1,862 matches
-
ei, haide, o să scapi de mine, adio! Te așteaptă noua ta viață, sus, iubito, coșmarul tău a luat sfîrșit! Vei fi regina Angliei, supușii unui imperiu, deși emancipați, vor privi chipul tău pe bancnote și în hohotele lor de râs respectuoase, te vor iubi... Păstorii din Australia, popoarele primitive din deserturi, care trăiesc mâncând viermi și lăcuste prăjite, se vor închina reginei mame... Ce idioțenie... Matilda, trezește-te!" Și îmi apropiai gura de a ei și începui s-o sărut, s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu și în a șobolanilor, care sânt mult mai interesanți decât peștii?" Mă uitai la el cu coada ochiului, să văd dacă mai era același, în stare să sesizeze din zbor o ironie și s-o amplifice. Nu chiar! Devenise respectuos pentru alții, pentru curba pe care o parcurseseră și firește și pentru el însuși. Nu prea mai avea haz! Dacă și ceilalți suferiseră aceeași transformare aveam să mă plictisesc în mod sigur. Da, zise, într-adevăr cu multă considerație, și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
când zbârciturile și vinețeala pleoapelor, rictusul vulgar al gurii, odinioară fragedă, obrazul altădată mat și fără pori abia mai puteau fi ascunse sub fardul gros și rujul sidefiu (nu violent roșu, nu mai era la modă). Ceremonial... Sărutări de mâini respectuoase (într-adevăr, nici un reproș că întîrziaseră mai mult de-o oră, deci nici scuze), scaune trase, Olimpia, jjj, stai lângă mine, te'n bida mă-tii, eram decis să vă dau pe ujă afară, dar te iubesc și te iert
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și Matei cooperaseră, cu oarece succes, la păstrarea independenței și la arestarea vărului Vlad, care îi cam necăjea pe turci (astăzi, toți trei se întreceau pe statui și-n nume de străzi); recent, deasupra numelor apăruse și-o poză, cănită respectuos de comuniști. Vasile Roaită privea bărbătește spre sirena de care trebuia să se-agațe, înainte să fie ciuruit de jandarmi. Iar Filimon Sârbu, cu ochii lui de patiser chinez și freza ca o bonetă ETA, își dădea obștescul sfârșit, răcnindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai fi mișcat dintr-un loc într-altul prin creierul lui Paul, ai fi găsit numai vechituri, o schiță topografică a unui depozit rusesc în care timpul și-obiectele se împotmoliseră. Paul iubea tot ce venea din trecut: frenetic, tăcut, respectuos. Era un fan al mecanismelor sovietice, robuste și precise, ca nesiguranța lui din lumea reală: ceasul „Voshod“, lanterna „Cosmos“, aparatul de fotografiat „Smena“. Îi încetineau contactul cu exteriorul, ajutându-l să suporte nealterat dinamica vie și corozivă a zilelor; rozetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
patru, dar cui îi păsa? Bântuiam amândoi prin oraș, liberi, gata să aruncăm prejudecățile în aer și-o cremă de legume în stomac. Oamenii se-adăposteau în cârciumi și restaurante, ignorându-se unii pe alții, ca niște infractori responsabili și respectuoși. Nimeni nu-și întreba vecinul ce caută acolo, se auzea doar zgomotul pofticios al tacâmurilor, țăcănind printre farfurii și mirosuri. Mi-am verificat ceasul, dar parcă și orele își pierduseră ordinea și claritatea. Priveam cadranul și nu mai vedeam cifrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o pojghiță subțire și rece. „Nimic prin ziare. Nu suflă o vorbă despre cutremur.“ În timp ce mă asculta, Maria a îmbrăcat un tricou alb. O piesă simplă, cuminte, fără inscripții; i se lipea de sfârcurile ude. „Hmm...“, am zis, aplecându-mă respectuos, „Miroși proaspăt, a șamponuri alese.“ „Ylang-ylang, avocado și merișor. Mulțumit?“ Nu i-am răspuns, în schimb am sărutat-o pe gură, răpindu-i și ultimele picături de apă. Stropii n-aveau ce căuta acolo, carnea nu trebuia să mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteai să miști în front, era prăpăd dacă te simțeau figuranții. După trei sferturi de oră, îți lua foc fundul. Mă foiam discret, invizibil. Actorii tropoteau într-o veselie, ridicând praful de pe scânduri; balerinilor li se murdăreau ciorapii. Lumea privea respectuos, cu ochii cât cepele; unul nu mișca un deget. Mie îmi venea să întind mâna și să-l trag pe erou de cămașă, chiar când trecea pe lângă noi. Sau să-i pun piedică. Răzvan, Chiriac, Trahanache; care cum se nimerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dincolo, cu pantofii într-o