2,125 matches
-
să știe dacă trebuie să ia umbrela" gândi Melania Lupu. Scoase motanul din poșetă și-i șopti la ureche: ― Drum bun, Mirciulică! Din spate, Azimioară vedea profilul maiorului. Tâmpla căruntă, nasul subțire, încovoiat și cu pielea mult întinsă pe os, ridul adânc care se oprea în colțul gurii. Bărbia puternică dispăruse în fular... Vorbi fără să se uite la locotenent. ― Sper să ajungem cu cel puțin o jumătate de oră înaintea lor. Ne vom ascunde în pădurice. Pentru orice eventualitate, locotenentul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mișc nici moartă de-aici! ― St! făcu Panaitescu. Umblă cineva la ușă. Matei își privi ceasul. ― 6, 30. Pe unde i-or fi sticlit ochii amicului Vîlcu? Ușa se deschise încet și apăru un bărbat înalt, cu figura obosită. Două riduri adânci, săpate în jurul gurii proeminente, buzele subțiri îi dădeau un aer agresiv, în bizar contrast cu blândețea ochilor. Purta un palton elegant. Gulerul și căciulița de biber prinseseră în gerul de afară o strălucire metalică. Ridică surprins sprîncenele: ― Sînteți matinali
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
uită la Melania Lupii: Oare se simte în încurcătură?" Femeia se chircise. Își pierduse sprinteneala și părea jignită până în adâncul sufletului. Îl impresionă trupul cu umerii înguști, brațele subțiri lipsite de putere. Părea neajutorată, vulnerabilă, o fetiță colilie și cu riduri care n-a învățat încă să-și poarte de grijă. Pe comodă era așezată o păpușă veche, foarte frumoasă. Cristescu încercă un imbold ciudat. Să pună păpușa în poala Melaniei Lupu, s-o mângâie pe buclele albe. ― Nu vreți o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Ce, s-a făcut atît de tîrziu? Nu, nu vin, am să cer să mi se aducă aici prînzul. Aștept un mesaj în privința... în privința unui lucru. O privi cu multă atenție: ― Hei, Innelda, dar văd că ți-au apărut niște riduri pe obraz. Sper că nu te lași doborîtă de ultimele evenimente. ― Niciodată nu mi-am jucat rolul cu mai multă prudență, răspunse ea. După ce întrerupse legătura, se reașeză și, lăsîndu-se pe speteaza scaunului, se gîndi încordată: "De ce să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
părut niște acrobați care jucau fără plasă, dar nu într-o arenă, ci deasupra realității, trăncănind despre un trecut pe care și-l născoceau ori și-l corectau, și-l completau; de ce? Aveam senzația că întrezăresc urme de fard în ridurile bătrânilor. M-am suspectat că le atribuiam propria mea dedublare, că împrumutam realității o subrealitate care nu era decât în mintea mea. În zadar. Din ziua aceea n-am mai putut să mă lepăd de această obsesie, că asistam la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se opreau să se uite la noi, curioși. Dinu mi-a turnat și mie vin și, în clipa aceea, am observat că figura lui semăna perfect cu cea a fratelui meu. Era exact chipul din fotografia de porțelan, acoperit de riduri. "Ce mă examinezi așa?" m-a întrebat, fiindcă nu-mi puteam deslipi privirea de el. Avea aceeași expresie cuminte și chiar același zâmbet, acum îmbătrînit și obosit. "Semeni cu cineva", i-am zis. "Cu cine?" "Nu-l cunoști. M-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fulgerat de divinitatea lui. A fi muritor de rând îți impune unele obligații. Una dintre ele e aceea de a fi cuviincios. Trebuie, deci, să stai de o parte, să nu te uiți prea atent, ca să nu-i vezi cumva ridurile. Asta ar putea să-l irite și de ce ai nevoie să riști? Încât aștepți. Când întoarce, neglijent, capul spre tine, treci printr-o clipă de gheață și foc. Surâzi ca să-ți semnalezi astfel respectul și-ți e groază că acest
