1,698 matches
-
Pe de altă parte, furia de "ploieșteancă" a Miței Baston, pare s-o cuprindă și pe Aglăița M. Chistol, moașa cu nume care trimite aluziv și la "superioritatea" corecției în cazul infidelității. În scrisoarea cu savoare dialectală moldovenească pe care primejdioasa Aglae o întocmește pentru "respectivul" ei, același Jenică Dezghețatu, sunt aglomerate multe alte indicii care-i legitimează descendența din carnavalul caragialian: Jenică, să te ferească Dumnezeu să fie adevărat ceam auzit să nu crezi tu cai săț baț joc de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Victor Kernbach, Miturile esențiale, p. 6. 151 Roger Caillois, op. cit., p. 9. 152 Ibid., p. 16. Acestea ar fi slăbiciuni ale viziunii utilitariste asupra mitului, emanații ale raționalismului, mai precis ale pozitivismului. Miturile, însă, nu sunt "stavile plasate la cotituri primejdioase, menite să prelungească existența individului sau a speciei", existând chiar mituri care exprimă exigențe tocmai în sens contrar (dând ca exemplu orgile autodistructive, la care făcea referire și Nietzsche). Pe plan intern, mitul și conflictul pe care îl poartă este
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
sens să scot din mânecă ceva ce s-ar fi putut dovedi o carte bună. Aceasta este, Într-adevăr, o posibilitate, admise Goering părând a nu fi În largul său. E adevărat, homosexualitatea sa l-a dus În niște locuri primejdioase și, Într-un rând, l-a adus chiar și În atenția poliției. Totuși, am reușit să mă ocup de problemă, astfel Încât să se renunțe la acuzarea sa. Pe Gerhard nu l-a Împiedicat să continue ceea ce ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
din băutură. S-ar părea că amândoi am vrea să știm unde este. Desigur, doar ca să fim liniștiți. Ca să nu ne mai facem griji pentru el, nu? Ar trebui să ne facem griji pentru el? l-am Întrebat. — Sunt vremuri primejdioase pentru cineva cu ocupația lui Kurt. Ei, sunt sigur că nu trebuie să-ți spun eu asta. Că doar știi și tu totul despre asta, nu-i așa, ghimpe-n talpă ce ești, ca un fost polițist ce te afli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
deloc slabi de înger, s-au cutremurat, iar noi, care n-am incendiat Tenochtitlanul, avem și mai multe motive să ne îngrozim. Poate totul trebuie privit așa cum Mexicul își privește vulcanii. Știind că sub coroana de zăpadă arde un foc primejdios. Artistul din vechiul Mexic a căutat oroarea, rânjetul crud, gura care devoră. Dar a făcut-o, poate, din credința că toate au un revers. Dacă viața este o floare, brațul care o rupe se termină în mod normal cu o
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
fulgere privind cerul și nimeni în junglă nu mai îndrăznește să cânte sau să urle. Tunetele se prăbușesc poruncitoare, parcă să surpe noaptea, s-o transforme în ruine, s-o amestece cu ruinele Mexicului. Plutește în aer ceva tragic și primejdios, ca strigătele aztecilor din acea noche triste când spaniolii au fugit din Tenochtitlanul răsculat. Șoseaua străbate așezări rare, ale căror nume nu le rețin, apoi aceeași singurătate neagră, îmbibată de apă și întărîtată de fulgerele care continuă să se vânzolească
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
chiar cenușă. Și totuși, mexicanii au un fel anume de a vorbi despre secetă, surprinzător. Aproape tandru, aș spune, dacă nu m-aș gândi că această tandrețe e bizară, suspectă, subterfugiul cuiva care vrea să se arate și în fața naturii primejdioase un macho... arbori de Yucatan Dimineața, privind pe fereastră, descopăr că nu există în împrejurimi, până în zare, nici o clădire. Numai o junglă scundă, de înălțimea aracilor de viță de vie de la noi. Cineva povestește că în timpul nopții a auzit de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
