1,696 matches
-
Mare. În Ungaria tronul era ocupat de un urmaș al Bourbonilor, iar Polonia era stăpânită de un succesor al dinastiei Iagellonilor. Principele Zapolia, confruntat cu tulburările interne și numeroase invazii ale otomanilor și tătarilor, era ajutat de Petru Rareș, care râvnea la tărâmul fascinant, al țării de peste munți. Nepotul contelui Millat, creștea văzând cu ochii. Împlinea doar un an, când în camera unde locuia Rafael doica asista uimită la diverse fenomene stranii care se produceau zilnic. Leagănul levita la o înălțime
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Cele trei cristale sunt ale tale. Ajunși la palat, regele se bucură nespus, când află de dobândirea cristalelor. Bolile și moartea erau eradicate. Cristalele dobândite în regat, aduse tuturor pământenilor viață și tinerețe nesfârșită. Războie nu mai erau. Nimeni numai râvnea la bunurile altuia. Karma era reglată definitiv. Armonia dintre fizic, psihic și destin, i-a făcut pe oameni mai iubitori și mai buni. CASA CU STAFII Prin codrii deși și seculari, vânătorii zvonesc din cornul de aur, speriind animalele viețuitoare
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
mușatin de aur, aplicat pe zidurile cetății, semeț și plin de măreție stă capul de zimbru. S-au spulberat acele timpuri și veni în scaun Roman când țara numai era aprodă și vasală sub suzeran ungar. Dintotdeauna ungarii ne-au râvnit teritoriile, încercând să ne umilească și supună. Roman încheie tratate de prietenie cu basarabii și polonii, alungând ungarii, dă raite și prin Ardeal. Reușește să închege alianțe cu tătarii și ungarii. Trimite corăbii pe Istru și pe mare, trimițând solii
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe tine. Ești cuadevărat cel la care eu râvneam, și ca-ntr-o poveste, vine, tristeți să-mi aline? Te aștept de o viață, dragoste târzie, nu vreau să-mi aduci ca Moș Crăciun, sac cu jucării. Din partea mea, îți voi scrie-o poezie iar tu, săți descarci sacul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
puternice și te simți încătușat, să pictezi bambuși - recomandă vechii călugări budiști. Nu suntem decât atât cât e în noi răzvrătire, iubire, incendiul de-o clipă. Clipa, adică prezentul, chipul viu, trecător, Prezentul, intrând, brusc, pe ușa compartimentului. N-aș râvni la liniștea bambușilor, nici la seninătatea orhideei, aș întinde peste zidurile ruinate de putreziciune o pânză albă de mătase, cer al începuturilor, pe care să-l conjur dimineața și seara și nopțile, iar serile, diminețile, până aș revedea renăscând cândva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
abătut, am osândit. Am fost semeți, am scornit minciuni, am sfătuit de rău, am înșelat, am batjocorit. Ne-am îndărătnicit, am dușmănit, am săvârșit nelegiuiri, ne-am înrăit, am rătăcit, am dus pe alții în rătăcire.“ Știe ce înseamnă să râvnești alți părinți și alți fii, într-o altă lume, să te revolți, să pierzi apoi speranța, nevrednic de iubirea celor pe care îi iubești, să-ți cauți reazem și deșertăciune în cuvinte sau în sunete sau în culori sau în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Se oprește ; preferă să asculte. Ortansa s-a oprit, ascultă. — Chiar dacă nu m-am băgat în mocirlă, am respirat minciuna, ipocrizia în care mă complăcusem. Riduri în plus, ticuri, iritabilitate, insomnie. Sfinții s-au împuținat, ridiculizați de viteza unei lumi râvnind eficiența, imediatul. Ce-ar fi dacă am discuta, scrupulos, viața fiecărui cetățean ? Se oprise, speriat. N-ar fi vrut ca Ortansa să creadă că face vreo aluzie... Nu, n-avea rost, n-avea rost, saltul mortal se produsese, nu mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zile, în Budapesta, și-a pus la încercare "concepția de viață" în toate împrejurările, și după fiece încercare i se părea mai bună, mai mulțumitoare. Viața în capitală însă îi era nesuferită. Zgomotul străzilor, egoismul oamenilor, mecanizarea vieții îl supărau. Râvnea civilizarea sufletului și aceasta i se părea că nu se poate dobândi în marile aglomerații de oameni. În mijlocul naturii se simțea liber și mai aproape de inima lumii. De câte ori avea vreme, fugea de oraș. Dealurile din jurul Budei le