4,815 matches
-
departe, încât să-i determine pe cititori să confunde realitatea și ficțiunea și îi scutea de „efectul Werther”, după numele pe care i l-au dat unii, sau, cum prefer eu să-i zic, de „efectul Don Quijote”. Se pare că romancierul modern e mai cinic și mai amoral decât cel de odinioară.
O întrebare pentru Umberto Eco by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4834_a_6159]
-
Aris Fioretos, fiul unui tată grec emigrat în Suedia din motive politice și al unei mame austriece, este profesor de estetică la Universitatea din Stockholm. A studiat la mari universități unde a și predat după aceea, este un eseist și romancier cu cărți traduse în numeroase limbi ale lumii. În plină criză „elenă” a publicat foarte recent în paginile de foileton ale cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG un eseu sarcastic intitulat 37 de teze despre un tată grec. „Ce gîndește bărbatul grec
Aris Fioretos: „Migrația este experiența majoră a secolului XX“ by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4844_a_6169]
-
trei romane care alcătuiesc Trilogia exilului. Studiul se deschide cu prezentarea câtorva date biografice și evenimente relevante din viața scriitorului, fiind schițate aici, de asemenea, unele dintre temele centrale ale romanelor: exilul, căutarea omului indiviz, „triada tematică a viitorului mare romancier: iubirea, sacrul, cunoașterea” (p. 36). Ni se vorbește despre „adevărul pulverizat”, care trebuie depășit prin „adevărul sacrului”, de o proză în care „onirismul și miraculosul învăluie orice tensiune cognitivă”, în care „«apofatismul cuantic» se încrucișează cu cel religios” (p. 59
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
acea vibrație de atunci.” (p. 88) În fine, sunt două interviuri care cad sub pragul de toleranță estetică: cel mai slab sub unghiul expresiei literare e dialogul cu Petru Popescu, ale cărui răspunsuri sunt de o netezime seacă și previzibilă, romancierul lăsînd impresia că nu poate ieși din rutina trasă la rindea a unui spirit plat. După ce i-ai parcurs nuanțele la primele două întrebări, știi deja cum va răspunde la următoarele, de aceea riscul de surpriză la care ești supus
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
Încă din primele clipe de luciditate, Samson va începe lupta cu trecutul și, mai ales, cu un prezent în care nu se mai regăsește. „Acest debut extrem de intens și de inteligent o propulsează pe Nicole Krauss în linia întâi a romancierilor americani.” Susan Sontag „O proză subtilă și sofisticată, seducătoare prin cadențele sale. Veți savura fiecare pagină și veți aștepta cu nerăbdare următoarele cărți ale acestei formidabile autoare.” The Washington Post Book World Samson crescuse în California, la Los Altos, nu
Nicole Krauss - Un bărbat intră în cameră () [Corola-journal/Journalistic/5263_a_6588]
-
mai multe feluri posibile, toate legitime, în ultimă instanță!) în care vede acest autor lumea. Cu o poetică extrem de „relativă” în ciuda repetatelor circumscrieri teoretice, jurnalul este, esențial, transcriere, nu scriere. Comportamentul celui care scrie jurnal e asemănător cu cel al romancierului, minus eforturile celui din urmă de a construi edificiul romanesc, de a rotunji caracterele, de a supraveghea logica de-curgerii înspre o încheiere cu mesaj. Jurnalul are libertățile ficționare ale romanului și mai puține rigori de respectat. În jurnale/memorii
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
evidențiază un poet în deplinătatea mijloacelor sale, capabil să ofere pînă la sfîrșitul vieții capodopere. Conrad e un roman în versuri, precum Evgheni Oneghin sau Childe Harold, modelul declarat al lui Bolintineanu, urmat pînă și în structura generală a narațiunii. Romancierul Bolintineanu, care-și dovedise abilitatea și în romane propriu-zise, încearcă un tur de forță inedit în literatura română. Poveste a exilului, scrisă în exil despre un exilat, Conrad închipuie o proiecție autobiografică evidentă (compuneri poetice ale eroului Conrad sunt variațiuni
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
amîndouă sunt romane de iubire, avînd erosul drept unică preocupare. Autobiografie, nici măcar trucată, există din plin, deși ea apare intens idealizată. Manoil e un poet recunoscut; versurile lui (adică ale lui Bolintineanu, uneori reproduse ca atare) circulă în narațiune. Aparent, romancierul ar fi doar beneficiarul scrisorilor trimise de prietenul său, de Manoil, care i se adresează cu formula „Iubite B.” (adică „Bolintineanu”); realizăm însă imediat că personajul Manoil este chiar autorul. Cea de a doua transpunere ia forma lui Alexandru Elescu
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Dacă ar fi fost compuse în versuri, numeroasele scene pasionale erau poate mai acceptabile. De altfel, pe măsură ce acțiunea din Elena avansează, apelul la poezie devine din ce în ce mai frecvent. La fel scriau, în epocă, și N. Filimon în nuvelele sale, și ceilalți romancieri improvizați; Bolintineanu îi depășește însă pe toți prin fantezie verbală și lipsă de măsură. Cît despre verosimilul acțiunilor romanești, el rămîne în afara oricărei discuții. În Manoil, situațiile se răstoarnă radical la o cotitură de frază, iar autorul are nevoie de
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
