1,236 matches
-
încheiat pace cu Bizanțul. Dar, ca să se răzbune pe unguri, el s-a aliat apoi cu pecenegii, vechii lor dușmani, și a inițiat o acțiune comună împotriva lor (a ungurilor). Lovitura decisivă a fost aplicată de pecenegi, în 896, când sălașele ungurilor au fost distruse.23 În fața acestui dezastru pentru neamul lor, mulți din ei pieriseră în luptă, alții luați prizonieri, o mare parte din turme capturate, ungurii au hotărât, încă o dată, să-și caute o nouă patrie. Confruntați cu primejdia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ceea ce răspândește în sensul unității, în părțile Pindului, ca și în acelea ale Carpaților, păstorul transhumant, care amestecă și armonizează graiul.39 În sudul Dunării, se menține deosebirea între limba orașelor din apusul regiunii (coasta dalmată) și limba muntelui, a sălașelor de păstori, în timp ce limba agricultorilor dispare în Balcani. Dimpotrivă, limba aceasta se păstrează într-o regiune unde orașele mor, dar unde păstorul nu este atoatestăpânitor, adică pe malul stâng al Dunării. Însemnătatea părăsirii oficiale a Daciei este, în acest fel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ființe umane". Robii puteau fi vânduți, dăruiți sau transmiși ca moștenire, erau proprietatea exclusivă a stăpânului feudal. Ei erau de trei categorii: cei ai regelui, cei ai bisericii și cei ai nobililor. Robii puteau fi domestici și beneficiari-ei trăiau în sălașe proprii pe moșiile stăpânilor lor. Robia a dispărut, treptat, prin transformarea ei în șerbie: toți robii au fost declarați șerbi.42 Așezarea coloniștilor străini în Transilvania În decursul secolelor, pe pământul transilvan, s-au așezat, din inițiativa regalitățiii, unele grupuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
afla în război. Dar ei au renunțat în acel moment la acțiune, urmarea fiind că bulgarii au înfrânt pe bizantini, în 917. În ciuda acestei renunțări momentane, pecenegii n-au abandonat planurile lor de a organiza incursiuni în sudul Dunării, cu toate că sălașele lor se aflau la mare distanță. Despre incursiunile lor întâlnim referiri în lucrările lui Masudi: în 932, poate și mai târziu, aflăm că năvălitorii erau patru popoare turce nomade, printre care Pacinak, aliați cu bulgarii, deducem că ar fi vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al X-lea, susținea că, la nordul Dunării de Jos, supremația politică și militară era deținută de pecenegi, lumea lor (Patzinakia) era situată în nordul Bulgariei, la Dunăre.2 Astfel, sudul Moldovei și estul Munteniei au devenit, pentru multă vreme, sălașul puterii pecenege, baza de atac, în invaziile lor în sudul Dunării. Relațiile pecenegilor cu statul kievean au fost încordate, dar ei au acționat deseori alături de cetele cnejilor ruși. După vechiul letopiseț rus, în anul 944, pecenegii au însoțit pe Igor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încă sub urmașii lui Arpad, în prima jumătate a secolului al X-lea. Dar între cele două etnii asiatice au existat și conflicte, astfel, sub regele Ștefan cel Sfânt, izvoarele au înregistrat un raid al pecenegilor în Transilvania, pornit din sălașele (bazele) lor extra-carpatice. Această incursiune este situată de izvoare în 1028. Dar astfel de atacuri au putut avea loc și mai înainte. După încheierea luptelor cu rușii și bulgarii la Dunărea de Jos, împăratul Ioan Tzimiskes a urmărit încheierea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în stânga Dunării. În acest moment, mijlocul secolului al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-au instalat în provinciile nordice ale Imperiului. Motivul real al migrației lor a fost șocul provocat de atacurile uzilor, care primejduiau sălașele lor. Pentru o populație nomadă de stepă, amenințarea cea mai puternică nu venea din partea comunităților sedentare pașnice, ci de la alte populații nomade, cu același mod de viață, care le râvneau pășunile și turmele. Numărul pecenegilor migrați (transferați) în sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară, unde și-au stabilit sălașele și unde au rămas până în prima jumătate a secolului al XI-lea. La sfârșitul acestei perioade, sub presiunea cumanilor, ei se divizează în două grupuri etnice principale: primul, cunoscut sub numele de selgiucizi, se îndreaptă spre sud, iar