cunoștea întocmai ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar și comorile sunt înșelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnești pe cele mai ascunse... Poate cea mai de preț nu ți-o dezvăluie decât moartea, și totuși o dorești cu lăcomia avarului... O fi deșartă chiar râvna aceasta... Fără ea însă viața n-ar mai avea nici o valoare și nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu mai știa unde să se ducă, parcă ar fi uitat pe ce lume se află. Picioarele mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi risipi voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se ciocneau, se amestecau, se înlănțuiau. Și printre ele, ca un bondar roșu, bâzâia de ici-colo, când mai tare, când în șoaptă și mereu sub forme noi, obsesia că, în noaptea aceasta, trebuie să se sfârșească, negreșit. Îi era somn, râvnea să doarmă, dar cu cât încerca să-și mulcomească zvârcolirile sufletului, cu atât gândurile izvorau mai furtunoase. Apoi, obosit de sforțări, le lăsă în voia lor, și atunci i se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă, spre o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
al tatălui său. Știa inscripția pe de rost și totuși, de câte ori o privea, căuta s-o silabisească, pentru că în vremea aceasta îi venea mereu în minte linia dreaptă pe care a urmat-o bătrânul în viață. O linie dreaptă a râvnit și el cu patimă. În zadar. Între inima și mintea lui era un zid asupra căruia toate sforțările lui se frângeau neputincioase. Când credea că l-a dărâmat, atunci îi simțea mai dureros ființa, oricât căuta să se înșele. Apoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa le petrecu într-o agitație cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca și cum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră toate gândurile care nu priveau pe Ilona, precum inima și toată ființa lui numai pe ea o râvneau în fiece clipă cu o patimă disperată. Din cinci în cinci minute trecea în odaia de dincolo, mereu cu speranța de a o vedea măcar pe Ilona. De câteva ori încercă să se gândească la Cervenko, la Dumnezeu, la iubirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privind mereu în fața preotului: ― Vreau să cred... și uneori îmi simt ființa curată și primitoare ca un potir! Dar zadarnic implor și zadarnic bat la toate porțile, nimeni nu-mi răspunde!... Cred, cred, părinte! Toate fibrele inimii mele numai credință râvnesc, chiar când mă sfâșie îndoielile și întrebările!... M-am războit cu ispitirile urii și le-am izgonit din sufletul meu... Sunt în stare să mă umilesc, să mă înjosesc și să-mi presar cenușă pe cap, numai să dobândesc un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
regina-mamă. Ce faceți, Îi dați afară pe Blaga, Berceanu și Videanu și o puneți pe Udrea lider la București? Nu știu cum face femeia asta, dar urcă, urcă, urcă, sare și trei trepte deodată. Bine, a zis că nu vrea, că nu râvnește la poziția asta, de era să mă și umfle râsul... Ia zi-i, cum stă treaba, e bolnavă și prezintă umflături? De un` să știu eu, Gore, că vraciul din junglă nu sunt?! Stau și eu, ca membrul de partid
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă, Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegînd deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentul în șirele-i s-arate? Cum luna se ivește sau vîntu-n codru bate? Dar de-o va spune
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cronidului fiică. Toți ceilalți precât de peire-au scăpat, pre a casă Ei erau, mântuiți de răsboaie și de apele mării. Numai pre el, doritul de patrie și de soție Nimfa măreață-l oprea, minunata zână Calipso-n Peștera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă. În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi, De când zeii-ntoarcerea-n țară îi rânduise În Itaka și tot de nevoie el mântuit nu-i La iubiții lui. Toți zeii-l plâng. Poseidaon
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lume. Eul - acest înveliș veșnic ulcerat. Sunt un rătăcit! Dar tu, cititorule, pe cine cauți? Intelectualii au în genă viciul teoretizării. Întrebările țin lumea în priză de mii de ani. Artiștii nu au somn, pentru că eternitatea, pe care ei o râvnesc, este scoasă zilnic la licitație. Noi, maturii, îi vedem pe copii inteligenți. Iar ei ne consideră stupizi. Fiecare semen citește în mine o altă biografie. Nici eul nu este unitar. O parte din el o ia înainte, alta rămâne gură
