1,576 matches
-
rol secundar pentru ținuturile noastre. În principal, pământul care acoperă podișurile, dealurile și câmpiile e plămădit din aluatul munților. Oriunde umblăm pe cuprinsul țării, picioarele noastre calcă pe trupul Carpaților. Nașterea înseamnă bucuria trăirii unui miracol. Prin venele sale, munții pulsează viață, izvorând râuri care depun sedimente... Sunt rămășițele strașnicelor frământări din eroziuni, fragmentări și nivelări necontenite pe care le îndură munții noștri. Astfel, într-un efort de creație perpetuă, prin curgerea râurilor în trepte, urmându-și cursul spre mare, sedimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
identitatea Thaisei: recunoașterea după nume a lui Helicanus. „Mortul” ce se dovedește viu înscrie, așadar, în centrul scenei de recunoaștere un veritabil „efect de fantomă”, cu tot cortegiul său de indecizii: realitate sau vis, adevăr sau minciună, corp în care pulsează viața sau vedenie, iluzie lipsită de substanță? Și ca și cum uneori ar vrea să sporească și mai mult incertitudinea, Shakespeare nu se mulțumește să asocieze falsa moarte cu asemănarea, ci le adaugă și travestirea. Astfel, în ultimul act din Cymbeline, când
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deschizând larg picioarele, cu un deliberat amestec de supunere și sfidare impudică, pe când el, Încă impecabil Îmbrăcat, Îngenunchea În fața ei și, tumefiat de frigul nopții, Își apropia gura de Întunecata convergență a pulpelor ei lungi și perfecte, În centrul căreia pulsa, caldă, nespus de dulce, delicios de umedă la atingerea buzelor și limbii lui, carnea splendidă a femeii pe care o iubea. Pictorul de război s-a cutremurat, trecându-și degetele peste marginile fisurii din zid, aspre și reci. Carne crudă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
supărat, să asculți mai mult și să vorbești mai puțin. Comentariu: unele persoane vă scot atât de tare din sărite, încât vă e teamă de ce veți ajunge să spuneți dacă veți continua să vorbiți. Așa că mai bine tăceți. Când sângele pulsează în tâmple, este momentul să vă calmați și să ascultați. V. Să nu folosești sarcasmul pentru a răni sentimentele celorlalți. Comentariu: sarcasmul (o parodie batjocoritoare cu privire la ce spune cealaltă persoană), în același timp umilind și tratând de sus, trezește mânia
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
Suflete în ceață O alegorie glisînd între tragic și grotesc, cu o tematică departe de a se fi perimat (cum le convine unora să creadă!), este ultima piesă a lui Constantin Popa Salonul nr. 6 Bis. O piesă în care pulsează o tematică, se vede bine, obsesivă, provocatoare și tămăduitoare deopotrivă, prefirînd vinovății ale trecutului, ale acelui trecut marcat de steaua roșie bolșevică, și răsfirînd nădejdi care se îndărătnicesc să pîlpîie. Un aer de nefiresc învăluie scena în care entități bizare
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
poetului au venit din Ardeal sub umbra penelor de cocoș la clop: "neamul meu veni din praf stârnit de turmă/ să sfâșie bărăganul în galop". Dragostea față de țărână este teribilă, îl ține pe poet în mrejele ei, ca o vrăjitoare, pulsând în dragostea "păgână" a părinților; de aceea, cere țărânei dragostea tatălui pentru maică. Pământul este dulce, bucuria este ostentativă și un anume convenționalism simțim în încadrarea omului în sat. Obsesia neîmplinirii erotice sensibilizează însă poezia. Feciorul a rămas cu regretul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile nebuloase/ prin flux de foc legându-te încă din mare/ și acum calci zările veștede sticloase
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e noaptea cu mii de lumini ale ochilor/ Gazda lumilor". Urechea vibrează la focul sferei, fruntea devine dealul unui mod cosmic, nasul cu nările sunt semnele grotești ale spaimei și scara de incendiu a inspirației. Tot ciclul "Asediul condiției umane" pulsează obsesiv în senzualitatea izvorâtă dintr-o aglomerare de organe ale simțurilor, fără să circumscrie o reverie fundamental erotică. Poetul traversează prin această lume a simțurilor stări existențiale care vizează de fapt absolutul. Setea cosmică este setea de absolut: "Eu recunoscător