cu totul altă factură - un roman istoric-documentar, urmărind crearea asociației secrete „Frăția” și pregătirea revoluției de la 1848. La 1864, aceste fapte se transformaseră deja în istorie. În plus, era o povestire „cu cheie”, cu personaje ușor de recunoscut de către contemporani. Romancierul nu a mai avut însă răbdarea de a persevera în această formulă atît de deosebită de cea din Manoil ori Elena. Poet în stare pură al generației pașoptiste, Bolintineanu lărgește poezia pînă dincolo de limitele ei naturale: cu toate că a scris și
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Publishing, 2009). Bolaño a fost distins cu Premiul Heralde pentru roman și Premiul Rómulo Gallegos, iar postum, în 2009, i s-a acordat în Statele Unite prestigiosul National Book Critics Circle Award. Susan Sontag îl numește „cel mai influent și admirat romancier al generației sale din întreaga lume hispanică”. Hemingway spunea că o povestire bună seamănă cu un aisberg: ceea ce se vede este întotdeauna mai puțin decât ceea ce rămâne sub apă, conferind mister, forță și înțeles părții care plutește la suprafață. Povestirile
Literatura latinoamericană la superlativ by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5458_a_6783]
-
doar pe Ștefan Cazimir, Florin Manolescu sau Alexandru Călinescu.) Doar că acelea erau sporadice și cumva aleatorii. Simple curiozități. La Ioana Pârvulescu, relația devine sistematică și substanțială. În ce fel? Există mai multe explicații. Simultane. Prima ține de talentul de romancier al Ioanei Pârvulescu. A pune în ecuație nu doar o viață sau niște cărți, ci, direct, o lume, reprezintă o încercare pe care nu mulți sunt capabili să o ducă la bun sfârșit. Fiindcă presupune, dincolo de documentare și de experiență
O interpretare strălucită by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5464_a_6789]
-
de modern. În cealaltă prefață, însoțind de data aceasta un cuplu de romane realiste (Baltagul și Cazul Eugeniței Costea), Nicolae Manolescu mai deconspiră o prejudecată critică de cursă lungă. Aceea că Sadoveanu e fundamental un povestitor și abia accidental un romancier: „Cu o singură excepție, și ea la începuturile lui Sadoveanu, a lui Henric Sanielevici, absolut toți criticii au văzut în Sadoveanu un povestitor de modă veche și un baladist popular, ceea ce i-a determinat să caute în cele câteva romane
Sadoveanu pentru toți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5145_a_6470]
-
Avem aici explicația de natură ezoterica a tendințelor / inclinațiilor / determinărilor care au planat peste viața fizică și spirituală a celor doi. Raționaliștii s-ar împotrivi, desigur, unei asemenea interpretări. Însă către o relație obscură / secretă a lor ne împinge chiar romancierul: „Eu nu l-am întâlnit întâmplător pe Dominguez și nu în mod întâmplător acest lucru s-a petrecut atunci când trebuia să părăsesc universul științei. Întâlnirea noastră, chiar dacă în momentul acela nu părea, a avut o importanță enormă. După aceea timpul
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
trad. Darie Novăceanu). Colericul Oscar Dominguez (1906- 1957), pictor spaniol, e acela care în noaptea de 27-28 august 1938 i-a scos ochiul stâng lui Victor Brauner, ulterior relatându-i dramă și lui Ernesto Sábato, cu care s-a împrietenit. Romancierul va interpreta „evenimentul” că pe un mesaj obscur, transmis din adâncul necunoscut al lumii noastre. Și tot că pe un „releu” misterios al destinului sau îl va considera pe Oscar Dominguez însuși Victor Brauner. Astfel, fără să se fi întâlnit
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
aceleași probleme legate de procesele ezoterice care se petrec în substraturile lumii aparente. De aceea, de pildă, în timp ce pictorul citea Datoriile filosofale și simbolismul ermetic în raporturile lor cu arta sacra și ezoterismul Marei Opere (ed. fr. 1960) de Fulcanelli, romancierul argentinian scria: „Cine dispăruse? Fulcanelli? Nu, era vorba despre alchimistul pe care Citronenbaum îl cunoscuse prin intermediul lui Helbronner, un tip misterios. Și, în cazul ăsta, de ce-mi vorbeau de Fulcanelli? Pentru că, după părerea lor, putea să fie una și
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
Brauner către pierderea unui ochi se potrivesc în mod ciudat cu preocuparea lui Ernesto Sábato față de acelasi fenomen, terminată și pentru el cu pierderea acuității vederii începând cam de la vârsta de 70 de ani. Acest fapt l-a determinat pe romancier să revină la o preocupare artistică din tinerețe și anume la pictură. Probabil că nu sunt singurul, însă, care și-a pus următoarea problemă: dacă își pierde vederea, un scriitor poate să recurgă la dictare (v. J.L. Borges); și atunci
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
Dar, așa cum ți-am spus, numai opera lui Kafka, în întregimea ei, este cea care reprezintă un nou limbaj.” (Ceea ce s-a și dovedit, de-a lungul vremii, prin „efectul Kafka” asupra prozatorilor moderni din toată lumea.) Dincolo de aceste aprecieri teoretice, romancierul Sábato a fost absorbit de viziunea kafkiană asupra lumii, lucru ușor de observat în scriitura lui. Ca atare, era de așteptat să găsim între picturile pe care le-a produs la senectute una de referință, poate „manifest”, intitulată „El Señor
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
sale, deseori, la alchimie și proclamând funcția magică a artei (susținea că el nu face „tablouri” pur și simplu, ci „pentacle”, „amulete” etc.). Această orgolioasa așezare a creatorului în poziția de „mediator” al misterelor lumii a fost împărtășită și de romancierul și pictorul Ernesto Sábato.
