța unui exil mai comod. Într-adevăr, expresia imaginii domniei voastre este tot mai puțin tristă și buzele dumneavostră par să aprobe cuvintele mele. Oare se vor împlini presimțirile sufletului meu timid și mânia zeului, oricât ar fi ea de justificată, se va diminua?" (v. 71-76). Ultimele cuvinte par într-adevăr mai calde, mai pătrunse de emoție și aproape s-ar putea crede că sunt sincere. Dată fiind puțina
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
d.H. Nu știm care era starea sănătății împăratului la acea vreme, dar, în orice caz, unele exprimări 276 ovidiene dau de înțeles că moartea lui Augustus era aproape și că, de altfel, nu ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ar fi trebuit să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui, ajunse la Tomis de la prietenii de la Roma, care-l țineau la curent pe Ovidiu cu vești din viața Urbei. Oricum ar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să întârzie. Astfel de "presimțiri ale sufletului timorat" al sulmonezului, în loc să fie luate drept cuvinte de implorare către împărat, ar putea părea, mai degrabă, un strigăt de anticipată bucurie pentru moartea considerată deja sigură a acestuia. Aceste presimțiri, în loc să fie "presimțiri în adevăratul sens al cuvântului" ar putea fi interpretate drept previziuni asupra morții iminente a principelui, ajunse la Tomis de la prietenii de la Roma, care-l țineau la curent pe Ovidiu cu vești din viața Urbei. Oricum ar fi, vom reveni
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se vede limpede, pentru domeniul floral. O predilecție manifestă poetul și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea sînt chemate În poem pentru a da o dimensiune a perfecțiunii. O perfecțiune imaterială, o grație ce nu se vede, se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se gîndească În ceasul slab al așteptării la o fericire bazată pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca și În poemele de meditație istorică, numai distanța dă consistență reveriei. Numai străbătînd un spațiu vast, ochiul vede un palat osianic În niște modeste ruine. Asemeni În poeziile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vîntul nopții care „vîjÎiește” lugubru (Încă o antiteză la veselia ospățului!): „Orbi, orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul!” Același glas „pierdut În umbră” mai strigă o dată: „Orbi, orbi! moartea v-așteaptă c-un ultim sărutat.” SÎnt și alte presimțiri ale sorții, În stilul mentalității medievale, În stilul, totodată, al romanticilor care detectează sunetele misterului cosmic. Un trăsnet „bubuiește” În ceruri și-n cortul regal pătrunde, pedepsitor, furtuna, masa se răstoarnă, iar pe cîmpuri, sub fulgere, „aleargă o nălucă”. Năluca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din Iunie, pentru că acolo, chiar cu mijloace mai puțin spectaculoase ni se oferă o perspectivă largă. Și În forma literară se simte această tendință formalistă spre «atmosferizare»: de pildă neliniștitoarea, ciudata țâșnire din tufiș a unui iepure ca prolog, ca presimțire la uciderea lui Ion. Am subliniat aceste lipsuri, deoarece Petru Dumitriu este unul dintre scriitorii noștri de frunte și drumul său Înainte se vădește a fi fost făcut tocmai În lupta Împotriva rămășițelor formaliste”. Aurel MARTIN 18: „Nopțile din Iunie
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
osteneală ca de obicei, cu această îndeletnicire: tîrîndu-se sub ambarcațiune, care atîrna peste bord, începu s-o frece de zor, ca și cum ar fi vrut să asigure chilei pleșuve o recoltă bogată de păr. Părea să muncească îndemnat de o anume presimțire, pe care evenimentele aveau s-o îndreptățească în curînd. Către amiază, au fost semnalate balene; dar, de îndată ce vasul porni în direcția lor, ele făcură cale întoarsă, fugind precipitat și în neorînduială, ca bărcile Cleopatrei la Actium. Totuși, ambarcațiunile noastre, în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vasul francez, un eveniment extrem de semnificativ interveni în viața celui mai neînsemnat dintre membrii echipajului nostru - un eveniment cît se poate de lamentabil și care sfîrși prin a oferi vasului Pequod, cuprins uneori de o veselie nebunească, un soi de presimțire a deznodămîntului său tragic, presentiment ce nu avea să-l mai părăsească nici o clipă. Nu toți membrii echipajului unei baleniere coboară în ambarcațiunile ei. Cîțiva mateloți, supranumiți „gardieni ai vasului“ au misiunea de a-l manevra în timp ce ambarcațiunile urmăresc vreo
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
adîncă, sfîșiată în răstimpuri de lugubrele flăcări roșiatice. Aveam mai ales impresia că nava pe care stăteam nu luneca spre vreun liman aflat înaintea noastră, ci fugea de toate limanurile lăsate în urmă. Un sentiment înnebunitor și năucitor, ca o presimțire a morții, puse stăpînire pe mine. Mîinile mi se încleștară spasmodic pe eche, însă cu gîndul nebunesc că ea ajunsese, prin nu știu ce vrajă, în poziția inversă. „Ă Dumnezeule! Ce se petrece cu mine?“, mă întrebam. în somnul meu scurt mă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]