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu obiectele din scenă. Fiecare deplasare avea un scop, nimic nu era întâmplator pe scenă. Minimalul decor prindea viață datorită adevărului pe care îl impunea conducatorul jocului. Cele două personaje se susțineau ca și cum ar fi fost un singur trup care pulsează. Fiecare personaj era pus în situația de a fi centrul scenei. Sunetele amplificau stările noastre printr-o ritmicitate complexă. Gândul era exprimat corect și transmis prin cuvânt. De câte ori eram în impas sau greșeam am înțeles faptul că lângă noi, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din cartea Spectacolul ascuns sunt trei enunțuri care gravitează în jurul figurii lui Richard III. Mi se pare că Alexa Visarion se reflectă pe sine în chipul lui Richard, pe care îl numește: "unicitatea". Prima propoziție este: "dar setea de viață pulsează în sângele său." Aici mă tulbură adversativul conjuncției care o inițiază. Există un "dar" care te smulge din indistinct sau din inferioritatea bine rânduită a existenței și te mântuie în numele irepresibilei vieți, care e sinonimă cu seducția, cu strălucirea, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mă caută... Nu o voi găsi niciodată in integralitatea ei, cum personajul filmului nu va face niciodată filmul visat. Toate înțelesurile baladei sunt prezente în elipse, în exformații. Filmele mele de până acum se rostuiesc în ANA. În aceasta naratiune pulsează relația bărbat femeie, ambiguă, fluidă, sacră, violentă, mereu aceeași și niciodată la fel... În ANA, erotismul este prezent în toată necuprinderea sa, se simte, se adulmecă... doare, cheamă, dar nu se vede, nu se făptuiește, e tentație, vocație...Personajul fetei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
contează numele actorilor ci doar măiestria întruchipării, dar pentru mine întâlnirea în suferința culturală de acum, cu Ilie Gheorghe, marele histrion al anilor noștri, a venit ca o gură de oxigen. Gândul regizorului a facut ca inima unui spectacol să pulseze iar noi, cei doi bufoni, să coexistăm ca doi plămâni legați unul de celălălt prin gesturi, rostiri și emoții, ca și cum am fi un singur trup. Cehov și Shakespeare, umbra și lumina, trecut și prezent, sunet și tăcere, gest și nemișcare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
puterea reprezintă un obiect de studiu, de meditație și nu o tentație privind participarea la ea. Recunosc, există o fascinație fantastică a puterii, o atractivitate care zgândăre și pe cei mai sceptici. Bineînțeles că această intrare în marea arenă care pulsează de vitalitate și necunoscut capătă la un moment dat o aură artistică. Politicienii sunt însă actori ai unui timp care îi joacă, îi implică și apoi îi eliberează din funcție. Eu m-am întors la teatru neștiind, în clipa întoarcerii
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
caută... Nu o voi găsi niciodată, cum și personajul filmului nu va face niciodată filmul visat. Toate înțelesurile baladei sunt prezente în elipse, în exformații. Filmele mele de până acum se rostuiesc în ANA. În acest perimetru fascinant și trist pulsează relația bărbat femeie, ambiguă, fluidă, sacră, violentă, mereu aceeași și niciodată la fel cum spuneam cândva. În ANA, erotismul este prezent în toată necuprinderea sa, se simte, se adulmecă... doare, cheamă, dar nu se vede, nu se făptuiește, e tentație
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pierdut din drumul lumii! / [...] / Pur tran dafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea / Și caren fiece mișcare pierzi cuo petală câteo stea. (T. Arghezi); Visez acel laser lingvistic / care să taie realitatea de dinainte. (N. Stănescu); Singurătățile muntelui pulsau de apele primăverii; viața tainică își întindea iar punțile peste prăpăstiile morții. (M. Sadoveanu) metafora verbală (poate implica și personificarea): Cerul rămase singur și în curând din cer părea că ninge înserarea. (M. Sadoveanu); Înflorea cărarea ca de pasul blândei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cea a femeii, se transformă previzibil, acolo unde personajul suspectează frivolitatea, în furie. Motivul regăsirii îndrăgostiților sub semnul funest al unui prea tîrziu, în pragul morții Margueritei, lasă să se întrevadă, cum ar fi spus Hugo, vîna tragică a destinului pulsînd pe frunțile lor. Dama cu camelii reprezintă, dincolo de orice, tiparul dublu al femeii, transformat de o fantasmă obsesională, aiciîn extremele cele mai clare. Este o polaritate care nu permite, altfel decît într-un și mai blamabil compromis, calea de mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
credea. În urmă tuturor întâmplărilor mai mult sau mai putin comice în care sunt antrenate personajele lui Gilliam, lecția pe care o învățăm e aceea că iubirea, credința, prietenia, valori fundamentale care par a fi ocultate de spectacolul cotidian pervertit, pulsează, totuși, adânc, în fiecare dintre noi, rădăcini ancestrale pe care nu le conștientizam, poate, dar care, provocate anamnetic de întâmplări precum cele în care au fost "înlănțuite" personajele din film, ni le revelează la adevărata valoare. Că structura filmica, povestea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
