2,674 matches
-
începutul romanului Don Quijote citim: "Dar asta nu interesează așa de mult povestea noastră; destul ca noi să nu ne abatem mai mult de un țol de la grăirea ei adevărată". Puțin mai încolo, naratorul susține că este cel mai sincer dintre rivalii săi, dînd mai multe variante ale unei întîmplări. Merge așa de departe încît rotește adevărul la 180: în Capitolul 5, o poveste care este descalificată pe motivul că provine din tipul de literatură pe care cartea îl ridiculizează este prezentată
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
calul. Atunci trupul femeii se făcu drept ca lumânarea, cuprins de lumină strălucitoare, transformându-se într un tânăr chipeș îmbrăcat cu haine elegante și scumpe. -Pace vouă și iubire. -Daniel-strigă Robert. -Da eu sunt. Am venit să te ajut împotriva rivalului meu, dar te-ai descurcat singur. Ariel magicianul Satanei, ia diverse înfățișări. -Dar m-a avertizat să mă feresc de magicianul întunericului. -A fost un truc. Este foarte periculos. Ia inelul acesta, când ai nevoie de mine, mă chemi cu ajutorul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
care refuza să ierte răul care i se făcuse și că oamenii nu sunt niciodată vinovați". Chiar așa, nu sunt niciodată vinovați? Adică ce sunt, doar instrumentul a ceva mai presus de noi? Și fraternitatea lui Andrei, când vede că rivalului său i se taie picioarele, și simte pentru el o adâncă milă. Este sau nu este Anatol un ticălos? Atunci de ce să verși lacrimi pentru el când a vrut (și n-a reușit decât din întîmplare) să-ți fure iubita
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
criticelor aduse de Babeș, abținîndu-se să formuleze acuzații globale la adresa activității științifice și sociale a acestuia. Dar, în jurnalul său intim, I. Cantacuzino a dat, în repetate rânduri, frâu liber indignării ce-l cuprindea când i se relata despre afirmațiile "rivalului" său într-ale imunologiei; la 24-30 august 1913, el notează: "Babeș aiurează la orice vorbă și față de oricine, cu romanele cele mai deșănțate și mai stupide relativ la holeră și la vaccinare. El povestește experiențe neadevărate referitor la toxicitatea vibrionilor și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
orice poezie, iubire și bucurie izvorăște, pleacă și se întoarce” - cum susție J.W. Goethe. Sau că: “Muzica și vinul sînt fără îndoială un îndemn spre prietenie” - ne spune Jose Bruyr. De ce n-am admite că și: “... Muzica este singurul rival din lume care poate fi pe potriva vinului...” - cum susține Th. Codreanu. Eu cred că Nicolae Filimon avea dreptate când spunea: “Muzica și vinul sînt expresia pasiunilor umane”. Uite ce spune Gelu Bostan, vere: “Vinul ațâță și muzica aprinde sentimentele omului
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să lucreze mînă-n mână cu mardeiașii orașului, care aveau monopolul asupra cabaretelor, cazinourilor 315 și bordelurilor. Un cîntăret vestit nu era pentru ei mai mult decât o prostituată căreia-i luau bună parte din agoniseală. Smulgîndu-și perii de disperare în fața rivalului său prodigios, Zavaidoc încercă mai întîi să-l învingă cu mijloace nobile. Pierdu nopți întregi la pianul hodorogit din odaia unde locuia, la "Gavrilescu", încercînd să mai facă vreun cântec de succes. Pradă unei dezolante lipse de inspirație, fură o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
titluri de Mister Europa și Mister Univers nu mănâncă altceva decât fructe. Nu mănâncă nici carne, nici produse lactate și nici măcar semințe sau legume! Și totuși, corpul său este la fel de puternic, iar sănătatea sa e la fel de bună ca acelea ale rivalilor săi carnivori, care se simt constrânși să consume multe kilograme de carne, zeci de ouă și litri de lapte în fiecare zi, pentru a-și asigura necesarul de proteine. Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii atunci când încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
cum descria autorul cărții Lotusul auriu pilula afrodiziacă specială pe care a reușit să o obțină eroul: Înghite acest afrodiziac Și nopțile de iarnă vor deveni dimineți de primăvară. Vei fi ca un uragan în dormitor Și vei îndepărta toți rivalii. Chiar dacă vor fi două femei sau douăsprezece, cinci sau cincizeci, Nici una nu va rămâne nesatisfăcută. Reacția ta va deveni din ce în ce mai puternică Și vei avea glandele hrănite și testiculele tari, Tulpina de Jad va fi rigidă și apetitul îți va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
