1,217 matches
-
tone, ceea ce îi permitea lui "Shōkaku" să aibă o autonomie de 18.000 km la o viteză de 18 noduri (33 km/h). Două coșuri de fum de aceeași dimensiune, situate în lateral, la tribord, imediat după suprastructura centrală înspre pupa, evacuau gazele produse de arderea cazanelor. Coșurile erau suficient de înclinate în jos pentru a păstra puntea de zbor liberă de fum în orice condiții meteorologice. Puntea de zbor, placată cu lemn, în lungime de 242 m, se întindea pe
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
Coșurile erau suficient de înclinate în jos pentru a păstra puntea de zbor liberă de fum în orice condiții meteorologice. Puntea de zbor, placată cu lemn, în lungime de 242 m, se întindea pe aproape toată lungimea dintre proră și pupă. Era susținută de patru piloni de oțel înainte de hangar și de doi piloni după hangar, spre pupa. Puntea de zbor și ambele hangare (superior și inferior) erau deservite de trei lifturi, cel mai mare fiind cel dinspre proră care avea
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
orice condiții meteorologice. Puntea de zbor, placată cu lemn, în lungime de 242 m, se întindea pe aproape toată lungimea dintre proră și pupă. Era susținută de patru piloni de oțel înainte de hangar și de doi piloni după hangar, spre pupa. Puntea de zbor și ambele hangare (superior și inferior) erau deservite de trei lifturi, cel mai mare fiind cel dinspre proră care avea 16 metri lungime și 13 metri lățime. Toate cele trei lifturi puteau să transporte avioane de cel
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
cele trei lifturi puteau să transporte avioane de cel mult 5.000 kg, iar urcarea sau coborârea dura 15-20 de secunde. Cele 9 opritoare acționate electric erau amplasate în același mod ca pe "Hiryū", trei spre proră și șase spre pupă. Firele puteau să oprească un avion de 6.000 kg care rula cu o viteză de 60-78 de noduri (111-144 km/h). A fost adăugat un grilaj de protecție și un ecran ușor, pliant, împotriva vântului spre proră, lângă suprastructură
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
consta în 16 tunuri tip AA antiaeriene și anti-navă, montate câte două. Acestea erau așezate sub nivelul punții, în construcții care ieșeau în afara navei, câte patru grupuri pe fiecare parte a corpului navei, două grupuri spre proră și două spre pupă. Au fost instalate patru sisteme de control al tragerilor, două la babord și două la tribord. Un al cincilea sistem de control al tragerilor era așezat în vârful suprastructurii (sub antena radarului) și putea să controleze, după cum era nevoie, fie
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
așezat în vârful suprastructurii (sub antena radarului) și putea să controleze, după cum era nevoie, fie unele tunuri de calibru mare, fie pe toate. Inițial au fost instalate numai 12 tunuri AA, grupate câte trei, două grupuri spre proră, două spre pupă, pe ambele părți ale navei. În 1943 au fost adăugate alte tunuri. "Shōkaku" și "Zuikaku" au format Divizia a 5-a Portavioane. Avioanele au fost aduse la bordul acestora cu puțin timp înainte de Atacul de la Pearl Harbour. Fiecare portavion avea
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
el avariat grav pe 8 mai 1942 de bombardierele în picaj de pe portavionul USS "Yorktown" și de pe "Lexington", care au reușit să îl lovească de trei ori: o dată la provă, spre babord, a doua oară la tribord spre capătul de la pupa al punții de zbor și a treia oară în partea dinspre pupă a suprastructurii centrale. Ca urmare a loviturilor primite, pe "Shōkaku" au izbucnit incendii care au fost însă ținute sub control și apoi stinse. Avariile pe care le-a
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
portavionul USS "Yorktown" și de pe "Lexington", care au reușit să îl lovească de trei ori: o dată la provă, spre babord, a doua oară la tribord spre capătul de la pupa al punții de zbor și a treia oară în partea dinspre pupă a suprastructurii centrale. Ca urmare a loviturilor primite, pe "Shōkaku" au izbucnit incendii care au fost însă ținute sub control și apoi stinse. Avariile pe care le-a suferit l-au silit pe "Shōkaku" să se întoarcă în Japonia pentru
