2,948 matches
-
și rămase tolănit în aerul și lumina blîndă. Domnul Clark arăta mult mai bine. Fața lui era din nou a unui om bătrîn, gînditor și părea că dirijează o mică orchestră cu arătătorul. Patul domnului McDade era gol, doar cu salteaua de sîrmă. Thaw își imagină cum trupul lui cu piept de turturea era dus de tînărul tăcut și îmbrăcat în negru care îi înlocuia cilindrii de oxigen, dar acum era prea fericit ca să simtă altceva decît ușurare. Dorea să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că e cam supărat pe tine. Puteai să vii cel puțin la nunta lui. — Robert s-a însurat? N-am știut. — Vi s-au trimis invitațiile acum trei săptămîni. — Dar n-am fost acasă. Acum dorm aici. — Aici? — Am o saltea în spatele stranelor. Cum merge cu ingineria? — O, a lăsat-o baltă acum un an. Acum e la Dundee și scrie la pagina sportivă pentru North East Courier. — Robert, jurnalist? — Mda. întotdeauna l-a interesat scrisul. — Nu mi-a spus asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui Robert că regret că i-am ratat nunta. Amvonul era izolat contra curentului printr-un dispozitiv electric pentru încălzirea picioarelor. în zilele foarte friguroase, găsea că-i mai intim să doarmă încolăcit pe podeaua lui octogonală decît să întindă salteaua, și se obișnui într-atît cu asta, încît nu părăsi locul la venirea primăverii. Palmele îi erau scobite de mici bătături de la suișul pe schelele tubulare. Tavanul fu gata și schelele scoase înainte de Paște, și acum lucra pe scări la peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
într-o capelă mică. O lampă portocalie atîrna de plafonul cu nervuri de piatră, dar piatra era văruită, iar efectul era odihnitor. Aerul era încălzit și parfumat de sobe cu parafină puse în colțuri; lîngă perete era o grămadă de saltele din plastic atingînd aproape plafonul. Trei dintre ele erau puse cap la cap și Jack o pregătea de culcare pe cea din mijloc. Rima se întinse pe ea, cînd termină, și Lanark o ajută să-și scoată haina. — Nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
instrumente legate prin fire de mașinărie, iar al patrulea instala un dispozitiv de percuție pe a cărui tobă mare erau imprimate cuvintele: BROWN’S LUGWORM CASANOVAS. Lanark își dădu seama că făcea parte din public: întreaga podea era pavată cu saltele și cu oameni care stăteau ghemuiți umăr la umăr. Lîngă el, o tînără delicată, într-un sari argintiu, se sprijinea de un bărbat păros, într-un cojoc din piele de oaie. în față, o fată în pantaloni ecosez și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Unii bărbați suportă asta cu multă, multă, multă greutate. — Spune-i să tacă din gură! spuse Rima, și peste o clipă adăugă cu amărăciune: Spune-i c-am udat cearșaful. — Nu-i ceea ce credeți, zise sora. E perfect normal. întoarse salteaua și schimbă cearșafurile, în timp ce Rima stătea pe o pernă, înfășurată într-o pătură. — O să nasc o fată, zise Rima. — O, spuse Lanark. — Nu vreau băiat. — Atunci eu vreau. — De ce? — Ca unul din noi să-l primească bine, orice ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
copii care au fost uciși mișelește în acest secol este... nu da în mine! Lanark abia își încordase mușchii, dar iluzionistul alunecă în pat și-și trase păturile peste cap; se lăsară pînă cînd rămaseră perfect drepte și nemișcate pe saltea. Lanark oftă și-și lăsă fața într-o mînă. O voce pițigăiată din aer zise: însă criticul are ultimul cuvînt — Promite-mi că nu vei fi violent. Lanark pufni disprețuitor. Așternuturile se umflară din nou ca o cocoașă în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să trăiască, măcar o vreme, în această mansardă a lui Godun. Abia atunci pricepea că, de fapt, erau chestii care nici nu-i trecuseră vreodată prin minte. El fugise, atâta tot. Omar Evadatul își lăsă picioarele să atârne peste muchia saltelei și durerea aceea îi gâlgâi în stomac. Se purta ca un om care duce o rană mare sub piele. Auzi cum cocoșii din cotețele lui Godun își treceau unul altuia cucurigul de dimineață și parcă se mai calmă. Zăpada făcea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în mașini somptuoase, pe care Omar nu le recunoștea, fiindcă nu le reparase vreodată. Pablo se strădui ca întâia comemorare să fie un banchet funerar, cu avalanșe de carne și vin, încât amintirea dentistului avea să se odihnească pe o saltea de rulou de vânat, de fileuri și de jambon crud-uscat. Stăteau toți împrejurul mesei, mai puțin pisica Eleonor, care dispăruse. Godun ajunsese parlamentar, Maradona - un angrosist al beneficiilor postume, doctorița - o proprietară de cabaline și a unui parc de divertisment