mână și costumul în cealaltă. Îl purta pe braț, la dungă, cum fac ospătarii cu șervetul; sacoul stătea smirnă, cu un mic umeraș de lemn băgat pe dedesubt. A închis ușa după el, cuminte și respectuos. Eu am fugit să mă bărbieresc. Mă aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni, după a face baie. Uram apa, era suficient să mă uit la un pahar plin și începeam să mă sufoc. Mă bărbieream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu mai multă atenție. Fetițele astea multe și mici, cu părul castron sau bucălat, îndesate în fustițe miniaturale și împinse pe stradă în pantofiori negri de lac, anunțau fără echivoc „marfa“ de mai târziu. Materialul părea promițător, trebuia doar cercetat respectuos și grijuliu. Era suficient să studiezi câteva detalii, pentru a depista „piesele“ în devenire și-a le separa de „rebuturi“; strict estetic, desigur. Cu puțină răbdare și-un dram de imaginație, puteai întrezări trecerile brutale de la o vârstă la alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care mi-o aduceau părea străină, despărțită de trup și analizată cu luciditate. Totul semăna cu emisiunile nemțești de televiziune, în care îți arătau cum se obțin siropul de arțar, nailonul, caramelele sau becurile. Procesul de producție trebuia observat atent, respectuos, te moleșea. Cu toate astea, n-aș putea spune exact când și cum a avut loc modificarea. M-am trezit într-o dimineață, natural, cu schimbul efectuat. Undeva în creier, apăruse un spațiu alb, golit ca un cont bancar: cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu fusesem înzestrat cu-o fereastră triplu panoramică și nici cu un creier luxuriant, care să-și întindă tentaculele prin jungla de tablă și beton a cartierului, dar nu mă socoteam nici ultimul om. Știam ce să caut. Mă uitam respectuos, plictisit, după exact opusul a ceea ce-mi plăcea. Universul meu începea cu florăreasa din fața blocului și se termina cu doctorițele nevinovate care plecau, în două serii, la unu și la șapte și jumătate de la policlinică. Despre doctorițe (de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Kodakolor, roșul de flacără al Mustang-ului spărgea cerul albastru cu dungi albe, lipseau doar cele 51 de stele ca drapelul să fie complet. Mașina îți lua privirea, dar femeia de lângă ea mă interesa mai mult. Am examinat-o filial, respectuos, fără prejudecăți: ochii vii, fără cearcăne, pielea întinsă (puțin cam albă), părul încă bogat, spatele drept, umerii demni, sânii bombați prin tricoul cu „Starbucks“. Între Maria și mama ei de la 25 000 de kilometri și 27 de ani distanță, desenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria plângând. Ridica imediat capul, își ștergea lacrimile și ieșea demn, fără să-mi adreseze un cuvânt. Știam aproape întotdeauna motivul. Nu insistam, găseam mult mai simplu și mai avantajos să mimez înțelegerea, însoțind-o cu o tăcere matură și respectuoasă. Uneori, tăcerea putea dura și două zile. A treia zi, o invitam în oraș. Opream în Romană la „Turabo“ (dosind Opelul pe-o stradă lăturalnică) și comandam amândoi cafea în patru culori, sărutându-ne cu spuma alb-cafenie de lapte. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-n chiloți! Cine-i ăsta?“ „Cum, nu-l recunoști?“ Îmi venea să râd. Nici eu nu l-aș fi recunoscut pe Bălcescu: negricios, secționat sub stern și, colac peste pupăză, cocoțat pe-o etajeră de lemn, deasupra tablei. Te uitai respectuos la el, cu spaimă, de jos în sus. „Văd c-aveți o modă, să-i urcați în tavan...“, a observat Mihnea. „Să nu-i tragă de barbă sau ce?“ „Sau să nu le stingă țigara-n orbite.“, am admis, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a) nu sut de partea nimănui și nu judecă pe nimeni; tot ce se spune în sala de mediere este confidențial; b) În procesul medierii mediații: nu vor folosi porecle, insulte, reproșuri; nu se vor întrerupe; vor fi onești și respectuoși; vor lucra serios pentru rezolvarea problemei; tot ce se va relata în timpul medierii este confidențial. Mediatorul se va asigura dacă mediații accptă și sunt de acord cu regulile de bază stabilite. Prezentarea problemei Mediatorul va asculta pe cei aflați în
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
