1,469 matches
-
început să-i cheme pe băieții și fetele din familia Soldan cu nume românești: Angelică, Maria, Fila sau Nicu. Cu trecerea anilor, siniora a încetat să lucreze, chiar dacă, uneori, țăcănitul ritmic al mașinii de cusut se mai făcea auzit pe prispa casei sale. Când s-a născut Paul, tatăl său împlinea trei luni de când se afla în spatele gratiilor. Cineva, “un tovarăș devotat” a scris la regiune cum că “renegatul Alexandrescu Dumitru ar fi afirmat că...” Au urmat, după arestarea “lepădăturii”, un
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
maică-sii. "Dar coana moașă, unde-i?" "Păi, acasă cred" " Zicea că pleacă la tine, la oraș" " Dacă era acolo, aș mai fi venit eu aici?" La câteva minute după ce-a pătruns în casă, Leana a ieșit, țipând, pe prispă. Oamenii care i-au sărit în ajutor au putut vedea jos, pe dușumeaua unei camere, zăcând, cadavrul moașei. Începuse, deja, să răspândească un miros greu, pătrunzător. Ea, care-i vindecase pe toți, prelungindu-le viețile, fusese sortită să moară ca
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
spaimă, al meu, ale noastre. Apoi ceva ca o lumină mare și albă, care a acoperit totul, înnegrind deodată cerul albastru, și care mi-a oprit și mintea, și inima. Când mi-am revenit, eram pe patul de paie de pe prispa largă a bunicilor. — Ileana, am reușit eu să bâigui, iar tanti Felicia, sora satului pe care o știam de când ne făcea vaccin, mă împinse înapoi pe salteaua foșnitoare. — E la spital. Stai liniștit. O să fie bine. Iar eu am crezut
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
păunii, câinii și șoimii lui sau de cafeaua băută în pavilionul ridicat chiar deasupra apelor Dâmboviței și, bineînțeles, de hanul lui. Prințul se mândrea cu acel „palat de lemn”, un han deschis, primitor, construit după stilul tradițional al locului, cu prispe, foișoare, stâlpi sculptați și arcade din broderii în lemn. Deși participase la multe evenimente politice din Imperiul Otoman și din țara Românească, viața prințului nu era totuși doar o simplă istorie a politicii și a diplomației, nici măcar o cronică a afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dăruit... lemnul tot cu her (fier n.n), cu scânduri, cu șindrilă, cu toati a șepti dugheni vechi ce le-au răsâpit”. Mai zice prefectul că l-a mai tocmit pe Manolachi încă pentru 95 de lei ca să-i facă “prispă pe dinainte dughenilor di piatră și să podească hudița porții și doă ișitori și poarta din dos”. Acestea însă în contul lemnului vechi, a pietrei primite în dar”. Până la urmă, Manolachi s-a lăsat păgubaș, fiindcă boierii trimiși de divan
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Vă dorim multă sănătate și noi plecăm cu inima plină de la dumneavoastră, pentru că....” „...pentru că m-ați găsit în așa hal (râde). în ce hal m-ați găsit! Necurățenie, neîngrijit! Du-te divale, prășește... Eu de două nopți dorm afară pe prispă”. „Nu vă este frică de șerpi?” „Nu, nu. Pentru că eu nu lucrez de ziua lor și eu de cinci ani nu l-am văzut, măcar mort. Eu nu lucrez de ziua lor, de Alexei și nici de Ziua Crucii. Acolo
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
vă este frică de șerpi?” „Nu, nu. Pentru că eu nu lucrez de ziua lor și eu de cinci ani nu l-am văzut, măcar mort. Eu nu lucrez de ziua lor, de Alexei și nici de Ziua Crucii. Acolo pe prispă pun o pernă și plapuma și mă culc la aer curat, afară, și vine așa un miros frumos de la merele astea, care îți dă sănătate. Mâncare nu am la ce face, nu am lemne, nu-i lumină. Sunt probleme. Mi-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
reușit să trecut vama de la Sculeni și Mihai Vicol, în ciuda statutului său de persona non grata în Moldova. Așa a ajuns pentru prima dată acasă la măicuța Natalia Ilașcu, la Taxobeni. Am găsit-o pe măicuța Natalia întinsă afară, pe prispa casei. Era galbenă toată. Am rămas înmărmuriți. Imediat am plecat la fiica sa, în satul vecin, Gherman, ca să hotărâm împreună cu familia să o internăm de urgență la spital. între timp, primarul municipiului Fălticeni a încredințat preotului Victor, din sat, banii
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
