1,349 matches
-
propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou alungă spiritele malefice și înnoiesc pământul prin "jocul" vieții și al morții. În cadrul scenariului ritualic de Anul Nou , la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor vegetației. Întruchipare a materiei prime, a mamei primordiale, "capra" reprezintă un simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor vegetației. Întruchipare a materiei prime, a mamei primordiale, "capra" reprezintă un simbol al fecundității, manifestată ritualic de Anul Nou, ca zeitate arhaică a vegetației care reface legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol solar, coarnele sale, care se reînnoiesc periodic, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu virtuți medicale și meteorologice, întruchipare a divinității naturii care moare și renaște în fiecare an.94 Zilele mitice, douăsprezece sau nouăsprezece, dacă se ia în considerare intervalul 20 decembrie (Ignatul) 6 ianuarie care prezintă fața Noului An, se supun, ritualic, metamorfozelor soarelui, ducând povara Sfârșitului și Începutului. Divinitatea solară, care deschide ciclul calendaristic, este Ignat, sărbătorit pe 20 decembrie, în ziua tăierii porcului, ca simbol al spiritului grâului, asociat cu zeitățile vegetației Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris sacrificiu ce reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu zeitățile vegetației Demeter, Persefona, Attis, Adonis, Osiris sacrificiu ce reprezenta moartea și renașterea soarelui. Zeul Solar, de origine indo-europeană, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra, înlocuit, o dată cu creștinismul, de Isus, "soarele dreptății", prin nașterea sa ritualică desfășurată an de an, reclădește lumea, purificând-o de maleficiile de peste an. În trecut, Anul Nou era sărbătorit la 25 decembrie (mai mult de un mileniu), în apropierea solstițiului de iarnă la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
între 26 octombrie și 23 aprilie, miezul iernii fiind Sânpetru de iarnă (16 ianuarie). Dacă Sângiorzul încuie iarna și înfrunzește codrul, Sâmedru încuie vara și desfrunzește codrul.101 Înnoirea timpului calendaristic avea loc în noaptea de Sâmedru, prin aprinderea focului ritualic, în care se împlânta un brad verde pentru a fi incinerat, iar pe coastele dealurilor se rostogoleau roți de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
timpului calendaristic avea loc în noaptea de Sâmedru, prin aprinderea focului ritualic, în care se împlânta un brad verde pentru a fi incinerat, iar pe coastele dealurilor se rostogoleau roți de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini și livezi, pentru a avea rod bogat în noul an.102 La daci, ritul incinerării (indoeuropean, de fapt) simboliza "ritul Marii Treceri în Lumea cealaltă prin purificare cu focul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în Bucovina, se întâlnesc și astăzi stâlpi funerari cu roți solare în vârf.105 La români, sărbătorile solstițiale și echinoxiale erau marcate și de jocul călușarilor care se integra în cadrul unor rituri magico-mitice, medicale, apotropaice, tropaice, cathartice și războinice. Dansul ritualic cu cai solari apare și la alte popoare: la germani, Pferd-Ritters, la francezi, cheval jupon, sau la englezi, hobby horse.106 Datina arderii butucului în noaptea de Crăciun, răspândită aproape la toate popoarelor Europei, focurile care se fac în dimineața
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul dăruit" era sărbătorit, în trecut, "pe cele mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi, în tradiția românească, prin Nedei, care amintesc de "stihia primordială".110 c. Imaginea-cronotop
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
el iar se face copil."115 Sfârșiturile și începuturile temporale sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
El atunci că se scula / Și din gură-așa zicea: / Sculați-vă slugile, / Să măture curțile, / Cu poalele supniței, / Cu vârfu cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"199 Motivul "copilului ales", prezent în scenariul ritualic din cadrul colindelor în care se înfățișează devenirea, transfigurarea exteriorizând zbuciumul interior al ființei umane aflată în așteptarea unei noi lumi, reclădite din perspectiva sacrului, este însoțit de motivele astrale care dezvăluie însemnele cosmice: "Doamnele, / În prundul mării, / Doamnele, / Născut-au
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
oștile. / Iar Ion făt-frumos, / El să fie sănătos / Ca un trandafir frumos."200 În structura magică tradițională a urăturii de Malancă, luna este supusă unui ritual al reîntoarcerii în matricea apelor, tocmai pentru a se împlini descântecele și farmecele. Moartea ritualică a lunii, care precede apariția lunii noi, numită popular Luna Tânără, Luna în două coarne sau Crai Nou, mijlocește împlinirea unor vrăji și descântece. "Luna din fântână", din recitativul urăturii pentru Malancă, simbolizează tocmai această renaștere a lunii din apele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o ajunge soarele și-i zice: "Bună dimineața, lună veche!" Dar ea pe loc se întoarce primenită și-i zice: "Mulțămesc dumitale, că-s tot nouă!"213 În alte legende, soarele și luna sunt frați care au dezlegarea "cununiei"; pragurile ritualice înspre taina căsătoriei transfigurează inițiatic drumul aștrilor: "Sfântul Soare și cu Sfânta Lună erau frați și Sfântul Soare a vrut s-o ieie. Sfânta Lună s-a dus la Dumnezeu iar și i-a spus: "Zi-i să-ți facă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este fixat de un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în mentalitatea