1,270 matches
-
și alta!" Am înțeles, și când era frumoasă cum era?" "Hm! Se vedea la rădăcina nasului o distanță lată între ochi, semn al unei voinți încăpățînate și indestructibile.'' "ça te mettais à l'épreuve... Bun, și ce ciorapi purta?" Mă pufni râsul. "Purta ciorapi cu dungă sau fără?" preciză ea. "Fără! Ce semnificație au ciorapii?" Nu-mi răspunse, se uită într-o parte în felul ei, ca și când n-ar fi auzit întrebarea. Expresia i se schimbă, părea mulțumită de sumarul interogatoriu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
judec după cuvinte. Părea totdeauna vulnerabilă. Cum să rezist? Niciodată, continuă, n-ai fost tu afectat de vremea rea sau bună. Dimpotrivă, prima oară când am venit la tine erai fericit că eram udă de ploaie." Nu știu de ce mă pufni râsul. Adevărurile ei erau totdeauna însoțite de un evantai de sugestii, protest infantil (să nu devii brutal și să jignești o fetiță!), reproș voit exagerat și în același timp parcă imediat retras, să nu-ți închipui că chiar îți fac
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
tu ce crezi?" Dar Tasia n-avea chef de istoriile altora. "Să-ți spun răspunsul, care a fost scurt și retezat: nu pot să-mi comand sentimentelor! Așa a zis! Ei! reluai filozofic. Putem să ne comandăm sentimentelor?!" "Ei na! pufni Tasia. De ce să nu putem? Sânt sigură că tipul tău n-a dus-o el prea bine furând nevasta altuia, când ăla o iubea. Chestiile astea se plătesc! Ai plătit tu că ai despărțit-o pe Matilda de Petrică, a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
M-am uitat la Maria, nu știa nimic, nu-i spusesem. Am mai luat o gură de bere (se borșise de tot, spuma dispăruse), apoi am revenit. „V-am explicat cum Camil Petrescu e, de fapt, o femeie.“ Maria a pufnit în râs. O reacție normală, așa săriseră și-elevii atunci. Nu-i puteai condamna. „O femeie? Cu rochie și pantofi cu toc?“, s-a minunat ea. „Da.“ „Pe ce v-ați bazat când ne-ați oferit explicațiile în cauză?“ Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta, au găsit soluția: au adus câini, ca să termine cu pisicile. E-o tropăială și-o alergătură acum prin Tribunal, de nu-ți imaginezi. Mă-ntreb ce-or să facă mai departe, când or să rămână doar câinii?!“ „Ei!...“, a pufnit Maria, întorcându-se spre Mihnea. „Asta chiar nu pot s-o cred, sună a poveste toată ziua!“ „Ce nu sună a poveste, în ziua de azi?“, am adăugat eu. „Din păcate, e-adevărat. Confirm, dom’ profesor. Nu e de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
poți merge liniștit mai departe. Pijamaua cu fluturi curăță ochiul de orice impurități, bumbacul îmbracă strânsoarea și zgârieturile-ntr-un roz optimist și etanș. E bine. Nimic nu se interpune-ntre tine și drepturile egale ale femeii. „Drepturile femeii...“, a pufnit Mihnea. „Ăsta habar n-are cu ce se mănâncă femeile. Și nici ce trebuie să faci cu ele. Nu așa se procedează.“ „Da’ cum?“, m-am interesat. „Fără poezie, Robane. Liristul ăsta al tău freacă menta pe calculator, în timp ce pipița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care putea oricând interveni, chiar dacă acum își rodea unghiile date cu maioneză). „Povestește-mi întâi ce-ai prins tu. Varianta Robe.“ „În câteva cuvinte?“ „Da.“ I-am pomenit tot ce-mi trecuse prin minte: impostura, dublajul, contradicțiile scrisorilor. Mihnea a pufnit, cu superioritatea matematicianului care știe mai bine. I-aș fi șters-o de pe față, îmbrâncindu-l prietenește. „Acum e rândul meu. Unu: cine și cui îi scrie? Un fraier din facultate, unei pipițe din altă facultate, care i-a sucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doar să fac cunoștință cu dumneavoastră. Nu aș fi vrut să vă deranjez, deoarece nu știu nici ziua de primire, nici dispozițiile dumneavoastră... Însă de-abia am coborât din tren... am sosit din Elveția... Generalul era cât pe ce să pufnească în râs, însă se gândi că nu se cade și se abținu; apoi se mai gândi, își miji ochii, își măsură încă o dată musafirul din cap până în picioare, după care îi arătă repede un scaun, se așeză și el puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lovitura, și-a înălțat ochii spre cer, și-a făcut cruce, spunând în sinea lui o rugăciune amară: „Doamne, iartă-mă întru Hristos!