pesemne faimos, murise „după opt ani de exil fără îndurare“. Un tânăr ofițer spuse cu regret: — A scris cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au auzit vreodată. — Unde-i Tomis? întrebă copilul. — În provincia cea mai îndepărtată, mai primejdioasă și blestemată a imperiului, la Pontus Euxinus, îi explică emoționat tânărul ofițer, marea cu ape negre. De acolo îi scria în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plângând să-l cheme înapoi la Roma. Și adăugă, imprudent: — Era prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țină sub control, e un simbol. Astfel, într-o zi din acea primăvară splendidă, Tiberius, care vorbea foarte rar, se apucă pe neașteptate să le explice senatorilor reuniți în Curie că situația pe coastele orientale ale Mediteranei, mare nostrum, devenise primejdioasă. Nu i-am dat atenție, declară și păru pe punctul de a-i denunța pe vinovați. Aula împietri într-o liniște plină de spaimă. Iar el spuse: — În provinciile noastre, în statele vasale, la granița cu parții există primejdia unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe cer. Gajus se întrebă ce căuta tatăl său pe insula aceea întunecată, și-și dădu seama că gândurile întunecate de la Roma îl însoțiseră pe tot timpul călătoriei. Căpitanul insista că marea se ridica și că navigarea spre Samothracia devenea primejdioasă. — Kabiroi nu vor să acostăm, șopteau marinarii. Germanicus le porunci totuși să încerce. Voia să meargă la sanctuar, să fie inițiat, prin riturile secrete de purificare, în misterele Celor Puternici, să ardă tămâie la picioarele lui Nike, faimoasa statuie sacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să spună același lucru. Nimeni nu păzea intrarea templului. Germanicus îl întrebă pe cel care-i călăuzea: — În deșertul ăsta am putea întâlni pe cineva care să știe să explice semnele astea? Călăuza, ezitând ca și cum ar fi abordat o taină primejdioasă, îi spuse că în încăperile cele mai îndepărtate ale templului - după prima, a doua și a treia curte interioară - mai trăia cineva. Într-adevăr, în deschiderea enormă dintre cei doi piloni văzură un bătrân care mergea agale; trupul lui slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a îngăduit să-l schimbe. Grecul Zaleucos asculta neîncrezător, așa cum fusese pe toată durata călătoriei, și-i șopti lui Gajus: — Poate că acesta era mystagogus, cel care iniția în mysteria, așa cum s-a întâmplat cu Herodotos. Dar toate astea sunt primejdioase... Băiatul își luă însă micul codex și-l întrebă pe preot: — Te rog, repetă-mi precis numele corăbiilor sacre. Preotul le silabisi, privind capul aplecat al copilului care scria. — Și-apoi ce se întâmpla? întrebă Gajus cu calamusul în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general roman - cu o ură mută și primejdioasă. Mirosul violenței, mirosul sângelui care țâșnește din venă și stropește pământul, teroriza animalele. Văzuse mult sânge când era mic. Printre cele mai grele exerciții ale puternicei cavalerii romane se număra și obișnuirea cailor - cu absolută impasibilitate - cu mirosul sângelui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trează a Liviei („Toată viața n-a făcut altceva decât să stea în mica ei grădină și să se gândească“, se spunea la Roma) a găsit imediat în călătoria interzisă și în împărțirea grâului pretextul pentru a-l distruge pe primejdiosul rival al lui Tiberius. — Germanicus pregătește un plan de revoltă, avertiză ea. Ăsta e începutul unui război. Și inoculă în mintea fiului ei, împăratul, o idee care nu avea să-i dea pace. — Cine are în mână grânarele din Aegyptus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ușurarea tuturor, incomodul soț Claudius murise la puțin timp după aceea.“ Și Drusus adnota: „Povestea Variliei ni s-a părut o veche intrigă libertină, pentru că de atunci au trecut șaizeci de ani. Însă continuă să fie și azi o poveste primejdioasă, căci bătrâna poreclită Maștera e vie, sănătoasă și e mama împăratului. Biata Varilia nu știa că, printre cei care râdeau auzind povestea ei, se prefăcea că râde și un spion al Mașterei. Am aflat-o ieri, când a fost târâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o asemenea zarvă, încât o nouă lege le-a interzis oamenilor să însoțească un condamnat în exil. Mergând acum prin Roma, după o lungă și tăcută absență, bărbatul acela, de nerecunoscut la prima vedere, le aducea aminte oamenilor în chip primejdios de felul în care fusese asasinat tatăl său. — Am vorbit cu el, le spuse Drusus puținilor prieteni care le rămăseseră. Mi-a povestit cum a murit tatăl său. Pe neașteptate a debarcat pe insulă un ofițer, unul dintre cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă, că mureau de curiozitate să-l audă, fiindcă el era fiul miticului Germanicus și al Agrippinei, nepoata lui Augustus. El își spuse că toate acestea erau rodul minții primejdioase a lui Tiberius și se întrebă care erau motivele lui. Funcționarii imperiali fură surprinși de calmul cu care, deși era atât de tânăr, se pregătea pentru eveniment și ajunseră la concluzia că era prea stupid pentru a-i înțelege însemnătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mică, îi place să călărească peste câmpii...