1,293 matches
-
Un întuneric apăsător se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc... Doar bufnița pufnește neîncetat. Neîncetat pufnește bufnița, rar și monoton... ca bătaia orelor nopții în pădure. De jur-împrejur, prin prăpăstii, stăruie o întunecime adâncă, de nepătruns. De undeva se aude un urlet.... Era în ajunul Sf. Trei Ierarhi... Afară viscolul nu înceta... Un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc... Doar bufnița pufnește neîncetat. Neîncetat pufnește bufnița, rar și monoton... ca bătaia orelor nopții în pădure. De jur-împrejur, prin prăpăstii, stăruie o întunecime adâncă, de nepătruns. De undeva se aude un urlet.... Era în ajunul Sf. Trei Ierarhi... Afară viscolul nu înceta... Un crivăț năpraznic mugește
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nestingherit, ca și cum pentru el n-ar exista primejdii, și se strecură ușor printre trunchiuri doborâte, parcă în întâmpinarea unei depărtări pe care n-o vede decât el. Luna crește înaltă pe cer, limpede și rece. Pădurea se trezea.. O bufniță pufnea tihnit... poate mulțumită ... Ea este pasărea înțelepciunii. Apoi, luna intră încet în conul de umbră, până când se țesu peste părul de pe spinarea sură cu dungi roșcate, ca o pânză de argint. Întunecimea molcomă a pădurii îl primește în sânul ei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
asemenea ordine? Ce autoritate are el asupra mea, a familiei mele, a așezării mele și a oaspeților mei? — Cea pe care i-o conferă faptul că e reprezentantul guvernului în regiune. — Care guvern? — Guvernul republicii. — Ce e o republică? Locotenentul pufni, căută o piatră potrivită în apropiere și se șterse cu ea. Apoi se ridică în picioare și se încheie încet la pantaloni. — Doar n-oi fi vrând să-ți explic acum în ce fel funcționează lumea... Targuí-ul căută și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
între toți... — Vor să fie egali un deștept și un prost, un imohag și un sclav, omul muncitor și trântorul, războinicul și lașul? exclamă cu uimire. Sunt nebuni! Dacă Alah ne-a făcut diferiți, de ce vor ei să fim egali? pufni. La ce mi-ar mai folosi atunci faptul că m-am născut targuí? — Lucrurile sunt mai complicate, spuse bătrânul. — îmi închipui, acceptă el. Trebuie să fie mult, mult mai complicate, pentru că o asemenea tâmpenie nici nu admite discuție. Făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu doamna, dar nu se compară: eu nu cerusem anticipat bani pentru cazul în care aș fi reușit să înscriu... Halatiștii au schimbat între ei niște vorbe haioase, probabil, pentru că unul dintre ei, cel care ținea extrema dreaptă, chiar a pufnit în râs, ceea ce l-a făcut pe halatistul central să strâmbe din moaca lui peste care parcă trecuse de curând o grapă grăbită... Să vedem ce are de spus și această femeie care... Dar doamna, nimic. Pentru că mesenii negri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mărunțel, Încruntat și prost dispus, gâfâind lângă el. Du-te imediat la maiorul Petkovici. E chemat la telefon. Cei de la postul de gardă nu răspund. — Telefonul s-a defectat noaptea trecută, explică Ninici, când a nins așa de mult. — Incompetență, pufni funcționarul. — Vine astăzi cineva din oraș să-l repare. Ezită puțin, apoi spuse: — Maiorul n-o să iasă În zăpadă. Are la el În Încăpere un foc uite-atât de mare. — Prostule! Imbecilule! spuse funcționarul. La telefon e șeful poliției din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cutremur. Mai privesc odată, la cei de pe la, ori de printre, mesuțele tantei Maria. Îi privesc: triști, strâmbi, sfrijiți, rufoși, pe cap cu câte ceva, pe care, întorcându mi privirea, îmi vine ori să urlu de durere și de milă, ori, să pufnesc în nas. și, în clipa în care prind a mă îndepărta, repet, în sinea mea, ce, unul, care pare-mi-se m-a recunoscut, șoptește, cu parfum de aproape apusă dârzenie: Trăiască Patria Noastră. Vameșii Vama a apărut odată cu divizarea