“ -, i-a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin pufni în râs. Hohotea de parcă ar fi fost apucat de o criză. Chiar te simțeai ciudat văzând acest râs după dispoziția lui atât de posacă de acum câteva clipe. — Uite, asta îmi place! Nu, asta-i cea mai grozavă chestie! striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că mă priviți mirată, nu-i așa? Generalul Ivolghin, am onoarea să mă recomand. V-am purtat în brațe, Aglaia Ivanovna. — Îmi pare bine. Le cunosc pe Varvara Ardalionovna și Nina Alexandrovna, îngăimă Aglaia, abținându-se cu greu să nu pufnească în râs. Lizaveta Prokofievna explodă. Ceva de mult acumulat în suflet pretinse brusc un deznodământ. Nu-l putea suferi pe generalul Ivolghin, cu care fusese cândva în relații mai bune, numai că foarte de mult. — Minți, domnule, după cum ți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lizavetei Prokofievna. — Și eu cred tot așa, spuse prințul Ș., izbucnind în râs. — Și eu am exact aceeași părere, enunță solemn Adelaida. — Care „cavaler sărman“? întrebă generăleasa, privindu-i contrariată și înciudată pe toți vorbitorii, însă, văzând-o pe Aglaia pufnind în râs, adăugă mânioasă: prostii! Care „cavaler sărman“? — Parcă e prima dată când băiețandrul ăsta, favoritul tău, schimonosește vorbele altora! îi răspunse Aglaia cu ciudă trufașă. Prin fiecare ieșire nervoasă a Aglaiei (care se mânia foarte des), aproape de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Prințul Ș. era amabil și simpatic ca de obicei, îl întrebă pe prinț despre trecut, își aminti cum se cunoscuseră prima oară, așa că despre cele petrecute în ajun nu spuseră mai nimic. În sfârșit, Adelaida nu se mai putu abține, pufni în râs și i se destăinui că au venit incognito; însă cu aceasta destăinuirile încetară, deși incognito-ul dădea a înțelege că părinții, adică mai ales Lizaveta Prokofievna, au față de prinț o atitudine deosebit de defavorabilă. Dar nici despre ea, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mă mai bate la cap!... Dacă vrei, și chibrituri a adus. A aprins lumânarea și o jumătate de oră și-a ținut degetul deasupra flăcării; crezi că nu se poate? — L-am văzut ieri; are degetele nevătămate. Deodată Aglaia pufni în râs, ca un copil. Știi de ce am mințit acum? se întoarse ea brusc spre prinț, cu naivitatea cea mai copilăroasă, cu buzele încă tremurându-i de râs. Pentru că, atunci când minți, dacă strecori cu dibăcie ceva nu prea obișnuit, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi numit profesor particular... — Tocmai la țanc. Desigur, serviciul îți va spori resursele bănești. Ai de gând să fii camer-iunker? — Camer-iunker? Nu mi-am imaginat câtuși de puțin, dar... Însă în acest moment surorile nu se mai putură abține și pufniră în râs. Adelaida remarcase de mult că liniile feței Aglaiei începuseră să joace, semn că va urma un hohot de râs rapid și irezistibil, pe care deocamdată și-l stăpânea din răsputeri. Aglaia privi amenințător spre surorile ei care izbucniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
feței Aglaiei începuseră să joace, semn că va urma un hohot de râs rapid și irezistibil, pe care deocamdată și-l stăpânea din răsputeri. Aglaia privi amenințător spre surorile ei care izbucniseră în râs, dar nu rezistă nici o secundă și pufni în râsul cel mai nebunesc, aproape isteric; în sfârșit, sări de pe scaun și ieși în fugă din cameră. — Am știut de la început că nu o face decât de dragul râsului și atât! strigă Adelaida. De când a adus vorba despre arici! — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
directori ai Ministerului de Justiție, dacă nu chiar foști miniștri - toți după legea organică a Curței de Casațiune constatați încă ca destoinici de-a mai funcționa în cel mai înalt tribunal judițiar din țară - dîndu-le esplicări ce te făceau să pufnești de rîs!!... Iată ceea ce constată d. Mîrzescu, ceea ce știm cu toții, de vreme ce e un secret public. Iată lucruri pe cari le repetăm de ani încoace cu stăruință. Cum se putea să fie altfel când oameni fără tradiții, fără simț istoric, fără
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
alta și a exclamat bucuroasă: „Ce mă făceam cu tine dacă te nimeream?“. M-am blocat! Nu se prea speriase de eventuala gafă... mă mai și tutuia... Colegele ei, două, cu rucsăcelele în spate, în blugi cu prohabul deraiat, au pufnit în râs. Cred că am îmbătrânit nasol de tot, mi-am zis, și-am trecut surdo-mut mai departe... Ce-ar mai fi de adăugat? 1Ă Cum nu încui cutiuța poștală, cum mi se fură ziarul! Mai ales sâmbăta, când am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