pretutindeni și mă sufocă!/... De pretutindeni/ vine timpul și poate din epiderma mea stacojie, pătată" (Încercare asupra Cuvântului). Și încă: "Amurguri de scrum, aramă pe ape sfârșitul vacanței/ ca o tristețe a cărnii.../ Desigur, iubito, totul se duce, spiritul/ numai pulsează în limburi./ Nisipul, pulpele lungi, vișina coaptă a catifelei,/ stelele cufundate în paharele de gheață./ Luna boală feroce și grea peste chipuri)./ ne iubim cu disperare, cu teamă urlă câinii biciuiți/ în simțuri, marea geme la țărm; o placentă infinită
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o Apocalipsă, în gamă minoră determinată de ineficiența discursului amoros: "Vorbele tale o, vorbele tale!/ microbi agresivi, tinctură de iod peste/ răni neînchise, peste carnea mea jupuită./ Se apropie ora, ora-i propice,/ plumbul clocotește-n cuptoare, mercurul/ în eprubete pulsează, athanorul palpită/ sub flăcări albastre de alcool./ În curând vom pleca înspre ceruri / o, suflete albe, priviri fără trup!". S-ar spune că, în ansamblu, această primă carte de poezii a lui Liviu Antonesei este guvernată de o atmosferă tulbure
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
libertate,/ cînd n-ai de ales, totul e limpede, așa s-au așezat la tine toate, pe muchie;// poate mai avem o șansă, ce știm ne-ar ajuta să nu intrăm prea repede în/ frumoasa încăpere din spate, da, rândurile pulsează în minte, revin în/ țesuturile fine ca niște umbre în moalele capului, ai grijă ce spui când ți-e/ frică, mintea e o fructieră, pe somn, pe tăcute, lumina cea mai pură nu/ vine din bucuria gândurilor clare, coboară direct
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de indiscutabila originalitate, care le transformă în continuatoare, iar nu în imitatoare. Hrănindu-se cu operele mai marilor literaturii și grație stilului sau original Quasimodo începea să fie tot mai vădit exponentul unei poezii inexistente până atunci. Salvatore Pugliatti vedea pulsând în el energia noilor tendințe: Dacă ar trebui să conchidem revenind la comparația dintre Ungaretti și Quasimodo numai schițata în rândurile de mai sus (...) credem că suntem îndreptățiți să considerăm că rafinamentul ungarettian împins până la extrem conține o inspirație subtilă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
19Q4, un astfel de control psihedelic lipsește. Lipsește și cea mai neînsemnată aluzie la sistemul totalitar, anihilat dictatorial. Sîntem confruntați, dimpotri vă, cu imaginea societății nipone contemporane, cu între gul ei set de libertăți și practici democratice, care au pro pulsat-o în ierarhia statelor dezvoltate. Mesajul orwellian derivă totuși din altă parte. Stricto sensu, romanul lui Murakami este "povestea" simbolică a facerii și desfacerii literaturii, unde rolul atotputernicului Big Brother îi revine scriitorului însuși (la rîndul său, un construct demiurgic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vinde sufletul"58. Învestite, în mod aproape miraculos, cu o aură specială, pe care Marco Cugno o numește, umbră, adică o inimă ascunsă, aflată în stare latentă, pe care doar dibăcia artistului o poate readuce la viață, făcând-o să pulseze, în ritmul propriu, cuvintele nu pot fi transpuse în idei, fără intervenția sensibilului. În lipsa emoției, simpla lor formă, oricât de frumoasă, devine aridă de sens, de aceea "tocmai utilizarea cuvântului poetic, în scopuri etice, "morale", este simțită ca un risc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și la malurile stâncoase din aceste locuri. Dintr-o curte, un câine gras s-a repezit înspre mine, a lătrat furios, apoi s-a oprit în spatele gardului și a început să privească cum mă îndepărtez gânditor pe drumul pustiu. Tu pulsezi în sângele meu, în timp ce rătăcesc pe aceste dealuri pline de tufe de papură, printre care pasc în liniște oi și miei, pe lângă gardurile din lespezi și plante spinoase. Tu ai un fel al tău de a te infiltra în tot
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8673_a_9998]
-
fi concurat de nici un bărbat în carne și oase, este cel reprezentat de puritatea înghețată: "afară o aștepta Frigul tare, limpede, curat de orice duhoare, de orice josnicie. Ea se codi puțin la ușa antreiașului, dar numai o clipă". Scena pulsează de erotism, ca un epitalam al raptului glaciar: Deschise apoi larg și păși, iar Frigul o cuprinse în brațe și o sărută pe buze. Ea surâse biruită amantului infinit, care o aștepta de atâta vreme. Și cu un avânt fără
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]