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
i-am raportat că mi-a furat cineva bluza gri-bleu. Adresându-se sergentului, acesta zis că poate am uitat-o la WC ca și cum trebuia să mă dezbrac acolo de bluză, însă în final mi-a găsit-o ascunsă sub o saltea. După terminarea celor 3 luni de instrucție am fost detașat la bateria depozit și repartizat furier la cașieria regimentului,de unde eram trimis deseori în delegații cu diferite corespondențe la divizia din Iași. Într-una din zile când am plecat în
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
de la primărie Petrică și alți doi indivizi săl însoțească sau să-l protejeze pe ofițer de atacurile criminalilor. Autorul principal Busolid în cele din urmă a recunoscut crimAșarătând și locul unde ascunsese sacul care era din aceeași țesătură ca și salteaua de pe patul victimei, acesta fiind ascuns sub o salcie curbată pe malul râului Bârlad și acolo s-a și gășit, fiind proba cea mai puternică ăcând a fost arestat mama lui Croitoru plângând striga :,, Ioane, nu ești tu criminalul’’, dar
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
de treizeci de ani, cu o barbă scurtă, îngrijită, de musulman. Casa arăta ca toate celelalte de aici: o cutie rudimentară făcută din cărămizi de zgură, cu podelele acoperite cu carpete subțiri, jerpelite, cu un televizor, un aragaz și niște saltele pe care trebuia să doarmă o familie întreagă. Nu era orașul cu corturi la care se așteaptă în general vizitatorii internaționali când aud cuvintele „tabără de refugiați“. Era mai degrabă un oraș de cocioabe, o mahala. Nu existau străzi propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
auzi o voce. —Psst. Salim, sunt eu, Marwan. —Intră, frate. Bărbatul mai tânăr intră tiptil, fără zgomot, în camera în care Salim Nazzal dormea în noaptea aceea. Se uită în jur, zări trei adolescenți, toți dormind duși pe o singură saltea și coborî și mai mult vocea. Nu avea idee în casa cui se găsea sau cine îi deschisese ușa șefului lor în seara aceea. —Salim. Au spus că au ceva. Au văzut ceva la Ierusalim. —Tăblița? —Fiul sionistului. Și americanca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ignatius atinse mica erecție îndreptată în jos, spre cearșaf, o luă în mână și rămase nemișcat, încercând să se hotărască ce să facă. In poziția aceea, cu cămașa de noapte din flanelă roșie în jurul pieptului și burta masivă revărsată peste saltea, se gândea cu oarecare tristețe că, după optsprezece ani, această îndeletnicire devenise un simplu act mecanic, despuiat de zborul fanteziei și al inventivității cu care reușea cândva să o împodobească. Existase o vreme în care aproape o transformase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Să cred oare ce-mi aud urechile? își întrebă Ignatius perna. — Ori faci așa, Ignatius, ori trebe să pun o ipotecă. Vrei să-ți pierzi acoperișu’ de deasupra capului? — Nu. Nu vei ipoteca această casă. Lovi cu laba lui uriașă salteaua. Tot sentimentul de securitate la care m-am străduit să ajung s-ar preface în pulbere. N-o să accept ca o persoană indiferentă să exercite vreun control asupra domiciliului meu. N-aș putea suporta! Numai la gândul ăsta și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fost beat. Ce de-a scrisori anonime am mai primit pe chestia asta. Și biata mea tanti Boo-Boo. Avea optzeci de ani. Ținea o lumânare aprinsă pentru bietu’ ei soț mort și-a căzut de pe noptieră și-a luat foc salteaua pe care dormea. Și lumea zicea c-a fumat în pat. — Eu cred că omu-i nevinovat pân’ la proba contrarie. — Și eu tot așa cred, Claude, spuse doamna Reilly. Chiar ieri îi spuneam lu’ Ignatius: „Ignatius, eu cred că omu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
