1,305 matches
-
și gândirea mistică, supralo gică și creativă, în timp ce Allan întruchipează iubirea omenească, contra dictorie, ames tec de spiritualitate, pasionalitate și luciditate. Pe de o parte, perso najul narator este și eul conștiință al cărții, întruchipând tipologia intelectualului european, modelat de raționalism și pragmatism. Este o natură dilematică în care sensi bilitatea romantică se combină cu luciditatea extremă, cu gustul experienței cognitive și morale. Aflat întro febrilă căutare a valorilor existențiale, Allan descoperă adevărata iubire, carei realcătuiește ființa după modelul marilor pasionați
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
regăsi profunzimea emoției mitice decît prin aprofundarea raționalizării simbolurilor. Numai raționalizarea completă a preștiinței simbolizate înțelegerea simbolismului va putea să-l readuci cu adevărat pe calea credinței: spiritualizarea spaimei față de misterul vieții și morții. Rațiunea nu este echivalentă cu intelectul. Raționalismul diferă de intelectualism și doar acesta din urmă este incapabil să trăiască vreodată o viziune a misterului și să înțeleagă credința. În schimb, adevărata raționalizare este paralelă analogic cu credința, în vreme ce țelul credinței este sublimarea spaimei, cel al rațiunii este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
raționalizare este paralelă analogic cu credința, în vreme ce țelul credinței este sublimarea spaimei, cel al rațiunii este spiritualizarea acesteia. Intenția spiritualizări raționamentului este să ajungă la raționamentul care să poată sesiza sensul vieții, nemaiavînd nevoie să-l viseze primitiv și simbolic. Raționalismul este încrederea științifică în fața rațiunii umane și în capacitatea ei de a elimina treptat tot ce este necunoscut și spaima față de acesta, care provine din lumea exterioară (neexplicatul) și din cea interioară (rezolvabilul). Forța sa rezidă în încrederea în faptul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
rațiunii. Dar limita aceasta nu este deloc "Dumnezeu", ci limita misterului. Dumnezeu este simbolul misterului, adică exact sarcina supremă a rațiunii de a înțelege semnificația acestui simbol, care nu este în sine decît un mod de manifestare al lumii interioare. Raționalismul veritabil va combate orice metafizică falsă, explicativă și dogmatizantă. El nu neagă misterul și nici nu-l explică, dar neagă existența Dumnezeului real, explicîndu-L prin Dumnezeul-simbol. Raționalismul combate credința moartă, sprijinind-o pe cea vie și înlocuind-o prin complinirea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
care nu este în sine decît un mod de manifestare al lumii interioare. Raționalismul veritabil va combate orice metafizică falsă, explicativă și dogmatizantă. El nu neagă misterul și nici nu-l explică, dar neagă existența Dumnezeului real, explicîndu-L prin Dumnezeul-simbol. Raționalismul combate credința moartă, sprijinind-o pe cea vie și înlocuind-o prin complinirea ei culturală, adevărata religiozitate. Dimpotrivă, îndoiala intelectului nu este decît complinirea ambivalentă a falsei religiozități. Vrînd să evite metafizica dogmatizantă, el eșuează, deoarece ajunge la o afirmație
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
umanist al acțiunii publice bazate pe evidența evaluativă) și care, sprijinindu-se pe Kant, afirmă dreptul științei de a pretinde să concure la moralizarea statului (Karstedt, 2005) și la evaluarea instituțiilor. Acești umaniști știau foarte bine că știința și un raționalism îngust sunt insuficiente; după formula lui Hume, trebuie reconciliate pasiunea și rațiunea, ceea ce este un alt mod de a dori o alianță pragmatică între actor și cercetător. Asumându-ne această moștenire științifică și etică, este necesară o reunire a energiilor
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
vezi Stiles, 1996; Warr, 2003, sau Jones, 2003, pentru o sintetizare a acestoraă, stând mărturie pentru experiențele vizuale variate, de la cele fenomenologice la cele social-politice: de la revolta împotriva unității identitare la răzvrătirea împotriva capitalismului, de la respingerea viziunii patriarhale la chestionarea raționalismului. Considerate deopotrivă ca manifestare a relațiilor de putere și ca rezistență la acestea, trupul și imaginea acestuia se întrepătrund până la confuzie atât în ceea ce privește medierea tehnoculturală, cât și referitor la posibilitățile de manipulare și de expunere. Aceste manifestări artistice surprind corpul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