13 mai 1999. 12 Revenirea acasă: Constantin Chirilă, Costel Ungurașu, Natalia Ilașcu și Doina Boghean. 13 mai 1999, Taxobeni. 100 13. „Nu îngenunchem la păgâni!” 13 mai 1999. 14. „Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate!”. 2 iulie 1999, pe prispa casei. 101 15. „Salvați pe băiatul mamei, Ilie!” Ultimele rânduri scrise de Natalia Ilașcu. 2 iulie 1999. 16. Distribuirea ajutorului financiar către soțiile patrioților din grupul Ilașcu. 12 iulie 1999, redacția revistei „Literatura și arta”, Chișinău. 102 17. Iurie Ilașcu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
mai aparte: rubașcă, pantaloni ce păreau a fi dintrun fel de uniformă, un rucsac cu sfori groase, o sapcă și cu barbă. Omul acesta nu iese în șosea cum fac toți care au urcat pe cărare, ci se așează pe prispa Mariței, uitându-se jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare: Nu-i mimeni pe acasă? După care se arată o fetiță de vreo zece ani. Ce vrei nene? întreabă copila și-l privește curioasă. Unde-i maică
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
mai aparte: rubașcă, pantaloni ce păreau a fi dintrun fel de uniformă, un rucsac cu sfori groase, o sapcă și cu barbă. Omul acesta nu iese în șosea cum fac toți care au urcat pe cărare, ci se așează pe prispa Mariței, uitându-se jur împrejur și după ceva timp întreabă cu voce tare: Nu-i mimeni pe acasă? După care se arată o fetiță de vreo zece ani. Ce vrei nene? întreabă copila și-l privește curioasă. Unde-i maică
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
un vocabular criptic și sumbru, în timp ce sufletul lui îl vezi parcă zbătîndu-se să iasă la lumină prin această platoșă de fier a ideilor. Abia deschide buzele, se uită drept înainte necruțător, iar imaginea lui e obsedantă, desculț cum stă pe prispa casei, pământiu la față și pătat de o bătrânețe care începe să-i ia din violența gândirii, dar fără să-i aducă împăcarea. Are o fată care e chiar el, dar cuminte, cu greu spune un cuvânt. A terminat cu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
la a doua carte de mari proporții despre țărani a refuzat să spună ce crede, dar și-a exprimat în schimb părerea despre autorul ei, că "e cel mai mare speculant al scrisului romînesc". " Stau cu el de vorbă pe prispa casei lui și parcă nici nu mă vede. E zi de duminică, dar el a lucrat de dimineață la pădure, la niște puieți. Mă uit la el și-mi dau seama că ideea care a pus stăpânire pe el acum
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
câmpul. care după mine e mai frumos decât cerul? Dar mai există printre noi, românii, o categorie de oameni care sânt chiar așa cum îi vrea poetul, contemplativi... Tatăl meu era un astfel de om. Ar fi putut să stea pe prispa scăldată de soare, dacă nu s-ar fi lăsat noaptea, nu ore, ci zile întregi, spectacolul lumii, atât cât se vedea de pe prispa lui, fiindu-i absolut suficient ca să-l uimească și să-l încînte fără slăbire. Mama era disperată
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
îi vrea poetul, contemplativi... Tatăl meu era un astfel de om. Ar fi putut să stea pe prispa scăldată de soare, dacă nu s-ar fi lăsat noaptea, nu ore, ci zile întregi, spectacolul lumii, atât cât se vedea de pe prispa lui, fiindu-i absolut suficient ca să-l uimească și să-l încînte fără slăbire. Mama era disperată, fiindcă știa că nu e un leneș și că își crescuse copiii cu ciomagul, să muncească, să se hrănească". Da, îi spunea el
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
numere stelele. Între Sfatul Popular și miliție Aveam paisprezece ani cînd am părăsit definitiv Ră teș tii. Aici Îmi petrecusem vacanțele, În casa din incinta pri măriei. Acolo crescusem, de acolo contemplasem și memorasem În bună parte curgerea luminii. Pe prispa acelei case, erau să mă doboare lacrimile la dispariția bolții de viță ce mă ocrotea În umbra ei și mă apăra de toamna de dincolo. Căci Într-adevăr, Într-un octombrie, În lipsa frunzelor late și dese, culese În mare grabă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de dormit pentru copii și de poveștile spuse nouă de mama Floare. Greu mi-a intrat În cap, În legătură cu ea, ideea de străbunică. Urma un mic șpais. Verticala literei mai adăpostea, Între odaia Îngustă și lungă a mamei Floare și prispa de afară, postul de miliție. Ne despărțea un perete comun de care stătea lipit patul meu. Dincolo de miliție, cît o fi fost ea de mare și de Întortocheată pe dinăuntru, În vîrful verticalei L-ului mare de tipar carevasăzică, fumega