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape fără gene și pungi seroase sub ochi. Părul îi căzuse pe creștet, iar cel rămas împrejurul capului îi atârna, rar și cenușiu, în neorânduială. Purta un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care o comentau în fel și chip, în legătură cu care emiteau nenumărate ipoteze, care îi fascina și de care se temeau totodată. Cum era sala? Unde stăteam eu? Dar Bătrînul? Și, de fapt, cum mai arăta Bătrînul? Cu fața plină de riduri, bineînțeles. Timpul, domnule, timpul. A trebuit să le povestesc în amănunt cum m-am spălat pe mâini, și care a fost prima impresie în sala cu oglinzi. ― Și cum e să te vezi în atâtea oglinzi? mă iscodi Domnul Andrei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vedeam uneori trecând într-un cărucior pe rotile, cu o pătură galbenă pe genunchi. Avea un gât subțire și fragil, gata să se rupă parcă la o mișcare prea bruscă a capului. De câte ori zâmbea, întinerea. Obrazul i se lumina și ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere "Taifunul Victoria", iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-un cărucior
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urmă s-o doboare. Nu-mi trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele și nu-mi venea să cred că ele erau rostite de bătrâna cu fața plină de riduri dinaintea mea: Am o o voce răgușită, cum observați, domnule sculptor. Deloc muzicală. N-am putut să cânt. La desen nu m-am priceput. În literatură, unde am făcut câteva încercări, am aflat la timp că, pe măsură ce încerci să fii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vroiam. Gândul că așa ceva nu mai era cu putință, că nimic nu mai putea fi îndreptat, îmi dădea o nesuferită senzație de gol de care nu reușeam să scap. Încercam să mi-o închipui pe Laura bătrână, ofilită, plină de riduri, dar fiecare val care se izbea de țărm îi ștergea ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu mai putea fi îndreptat, îmi dădea o nesuferită senzație de gol de care nu reușeam să scap. Încercam să mi-o închipui pe Laura bătrână, ofilită, plină de riduri, dar fiecare val care se izbea de țărm îi ștergea ridurile închipuite și fața ei strălucea din nou tânără. Retrăiam noaptea când arseseră bălăriile și când mă culcasem prima oară cu ea. Alt val ștergea și această amintire. După care revedeam masa de piatră pe care era pus, sub cerul înstelat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gândit că făcusem o imprudență. I-am mărturisit totul lui Dinu, ca să mă sfătuiesc cu el. Dinu a holbat ochii mari. ― Cum, ai făcut asta? ― Da. ― Și pentru ce? Era stăpânit de o agitație neobișnuită. Părea îmbătrînit brusc, obosit, cu ridurile accentuate din pricina panicii. Am avut senzația că în fața mea se găsea alt om. Un necunoscut. Ce însemnam eu pentru el? Ce reprezenta el pentru mine? Tensiunea nervoasă transforma în întrebare tot ce ne legase până atunci. Poate nu mai eram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrînesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în Stâncile de marmură și cam atât ― cum, asta era tot? ― da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
porțile care se deschideau spre cornișă. Era o casă mică, spaniolă, cu ziduri groase, cu obloane de lemn vopsite, cu odăi goale și umbroase. Aveau orez, pe care l-a servit mama tinerilor, o bătrână spaniolă zâmbitoare și plină de riduri. Gonzales s-a mirat, fiindcă orezul lipsea acum în oraș. Se poate face rost la porți", zise Marcel. Rambert mânca și bea, și Gonzales a spus că era un adevărat prieten, în timp ce ziaristul se gândea numai la săptămâna pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întâi, care și-a găsit loc în partea cealaltă a patului, opusă lui Tarrou și s-a sprijinit de perete. O expresie dureroasă se citea pe chipul său și oboseala tuturor acestor zile în care se expusese direct primejdiei săpase riduri pe fruntea sa congestionată. A venit apoi Joseph Grand. Era ora șapte și funcționarul s-a scuzat că era cu sufletul la gură. N-avea să rămână decât o clipă, poate acum se știa ceva precis. Fără să scoată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cea mai în vârstă de acolo. Se uită la pantalonii negri, jacheta Ann Taylor și cămașa Agnes B care îi alcătuiau îmbrăcămintea: erau bune pentru serviciu, dându-i eleganța necesară întâlnirii cu diplomați și miniștri. Dar aici păreau monotone. Și ridurile acelea din jurul ochilor sau cutele acelea care apăreau când zâmbea... —E acolo. Uri arătă spre un bărbat care stătea deoparte și privea ringul de dans, cu mâna pe gâtul unei sticle de bere, dând din cap în ritmul muzicii. