2,662 matches
-
aici s-a tras concluzia că cetatea și-ar fi încetat existența ca urmare a unor distrugeri violente. Obiectele descoperite în 1905 nu au fost inventariate și nici studiate temeinic. În anii 1968-1970 a fost organizată o altă campanie de săpături arheologice. Cu această ocazie au fost descoperite suficiente dovezi pentru a susține datarea cetății în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, unele elemente atestând folosirea ei și în secolul al XVI-lea. S-a constatat inexistența unor materiale
Cetatea Oratea () [Corola-website/Science/328304_a_329633]
-
circulară, cu adâncimea de 5,35 m și diametrul de 3,40 m. Aceasta este căptușită cu piatră nisipoasă, iar sub acest placaj, pe fundul cisternei, se găsește un strat de argilă pentru impermeabilizare. Deschiderea este mai îngustă și la săpăturile din 1905 au fost identificate unele amenajări pentru colectarea apelor pluviale. Tipologic, „cetatea” Oratia nu este o adevărată cetate, ea corespunzând mai curând fortificațiilor de mici dimensiuni, al căror rol era de a păzi căi de acces sau puncte strategice
Cetatea Oratea () [Corola-website/Science/328304_a_329633]
-
arheolog amator. El a Înființat muzeul de istorie de la Piatra Neamț (cultura Cucuteni, de curând declarată că cea mai importantă din neolitic a fost expusă la New York, Oxford, etc.). Datorită lui l-am văzut Îndeaproape pe Nicolae Iorga care Îi vizita săpăturile. Iorga i a făcut și o epigramă: “Pe când ceilalți popi Îngroapă, părintele Mătasa tot dezgroapă.” Fiica sa, Elena Mătasa a fost membră a Uniunii Scriitorilor: cărțile sale pot fi găsite pe Internet. Nepoată mea, Liliana Mătasa, artistă plastică, poate fi
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetăţeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1537]
-
regelui Carol I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar și academician. Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan. Suprafața inițială a parcului a
Parcul Carol I () [Corola-website/Science/307958_a_309287]
-
în scripturile religioase. Începând cu secolul al XVIII-lea s-au făcut cercetări de geologie și biogeografie în legătură cu arcă și potop. Având la origine o confuzie medievală provocată de proasta înțelegere a textului biblic original (semitic), s-au făcut numeroase săpături în Turcia, pe muntele Ararat,unde unii cred că Biblia spune că s-a oprit arca. În realitate textul biblic nu indică un munte anume, ci întreaga regiune muntoasă a Armeniei. Potopul și salvarea lui Noe de către Dumnezeu sunt descrise
Arca lui Noe () [Corola-website/Science/304827_a_306156]
-
ceramica lor se aseamănă cu cea găsită în Vietnam. În vara anului 2004, o echipă, de la Universitatea din Rhode Island, de la Universitatea din Carolina de Nord la Wilmington, și Direcția Indoneziană de Vulcanologie, condusă de Haraldur Sigurdsson, a început o săpătură arheologică în Tambora. Peste șase săptămâni, echipa a dezgropat prima dovadă a unei culturi pierdute care a fost ștearsă de erupția vulcanului Tambora. Situl este situat la aproximativ 25 km vest de calderă, adânc în junglă, la 5 km de
Tambora (cultura pierdută) () [Corola-website/Science/321903_a_323232]
-
a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor și la construcția de case. Până în anul 1907, aici s-a aflat depozitul de gunoi al orașului și oborul de vite. Săpăturile arheologice efectuate la Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău în anul 2001, sub coordonarea prof. dr. arheolog Stela Cheptea, cercetător științific la Institutul de Studii Est-Europene Iași, au dus la descoperirea sub naosul actualei biserici a fundațiilor și ruinelor a două
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău () [Corola-website/Science/316328_a_317657]
-
din secolul al XVIII-lea. În 1992, a avut loc o intervenție locală neautorizată asupra picturii murale a bisericii. Pictura a fost spălată cu apă și probabil detergent, determinând o estompare a culorilor. În anul 2001 s-au efectuat importante săpături arheologice, coordonate de arheologul Stela Cheptea. Cu acest prilej, s-au descoperit fundațiile și ruinele a două biserici mai vechi sub biserica actuală. Una dintre acestea datează din secolul al XIV-lea. În primul deceniu al secolului al XXI-lea
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău () [Corola-website/Science/316328_a_317657]
-
de vedere istoric, apariția actualei așezări nu este atestată în niciun izvor. Istoricii și arheologii au scos la iveală o serie de mărturii semnificative care atestă o locuire neîntreruptă a acestor meleaguri, strâns legate de întreaga arie a civilizațiilor traco-geto-dace. Săpăturile arheologice au pus în evidență unele vestigii mezolitice în zona Ploiești-Vest și a unor așezări neolitice în zona Ploiești-Nord. Deasemeni s-au găsit vestigii din epoca bronzului, precum și din perioadele mai recente din secolele VIII - VI î.Hr. până în pragul epocii