a putea să-i fac față lesbienei ăleia sadice de Drummond. — Gus nu-i la minge Bruce, bate pasul pe loc, spune Toal pe un ton nerăbdător. Asta mă face să mă simt bine căci Îl considerasem pe Gus un rival serios În cursa pentru promovare. Deși nu mai intră-n discuție, dacă Toal Îl vorbește așa de rău pe bătrânu puțoi. Dar i-o veste bună pentru mine. Mă simt cu moralul mai ridicat când Drumsculă intră și Îmi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și a mirosit slănina. Clasa muncitoare scoțiană și respectul pentru poliție se potrivesc una cu alta ca Maica Tereza și paginile din mijloc ale revistei Playboy. Iau hotărârea să nu intru În detalii. — Voiam să mă asigur că nu am rivali, zâmbesc eu, Îndreptându-mă spre ieșire. N-aș fi crezut niciodată că-i atât de disperată, zice babeta tupeistă. Mă opresc brusc, mă uit la marfa din jur și miros câteva plante. — Io perioadă nasoală a anului pentru flori, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
alegeri, a explicat insuccesul partidului său zicînd: "Am fost prea cinstit". În parlament, cerințele sînt altele, deși o propagandă înșelătoare nu este judecată cu indulgență în momentul în care se încheie campania electorală. Afirmațiile cu privire la viitor sînt deseori percepute de către rivalii politici ca avînd intenția de a păcăli, atît în timpul campaniilor electorale, cît și în parlament. Pe de altă parte, remarcile cu privire la trecut, care se fac în parlament, și într-o mai mică măsură cele care se referă la prezent, sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1922:388) susținea că maxima "adevăr pentru prieteni și minciună pentru dușmani" este respectată în general, nu numai de către sălbatici și copii, ci, mai mult sau mai puțin fățiș, de către persoanele civilizate. Dușmanii, în acest context, îi includeau și pe rivalii profesionali. Înclinația spre sinceritate provenea, după părerea lui Cooley, nu atît dintr-o "nevoie de corectitudine mentală", cît dintr-o "conștiință a nedreptății înșelării unor oameni la fel ca noi și din senzația de rușine de a fi descoperit". Granița
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
infidelitatea, soțul ar fi fost compromis total în ochii societății, ar fi fost obligat să-și ucidă soția și să-și provoace adversarul la luptă". În loc să facă aceste lucruri, bărbatul și-a luat obiceiul de a-l vizita pe presupusul rival, "jucînd rolul prietenului". Restul familiei s-a prefăcut a fi păcălită de purtarea lui; atitudinea lor față de cei doi soți era neschimbată, ca și cum nu se întîmplase nimic. Totuși, într-o zi Gilsenan a vizitat una dintre rudele acestora, care îi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de manipulare a limbajului în paginile ziarelor, în afirmațiile redactorilor de buletine de știri ai posturilor de radio și în alte mijloace de comunicare; politicienii și cei care se ocupă de relațiile cu publicul, amintiți în capitolul 2, au mulți rivali. Se spune că William Randolph Hearst a fost inventatorul "jurnalismului galben" la sfîrșitul secolului al XIX-lea, însă tradiția pe care a stabilit-o datează de mai multă vreme. Totuși, minciunile spuse în mass-media nu diferă, după părerea mea, în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de deschisă, sugerând conversații interesante cu analize non-realiste convergente. De exemplu, Alexander Wendt (1999: Cap. 6) demonstrează că ordinea anarhică funcționează foarte diferit când actorii se percep unii pe alții ca fiind "inamici", gata să se distrugă unii pe ceilalți, "rivali" care concurează dar care nu amenință supraviețuirea celuilalt și "prieteni" care au renunțat la forță în relațiile dintre ei. Realismul în fapt devine un caz special de inamiciție, și anume ceea ce Wendt numește anarhie "hobbesiană",. Suveranitatea, înțeleasă ca dreptul la
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
renunțat la forță în relațiile dintre ei. Realismul în fapt devine un caz special de inamiciție, și anume ceea ce Wendt numește anarhie "hobbesiană",. Suveranitatea, înțeleasă ca dreptul la integritate teritorială și independență politică, transformă relațiile după modelul celor existente între rivalii lui Locke, cu rivalitatea substanțial moderată de abolirea războiului de agresiune. Mare parte a realiștilor subestimează totuși semnificația instituțiilor, așa cum se sugerează în titluri ca "The False Promise of International Institutions"11 (Mearsheimer 1994/5) și Sovereignty: Organized Hypocrisy 12
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
susțin ideea că statele sunt interesate de "avantajele relative"aceasta însemnând avantaje evaluate în termeni comparativi (cine câștigă mai mult?), neoliberalii susțin că statele sunt preocupate de maximizarea "avantajelor absolute" o evaluare a propriei lor bunăstări, independent de cea a rivalilor lor (cum pot face să câștig mai mult?). Prin urmare, neorealiștii spun că statele vor fi reticente la cooperare dacă se vor aștepta ca rivalii lor să câștige mai mult. Instituționaliștii liberali, pe de altă parte, cred că relațiile internaționale
