2,703 matches
-
Pe masă, mă...pe masă...Rămase gânditor, cu ochii-n tavan. Își zicea: „Copiii mei sunt foarte ocupați...și eu?...Cu moartea mea...de ce să-i pun pe drumuri?” Văzându-l cu ochii-nțepeniți în tavan, Ionică îl întrerupse din reverie: Ce te uiți așa, bă? Sau mori și mie nu-mi spui, ca să mă distrej? Mori sau nu mori? De, mă Ionică! Zâmbi moș Ion cu amărăciune. Se joacă moartea cu mine și eu...nu mă las prins...Du-te
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
-mi ții pumnii, tătăiță! Pa! Zâmbind visător, moș Ion scăpă receptorul. Se simțea bine. Ce minune putea face o voce cristalină cu adieri de vise albe! Misterioase sunt căile energiei vitale! „Da, pe urmă...pe urmă.” Ionică îl trezi din reverie: Ce, bă, te-a amecit jmechera? Ai văjut că pușlamaua nu vine? Ce știi tu, mă Ionică! zâmbi moș Ion cu privirile pierdute. Pe urmă... Pe urmă, bă tataie, dăm telefon la unchiu Ștancu de la Dorohoi. Măcar el să vină
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
ca tematică și viziune poetică, calități conferindu-i originalitate, autenticitate. Spuneam la volumul Moartea, un fluture alb că “poezia lui Teodor Dume nu are nevoie de o decodare, este un aide-memoire pentru repetabila stare de târziu, fragmentele vieții amintite în reverii sau meditații au resemnarea acceptării declinului până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin: Citește mai mult Teodor Dume- Azil într-o cicatriceîi citesc versurile de ani și ani în Cenaclul Lira21 și nu știu
CRISTINA ŞTEFAN [Corola-blog/BlogPost/379129_a_380458]
-
ca tematică și viziune poetică, calități conferindu-i originalitate, autenticitate.Spuneam la volumul Moartea, un fluture alb că “poezia lui Teodor Dume nu are nevoie de o decodare, este un aide-memoire pentru repetabila stare de târziu, fragmentele vieții amintite în reverii sau meditații au resemnarea acceptării declinului până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin:... XV. G. MOSARI- PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI SCRIITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN ISRAEL, de Cristina Ștefan , publicat în Ediția nr. 2020 din 12
CRISTINA ŞTEFAN [Corola-blog/BlogPost/379129_a_380458]
-
bucurie. Fiecare anotimp caracterizează o anumită stare, pune în relief și-n lumina cuvântului complexul de frământări, de tristeți sau bucurii care străbat întreaga ființă a poetului. * Versurile ce urmează, de o seninătate serafică, vin să creioneze disponibilitatea poetului pentru reverie. (Vis de vară) ” Doarme vara sus pe casă / Îmbrăcată în mireasă,/ Iar sub cerul plin de stele/ Dorm și gândurile mele!”. Dar când ” O lacrimă dintr-un ocean / Își cântă dorul pe o strună,” sub amenințarea unui ”nor” tomnatec , al
RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379236_a_380565]
-
că prin salcâmii / trudiți de prea multă iubire / Iisus trece ca un zâmbet de copil”. Sau: ”Se-nviscolesc iar florile-n salcâmi / și le cresc aripi /pentru rugăciune / Ei vor cânta în noapte / ca-ntr-un schit” Poetul se lasă pradă reveriei și sufletu-i vibrează în fața acestor splendori ale naturii. Metafora, provocatoare, deschide drumul spre multitudinea semnificațiilor, învăluită de sacralitatea clipei trăite.( Ioniță Lucian / Salcâmi în extaz). Totuși, trebuie să amintim și de mărturisirea pe care ne-o face, și anume
METAMORFOZELE NATURII – SIMFONII ALBASTRE. ( ANTOLOGIE DE POEZIE). NOTE DE LECTOR. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2150 din 19 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379252_a_380581]
-
