1,976 matches
-
și i-o frânse, ca și pe a celuilalt. Primul urla de durere și se vârcolea. Acum Începu să urle și să se vârcolească și ăstalalt. Cocuz Cocuz Își trase pe el pantalonii, așa, murdari de excremente, cum erau, apucă sacoșa și o rupse de fugă, spre marginea parcului. Ăia doi se vârcoleau și urlau. Reveni după câțiva pași, și le ordonă: stați aici până când mă Întorc. Și ieși din parc. Se Întoarse după câteva minute, cu un taxi. Coborând, Îi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
chirurgie, după care, curând, ajunse și la magazinul cu autoturisme. Acolo? Surpriză. Era așteptat. De numeroși nuntași, precum, și de o mașină a poliției. De la circulație. De cum intră În mulțime problema se rezolvă cu repeziciune. Mirii au pus mâna pe sacoșa cu banii de la nuntă. Socrul, infestat de microbul autoturismului, fu silit, de către miri și de alte rubedenii, să abdice, de la planul său inițial, datorită căruia se și... vorba aia... prin parc. Același socru, cum apăru În mulțime, tot așa, și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În duminica de pomină toată lumea a respectat, punct cu punct, poruncile părintelui Mateuță Pârâș. El a Început sfințirea mormintelor din partea de sus a cimitirului. Împreună cu el erau cinci dascalăi: câte unul, cu câte o căldare În mână; unul, cu o sacoșă din rafie, cât jumătate de sac; ceilalți doi, cu două coșerci. Preotul sfințea, enoriașii Îi dădeau banii, pe care el Îi arunca, așa, ca În scârbă, În sacoșa din rafie, a dascălului celui tânăr; vinul alb, din sticle, Îl turna
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dascalăi: câte unul, cu câte o căldare În mână; unul, cu o sacoșă din rafie, cât jumătate de sac; ceilalți doi, cu două coșerci. Preotul sfințea, enoriașii Îi dădeau banii, pe care el Îi arunca, așa, ca În scârbă, În sacoșa din rafie, a dascălului celui tânăr; vinul alb, din sticle, Îl turna Într-o căldare, iar pe cel colorat, În alta; ouăle Înroșite, cozonacii, păștile și alte alea, le arunca, vraiște, În coșurile din nuiele, ale celorlalte slugi, creștine, ale
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
convins, Împrăștietor de bani, când Îi venea lui hachița, În stânga și-n dreapta, fără nici o picătură de discernământ. Văzând peste ce dă, acolo, a oprit autoturismul, a coborât, și, dumirindu-se, definitiv, despre ce poate fi vorba, puse mâna pe sacoșa plină doldora de bani, și șio introduse În ea. La care, altercatorii, au sărit ca arși, renunțând brusc la scandal și oprindu-l, totodată, pe nea’ Gigi, pe care, de altfel, Îl cunoaște toată lumea, ca pe un cal breaz. Nu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Întârziem la cumătrie. Hai. Gazdele se Întorc de la poartă. Se duc, toți patru, și femeia le arată ce avea a le arăta. Noi ne uitam. Și, eu, zic: ne place. Bine, gata, plecăm. Din urmă, fiu-miu, vine cu o sacoșă pe umeri. O așează alături. Ce ai acolo, Îl Întreb. Nu știi? Ce am eu, de obicei, În sacoșa de care nu mă despart niciodată? Bine. Scoate un șip și o ceșcuță. Ce să faceți cu șipul și cu ceșcuța
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a le arăta. Noi ne uitam. Și, eu, zic: ne place. Bine, gata, plecăm. Din urmă, fiu-miu, vine cu o sacoșă pe umeri. O așează alături. Ce ai acolo, Îl Întreb. Nu știi? Ce am eu, de obicei, În sacoșa de care nu mă despart niciodată? Bine. Scoate un șip și o ceșcuță. Ce să faceți cu șipul și cu ceșcuța, Întreabă hamțușca. O să vezi. Hai, mă, dar, destup-o odată! O destupă. Și toarnă aici. El Îmi toarnă. Eu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Bine. De mâine. Pregătești spărtura prin plasa gardului. Bine. În ziua a doua, Costel a trecut pe cărare, fluierând, cunoscutul cântec popular românesc, “Radu’, mamei, Radule”. Radu a ciulit urechile. Apoi s-a strecurat pe lângă gard și și-a luat sacoșa dosită prin buruieni. S-a retras. A stat la masă. Printre merinde s-a aflat și o sticlă de bere. Cât s-a ospătat Radu, Costel, sus, la umbra salcâmilor ornamentali, dimprejurul bazei de recepționare a cerealelor, a tot cântat
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
O iubesc și asta este important, nu altceva...”. În fața treptelor de la intrarea în bloc, Iuliana avu o ușoară tresărire ce nu-i scăpă lui Eugen care, cu cel mai firesc gest, o încurajă să intre. După ce s-au eliberat de sacoșe, el o invită cu o reverență comică înapoi în hol: - Și acum, draga mea, să vedem cum ies eu la inspecția de fond a forului superior pe linie de marketing! Iuliana înaintă destul de timid în fiecare cameră, neputându-și reprima