și pe celelalte patru axiome euclidiene, se poate ridica Întreg edificiul geometriei plane. Riemann și Lobacevski au demonstrat ulterior că se poate duce o infinitate de drepte, dar... nu contează! „Vă rog să mă credeți pe cuvânt, spunea deșiratul individ pufnind pe nări, mi-am făcut studiile la Sorbona, Înainte de război, sunt un om onorabil, Îmi plătesc impozitele la timp...” Deodată, În ochii tinerelului care eram, obscura și impozanta „clădire” a matematicilor Începea să semene, prin precara ei bază, prin „iluzoria
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ci ortodoxă". "O italiancă ortodoxă?", am întrebat mirat. "Eu nu sunt italiancă", mi-a răspuns tânăra. "Eu sunt româncă". Numai la așa ceva nu mă așteptasem. Iar când am schimbat imediat conversația din engleză în română a fost rândul fetei să pufnească într-un râs tensionat și să spună: "Uite-așa! Timp de o săptămână ne-am forțat să vorbim engleză, când colo am fi putut să ne ușurăm viața vorbind românește". Ei bine, Janina căci așa se numește recepționera este moldoveancă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
frumoasă și inofensivă. Spre seară trec pe la capcana de șobolani. Te-ai prins, nene? Era acolo, foarte agitat. Mă uit mai bine. Nu-i șobolan este o... nevăstuică. Ce blăniță, ce botuț! Vine și soția. Jivina mîrîie și se repede pufnind la mușcat. Nu-i nevăstuică, îmi spune specialista, este o... mangustă. Mergem în casă după scule, ca să deschidem capcana. Întîrziem cam o oră și cînd venim... mangusta plecase. Cu dinții a ros o gaură, exact cît trebuia, în plasa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fi vie, se preface că discută cu dînsa, inventînd întrebările și răspunsurile. Într-o zi, două surori se strecoară în cabană și se ascund ; ele îl văd pe bărbat cum sărută și îmbrățișează statuia din lemn. Asta le face să pufnească în rîs, iar bărbatul le descoperă și le poftește la cină. Sora cea mică mănîncă cu măsură, cea mare se îndoapă ; mai tîrziu, în timpul somnului, o apucă durerea de burtă și face pe ea. Sora cea mică și văduvul iau
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
lemn de la fostul schit Gulia, de lângă mănăstirea Proboda. Nedumerită, m-am dus și am ciocănit toți pereții bisericii în căutarea lemnului, dar nu găseam decât cărămidă zgrunțuroasă. Bătrânul preot mi-a explicat apoi că biserica a fost reconstruită în 1880, pufnind de râs pe sub barba sa stufoasă. După care mi-a luat mânuță și m-a dus în fața unei icoane vechi, pictată în ulei, cu Maica Domnului. Analizând-o cum știu eu mai bine, am găsit o mâzgălitură pe spatele acesteia
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
atunci Eminescu un palton vechi, avea bastonul subsuoară și mânca alune procurate de la Ghiță Olteanu, care ținea pe atunci, lângă Liceu, o mică dughenuță"), pe care l-a implorat să intervină pe lângă amicul său junimist Burlă, directorul școlii. Burlă a pufnit: "Nu se poate! Cu note mai mici de 7, nu se poate!" "Ei, lasă..." și-a început pledoaria Eminescu, izbutind, în cele din urmă, să obțină aprobarea exigentului director. Așa a ajuns în sala teatrului viitoarea vedetă a Naționalului ieșean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
satul, venise să-i petrecă pe refugiați.. pe seminariști.. cei care cu cântul lor, au făcut ca pentru o clipă, măcar, Dumnezeu să coboare pe pământul satului lor... Cheferistul cu chipiu roșu, a dat semnalul... Un șuierat prelung și, locomotiva pufni de câteva ori înecând cu un nor de aburi peronul. Cineva din mulțime cu ochii țintă la vagonul pe care scria, mare, cu cretă albă... IAȘI-MOLDOVA, începu timid să îngâne, cu glas tremurat.. „De-ar fi Moldova în deal la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ființe legendare adormite de sute ori de mii de ani pe aceste locuri... Un șuierat scurt, de intrare în gară, mă smulse din visare... „Gata, am ajuns!”, mi-am zis pe nerăsuflate, frecându-mi ochii. Locomotiva s-a oprit, mai pufni o dată înecând peronul cu aburi... și se liniști. Eram acasă.. acasă... Bucuria care mă năpădi nu-mi încăpea în piept. Așteptarea îngrămădită în suflet... atinsese prea plinul... Dar, brusc, un simțământ nelămurit mi se cuibări în suflet.. O strângere de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]