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
preocupate de maximizarea "avantajelor absolute" o evaluare a propriei lor bunăstări, independent de cea a rivalilor lor (cum pot face să câștig mai mult?). Prin urmare, neorealiștii spun că statele vor fi reticente la cooperare dacă se vor aștepta ca rivalii lor să câștige mai mult. Instituționaliștii liberali, pe de altă parte, cred că relațiile internaționale pot să nu fie doar un joc de sumă nulă, deoarece multe state se simt suficient de sigure ca să-și maximizeze propriile avantaje, fără să
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
contratendințe care pot fi identificate. Realiștii ar susține că liberalii, precum Ohmae, s-au grăbit când au anunțat decesul statului-națiune. Ei le-ar putea reaminti entuziaștilor favorabili globalizării ca formă preferată a comunității politice că statul-națiune nu are încă niciun rival serios. În prezent, în lume există peste 200 de state-națiune care-și afirmă independența politică. Realiștii citează un număr de competențe importante reținute de stat în ciuda globalizării, inclusiv monopolul asupra armelor de război și al utilizării lor legitime și dreptul
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Și exact asta au și făcut. Un învățat evreu din secolul al XII-lea, Maimonide, descria oripilat Kalam-ul - crezurile teologilor islamici. Spunea că, în loc să accepte dovada aristotelică a existenței lui Dumnezeu, cărturarii musulmani s-au îndreptat spre atomiști, vechii rivali ai lui Aristotel, a căror doctrină, deși căzută în dizgrație, a reușit să supraviețuiască vicisitudinilor timpului. Atomiștii, vă aduceți aminte, susțineau că materia este compusă din particule individuale denumite atomi și că, din moment ce aceste particule erau capabile să se miște
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
se fărâmița mulțumită influenței musulmanilor și a hindușilor, prin anii 1400 ajungând să aibă dubii până și cei mai înfocați susținători europeni ai lui Aristotel. Thomas Bradwardine, care urma să devină arhiepiscop de Canterbury, a încercat să contrazică atomismul, vechiul rival al lui Aristotel. În același timp, el se întreba dacă propria logică nu avea cumva lacune, deoarece își baza argumentele pe geometrie, ale cărei linii divizibile la infinit respingeau în mod automat atomismul. Cu toate acestea, lupta împotriva lui Aristotel
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Natura avea oroare numai de vidul creat de 760 de milimetri coloană de mercur. Era nevoie de un anti-Descartes pentru a explica motivul. În anul 1623, Descartes avea douăzeci și șapte de ani, iar Blaise Pascal, care avea să devină rivalul lui Descartes, avea zero ani. Tatăl lui Pascal, Étienne, era un împlinit om de știință și matematician, iar micul Blaise se dovedea a fi la fel de genial ca și tatăl său. Tânăr fiind, el a inventat o mașină mecanică de calculat
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
eliptice, lumea a început să creadă că el avea dreptate.) În ciuda puternicului impact pe care îl avea analiza matematică, problema-cheie a persistat. Munca lui Newton se baza pe o temelie foarte șubredă - împărțirea lui zero la el însuși. Iar realizările rivalului său aveau același defect. În anul 1673, un respectat avocat și filozof german vizita Londra. Numele său era Gottfried Wilhelm Leibniz. El și Newton aveau să dezbine lumea științifică, împărțind-o în două tabere, deși nici unul dintre ei nu avea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
s a desprins de matematicienii de pe continent, care îl susțineau pe Leibniz. În consecință, englezii au adoptat notația fluxiunilor lui Newton în locul celei diferențiale, mai bune, a lui Leibniz - făcându-și singuri rău. Matematicienii englezi au rămas cu mult în urma rivalilor de pe continent în ceea ce privește dezvoltarea analizei matematice. Un francez, și nu un englez, avea să rămână în istorie ca fiind primul om care și-a încercat puterile cu misterioasele zerouri și infinități care împânzeau analiza matematică; matematicienii află de regula lui
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
în fapt acceptat. Albert Einstein, un funcționar în vârstă de douăzeci și șase de ani de la Oficiul de brevete, a arătat lumii fizicii că natura funcționa mai degrabă în salturi cuantice, decât liniar. Mai târziu, el avea să devină principalul rival al teoriei la fundamentarea căreia contribuise. Einstein nu părea a fi un revoluționar. Pe când Max Planck întorcea cu susul în jos întregul univers al fizicii, Albert Einstein se chinuia să-și găsească o slujbă. Deoarece nu avea bani, acceptase un
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]