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Urmăresc, deși nu le interesează. Urmează ediția de știri. Între altele, ceva, care le captează atenția: o enumerare a celor mai bogați oameni de pe glob, care și-au aglomerat avuțiile mobiliare cu cele mai moderne și scumpe mașini din lume. Pufnesc în râs. Unul dintre aceștia, anunță fata de la microfon, a murit, în urmă cu câteva minute. Am o întrebare, zice cea mai mică: ce face fraierul, acum, cu droaia de autoturisme de lux? Le părăsește, ce să facă, răspunde cealaltă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a făcut, judeca Dan cu severitate. Să vină craiul în biroul meu, plin de butoaie și lăzi. Într-adevăr, biroul lui Hurmuzache era într-o hală imensă și delimitat prin plasă de sîrmă. Să vadă și el ce este frigul, pufnea noul promovat. După vestea minunată adusă chiar de șef, a urmat și o altă bombă. Dane, poate marcăm evenimentul cumva. Sigur, șefu', cum spuneți dumneavoastră... Hai să mergem atunci departe de ochii lumii. Mașina s-a descurcat de minune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că chibzuiește adînc. Pune mîna teatral la frunte, cu un deget pe ochi și tace. Ei, ce zici? O facem? Ziaristul nu răspunde imediat. Gîndește matur, pe frunte îi apar mai multe riduri și geme ostentativ. Din cînd în cînd pufnește, ca un taur cînd vede roșu. Patronul așteaptă nervos, dar nu-l grăbește pe ziarist. De altfel, vede și simte cum furia crește vizibil și pune stăpînire pe acesta. Într-un tîrziu, sigur pe el, Mircea întreabă, fără a aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
a găsit încă doi români care au acceptat să meargă împreună. Dar liniștea a fost de scurtă durată. Tovarășii săi mergeau nebunește și el era prea obosit. Apoi, Dacia și-a făcut numărul obișnuit, adică a început să tușească, să pufnească. Evident că jiglorul era înfundat și trebuia curățat. Noi n-avem timp, au spus românii și au plecat ca din pușcă. Pădure, pădure, mașină staționată, cheag era cît încape și Gabriel era opărit rău. Aștepta să vină bandiții. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să analizeze lucrătura. A observat că șuruburile aveau filetul turtit la capăt ca să nu poată fi demontat. Ce prostie! Tu n-ai auzit de bomfaier? se adresează celui care a construit fîntîna. Chimir mai soarbe cîte o gură de apă, pufnește și plescăiește a plăcere, se mai umezește pe față și pe ceafă și concluzionează: Mă, găgăuță, în două ore ți-o pun în căruță, cu acoperiș cu tot. Ai auzit? Te pui tu cu mine? După o săptămînă, Chimir vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
am crezut c-o să-și pună picioarele pe birou, dar nu, până la urmă n-a făcut-o. S-a aplecat iar Înainte, nu avea stare. — Ei? Ce facem? Nu știu, ați putea să-mi publicați textul. — O la la! a pufnit el, parcă făcusem o glumă bună. Să-l publicăm În L’Infini? Păi, băiețel naiv, poate nu-ți dai seama... Nu mai suntem pe vremea lui Céline, ce Dumnezeu! Nu mai scriem ce vrem, azi, despre anumite subiecte... Un text ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
la minunații norișori de aprilie pătrunși de privirile soarelui și la frumoasele brazde verzi rămase de la semănatul de toamnă. Ăstuia i‑ar fi prins mai bine o frumoasă sculă verde, spune Rainer, o privește pe Sophie dintr‑o parte și pufnește într‑un râs isteric. Anna propune ca Hans Sepp, pe care îl cunosc abia de puțină vreme, de la clubul de jazz, să fie și el cooptat să comită una‑două infracțiuni împreună cu ei. Ar fi un instrument ideal și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la mine. Sigur o să mă gândesc în timpul ăsta la Tertschi, iapa mea preferată. Și ea e un animal. Slăbiciunea nu ne va fi de folos pe viitor, Sophie, doar știi asta. Sophie scoate pisica din fundul sacului; animalul se zbate, pufnește, miaună și‑și înfige imediat ghearele în mâna Sophiei, încât acesteia îi dă sângele. Au! Nu puteați să luați o lighioană care nu‑ți provoacă atâtea dureri? Numai