1,817 matches
-
un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi, încet, se risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri, apoi, după trunchiul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de vis-a-vis se dete puțin într-o parte și prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Râdea. - Maria! șopti el cu inima strânsă. Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc. După ce râsese - cine știe de ce? - ea lăsă perdeua să recadă. Dară inima lui se contrase cu violență, căci el înțelese sensul, dar și neputința
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe care n-o cunoscuse niciodată era ea să se nască cu amorul? Ea se reivi, surâse. De astă dată trase perdelele sus și sta cu-o garofă în mânuța ei albă și privea pare-că pe gânduri în potirul de purpură al florii. - Neprețuita! șopti el uitîndu-se la ea. Ah! ea trebuie să fie bună, de ce surâdea, de ce? și tocmai în fereastră? Oare ea nu-l vedea? Dar dacă-l vedea, dacă aceste zâmbiri aveau o intențiune... mică, cochetă, însă totuși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o rouă umedă curgîndu-i în păr... Dar în momentul acela el îi înlănțuise gâtul... ea, speriată, vru să se retragă, dar brațul lui o ținea cu tărie culcată astfel pe pieptu-i... El se sculă. - Lasă-mă! zise ea roșie ca purpura. Dar el o cuprinsese, îi mângâia fruntea ei albă de-i dete pălăria jos și-i lăsă să izvorască pe umeri în jos valurile de păr blond... apoi îi luă amândouă mânuțele în mînele lui... ea nu mai rezista... se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. I ghicise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai gândi nimic, sau Dumnezeu știe ce; destul, după ce tăcu mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de seamă: - Tu, Alec... și, ca speriată de ceea ce spusese, nu mai spuse nimic. Fața era purpură de rușine. EI stătu în loc... Îi strânse mâna și, rugător, cavaleresc, se înclină și zise-ncet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr, să știi. - Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glasul tremurător. Era un tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite de umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu dar nu-și grăbi pasul. Îi ghicise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumusețe nu se trece. Ea s-apropie încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. Î [i] ghicise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ai sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și schiptru pentru mînile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
facu hârburi. Ochii lui se cascară - el se uita țintă la fereastă și scutura cu mînile grilagiul. Bonetul îi căzu de pe cap și el alături. - Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai adormit în palatul tău, în perini de purpură, în polog aurit. Ea-și întinse mâna cu dorință la bătrânul căzut, apoi îngînă încet, ca și când ar fi vrut s-adoarmă copilu-i: - Dormi dulce, amorul meu, dormi dulce! {EminescuOpVII 242} ["După această întîmplare minunată..."] 2255 ............................................................................................................................................. ... După această întîmplare minunată, Cavalerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
3. Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie șezînd pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. 4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. 5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: "Babilonul cel mare, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!" 11. Negustorii pămîntului o plîng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătase și de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeș, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier și de marmură; 13. nici scorțișoară, nici mirodeniile, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui, 16. și vor zice: "Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare... 17. Atîtea bogății într-un ceas s-au prăpădit!" Și toți cîrmacii, toți cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, și toți cei ce cîștigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