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
eseului lui Nicolae Manolescu despre romanul românesc este, pe alocuri discutabilă însă, pentru că, iată, selecția pe care o face criticul în Arca lui Noe nu este doar „funcțională”, ci și valorică; apoi, studiind romanele, Nicolae Manolescu spune esențialul și despre romancieri: oricum, chiar dacă cele trei tipuri definite de Nicolae Manolescu (ionic, doric și corintic) nu pot constitui „instrumente de lucru”, de felul acelora pe care ni le pun la dispoziție naratologia sau poetica, eseul său despre romanul românesc rămâne cea mai
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
și i-au oferit o cutie de jucării pentru nepotul său, prințul George. Charles este ruda îndepărtată a lui Vlad Țepeș, un prinț din secolul al XV-lea însetat de sânge, a cărui reputație de cruzime l-a inspirat pe romancierul Bram Stoker, mai scrie sursa citată, amintind și declarația din urmă cu câțiva ani a moștenitorului tronului britanic în care susținea că simte că are o legătură specială cu Transilvania. "Transilvania este probabil în sângele meu", declara în 2008 prințul
Prinţul Charles, mișcări "funky" în vacanța petrecută în România by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/54115_a_55440]
-
cărțile lui Constantin Țoiu, căutând între ele legături, continuități tematice de subiecte, de personaje sau de tehnici narative, urmărind felul în care prozatorul a evoluat de la o scriere la alta, mereu în orizonturi lărgite. În nuvele l-am deslușit pe romancierul de anvergură de mai târziu și e un motiv pentru mine de satisfacție să constat acum acest lucru. Scriam în finalul cronicii la Duminica muților (să mi se ierte autocitarea - un păcat în care, totuși, nu am căzut prea des
Însoțitorul by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5416_a_6741]
-
al prozei-poezie. Era mereu vorba despre poezie. * Este poezia o revelație de sine? (Birgitta a surâs răspunzând.) Eu mă identific cu binele în același fel cum mă identific cu ce e rău, cu negrul și cu albul. Consider că arta romancierului este de a arăta bogățiile și neliniștile, obsesiile, presentimentele, viața complexă a unei ființe umane, livrându-ne o lume de refulații relevând transparența. Citind romanele tale am fost uimită de personaje, cu viața lor care rămâne de neînțeles, în obscuritate
Birgitta Trotzig: „Mă identific atât cu binele, cât și cu răul, cu negrul, ca și cu albul“ () [Corola-journal/Journalistic/5421_a_6746]
-
de scriitori - jurnaliștii care substituie valorii scrierii o simplă valoare de muncă. Poate, în sensul că scriitorul nu mai există ca să creeze o operă ci să fabrice o literatură care se vede de departe. E o perioadă grea, nu pentru romancieri, ci pentru poeți. Interpretările criticii, viața culturală din jurnale, concepția seacă a criticii. Esențialul e acoperit de aparență. Religiile, profețiile consideră că totul se ține împreună cu bunele imagini psihologice. Poate e un moment de recreație din care va ieși ceva
Birgitta Trotzig: „Mă identific atât cu binele, cât și cu răul, cu negrul, ca și cu albul“ () [Corola-journal/Journalistic/5421_a_6746]
-
precum Mitraliera de lut (Curtea Veche Publishing, 2006), și-a dobândit de-a lungul anilor reputația de critic acid al realităților Rusiei postsovietice. Romanul de față, într-o excelentă traducere semnată de Luana Schidu, consolidează din plin această postură a romancierului care privește din umbră, cu ochi hâtru și lucid o lume ale cărei mecanisme le descompune cu precizie de chirurg. Romanul îl are în centru pe Vavilen Tatarski, un tânăr plin de idei și inițiative care ajunge să lucreze în
Generația Pepsi by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5340_a_6665]