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
de cel mult un minut. La o navă cu lungimea de 100 metri sau mai mult se va bate clopotul la prova navei și imediat după aceea se va bate rapid gongul timp de aproximativ 5 secunde la partea din pupa a navei. O navă aflată la ancoră poate, în plus, să emită trei sunete consecutive și anume, un sunet scurt, unul lung și unul scurt pentru avertizarea unei nave care se apropie, asupra poziției sale și posibilitatea unei coliziuni.O
Clopot de navă () [Corola-website/Science/326560_a_327889]
-
căutați la Londra pentru crimă. Totuși, corabia "Lone Star" nu a mai ajuns niciodată la Savannah; în acea perioadă au avut loc furtuni maritime foarte violente, iar undeva, în mijlocul Atlanticului de Nord, a fost văzută mai târziu o bucată din pupa unei corăbii cu literele "LS" inscripționate pe ea. Această povestire narează unul dintre puținele eșecuri ale lui Sherlock Holmes, care a fost incapabil să-și protejeze clientul. În plus, autorii crimelor nu au fost prinși și pedepsiți, în ciuda faptului că
Cei cinci sâmburi de portocală () [Corola-website/Science/325328_a_326657]
-
a investit generos în recondiționarea sa. "Beagle" a fost adusă imediat în doc pentru lucrări de reconstrucție și recondiționare. Întrucât avea nevoie de o punte nouă, FitzRoy a cerut ca puntea superioară să fie considerabil înălțată, cu 200 mm la pupa și cu 300 mm la prova. Bricurile-sloop clasa "Cherokee" aveau reputația de „bricuri-coșciug”, fiind greu de manevrat și expuse scufundării. Îmbunătățind drenajul punții, pentru ca apa să fie evacuată rapid fără a se aduna prea multă la marginea bordului, puntea ridicată
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
mai mare, direct la Port Fitzroy/Bluff Cove. Aceștia ar fi fost astfel obligați să se deplaseze pe podul Bluff Cove, recent reparat, care fusese distrus de argentinieni, pe o distanță de cca. 11 km. Pe rampa de debarcare de la pupa vasului "Sir Galahad" a izbucnit o discuție în contradictoriu privind modul în care trebuie procedat. Ofițerii de la bordul navei susțineau că nu pot naviga la Bluff Cove în acea zi. Ei le-au explicat comandanților trupelor ce trebuiau debarcate că
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
utilizate datorită unui randament ridicat al propulsiei prin evitarea șocurilor la intrarea și ieșirea din apă a palei. Navele cu zbaturi pot avea două roți cu zbaturi montate câte una în fiecare bord, sau o singură roată cu zbaturi la pupa. Cele mai răspândite sunt cele cu două roți, având avantajul unei funcționări și condiții de manevrabilitate mult îmbunătățite. Acestea prezintă dezavantajul unei creșteri apreciabile a dimensiunilor transversale care poate fi chiar de două ori lățimea navei. Prima navă cu aburi
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
suporții au forme hidrodinamice și secțiuni reduse, în acest fel rezistența lor la înaintare fiind mult diminuată. În timpul deplasării aripile sunt complet imersate sub apă, iar la viteză maximă numai parțial. Aripile sunt dispuse în tandem la prova și la pupa, acestea din urmă aflându-se întotdeauna în siajul celor de la prova pentru a se reduce și mai mult rezistența la înaintare. Navele pe aripi portante au de obicei drept propulsoare motoare de avion cu elice sau turbine. În 1869 francezul
Navă cu aripi portante () [Corola-website/Science/324663_a_325992]
-
sportive, sunt celebrele "Bluebird" (K4 și K7), cu care Donald Campbell a realizat cea mai mare viteză pe apă, de 320 Nd (592 km/h). Aceste tipuri de hidroglisoare sunt de construcție specială având fundul realizat în trepte coborâtoare spre pupa; în felul acesta hidroglisorul alunecă numai pe ultima treaptă din spate, celelalte rămânând în aer. În România, inginerul inventator George Constantinescu a gândit primul hidroglisor de concepție românească, care ulterior a fost materializat în jurul anilor 1970 de către U.R.S.S.