scria bine făcea ca raportul lui să fie și mai de efect - ba chiar, uneori, supramemorabil. Descria o coastă stâncoasă acoperită de o „cascadă de orhidee purpurii”. Existau În jurnal multe pasaje semi‑purpurii, dar simțeai că omul răspundea la purpura naturii. El urmărise un scop strict științific și Întregul articol era foarte important - din punct de vedere uman. Începea prin a Înfățișa lipsa de proteine din regimul alimentar al triburilor pe care le studiase. Și afirma că, În războaiele primitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aurul fibulei de pe mantie și al crucii cusute pe tunică în dreptul inimii. Aproape nimic însă din lucrurile reginei, căci sub văl totul era tăinuit de acel soi de mușchi. Până și rochia, pe care mi-o aminteam ca fiind de purpură și aur. Șobolanii se înfruptaseră fără milă. Lui Rotari, a cărui față avea culoarea lemnului putred, îi lipseau ochii din orbite, nasul și buzele. Părea să rânjească cu dinți de lup. Gaila avea un picior mâncat până la os. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de la brâu în sus un bărbat normal, avea picioarele ridicol de scurte, astfel că stând jos sau în picioare era la fel de înalt. Poate că de-asta longobarzii îi ziceau arga lagi, „coapsă nedemnă“. Era îmbrăcat în bumbac prețios vopsit în purpură, din urechi îi atârnau niște cercei de aur lungi, la gât avea coliere și cruci cu monturi de perle și geme, pe degete, multe inele. Chipul îi era un cerc molatic cu buze prea cărnoase, date cu negru. Era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
așteptatei răzbunări a lui Flaviano. Teatrul era mult mai mic, cu nu mai mult de o mie de locuri. Și publicul era altul, numai nobilii și bogații orașului. Loja imperială era împodobită cu ghirlande și ocrotită de o cortină de purpură cu borduri de aur. Giuliano m-a așezat alături de el, în rândul din spate al lojei pe dreapta, în mijlocul celei mai distinse nobilimi și al liderilor partidului albastru. Nici vorbă de urletele mojice de la hipodrom; în schimb, era un zumzet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trecut dintr-odată pe chipul prietenei mele, și m-am simțit dator să intervin: - Nu fii geloasă Gaila; regina seamănă cu tine așa cum este o găină față de o acvilă. Gaila nu a râs, a deschis pachetul și, privind rochia de purpură brodată, s-a întunecat și mai tare. Ținând-o ca și cum ar fi fost un șarpe, i-a întins tunica lui Rotari. - Nu o vreau. Acesta este un veșmânt de regină, nu de soție de duce de Brescia. Fă ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
uitată într-o desagă prăfuită, vârâtă sub hainele vechi din dulap. - Adeodato, i-am spus pe nepusă masă, am ceva să-ți arăt. Voiam să-i arăt doar o copie după cartea Apocalipsei scrisă cu litere aurii pe fond de purpură, care-i aparținuse Gundepergăi, și despre care se spunea că ar avea adnotările lui Ambrogio din Milano. M-am dus la dulap și, negăsind-o din pricina dezordinii în care cărțile zăceau de ceva timp, am văzut că unele suluri căzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu știu, i-am răspuns surprins, neștiind nimic despre acel papirus. L-am desfășurat și, recunoscând scrisul lui Garibaldo, am citit: „Prietene, vei uita de Lemnul Sacru până în ziua în care îl vei arăta călugărului care nu are veșmântul de purpură pe care îl merită, dar care se va așeza unde s-a așezat Petru. A sosit clipa să te duci să te rogi la mormântul lui Colombano, irlandezul. Acolo poate vei găsi vadul pentru mărturia sufletului tău. Dar mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dar pentru regină, drept care s-a angajat să-l dea gata în trei zile. S-a străduit să lucreze și noaptea, căci mi l-a dat a doua zi spre seară. Făcuse o lucrare fără pereche, folosind aur, argint și purpură, punându-i una din coperțile de piele rezervate doar pentru rege. L-am felicitat și l-am întrebat cât îi datoram. Îl știam cam venal, și de aceea am rămas uluit când mi-a spus: - Mai lasă-mi originalul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unu de ani, cinci luni și șase zile. Pavia era în doliu. Au fost făcute rugăciuni în bisericile catolice ortodoxe și tricapitoline, în templele ariene, sub arborii sacri longobarzi și în sinagogă. În sala tronului, unde era depusă, înveșmântată în purpură și aur, pe un catafalc din scânduri de stejar, pentru prima dată de când lumea e lume, episcopi și preoți de toate confesiunile și-au deplâns împreună regina. Înainte de a fi scoasă din palat, Rotari a dorit să o acopere el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dulce armonie, O cum mai șed Părinții noștri și jelescu-se în a' lor tainice lăcașuri în tăcere cufundate!" Dar Enitharmon îi răspunse cu o lacrima ce ii căzu și încruntîndu-se 245 Posomorita precum o dimineață-nrourată cînd se ivește de purpura lumină, " Pentru că noi să fim fericiți, să îi lăsăm pe ei nemuritoarele puteri să iși sleiască În timp ce noi năuntru tragem dulcile lor desfătări, în timp ce noi dispreț peste dispreț Le-ntoarcem ca să hrănim nemulțumirea noastră; căci recunoscători de ne-arăta-vom Ei vor
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și palida în suferință cînd m-apropii, de frica Frunții și-a ochilor mei groaznici tremurînd, buzele tale că trandafiri în primăvara se-ofilesc. 190 Cum ai scăzut! strugurii tăi care-n al verii vast Belșug se revărsau, Închiși în purpurii mici învelișuri, de-abia îmbobocesc și mor. Ai tăi măslini care turnau ulei peste o mie de coline, Bolnavi privesc nainte și-abia-și întind către cîmpie ramurile. Și rozele-ți ce se-ntindeau în fața arzătoarei dimineți, 195 Ascunse-n mătăsos mic
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]