responsabilitatea, autonomia, individualitatea și comunitarismul, rațiunea, progresul tehnologică, împreună cu limitele și semnele de întrebare ale acestora, sunt perpetuate în noua viziune tehnologistă a transumanismului. Mai mult, transumanismul are puternice rădăcini umaniste, fiind derivat din umanismul secular al Iluminismului, cu tradițiile Raționalismului științific pus în folosul îmbunătățirii calității vieții. La fel ca umanismul (atât fenomenologii, cât și național-socialiștii se considerau umaniștiă, transumanismul are multiple înțelesuri, perpetuând concepții despre om preluate din religie, știință sau politică și prezintă numeroase contradicții și puncte critice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și socialitate. Securizarea umanului în cadrul postumanismului nu este însă un proces închis, ci unul permeabil și tolerant, situat permanent la interfața cu mașinalul, la granița cu alte specii și sisteme. Acest tip de postumanism este un amestec de afectivism și raționalism, de fenomenologie și tehnicism, un hibrid (uneori monstruosă între sensibilitatea corporală postmodernistă și raționalitatea științifică modernistă. Postumanismul temperat critică idealismul transumaniștilor care încearcă să se desprindă de granițele corporale și mintale ale ființei umane. Mai degrabă decât să însemne transcenderea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațiului virtual împreună cu proprietățile mintale, de la inteligență la personalitate, și cu cele corporale, de la sexualitate și reproducere la afectivitate și emoție. Gândirea postumanistă trebuie să țină cont de prezența sensibilității emotive sau afective, de practicile plăcerii și ale seducției în cadrul raționalismului resuscitat în spațiul virtual. De asemenea, nu își suprimă pasiunea corporală, bogăția senzorială și genetică și sexualitatea întrucât recunoaște faptul că rațiunea nu mai poate veni singură în controlul dorinței și al pasiunilor, ci este doar una dintre multele modalități
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
că nu este o mișcare practică și că se limitează la o apologie tehnologică a eliberării, pe de o parte hibrid-cyborgică, pe de altă parte transcendentalistă. Aceeași mișcare este incriminată de refuzul absolutist al ideilor iluministe în proiectul lor de raționalism plural-democratic. Suspiciunea teoreticienei se îndreaptă înspre relația dintre masculinitate și tehnologia computerului, astfel încât teama sa este una față de complicitatea patriarhat-mașină. În viziunea sa, cybercultura, ca un montaj de feminism digital, știință cibernetică și cultură cyberpunk poate să degenereze într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cea de-a doua direcție, adăugând nuanțări și specificații, după cum se poate observa în special în capitolul al treilea. 2. Badmington (2000Ă utilizează conceptul de postumanism pentru a desemna criza „umanismului”, așa cum aceasta din urmă s-a constituit în emblemele raționalismului și ale idealismului promovate începând cu Descartes. Astfel, postumanismul este analizat de către diverși teoreticieni în operele lui Marx, iar pe de altă parte în lucrările lui Freud și ale lui Lacan, fiind echivalat cu asumarea condiției materialiste și, respectiv, a
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
au eșuat în realizarea unei apropieri ușoare de intuiția fizică convențională și au eșuat în ștergerea idealului clasic al fizicii pe care l-au înlocuit în mod oficial. Ceea ce au reușit într-adevăr a fost să distrugă puternica influență a raționalismului ca piatră de temelie a teoriei fizice. Poate cea mai prolifică în aplicații detaliate dintre teoriile fizice majore, mecanica cuantică ar putea justifica spusele lui G.K. Chesterton: "Am văzut adevărul, dar nu are niciun sens". În dezvoltarea ulterioară a fizicii
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
aprecia că omul trebuie definit din perspectiva dualității sale ca trup si suflet deopotrivă, dar și a esenței sale care este cugetarea. David Hume aprecia că omul este ființă sensibilă dotată cu afectivitate și viață. Kant a sintetizat două teorii: raționalismul și empirismul astfel dacă prin latura sa corporala omul se manifestă ca ființă cu înclinații biologice deci egoiste prin cea spirituală el se manifestă ca ființă morală. Pentru a știi ce este omul trebuie mai întăi să ne întrebăm: „Ce
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
este (fiindcă nu s-a încheiat peste tot în lume, în pofida globalizării) o schimbare epocală în experiența umană, iar interpretările sale sunt și astăzi foarte diverse, adesea polare. Viziunile organiciste păreau pentru totdeauna abolite de modernitatea politică vest-europeană, construită pe raționalism, secularizare, „dezvrăjirea lumii”, „Proiectul Luminilor”, contract social, separația puterilor, schimburi comerciale frecvente animate de Mâna Invizibilă (și lista ar putea continua). Din punct de vedere conceptual, liberalismul părea cea mai bună soluție a încurcatelor afaceri omenești, deși spiritele cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
istoria pozitiviștilor: Avem nevoie de istorie nu ca să spună ce s-a întâmplat sau ca să ne explice trecutul, ci pentru a reînvia trecutul, astfel încât să ne explice și să facă posibil un viitor. Aceasta este criza și oportunitatea noastră educativă. Raționalismul occidental a culminat într-o respingere a rațiunii. Este oare necesar acest rezultat? Dar asta spun și istoricii inteligenți, înzestrați cu spirit critic și cu facultatea de a reflecta asupra marii aventuri umane! Nu pot încheia prezentarea părții centrale a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
științifică și raționamentul prin analogie, instrumente pe care Paulescu le stăpânea la perfecție, îi permiteau ca de la înălțimea gândirii sale să-i anuleze pe materialiști printr-o afirmație simplă “materialiștii confundă fiinta viețuitoare cu cadavrul său”. Viziunea sa mistico-filosofică, în ciuda raționalismului științific agresiv care a dominat secolul al XX-lea, își găsește și ea astăzi locul cuvenit, probând vitalitatea gândirii paulesciene etichetată la timpul său ca “paulism” (Dimitrie Voinov) cuprinsă în monumentala sa carte “Philosophie Biologică” și apoi în “Fiziologie Filosofică