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
fie singurul adolescent din oraș căruia Capitala îi deschidea porțile. Iar în dimineața cînd l-am condus la gară am rămas profund dezamăgit descoperind pe peron o întreagă mulțime de băieți și fete gata de plecare, cu valize și cu sacoșe, cu genți și cu pachete, extrem de binedispuși și foarte excitați, încîntați de fapt de ceea ce li se întîmpla, de despărțirea de părinți și de oraș. acele momente petrecute pe peronul gării au fost primul meu șoc real, de fapt, întrucît
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
este incendiul ? se întreabă din nou X. Vocea nu zice nimic. Dar o simte cum gîfîie. oamenii sunt totuși prezenți prin lucrurile pe care le-au abandonat. Pentru că și-au abandonat totul : și-au abandonat mașinile, bicicletele, cărucioarele, trotinetele, valizele, sacoșele, ghiozdanele, pălăriile, bastoanele, umbrelele... Iar unii și-au mai abandonat pardesiile, fularele, sacourile, țigările pe care tocmai le fumau (X are impresia că unele mai ard încă). Pretutindeni zac risipite poșete, ziare nedeschise încă, pîini proaspăt cumpărate și din care
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
c-o insistență sâcâitoare, un neica deșirat, pus pe harță, drapat în mijlocul verii într-un raglan putrezit. Deșiratul tremura din toate încheieturile, din cauza lipsei îndelungate a drogului. Ținând atașată la persoana sa, c-o sfoară petrecută peste mijlocul raglanului, o sacoșă în care adunase răbdător, peste zi, resturi de sandvișuri, cotoare de măr, eugenii lefterite de prin coșurile de gunoi. Destinate, de cele mai multe ori, să fie pierdute așa, doar de amorul artei. - Da, bă... Ce e?... Ce e?!... Ți-ai pierdut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
s-a apucat și el (prăvălindu-se insolent pe ultimul rând de banchete al sălii) să-și îngîne poemele sale inepte, de începător, la urechea cu pieliță dogoritoare a unei necunoscute. Necunoscuta, arătoasă și apetisantă, să calci în călcâie oricare sacoșă de piață și să te azvârli către ea. Dușumelele continuau să fumege, zidăriile zuruiau, învăluindu- ne într-un nor gros de fulgi albi de tencuială. Terchea-berchea, complet detașat, își săltase boturile cafenii ale espadrilelor pe o stinghioară a scaunului din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
într-adevăr, acolo trebuia să se afle neapărat și îngrozitor de multă băutură. Din căptușelile țoalelor rufoase produseră fiecare afară câte un rablament de cuțit. Confecționat din pânză de bomfaier. Ascuțit ca briciul. Și cu care deșiratul tăie sfoara, eliberîndu-se de sacoșa aninată de șold. Piti plasa cu bunătăți sub o grămăjoară de găteje și se îndreptă, jucîndu-și șmecherește șuriul, către curtea interioară a Casei de Cultură studențești. Negriciosul chiar purta haină de catifea. Și încă una fără asemănare, să dai cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la caraiman. Și chiar în clipa în care să comită, din nou, furăciunea, regele Bucureștiului, Cel de-al treilea rege, Cel ce se pricepe să toarne apă vie în poze, face o zburdălnicie și laba mă-tii alunecă razant pe lângă sacoșa doamnei colonel, care se întorcea de la piață. Numai că, de data asta, degetul mă-tii nu mai tâlhărește, al naibii, și nici nu se mai lipește de portofel... - Nu s-ar putea ca totuși să alunece, dar să se și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
5, dintr-o chichineață de curte aflată în centrul Bucureștilor, pe strada Dionisie Lupu, ieși un puștan înalt la stat, minunat la obraz, călcând cu pașii lui de cocostârc, nebăgători în seamă la nimica, stropind de-a valma trecători, trecătoare, sacoșe, precum și porțiunea specială, bătută de val, a clădirilor de sub ferestre, cotind la stânga spre Teatrul "Nottara", înscriindu-se pe trotuarul ce ducea spre Cinema "Patria", urmat de un taxi bîzdîgos, filîndu-l pe puști ca-n filmele cu gangsteri, 141 CEI ȘAPTE