al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din est și sud. Era probabil o infiltrare a lor în această zonă, ei fiind puțin numeroși acum, de aceea acționau în compania pecenegilor. În același timp, alte triburi cumane erau implicate în conflictele interne din Rusia, unde își aveau sălașele cetele ce acționau în sudul Dunării. Să precizăm că, între Nipru și gurile Dunării, locuiau cumanii lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele departe de Dunăre, așadar pe Nipru. Lipsiți de provizii, cumanii au cerut pecenegilor, participanți și ei la expediție, o parte din pradă, dar aceștia au refuzat, urmarea fiind atacul cumanilor asupra pecenegilor. Apoi cumanii au revenit la nordul Dunării cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
menționați și de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii au năvălit sub conducerea lui Kopuleh în Transilvania și regiunea Tisei, după ce au străbătut transversal Moldova, ei proveneau din regiuni îndepărtate, fiind instigați de cnejii ruși, deci nu-și aveau sălașele în Bugeac sau Bărăgan. Mai mult, deducem din împrejurările acestea că marile expediții cumane de la sfârșitul secolului al XI-lea, orientate spre Bizanț sau Ungaria, și care treceau prin regiunile românești extracarpatice, aveau ca punct de plecare nu spațiul nord-dunărean
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
campania din 1236-1242, a fost diferită, în funcție de considerentele economice și militare ale statului mongol. Cele mai afectate de invazie au fost stepele nord-pontice, situate între Marea Neagră și Marea Caspică, cunoscute sub numele de Deșt-i Kâpciak, unde și-au stabilit sălașele triburile nomade ale mongolilor și unde a luat naștere Hoarda de Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare, ca relief, climă și vegetație, cu ținuturile lor de origine și ofereau condiții optime pentru traiul nomad, bazat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe "regele" vecinilor noștri, "tătarii negri". Pe turcii osmanlâi, domnia românească îi privește ca pe niște călăreți războinici veniți după pradă. Cu totul alta este relația cu Bizanțul-așa îngustat, micșorat și decăzut cum era, acolo se afla "împăratul" creștin, sălașul ortodoxiei. Orice semn de prietenie al lui este considerat de domnii munteni o mare cinste, ca o întărire, o consfințire, superioară față de cea a regelui Ungariei. Dar, în plus, acolo, la Bizanț, se află pe lângă împărat, patriarhul ortodox, acela care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă bogată. În anul următor, 1346, forțele creștine au obținut noi succese.27 La rândul său, în 1347, regele Ludovic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
valea Moldovei) a rămas (s-a păstrat) numele celor dintâi boieri, maramureșeni și moldoveni, reprezintă, în varietatea lor nesfârșită, o largă sinteză, ele sunt din vechiul fond slavo-român, dar și nume de împrumut. La începuturile ei, rămân ici și acolo sălașuri de tătari, care rătăcesc nestingheriți. În organizarea și administrarea Moldovei, ca stat, se simte punctul de plecare din regatul Ungariei: sistemul de comenzi este slavo-maghiar. Constituirea Moldovei înseamnă satisfacerea nevoii de apărare contra tătarilor, dar cuprinde și ideea statului românesc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
situația elevilor (între ei și Leonid Boicu) a putut fi încheiată. Între timp, părinții și sora lui - ca de altfel mulți alți români basarabeni - au părăsit casa și agoniseala de o viață, trecând dincoace de Prut în nădejdea aflării unui sălaș mai primitor, dacă nu și mai liniștit. Speranță iluzorie, desigur, pentru că noii veniți, oprindu-se undeva prin zona Râmnicului Sărat, aveau să fie urmăriți și suspectați de bolșevism (ca unii ce trăiseră sub ocupația sovietică în acel interstițiu 1940-1941), spre
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o retorică burlesc-minimalistă, desfășurări ambițioase. Marginalitatea și întâmplătorul sunt aparente, semnalate cu umor răutăcios și blând totodată, și conectate la paradigmele imprevizibile ale heterotopiei. Arătate cu degetul, cu simulat parapon prăpăstios, ele sunt convertite pe loc în contrariul lor. Din sălașul lui înfrigurat, năpădit de simbolice invazii de șoareci, eul liric e conectat, nu numai radiofonic, la marile dileme ale vieții moderne, cronometrate după GMT. Condiția periferică e eufemizată într-un chip agresiv-compensator, prin demitizarea „centrului”. Poetul exaltă fără grandilocvență forța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