domnul Becnel este un martir al vremurilor noastre. Bietul om a căzut victimă. Și acum dă o fugă la ușa din față și vezi dacă nu mi-a venit taxiul. — De unde ai bani pentru taxi? Țin câțiva gologani ascunși în saltea, răspunse Ignatius. Mai șantajase puștiul de alți zece dolari și îl pusese să păzească căruciorul în timp ce el petrecuse după-amiaza la cinematograf, văzând un film despre adolescenți în goană după droguri. Haimanaua aceea fusese o mare descoperire, un dar trimis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ți spun eu acum. Nici un străin nu-mi va achita mie nota de spitalizare. Voi rămâne aici până când niște bani cinstiți îmi vor plăti libertatea. — Ridică-te din pat! urlă doamna Reilly. Trase de pijama, dar trupul se afundase în saltea ca un meteorit. Ridică-te până nu-ți mut din loc fălcile alea grase. Când văzu poșeta mamei sale ridicându-se deasupra capului, Ignatius se ridică în șezut. — O, Doamne! Ți-ai pus pantofii de jucat popice! Ignatius își aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
docuri de încărcare. Întoarse și porni înapoi. Conduse cât de încet putea și, în cele din urmă, văzu casa. Nu era chiar pe 38, ci la colțul dintre 38 și Alameda, retrasă în spatele unor buruieni înalte și tufe neîngrijite. O saltea veche pătată de rugină era întinsă pe trotuarul din fața casei. Pe peluza din față era un cauciuc de camion. O furgonetă VW era parcată în curbă. Josh parcă vizavi. Se uită la casă. Și așteptă. Capitolul 13 Sicriul se înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se Înfășoare În șaluri de cașmir, a intervenit mătușa Cevriye, cea mai sentimentală dintre toate. Mătușa Banu a Înghițit cu greutate, nesimțindu-se În largul său În hainele ei, În trupul ei. — Dervișii obișnuiau să doarmă În fân, nu pe saltele mari de puf, demne de o regină, i s-a alăturat mătușa Feride, cea mai aiurită dintre toate. Mătușa Banu a rămas tăcută, privind prin Încăpere pentru a evita contactul vizual cu anchetatorii săi. Ce putea face, durerea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
peste două din surorile sale, angajate frenetic În curățenie În timp ce sporovăiau emoționate despre ziua următoare, s-a răzgândit imediat. De Îndată ce s-a Întors iarăși În camera ei, mătușa Zeliha a Închis ușa, a aprins o țigară și a scos de sub saltea tovarășa pe care o ținea acolo pentru astfel de zile chinuitoare: o sticlă cu vodcă. A dat repede peste cap, Însă cu gesturi din ce În ce mai greoaie, un sfert de sticlă. Acum, după patru țigări și șase duști, nu se mai simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ritm cardiac nu erau tocmai lucrul de care avea cel mai urgent nevoie. Simțea bătînd o inimă de balenă În inima lui rămasă prea mică. În Gaspesia, pe un mal al fluviului Saint-Laurent, văzuse trei bărbați cărînd cu greu o saltea mare și roz: era inima unei balene. Balena aia mai avea și un penis de trei metri lungime, care cîntărea patruzeci și cinci de kilograme, amănunte asupra cărora la școală nu se insistă. De fiecare dată cînd le semnalase unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
arme de foc, devenit cu prilejul ăsta detector de lingurițe de cafea. Datorită poliției mexicane, François Învățase să pronunțe corect cucharilla de café. Ah! Dacă ar putea să se scoale cîntînd o mică bamba din Vera Cruz! În picioare pe saltea, cu un sombrero negru cu paiete aurii pe cap, ar sări tot mai sus, cîntînd Cucharilla de café, olé! Ziua ar Începe bine. Deșteptătorul suna Întruna. Bateriilor le trebuia timp, nu glumă, ca să se consume. Nu le schimbase din ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
relief dramatic celei mai neînsemnate Întîlniri pe un culoar - și apoi, la sfîrșitul lui august, am făcut acea lungă călătorie cu trenul spre Belgia, cu o oprire de o noapte la Paris, unde cei șase copii Weyergraf au dormit pe saltele puse pe podea În apartamentul domnului și doamnei Feugère, administratorii editurii franco-belgiene pe care tatăl meu tocmai o Întemeiase. Belgia mi-a apărut ca al patruzeci și nouălea stat american (insulele Hawaii și Alaska nu erau Încă Încorporate În Uniune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cînd ai citit tu Greața? SÎnt năucit. Ar fi exagerat să spun că am citit, În adevăratul sens al cuvîntului, Greața, dar cumpărasem cartea cu banii pe care părinții mi-i dăduseră pentru almanahul Pestalozzi, iar acum se găsea sub salteaua mea. Eram pierdut! Cu siguranță mama o găsise cînd Îmi făcuse patul! Se grăbise s-o Înmîneze tatei.! Dintr-o clipă Într-alta, el avea să-mi fluture pe la nas cartea care constituia un dublu delict, mai Întîi pentru că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]