pisica ne‑a fost la îndemână, hai, fă‑o odată! Sophie îngenunchează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Într-un bloc cu patru etaje. Scara A, apartament 11. Etajul 3. Adelin rămâne jos, noi urcăm cu pași mari. A venit ziua plății. E trecut de miezul nopții, așa că ciocănim sfios. Vedem lumină strecurată pe sub ușă. Pe Leac Îl pufnește râsul. Nu răspunde nimeni, se stinge lumina pe scară. - Hai, Adi, bate mai tare! Leac râde de mine. - Bate, mă, bate, că-i acasă. Tot nu răspunde nimeni. A dracului lumină, iar se stinge. - Cine-i? - Pizza! răspunde Leac hohotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sucitorul, la mai e sus, la nă e lângă scăfârlia mea. Până la urmă iese Învingător. * Întâmplarea m-a dat gata. Mi-a moleșit pofta de a participa la expediția de pedepsire a lui Pârvu. Era și normal, pe Leac Îl pufnise râsul În momentul culminant, când ăla repetase deja a zecea oară Mai lasă-m-o lună. Adelin l-a mai lăsat pe puștan o lună. Spunea că altfel nu mi-ar fi salvat pielea, blondul era capabil să-mi crape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o văzu. Între loviturile tusei și zăpăceala strănutului observase, se pare, zâmbetul și, culmea ! zâmbea și el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum adică, cele mai? Pufnirăm amândoi În râs, iar oamenii din jur hohotiră și ei, după cum avea să fie obiceiul din ce În ce mai des prin preajma celor care știau, sau care doar aveau putere. Vindecătorul acela m-a Învățat ce Înseamnă minciuna, iar eu l-am Învățat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el precum un copil. Eu cred că Bodolona s-a bucurat cu altceva dar, zău că te Înțeleg. Ce-ar fi dacă trimisul lui Moru ar fi, de fapt, un om bun? Un om bun la suflet? Încheie el și pufni din nou În râs. Apoi, mi-a arătat palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns, pecetluind facerea noului cuvânt și asta a fost. Din ziua aceea, cred, a Început pervertirea prin cuvinte, căci niciodată n-am fost În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a stat Moru atât? - Moru e bătrân, dar nu e atât de bătrân cât să fi știut dinainte ce are de făcut. - S-o crezi tu! - mi-o scurtă din nou uscățivul. Apoi mă măsură din cap până În picioare și pufni neîncrezător. S-o crezi tu! Străbunii s-au strâns laolaltă din cauza Ceței Adânci și, de nevoie, au pus la cale cuvintele. Atunci, cuvintele ne-au salvat, așa puține cum erau. Acum Însă, când iar ne paște urgia, o să avem din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
niciunul nu s-ar fi gândit la nimic, niciodată. Uscățivul râse. - Moru! - se bătu el cu pumnul În piept. Sunt Moru, născut din Psara, nepot al Milei și scoborâtor din Tatăl din Cer. Sunt frate bun cu Moru al tău, pufni el În râs. Așa că știu multe. Știa de Ceața Adâncă. Știa de oamenii cei puțini de atunci, de la Început. Știa și de cuvintele care Îi salvaseră atunci, chiar dacă erau prea puține. Știa până și de mine, cum aveam să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că oamenii lui Moru cel uscățiv erau numai ochi și urechi la spusele Vindecătorului lor... Of, of, de ce să audă și ei toate astea? - Crezi că după ce au Învățat cuvintele, mai sunt În stare să priceapă lucruri de-ale noastre? - pufni uscățivul și dădu din mână a lehamite. Pe de altă parte, te-ai gândit că cei ce vin pe urma ta vor ca oamenii să nu afle nici măcar puterea acestor cuvinte mici? În clipa aceea mi-a Încolțit În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar alte ori nici măcar nu se arăta? - Dar tu de ce ai fugit? - mă Întrebă și Enkim Într-un târziu. M-am trântit și eu pe mușchi, am pus brațele sub cap și am Început să privesc țintă la cer. Am pufnit amândoi În râs. Dimineață, am coborât la marginea apei care curgea mereu și m-am uitat de-a lungul ei. În partea celalată părea să fie atât de mult pământ Încât nu-mi venea să cred că sosise vremea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]