“ Împăratul își aminti de palatul de la Antiohia, de ziua când auzise glasul tatălui său în încăperile din fund, în timp ce senatorul prieten cu Tiberius urca pe scări. Vechea, îngrozitoarea poveste reîncepea. Despre acea intrigă primejdioasă n-ar fi putut vorbi decât cu o singură persoană în întreaga Romă: bătrâna Antonia. Însă Antonia murise. Într-o seară spusese: „Soarta a fost bună cu mine. Aș prefera ca totul să se termine acum. N-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urmaseră umilitoarei ieșiri din triclinium-ul imperial, Calpurnius și complicii săi nu se mulțumiseră să se lase pradă mâniei. Împăratul le demonstrase într-un mod violent că amintirile nu muriseră și că, în spatele frumosului său zâmbet tineresc, se ascundea o primejdioasă capacitate de a se preface și de a țese planuri. Înțeleseră că viața le era amenințată. După puțină vreme, Callistus îl anunță pe Împărat: — Iată vestea cea mai neliniștitoare dintre toate, Augustus: Calpurnius Piso și Junius Silanus, fostul tău socru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar el îi sfătui, cu obișnuitul său ton părintesc: — Încercați, încercați... Și când unul dintre ei povesti sub porticurile din For, cu prefăcută îngrijorare, că, după febra aceea, mintea Împăratului fusese tot mai răvășită, iar acum ajunsese într-un punct primejdios, încât voia să aleagă drept senator un cal, văzu că mulți ascultau, mirați. Fiindcă, așa cum bine știa Asiaticus, invențiile neverosimile se bucură de privilegiul de a fi crezute imediat. În zilele acelea însă, nimeni nu-și închipuia că acea frază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămână o vreme - un oraș de supuși, unde bârfele lipsite de temei erau preferate discuțiilor constructive, povestea se răspândi pe străzi. — Și pe urmă, soția lui... Era greu de îndurat gândul că Milonia era sora lui Domitius Corbulo - o înrudire primejdioasă pentru mulți. Nu e tocmai frumoasă, vedeți și voi; are cu trei ani mai mult decât el. L-a vrăjit, îi dă să bea poțiuni magice. În urma acestor discuții se răspândi vestea - potrivit unei celebre definiții ciceroniene - că în palatia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Miazănoapte și le-a adus înapoi, fără ca ele să fi luptat. Niciodată nu s-a abătut o asemenea rușine asupra legiunilor Romei. Se uitară la el perplecși, fiindcă, după campaniile sângeroase ale lui Julius Caesar, Augustus și Tiberius, pacea din primejdioasa insulă locuită de britani fusese întâmpinată cu mare ușurare. De aceea, câțiva complotiști murmurară: — Mai bine s-o lăsăm baltă... Dar Asiaticus interveni: — Pacea aceea provine din lașitatea noastră. A fost rodul unei minți nebune, iar oamenii trebuie să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să visez... vreau Încă să visez... Credeam că Înnebunesc de singurătate. Dintr-odată, un telefon! Sergiu! Am găsit și numărul lui Eugen; am vorbit cu el. Mâine mă Întâlnesc cu Eugen. Cum se joacă soarta cu sufletul omului! Ce joc primejdios! Ce ridicol! 28 aprilie 1963 (duminică) M-am Întâlnit dimineața cu Eugen, apoi l-am luat și pe Sergiu cu noi la plimbare. Ne-am plimbat la șosea, apoi ne-a apucat ploaia și am nimerit la mine, unde am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aflat apoi că intrusul se numea Goliadkin și făcea trafic cu diamante. Cine ar fi crezut că morocănosul israelit pe care hazardul feroviar mi-l scosese În cale avea să mă implice Într-o inexplicabilă tragedie!? A doua zi, cu ajutorul primejdiosului capolavoro al unui chef calchaquí, am putut să cercetez cu bonomie fauna umană care popula universul restrâns al trenului aflat În mers. Riguroasa mea cercetare a Început - cherchez la femme - cu o siluetă interesantă care, chiar și pe strada Florida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
el: Goliadkin l-a azvârlit din tren. Înfuriat, rusnacul se tot foia În pat. Se gândea la cele petrecute și la cele ce aveau să se petreacă; poate că era cu gândul la cea de-a patra noapte, cea mai primejdioasă, cea de pe urmă. Și-a adus aminte de cele spuse de preot despre cei ce-și pierd sufletul pentru a și-l mântui. A hotărât să se lase omorât și să piardă briliantul, pentru a-l mântui. Îi vorbiseși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]