Hidroglisor () [Corola-website/Science/324667_a_325996]
-
a putea despica prin lovire învelișul de gheață. Operațiunea poate fi ușurată prin urcarea provei pe suprafața gheții. Sub încărcare, gheața cedează și nava poate înainta. Acest procedeu este îmbunătățit prin utilizarea unor tancuri de balast așezate spre provă și pupă cu ajutorul cărora se poate produce după necesitate apuparea aprovarea spărgătorului de gheață. Prin apupare acesta se urcă pe suprafața de gheață iar prin aprovare presiunea crește și gheața cedează. Aceasta poate fi grăbită prin instalarea a 1 sau 2 elice
Spărgător de gheață () [Corola-website/Science/324687_a_326016]
-
presupune că el este telepat și scrie o poruncă pe o foaie să vadă dacă Șurik va ști să facă ce scrie acolo. Ea scris "caută iepurașul de pluș" dar el crede că a scris s-o sărute, așa că o pupă pe obraz. Lida rupe biletul și-i spune că a fost pe aproape. Cei doi se sărută și decid ca să se întâlnească după următorul examen. Directorul unei magazii, ca să nu fie prins cu lipsuri în gestiune la viitorul control, dorește
Operațiunea Î () [Corola-website/Science/326100_a_327429]
-
s-au pus în mișcare. În primele cinci minute ale luptei nava "Mikasa" a fost lovită de un obuz care a ricoșat, care a căzut peste marinari, rănind inginerul șef, locotenentul de pavilion, și alți cinci ofițeri și bărbați, distrugând pupa. La 12:20 Amiralul Tōgō Heihachirō a decis să schimbe cursul și să scape din capcană. A fost o manevră extrem de riscantă, care expunea la flota la tirul greu al bateriilor de coastă rusești. În ciuda loviturilor de tun, navele de
Bătălia de la Port Arthur () [Corola-website/Science/326195_a_327524]
-
oprească, în consecință a fost lovit de patru torpile și s-a scufundat. Dintr-un echipaj de 622 de persoane, doar trei au supraviețuit pentru a fi salvat de către japonezi. Cuirasatul "Sisoy Veliki" a fost lovit de o torpilă în pupă și a fost abandonată în ziua următoare. Două crucișătoare blindate vechi - "Admiral Nakhimov" și "Vladimir Monomakh" - au fost puternic avariate, prima cu o torpilă la provă, iar cea din urmă prin coliziune cu un distrugător japonez. Ambele crucișătoare au fost
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
pe uscat. Navele pe pernă de aer de tip neamfibie, ce pot evolua pe sol uscat, accidentat, gheață, sau zăpadă sunt prevăzute cu pereți laterali rigizi, perna de aer se formează între pereții laterali și structurile flexibile din prova și pupa, ceea ce reduce semnificativ pierderea de aer. Navele cu pereți laterali rigizi imerși, sau de tip neamfibie necesită un procent de 30% din puterea de propulsie necesară navelor de tip amfibie, la același deplasament. Acest tip necesită cantități mari de energie
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
sau 2-3 săptămâni, eclozionează larvele. Ele pentru a putea respira se mențin la suprafața apei, se scufundă numai în caz de pericol. Hrana larvelor constă din microorganisme și alge care sunt filtrate din apă. După ca. 4 năpârliri larvele devin pupe din care iese la câteva zile țânțarul adult. Masculii în căutare de femele zboară în roiuri. Țânțarii se hrănesc cu sucuri de plante, numai femele fecundate, au nevoie, pentru a-și satisface necesarul de proteine, de cel puțin o dată de
Anopheles () [Corola-website/Science/329700_a_331029]
-
Masculii în căutare de femele zboară în roiuri. Țânțarii se hrănesc cu sucuri de plante, numai femele fecundate, au nevoie, pentru a-și satisface necesarul de proteine, de cel puțin o dată de sânge. Femelele la scurt timp după ieșire din pupe, sunt fecundate și caută donatori de sânge, aceasta are loc pe timpul întunericului, dimineața și seara. După consumare de sânge, ea depune ouăle în timp de 2 - 3 zile. Înțepătura țânțarului produce o tumefiere a pielii însoțită de prurit (mâncărime), pruritul
Anopheles () [Corola-website/Science/329700_a_331029]
-
astronomic, înainte ca acestea să dispară sub orizont. Cel mai dificil de reperat sunt galaxia M110, alături de M31 (galaxia Andromeda), și de M33 (galaxia Triunghiului). Următoarele două ore servesc la observarea unui număr de vreo douăzeci de obiecte dispersate de la Pupa la Cassiopeia, admirarea unui număr de vreo cincizeci de obiecte, îndeosebi galaxii. Faza finală a maratonului constă în observarea unor zeci de roiuri deschise și globulare și nebuloase. În perioada desfășurării "maratonului", pe cerul de dimineață al teritoriului României, nu
Maratonul Messier () [Corola-website/Science/329873_a_331202]
-
plajă, unele dintre ele fiind scufundate, altele avariate. Pușcașii marini care au reușit totuși să debarce au fost uciși sau luați prizonieri. În fața acestui dezastru, comandantul pușcașilor marini, locotenent-colonelul Phillipps, s-a urcat pe marginea vasului său de debarcare la pupa ca să semnalizeze vaselor care se îndreptau spre plaje să abandoneze misiunea. El a fost ucis aproape imediat de focul inamic. În timpul raidului, un pluton de artileriști (mortiere) din regimentul de vânători de munte Calgary de sub comanda locotenentului F. J. Reynolds
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
spicule situate pe corp. Larvele muștelor "Sarcophaga" sunt practic imposibil de distins de cele ale speciilor "Wohlfahrtia". Dezvoltarea larvară în vreme caldă durează doar 3-4 zile, după care larvele se îngropa în sol și se metamorfozează în nimfă. Stadiul de pupă durează circa 7-12 zile. În toată lumea, "Sarcophaga" este asociată cu omul și animalele, multe specii fiind incriminate ca agenți miazigeni facultativi. Douăzeci dintre acestea afectează omul, mai ales prin pseudomiaza tractului digestiv și, uneori, prin leziuni ale urechii etc. Larvele
Sarcophaga () [Corola-website/Science/328809_a_330138]