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
efect distructiv la nivel social. Evoluția protestantismului, în opinia lui Paulescu, este una regresivă și el crede cu tărie în dispariția sa completă. Două motive ar concura la această evoluție: 1. Combătând fundamentul dogmei creștine, protestantismul a alunecat treptat spre raționalism și mai apoi în materialism. Interpretarea bibliei cu posibilitățile limitate și imperfecte ale minții omenești, oricât de instruite și erudite ar fi, nu poate duce decât la confuzie și eroare. La rândul lor acestea conduc la neînțelegeri, răzmerițe și războaie
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
omenești, oricât de instruite și erudite ar fi, nu poate duce decât la confuzie și eroare. La rândul lor acestea conduc la neînțelegeri, răzmerițe și războaie, ceea ce istoria a cunoscut din plin și la modul cel mai dureros posibil. 2. Raționalismul avea să ducă la bulversarea bisericii în numeroase frânturi, numărând în timpul lui Paulescu peste 120 de secte. Fiecare sectă protestantă, la care se adaugă cele neoprotestante, are pretenția că este în posesia adevărului absolut, pierzând din vedere faptul că această
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o aplică la temelia Bisericii lui Hristos, adică în pilonul ei de bază - caritatea - singura care poate netezi drumul spre pace. - Este urmată de răscoale și războaie sângeroase care s-au întins pe o perioadă de peste 300 ani. - Trecând prin raționalism a degenerat treptat spre materialismul ateu, concomitent cu fărâmițarea acestui curent reformator și formarea a numeroase secte. - În plus a deschis calea asocierii cu societăți secrete și chiar a dat naștere Francmasoneriei, care avea să prindă contur pe teritoriul Angliei
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
științifice sociale din relatările actorilor sociali. Conceptul abducție a fost folosit limitat în filozofie și științele sociale (Pierce,1931 și Willer, 1967). El este asociat cu o varietate de abordări interpretativiste (interacționism simbolic, etnometodologie și fenomenologie), care resping pozitivismul și raționalismul critic. *) Sociologia analizează fenomenul cultural ca fapt social și ca fapt cultural propriu-zis. În acest sens, sociologia culturii ramură distinctă a sociologiei explică și analizează fenomenele și procesele culturale care au loc în societate, descifrând cauzele și legitățile care determină
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
1997) [1924-1925, 3 vol.] constituie o viguroasă pledoarie pentru necesitatea sociologică a europenizării ca efect al legii inexorabile a sincronizării. Pe aceeași baricadă s-a situat și Mihail Ralea, care a ridicat revista Viața Românească în jurul tripticului axiologic alcătuit din "raționalism, democrație, europenism" (cf. Ornea, 1996, p. 62). Împotriva autohtonismului autarhic propovăduit de adepții extremei de dreapta ca singura soluție de salvare a sufletului românesc de la damnarea sa istorică, același M. Ralea afirma în contra curentului: "Începând a fi buni europeni, vom
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
geniul național, duhul românesc) prin elemente la fel de obscure (matricea stilistică, inconștient colectiv, apriorism românesc). Întorcându-se reflexiv asupra sieși, Lucian Blaga își autocaracteriza propriul stil de cugetare filosofică - probabil pentru a contracara acuzațiile de misticism lansate împotriva sa - cu calificativul "raționalism ecstatic" (Ghișe, 1969, p. viii). Sub efectul lecturii filosofiei sale antropologice, în care chintesența omului este găsită în actul creației culturale, înțeles ca acțiunea specific și exclusiv umană de "revelare întru mister", ne permitem să sugerăm că metafizica spiritualității românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
intestine (vezi Muscă, 1996, pp. 33-36), doctrină identitară a duhului românesc. Lucian Blaga rămâne vioara întâi într-un concert al românismului în care cugetătorii specificului național se întreceau în acte de virtuozitate intelectuală, unele dintre ele ieșind chiar de pe portativul raționalismului fie acesta chiar și "ecstatic" pentru a interpreta o partitură din care răzbăteau sunetele "apriorismului românesc". Avangarda reflecției istoriografice: naționalism critic. În plină sincronie cu precizarea formulei autohtonist-ortodoxiste a românismului, discursul istoriografic elaborat în avangarda reflecției istorice propune, prin exponenții
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
întregul său și nu doar națiunea sa politică. Toate aceste mutații petrecute în conținutul semantic al noțiunii de "bun cetățean" se repercutează și asupra identității sociale a indivizilor, care este supusă unei masive revizuiri. Cetățenia activă, angajamentul civic, participarea politică, raționalismul critic anti-autoritarian și responsabilitatea socială promovate de noul ethos democratic au condus ineluctabil înspre o radicală reconstrucție identitară a cărei victimă colaterală este tocmai identificarea exclusivă a individului cu statul națiune. Idealul de democrație deliberativă cosmopolită încarnat în comunitatea politică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]