Luminilor din zări necunoscute. Dorințe ce-au rămas încremenite, Din clipă-n clipă pot să-nceapă mersul, Dar și-au pierdut în lumea asta sensul Și al lor rost de a mai fi trăite. Tu taci și te-adâncești în reverie, De parcă-ai vrea să mă-ntâlnești în vise, Sau poate-ntr-un volum de versuri scrise Pe fiecare stea din galaxie. Dar, ca să mă găsești, există-o cale Ce duce-nspre iubirea mea ce-așteaptă, Sus, în eter, pe cea din
LIBRĂRIILE ASTRALE de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 1975 din 28 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369179_a_370508]
-
Acasa > Poezie > Delectare > AMURG Autor: Alexandra Mihalache Publicat în: Ediția nr. 1978 din 31 mai 2016 Toate Articolele Autorului Amurgul dintre noi e o poveste scrisă în frânturi de timp pe brațele purpurii ale reveriei și lasă clipele ostenite să adoarmă pe umerii nemuririi fără să-și ia rămas bun de la vremelnicie.... Soarele răsfrânge o amintire într-un decor mirific undeva la poalele munților care se îneacă în amurg.... O lacrimă sfințește pământul însetat de
AMURG de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369285_a_370614]
-
străbate vibrant :``Putea să ne ardă și miezul crud din soare/ ce vărsa căldura peste noi și peste timp (...) Daca iubea cine-ar fi vrut să se sfârșească/ vreodată această clipă sfântă a iubirii?``(Clipa caldă a iubirii). Starea de reverie în care se cufundă cu plăcere, o poartă spre cadrul rustic al plaiurilor natale în care ``Flori de ii din roz arnici printre crengi de cais cu ramuri muzicale `` plutesc în parfumul amărui de absint și cheamă dorul ( Amintire). Dorul
O NOUA CARTE DE LIA FILOTEIA RUSE de LIA RUSE în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374189_a_375518]
-
după ``spice de aur``, ``crengi de nuc``, ``dansul ciucurilor`` : Iar citesc ochii mei despre tine, în dor``(Dansul ciucurilor). Motivul apare în ``Salba de doruri ``,``Lumini în simfonie ``,``Umbre de lumină``. Descrierile vibrează în lirism, atrag prin cadrul nocturn, favorabil reveriei, prin imagini vizuale : seara, luciu de mare, alunecare de ape, liniște înnoptată, muzică stinsă. Gândul devine mobil, primește : ``În suflet de dor, un vis, o doină, o primăvară...``(Vise la margini de ape). Epitetele, personificările, metaforele, hiperbolele care punctează substanța
O NOUA CARTE DE LIA FILOTEIA RUSE de LIA RUSE în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374189_a_375518]
-
Simfonie), ``Hergheliile de ploi/ Într-o vară-nflorită``( Vecia picură), ``Fâșiile de ger atârnă în balans``. Elementele naturii par``sensibilizate`` : ``Vântul înduioșat,```piaptănă`` buclele câmpiei``, lumina ``picură`` pe sub sprâncenele timpului``, eul pare împlinit :``O, prima dată am trăit în nemurire``(Reverie de mai) Lia Ruse știe să guste din plin frumusețea vieții, are puterea și imaginația să transforme realitatea în artă, să ne atragă, să descopere esența în miniatural, să vibreze în fața grandiosului, să înțeleagă, să spiritualizeze gândul. Renata ALEXE Pitesti-
O NOUA CARTE DE LIA FILOTEIA RUSE de LIA RUSE în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374189_a_375518]
-
întrutotul separația exteriorului și unicului față de generalitate și esența sa [39 td]. Întrucît totuși în aceste fantasme intervine sub formă de conținut, gîndirea abstractă și absolută, putem spune că ceea ce ni se înfățișează acolo este spectacolul lui Dumnezeu în delirul reveriei sale. Într-adevăr, nu este vorba de reveria unui subiect empiric, cu personalitate sa bine definită, pe care de fapt nu face decît să și-o reveleze, ci este vorba de reveria a însuși spiritului nelimitat [40 td]. Indianul ce