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
și fânațe pe dealuri, iar în vale terenul e potrivit pentru cultivarea cartofilor sau activități horticole. Munții Țibleș cu o altitudine de peste 1800 m se pot vedea înspre sud-est, iar Munții Rodnei cu vârful Pietrosu (2303 m altitudine) înspre est. Săpăturile arheologice din zona Zneamăn au relevat existența așezării încă din epoca bronzului, dar și din epoca ulterioară a fierului (Hallstatt). Localitatea s-a numit în trecut "Cuhea", fiind menționată pentru prima oară sub această denumire în 1352 (Kohnya). A fost
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
pentru prima oară sub această denumire în 1352 (Kohnya). A fost pentru o perioadă locul de reședință a voievozilor români din Maramureș. In acea vreme a fost ridicată o fortificație pe malul înalt al Izei, dinspre miazăzi, cercetată cu ocazia săpăturilor arheologice din 1984 conduse de Radu Popa pe locul numit Grădina lui Cârlig și o biserică din piatră în lunca Izei, ale caror ruine se mai pot vedea și acum. De aici a plecat în 1359, împreună cu oștenii săi cei
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
de pompieri și o filiala a Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) de asemenea cum este menționat mai sus se începeau lucrările de descoperirea a sit-ului istoric. Localitatea era în plină dezvoltare. Începând cu ultimii ani ai perioadei comuniste săpăturile arheologice au fost abandonate și nu au mai fost redeschise nici până azi, fabrică închisă și vândute aparatele industiale la fier vechi apoi privatizată pentru a se transforma acum într-un depozit, spitalul a fost mutat în localitatea vecină, și
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
necunoscând limba rusă. După ce a absolvit Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, a predat aici din 1891, ajungând decan al Facultății de Orientalistică, în 1911, și membru al "Academiei Ruse de Științe", în 1912. În această perioadă a participat la săpăturile arheologice de la capitala antică a Armeniei, Ani și a introdus în circuitul științific și public numeroase monumente ale literaturii vechii armenești și georgiene. Marr și-a câștigat o reputație fabuloasă de geniu rebel cu teoria sa monogenetică a limbii ("teoria
Nicolai Iakovlevici Marr () [Corola-website/Science/300516_a_301845]
-
că este “așezată pe deal, între două rovine, ca o mică fortăreață” și că a fost “martoră a războiului ruso - turc din perioada 1827 - 1829”. Cu toate acestea, urmele unei mai vechi civilizații geto-dacice au fost descoperite cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în sud-vestul comunei. Prima atestare cartografică datează din secolul al XVI-lea. Pe harta Stolnicului Cantacuzino apare în anul 1700, iar mai târziu, în 1723, istoricul Friedersch Schwartz certifică existența localității și o preia ca atare în hărțile
Comuna Cetate, Dolj () [Corola-website/Science/300393_a_301722]
-
română și "Győrtelek" în maghiară. Dominând piesajul localității, Coasta lui Damian (sau Dealul lui Damian) este un element de marcă pentru Giurtelecu Șimleului. Localitatea este cunoscută de comunitatea științifică internațională prin intermediul valoroaselor vestigii din Neolitic și Eneolitic descoperite în urmă săpăturilor arheologice efectuate la Giurtelecu Șimleului. Bine poziționata strategic și fortificata natural, Coasta lui Damian a atras comunități umane diferite în căutare de securitate timp de mii de ani. Ca atare, de multe ori, mai vechi așezări defensive situate pe Coasta
Giurtelecu Șimleului, Sălaj () [Corola-website/Science/314766_a_316095]
-
umane diferite în căutare de securitate timp de mii de ani. Ca atare, de multe ori, mai vechi așezări defensive situate pe Coasta lui Damian au fost distruse de cele mai recente. Giurtelecu Șimleului a fost locuit din epoca fierului, săpături arheologice de pe Coasta lui Damian dovedind existența localității înainte de Imperiul Român. Primele documente scrise referitoare la Giurtelecu Șimleului apar în 1259. Din punct de vedere economic și politic, influența familiei Báthory a fost foarte puternica până în secolul 18-lea, castelul
Giurtelecu Șimleului, Sălaj () [Corola-website/Science/314766_a_316095]
-
secolele VIII-XIII). Analizele științifice le-a inaugurat Virgil Vătășianu (1936, 1959). Au urmat contribuții parțiale semnate de către Ștefan Lupșa, Mircea Păcurariu și Vasile Drăguț. Apoi Radu Popa a sugerat arhitectura inițială a bisericii (1986). Ulterior, investigații de arhitectură (1995-1996) și săpături arheologice (1996) au definit componentele și etapele de construcție, cu partea cea mai importantă a vechiului monument medieval. Vechimea bisericii - din construcția inițială se mai păstrează doar pereții de sud și de vest ai navei - nu poate fi precizată cu