încredințat ca cerând trebuința, nimic nu este mai dulce și mai cinstit ca când moare pentru patria sa (pp. 98-99). Patriotismul se traduce, așadar, prin a fi un supus obedient, creștin devotat religiei patriei și cetățean plătitor bucuros al birurilor, respectuos față de legile civile și dispus să își sacrifice însăși propria viață pe altarul patriei pe care o adulează. Cam în același timp în care catehismul omului creștin, moral și patriot al lui Aaron dobândea statutul de lucrare canonică în literatura
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
lor, le plăcea să mănânce bine, amănunt pe care nu țineau câtuși de puțin să-l ascundă. Mama lor, generăleasa Lizaveta Prokofievna, uneori nu vedea cu ochi buni franchețea apetitului lor, însă, deoarece anumite opinii ale ei, în pofida aparentei atitudini respectuoase cu care erau acceptate de către fiice, își pierduseră de mult, în esență, autoritatea inițială și indiscutabilă în ochii lor, ba încă într-o asemenea măsură, încât începeau să fie biruite la tot pasul de conclavul armonios instaurat între fete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a treia cameră, strâmtă și întotdeauna ținută sub cheie: acolo era dormitorul Ninei Alexandrovna și al Varvarei Ardalionovna. Într-un cuvânt, în acest apartament totul era strâmt și înghesuit; Ganea răbda și doar scrâșnea din dinți; deși dorea să fie respectuos cu maică-sa, de la primul pas făcut în casa lor îți puteai da seama că era un mare tiran în familie. Nina Alexandrovna nu era singură în salon, îi ținea companie Varvara Ardalionovna; amândouă croșetau ceva și discutau cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
totul, îi zic, o ornez, dacă vrei, cumpăr altă casă până la nuntă.“ „Ba nu, zice, nu trebuie schimbat nimic, așa o să trăim. Vreau să stau lângă mama ta, când o să-ți fiu soție.“ Am dus-o la mama, a fost respectuoasă cu ea, ca o fiică bună. Și mai înainte, cam de vreo doi ani, mama parcă nu era întreagă la minte (e bolnavă), iar după moartea tatei s-a prefăcut de tot într-un prunc, nu mai vorbește: stă mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mai mult... — Iar tu, domnul meu, nu ești decât un prost, scuză-mă. Ajunge, cred că pricepi și singur că ajunge, o trânti subit Lizaveta Prokofievna, nespus de înfuriată. — E purul adevăr, spuse Lebedev, făcându-i plecăciunea cea mai respectuoasă și mai profundă. — Domnule Lebedev, e adevărat ce se spune despre dumneavoastră, că tâlcuiți Apocalipsa? îl întrebă Aglaia. — E purul adevăr... o fac de cincisprezece ani. Am auzit de dumneavoastră. S-a scris și în ziare sau mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chițibușar, un uricar, un cârpaci. A sperat să facă avere în calitate de avocat și calculul lui n-a fost doar fin și dibaci, dar și foarte sigur: se baza pe ușurința prințului de a da bani, pe sentimentul lui de recunoștință respectuoasă față de răposatul Pavlișcev; în sfârșit, se baza (ceea ce e și mai important) pe cunoscutele opinii cavalerești ale prințului despre obligațiile pe care le presupun onoarea și conștiința. În ce-l privește personal pe domnul Burdovski, am putea chiar spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Vestea cea mai importantă era că, fără multă zarvă, Lizaveta Prokofievna a chemat-o în camera ei pe Varvara Ardalionovna, care se întreținea cu domnișoarele, și a alungat-o odată pentru totdeauna din casă, de altminteri în maniera cea mai respectuoasă cu putință - „asta chiar de la Varia am auzit-o“. Dar când Varia a ieșit de la Lizaveta Prokofievna și și-a luat rămas-bun de la domnișoare, ele nici nu știau că Variei i se interzisese pentru totdeauna să le mai pășească pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu judecata și verdictele tale; nu grobian, nu grosolan ca tine, Ivan Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar fusese îndrăgostită de Ivan Feodorovici al ei, lucru pe care îl știa foarte bine și Ivan Feodorovici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spusese. — Nu mi-e deloc rușine, bolborosi ea. De unde știi dumneata că inima mi-e inocentă? Cum de-ai îndrăznit atunci să-mi trimiți scrisoarea de dragoste? — Scrisoarea de dragoste? Scrisoarea mea e de dragoste! Scrisoarea asta-i cea mai respectuoasă, scrisoarea asta mi s-a revărsat din inimă în cel mai greu moment al vieții mele! Mi-am amintit atunci de dumneata ca de un fel de lumină... eu... — Lasă, bine, bine, îl întrerupse ea, dar deja pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]