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
esența sa [39 td]. Întrucît totuși în aceste fantasme intervine sub formă de conținut, gîndirea abstractă și absolută, putem spune că ceea ce ni se înfățișează acolo este spectacolul lui Dumnezeu în delirul reveriei sale. Într-adevăr, nu este vorba de reveria unui subiect empiric, cu personalitate sa bine definită, pe care de fapt nu face decît să și-o reveleze, ci este vorba de reveria a însuși spiritului nelimitat [40 td]. Indianul ce visează este astfel tot ceea ce noi numim finit
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
înfățișează acolo este spectacolul lui Dumnezeu în delirul reveriei sale. Într-adevăr, nu este vorba de reveria unui subiect empiric, cu personalitate sa bine definită, pe care de fapt nu face decît să și-o reveleze, ci este vorba de reveria a însuși spiritului nelimitat [40 td]. Indianul ce visează este astfel tot ceea ce noi numim finit și unic, dar în același timp, ca general infinit și nelimitat în sine însuși, el este ceva divin [41 td]. Putem spune că în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cel dintâi / Ce mi-o răpi chiar piatra ce-oi pune căpătâi..." (Rugăciunea unui dac). Care este însă rezistența, durata stâncii/pietrei, de care se agață omul eminescian, în eternitatea universului? * Tușele în care poetul-sculptor "lucrează" imaginarul muntelui sunt adevărate reverii ale pietrei: termenul de "stâncime" creat în acest cutremur al formelor ("Munte jumătate-n lume jumătate-n infinit", Memento mori) e însuflețitor: "turmele de stânce" vibrează sub privirea lui Zamolx, care la un semn "striga stâncelor să cadă" sau mișcă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
avusese curs pe piața gândirii filozofice". 44 M. Heidegger, Op.cit., p. 83. 45 G. Vattimo, Aventurile diferenței, Ed. Pontica, p. 214. 46 Jean Pierre Richard, Op.cit., pp. 68-69. De amintit: în Orient călătorește și D. Bolintineanu: La piramide, din ciclul Reverii, este un topos pre-eminescian, cu magistrale realizări pe tema ubi sunt: "Dar acolo pe hotarul deșertelor tăcute / Era odinioară acel vestit Memfis. / Luminile, știința și artele plăcute / Făcuseră acolo al lumii paradis. / Aici era cetatea cu magice palate, / Aici locuitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
îi va regăsi pe toți cei pierduți în Rai (cf. Gerjes Dumezil, Mit și epopee, vol. I-III, Ed. Științifică, Buc., 1993, trad. Francesca Băltăceanu, Gabriela Creția, Dan Slușanschi, p. 29). 23 Despre "Complexul Atlas" vezi G. Bachelard, Pământul și reveriile voinței, Univers, Buc., col. "Studii", trad. de Irina Mavrodin, 1998, p. 266 și passim. 24 Reținem câteva dintre figurile reprezentative ale romantismului cu care imaginarul eminescian este în corelație: Thomas Gray își așază eroul pe muntele Vales (în poezia Bradul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cu Principiul antagonismului și logica energiei, care reprezintă încercarea unei formalizări axiomatice a logicii antagonismului. Această formalizare este importantă pentru cristalizarea gîndirii lui Lupasco, deoarece ea introduce o rigoare, o precizie fără de care această gîndire putea fi considerată o imensă reverie, fascinantă, dar vagă. Există o teamă instinctivă, venind din străfundurile ființei noastre, față de acceptarea principiului terțului inclus există un al treilea termen T care este în același timp A și non-A, căci această acceptare pare să pună la îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