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în anecdote. Geniile își racordează moartea la ordinea cosmică. Setea de absolut este o nobilă angajare într-o încleștare febrilă pe care știi dinainte că o vei pierde. Orice scriitor își dorește o Rosinantă care să-l ducă spre nemurire. Râvnim eternitatea, dar ne ospătăm copios din bucatele efemerului. Eternitatea este curtată insistent și de conchistadorii clipei. Dinamica spiritului vascularizează apetitul gloriei. Intră în eternitate îndeosebi viețile cu justificare estetică. Groaza de efemer impulsionează creația. Geniile au îngemănat amurgurile cu zorii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
păunii. Gloria este precedată și urmată de imense neplăceri. Geniile - acești minoritari sublimi și turbulenți. Gloria are un singur cusur : incomodează atât pe posesor cât și pe cei din jur. Zbate-te pentru glorie! Dar ferește-te de copita ei. Râvnim podiumul regal al artei. Nu și urcușul până acolo. Noi, românii, suntem înșurubați în univers prin speranța fără de sfârșit a lui Brâncuși. Capodoperele se spală pe mâini cu ifosele timpului. Oamenii de geniu nu pot intra în uitare. Pentru că au
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cititorului, ori în superficialitatea prestației lui. Veleitarii sunt un soi de ciocoi rătăciți în artă. Unele jurnale literare sunt mai mult denunțuri, decât artă. Muzica - această arhitectură a eterului. Vâna esențială a artei rămâne fiorul transcendental. Arta nu trebuie să râvnească la impactul mediatic al reclamelor. Este mai ușor să scrii un roman postmodernist, decât să - l citești. În artă, nu se poate miza pe o celebritate câștigată ca la loz în plic. În teatru și mucavaua are responsabilități artistice. Marii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
plăceau ca bărbații găsiți și câinii pierduți să - și pună capul pe umărul ei. Pe unele coordonate, relațiile interumane au ajuns la limita metastazei. Mă tem de oamenii care nu știu să zâmbească. Și de cei care se hlizesc mereu. Râvnești bogăția, când ești sănătos și sănătatea , când ești bolnav. Când ouă o mărgică, impostorii cotcodăcesc cât pentru o capodoperă. Cum să ai procese, dacă nu ai conștiință ? Răutatea nu are puncte cardinale, nu face deosebire de cetățenie, sex, religie. Înțelepții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
loc într-o groapă comună. Citind necroloage, te crucești când auzi câte fapte excepționale a făcut un om într-o singură viață. La plecarea fiecărui om, clopotul anunță că linia este liberă. Sicriul este poate singura proprietate la care nu râvnesc cei din jur. Suntem oripilați de gândul morții. Și de frica de anonimat. În definitiv, moartea nu este decât un episod. Doar că e ultimul. Moartea este strâmtoarea cu ieșire spre infinit. După operație începuseră să-i apară irizări de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nu se mai află că s-a istovit - și iscusit vin plodea. Ieșea, după pritoc, vinul alb străveziu curat cum îi lacrima de fecioară și cel roșu cum îi sângele de hulub. E la mintea cintezoiului că mulți pravoslavnici ieșeni râvneau să se acolisească de acele lacrimi și de acel sânge, dar să se fi eglendisit cu ele, prea puțini. Printre acești prea puțini și bunicul meu Gavril se cere pomenit. Înalt-prea-sfințitul îl oprea ades la masa înalt-prea-sfinției sale și-l
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
câteva ori sau doar o singură dată, scânteia cutremurătoare a fericirii. "O dată ca zeii-am trăit și mai mult nu-mi doresc", scrie despre ea Holderlin. Aceasta e adevărata fericire, pe care cei mai mulți oameni n-o caută și n-o râvnesc, pentru că ea îi poate distruge. A trăi ca zeii, fie doar și pentru o clipă, e un hybris care se plătește. Bineînțeles, nu aceasta e fericirea din "Declarația drepturilor omului". Dacă aici se spune că oamenii urmăresc fericirea ca fiind
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]