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fundamentală: prelungirea vieții pentru a fi un produs de vânzare. Botox-ul de azi va conduce la terapia înlocuirii genelor de mâine. Face-liftingurile de azi vor însemna nanotehnologia cu celule stem pentru a ne face să părem asemeni pielii bebelușilor, fără riduri, mâine. Chiar și memoriile vor fi de vânzare, cu renunțarea la superagilitate și inteligență îmbunătățită, ca măsură de protecție. Semințele acestei tendințe sunt bine sădite azi. Oamenii de știință specializați în medicina asigurării longevității, pe care i-am cunoscut, scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
pe care mizează Rick. Mai ales dacă produce moarte prematură. Ar fi un dezastru. Cum mă simt? zise Adam, în timp ce serveau prânzul. Mă simt bine, Josh. Mulțumită ție. Sunt puțin cam obosit, câteodată. Și am pielea uscată. Am făcut câteva riduri. Dar mă simt bine. De ce? — Eram curios, spuse Josh, pe un ton cât mai indiferent. Se chinuia să nu se holbeze la fratele lui. De fapt, aspectul lui Adam se schimbase radical. De unde înainte avea doar câteva fire cenușii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
deja locul amurgului, iar lumina dinăuntru scăzuse Încet. Bunica Shushan s-a ridicat și a aprins candelabrul de cristal. — Trebuie să o salvăm pe Armanoush de toate relele, ăsta e singurul lucru care contează, a spus moale Shushan Tchakhmakhchian, cu ridurile de pe fața ei și vinișoarele subțiri, vineții de pe mâini și mai evidente În lumina albă și aspră. Mielușelul ăla nevinovat are nevoie de noi, la fel cum și noi avem nevoie de ea. Expresia chipului ei a trecut de la hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din cap. Când i s-a pus Întrebarea, Armanoush s-a oprit o clipă și a mângâiat pandantivul bunică-sii cu Sfântul Francisc din Assisi Înainte să răspundă. A zărit-o pe Petite-Ma cu pielea ei Îngălbenită, brăzdată de ridurile atâtor ani stând În celălalt capăt al mesei și uitându-se la ea cu o expresie atât de plină de compasiune Încât Armanoush nu putea să bănuie decât că existau doar două posibilități: fie nu fusese deloc atentă la povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Înainte să ți-l faci? a Întrebat Asya cu o expresie Îngrijorată despre care spera să pară destul de convingătoare. — Nu, a spus noua prietenă a Scenaristului Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste. Chipul ei căpătase acum o expresie gravă, ce schița noi riduri În jurul buzelor și ochilor. — O, Într-adevăr? Ei, nu contează, nu-ți face griji. Asya a dat din mâini. Aproape sigur n-o să se Întâmple nimic rău. Și spunând asta s-a lăsat pe spătarul scaunului. Caricaturistul Alcoolic și Armanoush
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acela: Mustafa a plecat În Statele Unite pentru a nu se mai Întoarce niciodată. Bunica Gülsüm era o femeie căreia nu-i fusese niciodată Întoarsă iubirea; una din acele femei care nu Îmbătrâneau treptat, ci dintr-odată, sărind de la virginitate la riduri, căreia nu i se dăduse niciodată șansa să zăbovească Între aceste etape. Se dedicase În Întregime unicului ei fiu și Îl prețuise adesea În dauna fiicelor sale, Încercând să găsească În el o consolare pentru toate lucrurile pe care viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu își putea lua ochii de la ea. Fără vârstă, fața femeii era ciupită și palidă, cu urme de roșu aprins pe obraji și un roșu mai adânc de culoarea neliniștii pure în jurul ochilor. Trăsături, odată frumoase, erau acum ascunse sub riduri adânci și disperate, iar hainele, purtate și murdare, păreau a fi fost cândva la modă și foarte scumpe. În plus, degaja un miros puternic și neplăcut. ă Alexander Grigorevici, insistă Porfiri. Cineva a lăsat un bilet pentru mine. ă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]