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau vagabondaj nocturn inconștient". Apoi în mai exactul "deambulism nocturn" (somnambulism). Începuseră de-i culegeau nopțile de pe crestele acoperișurilor, unde se amuzau să păcăne tabla sau să facă să alunece pe burtă vreo țiglă. Îi înhățau. Le legau boturile la sacoșele cu nutrețuri de neuroleptice, tranchilizante, hipnotice, sedative, dar, în noaptea următoare, tot de prin stâlpii de telegraf îi culegeau. Îi ferecaseră sub cearceafuri și curelușă, dintr-o piele de n-o putea tăia nici șobolanul cu dinții. Îi gardaseră cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rămase cu privirea neclintită pe oglinda retrovizoare. Până când îl văzu, la ieșirea din secția de poliție, pe omul în uniformă îndrumându-l pe bătrân, dar părând că-i vorbește cu asprime, căci omul încu viința după fiecare propoziție, frământându-și sacoșa în mâini. Polițistul îi arătă către bulevardul Lascăr Catargiu, apoi făcu semn spre dreapta. Omul mulțumi, dar nu mai avu cine să-i răspundă. Chibzui câteva clipe, apoi porni, cu pași înceți și capul plecat, încât nici nu observă portiera
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
felul ăsta o să putem vorbi cât pregătesc masa. Dumneata așază-te acolo, în capul mesei, iar eu aici, aproape de aragaz și de chiuvetă. Ce vrei să bei ? — Am adus eu, se repezi bărbatul, bucuros că și-a amintit. Scoase din sacoșă o sticlă astupată cu un cocean de porumb. — E țuică de-a noastră... adăugă repede, în fața gestului ei de refuz. N-aveți din asta. E din prunii de la cimitir, cea mai bună din toate. Se culeg mai târziu, nici nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca noi, știau că suntem puțini și neputincioși, însă chiar și așa nu ne îngăduiau. Am adus și eu o piatră, spuse minerul. Nu știam cum să vă zic de ea, dar acuma pot să zic. Căută din nou prin sacoșa vărgată și scoase una cam de aceeași mărime : Îi zice piatra lunii. E un cristal alb de stâncă, dar, dacă te uiți în lumina lunii, se face roșu, are așa, niște firișoare, că zici că sângerează pe dinăuntru. I-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
parcă era moroi, Doamne iartă-mă... Da’ ce-o fi vrut, ai idee ? — Cine știe ? Cine stă să- ntrebe... Că nici nu mai știi ce să-ntrebi... Înainte era mai bine, oamenii aveau mai multă frică... Madam Gavrilescu își lăsă sacoșele pe trepte și răscoli în geantă după cheie. — Da’ știi ce voiam să te rog ? adăugă. Nu te-aș fi deranjat, da’ dacă tot ne-am întâlnit... N-ai cumva o legătură de leuștean ? Cumetrii ăștia ai mei n-aveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cred că am o legătură... S-ar putea să se fi uscat, cum zici, dacă îl pui în apă, se împrospătează... — Ca și oamenii, râse madam Gavrilescu. — Ca și oamenii... îngână Rada. Își găsi, în sfârșit, cheile. Se opinti în sacoșă și urcă treptele de la intrare. — Las ușa deschisă, mai strigă în urmă, ca să nu mai suni, să pierzi vremea. N-avem de ce să ne ferim între noi, oamenii cumsecade. Cum spuneți, madam Gavrilescu... șopti Rada, pentru sine. Luna urcase spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unul, alteori se deschideau și se răsfoiau. Atunci plămânii li se înmulțeau, fiecare avea dorința de a trage din rărunchi aburii chimicalei de culoarea aurului. Visau acum, mergând săltat, ca pe o planetă mică și găunoasă. Bâjbâiau ținând de aceeași sacoșă, ca de toartele unei amfore, și căutau surcele pe povârnișurile de gunoi, știind că, dacă, atunci când Calu se va întoarce, focul se va fi stins va fi vai de ei. Altminteri s-ar fi crezut că o fac din milă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zărea printre brusturi și oțetari, bătrânul încuia pe îndelete, fără să i se pară ceva de prisos. Încercă ușa, apoi ferestrele, îngrămădi cheile într-un portofel, portofelul îl înveli într-o pungă de plastic și îndesă totul pe fundul unei sacoșe vărgate cu mânere rotunde, de lemn. Abia atunci bătrânul cu mers de nevăstuică și față de viezure ieși, orbecăind, în stradă. În zori, lumina se aprinsese mai întâi într-o singură cameră. Pe măsură ce viața își urma rânduielile, luminile se aprindeau și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
seara la ora 9. Stăm în camerele 11 și 12 ale vilei 23, deci alături de camera lui Noica, în vila săsească, așezată pe un mic platou înconjurat de brazi, pe care se ajunge urcând un drum șerpuit. Sîntem încărcați de sacoșe, alunecăm, râdem și ne grăbim să dăm ochii cu Noica, excitați de pe drum de prefigurarea acestei întîlniri. Sîntem întîmpinați în capul scărilor și sărutați părintește pe frunte. Noica se grăbește apoi să ne arate camerele calde, în care întreținuse focul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]