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dinăuntru, În vîrful verticalei L-ului mare de tipar carevasăzică, fumega o bucătărie de vară tot a noastră, a familiei primarului. De-a lungul părții interioare a celor două aripi ale clădirii, se Întindea, de la un capăt la altul, o prispă cimentuită, străjuită de stîlpi de lemn și, pînă la acoperiș, de o perdea de viță-de-vie. Cele două catete ale edificiului ocroteau În unghiul lor o grădină de flori, iar În dreptul bucătăriei de vară, un liliac În care mă suiam și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bieții oameni să prindă nici măcar porcușori, le fura toți peștii, iar dacă ei se mutau mai sus, spurcatul urca și mai spre izvoare și abătea șuvoiul numai spre el. Ba-l zărise și-n altă noapte, cînd dormea ea pe prispă, cărînd necuratu-n spate o sarcină de lemne cît o șură și purtînd-o ușor ca pe o straiță de grîu... Bine, bine, dar pe Fecioara Maria la Pișcari ai văzut-o? — Da’ cum nu, că doară din icoană o scoborît și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Gorgan Adina Maria Dor de tine Flori roșii, galbene adun în palmă Abia au înflorit. Pe-o prispă rece, mă pierd în fumul de țigară, Eu te aștept, dar tu nu ai venit. Îmi răcoresc obrajii arși c-un evantai Făcut în raze dulci de soare. Mă plimb pe dulcele apus, Sub stropi mărunți de ploaie. Paznicul nopții
A doua oară unu by Gorgan Adina Maria () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92943]
-
sale conțin constatări banale - de genul iarba este verde - în legătură cu lumea din jur: „Cireș greu de rod / bătându-mi în geam - / el și-a atins menirea.“ „Turnul vechi / soldații de ipsos / dau ora exactă.“ „Primăvară - / pocnește / primul boboc.“ „Bunicul pe prispă / rândunicile / își refac cuibul.“ „În vis / schimb lumea reală / pe una de himere.“ „Mușuroi febril - / traversând poteca / furnici la lucru.“ „Culcat în iarbă - / o buburuză / mă privește.“ Este înduioșător faptul că o buburuză îl privește pe autor (poate că i-
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
copilărie prin zborul frânt al păsărilor de ghips și al păpușilor cu ochi sticloși. Și azi mai simt mâinile moșului Caletcă pe față, parcă avid să îmi ia ochii să-i dăruiască ultimei păpuși. Oarba Femeia ședea ziua întreagă pe prispa casei legănându-și trupul brăzdat de timp și își tot arunca ochii goliți de vedere înspre poartă, semn că aștepta de prea mult timp pe cineva. Mă opream adeseori lângă gardul din bețe de floarea soarelui, ca să îi zăresc chipul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ei săpată în șanțuri adânci de riduri ce părea un adevărat labirint prin care mă pierdeam în lumea sufletului ei trist și răvășit, unde întâlneam oamenii ce probabil i-au trecut prin cale, foști tovarăși care stăteau și ei pe prispele lor uitați de timp și de griji. Bătrâna era vecina noastră Duntrăchița. Nu fusese mereu orbă. A orbit de bâtrânețe. O mai țin minte de pe când era încă în putere, cu fața aspră, cu broboada trasă decent pe frunte, cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
curcubeul ce se lăsa ca un brâu de fecior mândru peste mijlocul cerului. Pierdută într-o existență opacă, oarba își ducea singurătatea pe umeri cu mare demnitate. Nu supăra pe nimeni și ajuta pe fiecare. Vara și-o petrecea pe prispa aceea răcoroasă, la umbra copacilor fructiferi care aveau niște roade așa de bune cum nu avea nici un alt copac din sat. Iarna era mereu la fereastra mică și parcă încerca să mai surprindă câte o imagine pierdută în lumea umbrelor
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
auzeam în fiecăre dimineață cocoșii. Cântau pe mai multe voci, din mai multe curți, parcă era concurs. De multe ori ne trezeam și plecam la pescuit. Eram mai mulți nepoți, dormeam claie peste grămadă, care în pat, care afară pe prispă, care în pătulul din podul grajdului. Dimineața cu aburul ei fin de ceață, cu iarba încă udă de rouă, în care nu găseam lăcuste, și pe care alergam, fără frica albinelor, trîntore șa ele la ora aia, albine care ne
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]