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Ostrov () [Corola-website/Science/327259_a_328588]
-
mult două asize de piatră, puse direct pe stâncă, cu pietrele, fasonate, parțial înecate în mortarul de var. Traseul ei repeta succesiunea de curtine și turnuri (unele pline), armonice/simetrice ale incintei mici. Suprafață - 2, 7 ha, rezervație arheologică. Primele săpături arheologice la cetatea de la Ienisala, între anii 1938-1939, au fost conduse de Grigore Avachian. După război cercetările au fost reluate în anii 1963-1964 de Ion Barnea și I.T. Dragomir, având ca rezultat remarcabil descoperirea celei de-a doua incinte fortificate
Situl arheologic „Cetatea Enisala” () [Corola-website/Science/332708_a_334037]
-
puteau să spargă navele inamice. În secolul XII, dromonul este din ce în ce mai des înlocuit prin "usii" și prin "agrarii" fără vâsle, mai rotunde, dar este încă menționat de către Robert de Clari în descrierea căderii Constantinopolului în mâinile cruciaților în 1204. Mulțumită săpăturilor efectuate în fostul port al lui Teodosie cu prilejul construirii stației de metrou rapid , se cunoaște destul de bine arhitectura cocăi dromoanelor, în timp ce arhitectura suprastructurilor și greementul sunt discutate, deoarece desenele din cronica lui Ioan Skylitzes sunt interpretabile. Prin urmare, toate
Dromon () [Corola-website/Science/313489_a_314818]
-
au fost transferate la mănăstirile Teodoreni, Sucevița, Putna. După 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneț a fost declarată de statul român drept monument istoric. Acest statut îl are pînă în prezent. În perioada socialistă aici s-au efectuat o serie de săpături arheologice dar și restaurări ce au fos apreciate contradictoriu. Prin decizia nr.1 din 14 martie 1991, semnată de Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe baza adresei Cancelariei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe române nr. 5373, același
Mănăstirea Voroneț () [Corola-website/Science/298619_a_299948]
-
ne dovedesc faptul că zona a fost locuită cu mult înainte. Stațiunea eneolitică situată la 300 m. nord-vest de sat, pe "Dealul Tyiszk" a fost semnalată pentru prima dată în anul 1869, ulterior, între anii 1895-1906 a fost cercetată prin săpături de mică întindere, continuând între anii 1910-1913 cu explorarea unei suprafețe de 515 mp. la care se mai adaugă o portiune cercetată in 1925. Săpăturile au fost reluate în anul 1968. Stratul arheologic al stațiunii cu o grosime medie de
Ariușd, Covasna () [Corola-website/Science/300368_a_301697]
-
semnalată pentru prima dată în anul 1869, ulterior, între anii 1895-1906 a fost cercetată prin săpături de mică întindere, continuând între anii 1910-1913 cu explorarea unei suprafețe de 515 mp. la care se mai adaugă o portiune cercetată in 1925. Săpăturile au fost reluate în anul 1968. Stratul arheologic al stațiunii cu o grosime medie de 3,5 m. cuprinde 7 nivele și anume (de sus în jos): humus gălbui, humus negru, terramare (cu urme de așezare), strat de vălătuci (cu
Ariușd, Covasna () [Corola-website/Science/300368_a_301697]
-
acea vreme. Alături de biserică a fost construită și o mănăstire. Ele au fost distruse de Sasanizi în anul 614. Terenul locului a fost achiziționat în anul 1888 de către Misiunea catolică germană din Palestina ("Deutsche Katholische Palaestinamission") care a întreprins aici săpături arheologice începând din anul 1892. În zilele noastre locul este gerat de arhidioceza Köln și administrat de călugări benedictini germani, ca filiala a Abației Adormirii de pe Muntele Sion din Ierusalim. Excavațiile din 1932 sub conducerea arheologilor germani, părintele E. Mader
Biserica Înmulțirii pâinilor și a peștilor () [Corola-website/Science/335609_a_336938]
-
din satele Apoldu de Sus și Dobârca. În anul 2004 a devenit oraș. Localitatea Miercurea Sibiului este situată pe valea râului Secaș, în partea vestică a județului Sibiu la limita cu județul Alba, în Podișul Secașelor, pe DN1 Sibiu - Sebeș. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul acestei localități au scos la suprafață dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel în locul numit "Pietriș" s-a descoperit o așezare aparținând culturilor Starcevo-Criș -neolitic, "Petrești"-eneolitic
Miercurea Sibiului () [Corola-website/Science/299823_a_301152]
-
unde s-a găsit o fibulă, o monedă deteriorată și un denar de la Septimius Severus. În anul 1858, pe teritoriul acestei așezări, s-a descoperit un mormânt de inhumație ce conținea materiale din primele decenii ale secolului al III-lea. Săpăturile făcute în anii 1979 și 1983 în punctul numit "Albele", au descoperit un complex termal și rutier format din terme, un bazin, un apeduct, un stabulum, un loc de popas și adăpost pentru călători și atelaje și un turn în
Miercurea Sibiului () [Corola-website/Science/299823_a_301152]