populară: "Sărbătoarea dinților" (11 aprilie), "Sărbătoarea tâlharilor" (11 noiembrie), Sărbătoarea oilor, Sărbătoarea lupilor, Paparudele, Marțolea sau Marțiseara, Filipii, etc.220 Timpul sărbătorii transformă cadrul evenimențial al trăirilor zilnice în spațiu sacru în care obiectualul devine co-participant la actul ritualic. Sărbătorile echinocțiale și solstițiale erau celebrate în mod egal, la începuturi de an, timpul astronomic diurn, cu diferitele sale momente răsăritul și apusul soarelui, miezul zile și miezul nopții era considerat început de zi. Sărbătorile cu dată mobilă, specifice echinocțiului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitologiilor arhaice, pasărea întruchipează sufletul mortului, călător în lumea de dincolo. Simbolul "pasăre-suflet" este prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din America și Australia. Această imagine a păsării-suflet o găsim, la români, în colacii ritualici, dați de pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cocoșului simbolizează primenirea spațiului nocturn de forțele malefice, anunțând biruința soarelui și a luminii asupra nopții și întunericului.236 b. Imaginea spațiu-timp Legătura permanentă dintre lumea de aici și lumea de dincolo este ilustrată, în credința populară, și de implantarea ritualică a șase însemne funerare pe mormânt: țărușul apotropaic, sulița, săgeata bradului sau bradul, ca arbore psihopomp, stâlpul, simplu sau împodobit cu pasărea sufletului, crucea, ca însemn solar al mortului, și troița, ca însemn mitologic al credinței mortului.237 În satul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
somptuar, prăjitura pasăre (din pomul mortului), pretext de cântec funerar. Pasărea funerară se înfățișează sub dublu aspect: "cu aripile strânse", ca pasăre a sufletului, ca alter ego existențial, și "cu aripile deschise", ca ipostază cosmică a sufletului pasăre."239 Pasărea ritualică a fost dublu reprezentată, ascendent și descendent. Urcarea ritualică, din universul htonic al morții, pe arborele cosmosului se face în trepte: pasărea sufletului, de pe pieptul mortului, este înmormântată și ea, apoi este ridicată pe mormânt, de pe mormânt pe stâlp, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
funerar. Pasărea funerară se înfățișează sub dublu aspect: "cu aripile strânse", ca pasăre a sufletului, ca alter ego existențial, și "cu aripile deschise", ca ipostază cosmică a sufletului pasăre."239 Pasărea ritualică a fost dublu reprezentată, ascendent și descendent. Urcarea ritualică, din universul htonic al morții, pe arborele cosmosului se face în trepte: pasărea sufletului, de pe pieptul mortului, este înmormântată și ea, apoi este ridicată pe mormânt, de pe mormânt pe stâlp, pe arborele vieții, apoi pe arborele cosmic. Coborârea din arborele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Buna-Vestire sau Blagoviștenie la început de primăvară se dezleagă limba păsărilor, în special a cucului care, peste iarnă, a fost uliu, iar acum începe să cânte necontenit până la Sânziene sau până la Sân-Petru. Cântatul cucului este întâmpinat cu o anumită pregătire ritualică: când se dezleagă limba cucului e bine ca fiecare să aibă bani la el, să nu fie flămânzi și supărați, pentru a fi feriți, peste an, de boala sărăciei, de foame și de supărare. Sărbătorită în preajma echinocțiului de primăvară, Blagoviștenia
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trecerilor între anotimpuri și a timpului diurn, ilustrat de penele de cocoș.246 Un alt ceremonial practicat la începutul Anului Pastoral, de Sângeorz, în Banat, Oltenia, Bistrița Năsăud, prin care se anulează puterile malefice, este "Cucu-Răscucu". Practicile magice din scenariul ritualic "Cucu Răscucu" au rol apotropaic: pentru ca animalele să fie ferite de puterea cucului de a le lua mana și de a le strica laptele, se face un colac prin gaura căruia se mulg oile și vacile, apoi este rupt în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în roșu, culoarea soarelui la răsărit și apus. Astăzi, imaginea arhetipală a oului a fost preluată de creștinism, fiind un simbol al Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, asemenea puiului de găină ieșit din găoace. Prin intermediul scenariului ritualic al vopsirii și încondeierii ouălor, divinitatea, ca reprezentare a timpului și a spațiului, trece prin moarte spre viață, în fiecare an.250 După ritualul denumit "ciocănitul ouălor", din ziua de Paști, cojile ouălor se aruncau pe pământ, pentru rodul semănăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dintre păsările de casă cu cea mai mare încărcătură de semnificații sunt găina și cocoșul, găina călăuzind momentele semnificative ale vieții, în plan uman, iar cocoșul, ca reprezentant al planului cosmic, vestind și drămuind timpul. Găina și cocoșul au încărcătură ritualică, fiind prezente, în ceremonialul de trecere, ca simboluri ale prosperității, ale comuniunii nupțiale sau sunt călăuze a sufletului pe lumea cealaltă. Pasăre htoniană, găina este un simbol al dragostei și al fertilității: "găină se cuvine să ducă mirele și mireasa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau mănâncă cireșe și răgușește, nemaiputând cânta: "Legea ta de cuc balan, / Te-am nămit să-mi cânți un an, / Tu ai simțit a Sânziene / Și ți-ai vârât pliscu-n pene."282 Așteptarea anuală a cucului presupune o anumită pregătire ritualică, menită să înfrunte cântecul sorții: "Dacă-ți cântă cucul întâi, în față, sau în dreapta, anul acela îți va merge bine. Dar dacă, în spate, sau în stânga, e a suparare, a boală, sau moarte. Când auzi cucul întâi cântând, să te
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]