și zilele și nopțile la rând/ trec și se sting ușor ca o făclie/ și iarăși Paștile împărătești/ Ne umple casele de bucurie" În "Imnele bucuriei" fiecare gest își are un reflex în veșnicie: "Atâta-i casa noastră, vatră în sălaș/ Unde se-ncinge focul și se coace pâine/ O parte pentru prunci și alta la altar/ Spre pomenirea numelor străbune,... Sfânt obicei, părinții din părinți/ O mână sapă, alta se închină/ și domnul picură din mâna lui/ Ulei în graiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
formarea spiritului național. Revoluția operează o veritabilă mutație, înlocuind Suveranitatea Regelui cu Suveranitatea Poporului, care încetează a fi supus al Suveranului său pentru a deveni Supus suveran al propriei sale Istorii. Din acest moment, statul-națiune devine deopotrivă sursa, fundamentul și sălașul unei noi Religii, cu adevărat moderne. El se preschimbă în comunitate mitică, una care încorporează intensitatea și preponderența relației familiale tată mamă copii. Națiunea este personificată în mama care hrănește și pe care copiii săi au datoria s-o iubească
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
democrațiile occidentale s-au arătat înclinate mai curînd să se alimenteze din imperialism decît să-i limiteze constrîngerile implacabile, și nimic nu pare să se fi schimbat. Chiar dacă Europa este dărîmată, sfîșiată, sfărîmată, prăbușită, ea rămîne în spiritul denigratorilor săi sălașul cuceririi și al dominației, potrivit unui fenomen foarte des întîlnit de histerezis psihologic, care menține prezent, împotriva tuturor evidențelor, adevărul din trecut. După același histerezis, întreținut de propaganda comunistă, Germania paralitică pare, în orice moment, gata să se ridice pentru
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Roll, criticat cu amabilitate pentru pitorescul gratuit și naturalism de G. Călinescu. Scrierea fixează, cu mijloace reportericești, scene din lumea interlopă, asemănătoare celei din literatura lui Maxim Gorki și a lui Panait Istrati. Dărăpănata clădire numită Hotel Maidan e un sălaș de vagabonzi, cerșetori, delincvenți, un azil de noapte constănțean, al cărui „cel mai temut pasager” e un hoț frumos și isteț, „o floare de om”, Lixandru Vasile, supranumit Don Bazil. Acesta e urmat pretutindeni, ca de o umbră, de „anormalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289948_a_291277]
-
exclusiv prin instrument. Ce nu putea fi experimentat nu exista. Astfel, ceea ce părea la început o revoluție împotriva limitărilor în cunoaștere s-a metamorfizat prea repede într-o contrarevoluție a parcimoniei, care a inventat zidul de beton al laboratorului ca sălaș al cunoașterii. Modernitatea deschide (într-un fel, se închide!) o buclă a decelării ordinii care s-a materializat ca obiect, ca real. Schimbarea de ordine este radicală în raport cu Antichitatea greacă, de la ordinea gândirii, la ordinea a ceea ce se gândește. Alterările
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
invocate sufletele morților. Se credea că sufletele morților, cel puțin ale celor care au scăpat de închisoarea infernului, posedă o anume libertate. Ele cunoșteau hotărârile destinului și-i puteau preveni pe cei vii. Romanii numeau Orcus 100 fie zeul, fie "sălașul morții"101. Mai târziu, această formă de divinație prin care se provoca apariția spiritului celui mort a decăzut în spiritism. El a fost practicat în fel și chip. În timp, au apărut și scrieri în acest sens. B.P. Hasdeu a
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Antichitatea greacă și enumeră cele câteva principii pe care s-a clădit această formă divinatorie devenită "en vogue" în zilele noastre. 92 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, ed. cit., pp. 107, 109. În mai toate tradițiile, divinitatea supremă își are sălașul în văzduhuri: în Țara de Foc, Zeul se numește "Locuitor al Cerului"; în cazul populației yoruba, "Proprietar al Cerului"; la koriaki, "Cel de Sus"; la ainuși, "Căpetenia divină a cerului" etc., scrie autorul. 93 Auguste Bouché-Leclercq, op. cit., p. 217. 94
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]