boltă a filosofiei lupasciene, este, pentru prima dată în opera lui Lupasco, pe deplin prezent. Terțul inclus e cel care permite cristalizarea gîndirii lui Lupasco, introducînd o rigoare și o precizie fără de care ea putea fi percepută ca o imensă reverie, fascinantă, dar vagă. Această rigoare și această precizie explică influența, deschisă sau subterană, a operei lui Lupasco în cultura franceză. Dar tot terțul inclus e cel care a declanșat o serie întreagă de neînțelegeri fără sfîrșit și o anume ostilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
-voi toți Bărbații departe de tine.] 270 Cîndva născută pentru înveselirea și-amuzarea26 Omului, acum născută toate Puterile să-i sorbi?" Am auzit răsunătoarea mare, glasul l-am auzit tot mai incet, Glasul veni și s-a fost dus precum o reverie: m-am deșteptat în dulcea-mi fericire." Apoi Los pe Pămînt o aruncắ; trecuse mult pînă ce reveni la viață. El răspunse, mai mult întunecîndu-se, cu indignare-ascunsă-n zîmbete: 275 "Eu nu mor, Enitharmon, desi îți cînți cîntul de Moarte, Nici
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
meu domn, ascult-o pe Ahania, ascultă viziunea, Viziunea lui Ahania, în somnul lui Urizen Cînd Urizen dormí în prag și-Omul Străvechi fost-a răpus. Întunecatul Om umblắ pe treptele de foc din fața sălilor, 45 Și Vala-l însoți în reverii, în dulce somn himeric. El se uitắ în sus și te văzú, Prințe-al Luminii, splendoarea ta se stinse, [ Dar nu-l văzu pe Los, și nici pe Enitharmon, căci Lúvah în umbră îi ascunse În dulce nor întins în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și să se uite-afară: e slobozit de lanțuri, ușile temniței sale sînt deschise; 675 Și îi lăsați pe-ai săi femeie și copii să se întoarcă de la gîrbaciu-mpilătorului. Ei îndărăt se uită la fiecare pas și cred că e o reverie. Aceștia-s oare sclavii care gemeau pe ale Tainei străzi? Unde vi-s fiarele și cei care corvezile vi el împart? aceștia-s oare prizonierii? Unde vi-s lanțurile? unde va sînt lacrimile? de ce priviți în jur? 680 De sînteți
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este una dintre cele mai puternice spații de integrare a gândurilor prezente cu amintirile sau speranțele omului. Ea este locul de unificare și regăsire, este paradigma tihnei, a Împăcării omului cu sine Însuși, cu lumea și cu Dumnezeu. Pe baza reveriei se Înalță și casa din viitor. Pe baza imaginii casei natale se construiește casa mult visată, care va fi mai solidă, mai mare, mai frumoasă decât toate locuințele cunoscute. Poate că nu În mod Întâmplător casa copilăriei este cea mai
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
ingrediente culturale, comportamentale și existențiale cel puțin suspecte. S-a ajuns la situația de a ne simți jenați dacă dispunem de timp și-l folosim pentru sine. Ne ascundem de faptul că unii dintre noi mai alunecăm uneori În dulci reverii, plutim pe valurile hălăduirii sau ne complacem În clipe de răgaz. Uităm că acest timp poate prefața un timp al rodniciei și creativității, al edificării și Înălțării. Cuvintele de ordine par să fie activitate, mișcare și reușită. Am intrat Într-
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
nici un caz, acesta nu este un timp egoist, care Îl ocultează definitiv pe celălalt. Printr-un fel de recul, el poate deservi În ultimă instanță pe alții, chiar dacă nu În chip direct și imediat. Gândul dintr-un anumit moment de reverie poate deveni cândva un bun spiritual și pentru alții. Departe de a-l repudia și diminua, acest timp trebuie protejat, Încurajat și reconsiderat. Timpul rezervat sinelui presupune acel răgaz al reînnoirii sinelui, al Îmbogățirii lui Împotriva tuturor automatismelor care duc
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]